Demitizarea clafoutisului. Cu mure şi coacăze.

clafoutis 4

A început simplu, lejer, cu o postare nonşalantă a cuiva de pe Facebook – nici nu mai reţin exact cine – care anunţa că făcuse clafoutis. Mie mi s-a părut, aşa, denumire de boală venerică, iar dacă respectiva n-ar fi postat şi poza cu cratiţa şi felia de clafoutis tăiată i-aş fi comentat că îmi pare tare rău şi că îi pot recomanda un medic ginecolog bun. Aşa am aflat eu că clafoutis ăsta îi ceva de mâncare şi că pare un pic tartă, un pic budincă, un pic pandişpan.

După care l-am văzut într-o postare la Diana Duca şi mi-am spus că sigur, după nume, e ceva fensi şi complicat şi că nu merită să-mi bat capul. Părea aşa, gen flan, iar mie mi-a fost întotdeauna frică să caut reţete de flan pentru că psihicul meu a decretat, demult, că îi greu, îi inutil şi că de ce să ne batem capul.

Apoi l-a făcut şi Ionela de la Milk & Toast & Honey şi mi-a stat niţel inima în loc când i-am văzut fotografiile. Apoi am văzut o poză la Inozza, care nici măcar nu-i food blogger, da’ hop, apăruse clafoutisu’ pe pagina ei, tras în poză şmecher, cu fundal văratec. Şi apoi, să-mi urce sângele în cap, îl făcuse şi Prinţesa Urbană pentru tot neamul ei, şi cică înlocuise zahărul cu mierea şi cică îl mâncaseră pe tot şi cică fusese bun.

Deja îmi lingeam buzele de poftă.

Deja plesneam de invidie.

Mă consideram cea mai proastă din curtea şcolii şi mi-era din ce în ce mai frică de clafoutisu’ măsii.

Bă ia mai duceţi-vă încolo cu clafoutisu’ vostru.

clafoutis 3

Ca să înţelegeţi mai bine frica mea de clafoutis, trebuie să înţelegeţi, de fapt, frica mea de pandişpan. It goes way back, acum nişte ani buni, când mă credeam foarte şmecheră pentru că ştiam să fac deserturi la cutie de la Dr. Oetker. Eram mama lu’ Dr. Oetker, mai precis. Făceam muffins, făceam papanaşi, făceam tort din ala muşuroi de furnici, ciocolată de casă, făceam chiar şi clătite de la Dr. Oetker – şi mă credeam un fel de Jamie Oliver de Băneasa. Evident, colegilor mei de muncă de la vremea respectivă le povesteam că am făcut totul from scratch şi că „a fost super simplu, pfft, ce ştiţ voi, eu gătesc!”

Până când am mers într-o zi la prietena mea Irina ca să facem împreună pandişpan cu fructe. Prin „împreună” ar trebui să înţelegeţi că ea făcea totul, iar eu stăteam pe un scaun şi mă uitam aşa, cu un sentiment amestecat de teamă şi de admiraţie, la felul în care ea bătea albuşurile spumă. Uau. Şi chiar se făceau spumă albuşurile ălea. Uau. Şi după ce punea zahăr, se îmbăţoşau aşa. Uau. Şi după, prietena mea a făcut chestia aia gen Houdini, în care a luat bolul mixerului şi l-a întors cu fundul în sus, moment în care eu am strigat ceva de genul „No, Dee Dee, nooo!” şi am făcut un mic atac de panică, dar nu s-a răsturnat bezeaua, a rămas acolo tare şi înfiptă. Uau. I felt like marrying her right then and there. Uau.

Ăla a fost momentul în care mi-am dat seama că prietena mea Irina este foarte şmecheră. Mă rog, ăla şi ziua aia din clasa a VIII-a când mi-a spus că şi ei îi place Hanson. Dar tot ăla a fost momentul în care mi s-a făcut o frică teribilă de pandişpan cu fructe. Iar cum clafoutisu’ îmi semăna mie, din poze, cu un pandişpan, aplicând regula tranzitivităţii, realizaţi groaza ce mă cuprinsese la gândul că aş putea să prestez un asemenea desert.**

Fast forward către dimineaţa în care mi-am luat inima în dinţi, am intrat pe site-ul Jamilei, m-am rugat ca mânuţele ei pricepute şi prietenoase să-mi lumineze calea şi m-am apucat de clafoutis. Nu aveam cireşe, dar aveam coacăze şi mure de la tata din curte. Câteva minute mai târziu, după ce am cântărit ingredientele, le-am amestecat, am uns tăviţele cu unt şi am pus coacăzele şi murele înăuntru… mi-am dat seama că am terminat de făcut înteaga reţetă. Şi m-a lovit peste cap următorul adevăr absolut:

Bre, clafoutisu’ ăsta e decât o clătită mai fandosită. La cuptor. Atât.

Clafoutisu’ nu muşcă, nu doare, nu e greu, nu e simandicos, nu cere prea multă atenţie. Iei mătăluţă ingredientele clasice de clătită, le mai dai aşa un upgrade cu nişte vanilie sau scorţişoară, le trânteşti peste ce fructe ai în casă şi le bagi la cuptor pentru juma’ de oră).

