Bean me up! Salată aromată de toamnă cu fasole roșie, ardei și avocado, feat. dressing de lime

 
Recunosc, m-am îngrășat nițel. Cele patru luni de ghinioane și năpaste prin care am trecut, de care îți povesteam în articolul acesta, took their toll, așa că iată-mă la final de noiembrie cam cu vreo 4 kilograme mai mult decât la început de august. Am cam pus ceva pe mine. Nu cât să nu mă mai încapă rochiile, dar cât să simt că mă strâng nițel blugii ăia skinny. Nițel mai mult, să zicem.

 
Bean me up 2

 
De vină este mâncatul haotic pe care îl prestez de când am început viața de freelancer. Dacă înainte mâncam de trei ori pe zi, îmi găteam cât de des puteam, îmi luam mereu mâncare la pachețel și aveam grijă să ronțăi fructe și legume la aproape fiecare masă, iată-mă acum că sar de multe ori peste micul dejun, sar și peste masa de prânz, că doar am treabă, ce știți voi, iar masa de seară mă găsește înfometată și un pic disperată, dornică să bag în mine cantități uriașe de prostii.

În plus, nu prea am chef să îmi mai gătesc. Sunt prea entuziasmată de tot ce trebuie să fac pentru Froothie și de clipurile pe care le pregătesc în paralel, așa că nu-mi vine să pierd nici măcar o oră cu gătitul. Așa că, de multe ori, mesele mele sunt sandvișuri (cum am povestit aici). Nu pot să neg că am supraviețuit multe zile la rând cu pâine prăjită cu unt, mâncată dimienața, la prânz și seara. Sau poate doar seara. Câte 5 tartine. Vă-leu.

Sună foarte asemănător cu povestea de acum 7 ani, nu-i așa?

 
Bean me up 1

 
Pentru că m-am hotărât să remediez situația, mi-am propus să încep cu niște feluri de mâncare mai sănătoase, dar sățioase, aromate și cu o combinație de ingrediente care să nu mă facă să-mi pară rău că n-am comandat pizza. Regula de bază – să se facă repede, cât mai repede, ca altfel sigur cad din nou în păcat și îmi mai pregătesc o feliuță de pâine cu unt.

Salata ”Bean me up!” se potrivește FIX descrierii de mai sus. Este plină de legume, este sățioasă de la fasole, cremoasă de la avocado, spicy de la fulgii de chilli, aromată de la ceapă și usturoi, plus că vine la pachet cu un ”zing!” de la sucul de lime. E departe de a fi plictisitoare, iar dacă folosești fasolea de la conservă, va fi gata cât ai spune ”Beam me up, Scotty!”  *insert geek alert here.

 
Bean me up 6

 
Alina Sin de la Taste of Sin a pregătit-o la Brunch-ul Latin America organizat de Festivalul Pelicula în septembrie, iar de atunci am repetat-o de câteva ori, pentru că iubesc fasolea și usturoiul la greu.

 
Bean me up 8

 
 

Bean me up! – Salată aromată de toamnă cu fasole roșie, ardei și avocado, cu dressing de lime

 

 
Bean me up 3

 
Ingrediente (pentru două porții):

  • 1 conservă de fasole roșie (de aprox. 400 g).
  • 2 ardei roșii sau 2 gogoșari.
  • 1 avocado foarte copt.
  • 1 ceapă mică, roșie.
  • 3 căței de usturoi.
  • 1/2 linguriță fulgi de chilli.
  • sucul de la 1 lime.
  • sare și piper.
  • doar dacă vreți: o mână de coriandru tocat. Eu nu vreau, că doar n-am înnebunit.

 
Cum se face:

  • Se taie ardeii în cubulețe.
  • Se toacă mărunt ceapa și usturoiul.
  • Se pasează avocado-ul (grosolan, nu trebuie să fie fin).
  • Sucul de la 1 lime se amestecă bine cu fulgii de chilli, sarea și piperul.
  • Într-un castron încăpător, se amestecă bine fasolea, cuburile de ardei, ceapa, usturoiul și pasta de avocado.
  • Se pune deasupra dressingul de lime, chilli, sare și piper.
  • Se aruncă deasupra și frunzele tocate de coriandru.
  • Se amestecă tot foarte bine și se mănâncă direct din castron, cu furculița sau lingura cu care ați amestecat. Cum fac eu. Ca să nu spăl prea multe vase după aceea.

 
Nu uita să îmi scrii aici dacă ai încerci această rețetă. Și să vizitezi canalul meu de YouTube pentru alte idei simpatice.

 
 
PS. Fotografiile din această postare au fost realizate de Iustin Andrei Surpanelu la Pelicula Brunch.

Post a Comment

Your email is never published nor shared. Required fields are marked *

*
*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>