Pe bune? De asta îmi era mie frică?

clafoutis 2

Dacă chiar vrei să go over the top poţi să faci reţeta Dianei Duca de pe Disturbingly Delicious, care are, în plus, nişte migdale măcinate şi smântână. Eu nu am făcut-o încă, dar am gustat-o de la Ionela, vinerea trecută, la bulgari, undeva pe malul mării, când luna strălucea pe cer şi valurile se loveau de ţărm, şi a fost cea mai tare chestie pe care am mâncat-o vreodată cu (a doua sticlă de) vin.

Ingrediente (pentru 6 porţii):

  • 300 grame amestec de coacăze şi mure (sau puteţi folosi cireşe, amestec de cireşe cu vişine, zmeură sau ce vreţi voi. Hei, puteţi să o faceţi sărată şi să combinaţi sfeclă roşie cu brânză de capră, praz cu usturoi, who am I to judge?!).

  • 130 grame făină.

  • 240 ml lapte.

  • 75 grame miere (iubi a zis că ar fi mers un strop mai dulce, tati şi cu mine am apreciat gustul acrişor dar de coacăze – deci faceţi cum credeţi, mai adăugaţi sau nu miere).

  • 4 ouă.

  • 50 de grame de unt topit (plus un pic de extra unt, pentru uns vasele în care vom găti).

  • 1 praf de sare.

Cum se face:

  • Mai întâi am dat drumul la cuptor, la foc mic, să se încingă.

  • Apoi am uns vasele în care am copt clafoutisul. Am folosit un recipient oval, lung cam de 30 de centimetri şi lat cam de 20 de centimetri, înalt cam de 6-7 centimetri, din yena, şi 2 vase mici, ramekin, de la Ikea. Poţi folosi orice cratiţă ai, din yena, ceramică, inox, ideea e să fie niţel înaltă. Hell, poţi să-l faci şi în formele de chec, dacă nu ai altceva.

  • Am vărsat toate coacăzele şi murele în cele 3 vase, astfel încât să obţin un strat uniform de fructe.

  • Am topit cele 50 de grame de unt şi le-am lăsat niţel la răcit.

  • Într-un bol, am amestecat bine toate ingredientele (făina, laptele, mierea, ouăle, untul topit şi praful de sare) şi le-am turnat peste coacăzele şi murele din vasele de copt. Am vrut ca fructele să fie bine acoperite de compoziţie.

  • Am dat la cuptor timp de 30 de minute şi apoi l-am lăsat la răcit înainte să mă înfig în el ca disperata. O să vezi că la cuptor clafoutisu’ creşte, creşte, dar când îl scoţi din cuptor, pe măsură ce se răceşte, revine la înălţimea iniţială.

Asta. Este. Tot. Serios. E chiar mai simplu ca la clătite, pentru că în loc să îmbătrâneşti lângă tigaie până termini toată compoziţia, la clafoutis îţi face cuptorul toată treaba. Jmecherie.

clafoutis 1

PS. Faceţi clafoutis. Mâncaţi-l din caserolă, pe plajă, în toiul nopţii, direct cu mâna. Dacă aveţi c***e, faceţi şi pandişpan.

6 Comments

  1. Posted July 14, 2015 at 10:55 am | #

    Na’, ce sa spun eu acum?!?! Ma bucur tare c-am contribuit intr-o mica masura la invingerea fricii tale de clafoutis asta infricosator. Si stii ce, mai mult decat atat, ai reusit sa-mi faci o poftaaaaa ca stiu deja ce-o sa fac cand ajung acasa! 😛 You made my day, Catalina draga. 🙂

    • Posted July 14, 2015 at 12:28 pm | #

      Multumesc, Diana! 😀 U made my night, ca sa zic asa, vinerea asta, cand am fost la mare cu Ionela si mai multi prieteni comuni, iar ea a adus niste clafoutis din asta facut dupa reteta ta. Mama ce-a iesit. Cu mana. Direct din caserola. Cu bataie. Cu maraituri de placere. Cu “De ce nu mai eeee?!?” 🙂

      Food brings people together, gen. 😀

  2. Posted July 14, 2015 at 12:43 pm | #

    Catalina,

    Trebuia sa ma opresc o clipa din ras si sa scriu aici. De 15 minute de cand am vazut postarea ta nu m-am mai putut opri din ras, desi incerc sa par serioasa (obrajii mei muscati sunt martori ai acestui chin). Cred ca de fiecare data cand voi servi clafoutis voi avea un zambet mare pe chip multumita tie. Foarte frumoase pozele. Si s-a nimerit foarte bine reteta asta cu ziua Frantei.

    • Posted July 14, 2015 at 1:00 pm | #

      Aoleo, am uitat! E ziua Frantei! Vive la France et vive le clafoutis!!! 😀
      Draga mea, iti multumesc mult. Daca te-am facut sa razi, atunci my mission here iz complete. This day is good. 🙂
      Pup tare si te mai astept!

  3. Posted July 14, 2015 at 3:26 pm | #

    Hahahaha….esti tare.Citeam si ma intrebau copiii de ce rad.:)))
    L-am facut si eu pe clafoutis, dar cu cirese. Foarte bun si nu am reusit sa fac poze ca s-a evaporat. pupici

    • Posted July 14, 2015 at 3:46 pm | #

      Hihihi, multumesc! Sa incerci si reteta Dianei Duca, cea cu migdale macinate, ca e super super tare! 😛

Post a Comment

Your email is never published nor shared. Required fields are marked *

*
*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>