Just add sleep. And butter.

 

cookiez 2

 

Să ridice mâna sus care dintre voi stă bine la capitolul somn! Ok, tati, tu poţi să lași mâna jos, ştiu că dormi ca o buturugă şi n-ai probleme din punctul ăsta de vedere. Aham, ştiam eu că o să văd extrem de puţine mâini ridicate.

Eu am stat prost cu somnul de când mă ştiu. Prost nu în sensul insomniilor, pentru că fac parte din specia aia obişnuită cu ce-i mai rău, care adoarme acolo unde o pui, indiferent de câtă lumină e în jur şi cât zgomot se aude – hell, sunt sigură că aş adormi bine-mersi şi pe boxă, în discotecă. Stau FOARTE prost la capitolul somn pentru că nu mă odihnesc suficient.

Şi dacă stau bine să mă gândesc, niciodată n-am prea făcut-o.

 

cookiez 3

 

Pe undeva, treaba asta a început în copilărie. “Nu aşa încep toate treburile?”, ar spune amicul nostru Freud. Ţin minte şi acum că mama, vrând să mă impulsioneze să învăţ mai mult şi mai bine, îmi tot spunea o poveste mega dubioasă cu nu ştiu ce băiat sărman, de la ţară, care după ce statea toată ziua cu vacile şi muncea la câmp ca să-şi ajute părinţii, stătea noaptea treaz până la două ca să înveţe. Zelul ăsta al lui really paid off, zicea mama, pentru că băietul sărman a învăţat atât de bine, încât a ajuns profesor universitar respectat. Şi nu mai merge cu vaca pe camp, end of story. Hai că ştiţi şi voi povestea asta, era on heavy rotation în repertoriul tuturor părinţilor nouăzecişti.

Ei bine, mie din povestea asta mi-au rămas pe atunci în cap câteva idei. Unu, că dacă nu învăţ mult şi bine am să ajung să mân vaca pe camp. Având în vedere că prima vacă reală pe care am văzut-o vreodată în faţa ochilor a fost într-o excursie la Susai în clasa a IX-a, vă daţi seama şi voi că nu prea mă grăbeam s-o mân pe Joiana. Doi, că degeaba învăţ eu înainte de ora 22 şi după aia mă culc, că ADEVÃRATUL învăţat se face la miezul nopţii, cu chinuială multă, la lumina lămpii. Trei, că somnul este mega overrated şi că mai bine înveţi până spre 2-3 dimineaţa, iar apoi îţi pui ceasul să sune la 8 – la asta a ajutat şi faptul că tata îmi făcuse cadou “Martin Eden”  de Jack London. Dacă n-aţi citit cartea, aflaţi că este mişto: e cu un tip ambiţios care învaţă de-i sar capacele fără să doarmă prea mult, până când chiar îi sare mintea şi ajunge (spoiler alert!) să se sinucidă. Epic, da.

De atunci, nu prea dorm. Iniţial, nu prea dormeam ca să stau trează ca o cucuvea şi să fac exerciţii la matematică. Apoi, prin facultate, nu prea dormeam pentru că era fain să merg în club A, să citesc şi să văd filme. Iar în ultimii ani, tot nu prea dorm pentru că, după cum vă ziceam şi într-un articol recent, de ce naiba să dormim când avem atâtea chestii de făcut?

 

cookiez 7

 

Asta până când mi-am dat eu seama, la măreaţa vârstă de 30 de ani, că parcă nu-mi mai merge creierul la fel de bine ca înainte. Că am început să uit chestii, să privesc în gol când oamenii vorbesc cu mine şi, generally, să am o stare dubioasă de burned out. Aşa că am început să investighez puţin situaţia. Şi, turns out, nu sunt singura persoană care are datorii la capitolul somn.

Cercetătorii de la Harvard spun că, dacă vrem să funcţionăm la cele mai înalte cote, ar trebui să dormim între 7 şi 9 ore în fiecare noapte. Se pare că mai bine de 60% dintre femei nu reuşesc să facă asta, iar fiecare oră în care ar trebui să dormim şi, de fapt, nu o facem, se adună într-un cont de datorii cu dobândă fluctuantă. În timp, suntem atât de ameţiţi, iritaţi şi obosiţi încât nici nu se mai aducem aminte cum era când eram odihniţi. Pe termen lung, se pare că lipsa de somn ar duce la obezitate, rezistenţă la insulină şi probleme cardiace. Nu vă mai plictisesc acuma, că mi se apropie ora de culcare, dar puteţi citi mai multe informaţii despre datoria la somn (“sleep debt”) aici. Aflaţi aici cum puteţi să ştergeţi această datorie şi să ajungeţi… “pe zero”.

De atunci am început să devin ceva mai atentă la cât dorm şi mă străduiesc să “prind” 7-8 ore de somn în fiecare seară. Este greu, mai ales că asta înseamnă că în fiecare seară, după muncă, trebuie să îmi aleg O SINGURÃ ACTIVITATE ŞI NUMAI UNA – în niciun caz nu pot să şi gătesc, să şi merg la sală, sau să şi văd un film, să şi scriu pe blog. Dar rezultatele nu au întârziat să apară – sunt mai energică, mai concentrată, şi chiar reuşesc din nou să fac acordul între subiect şi predicat în vorbirea curentă. Estem bine!

 

cookiez 1

 

Biscuiţii ăştia au venit din dorinţa de a mă răsplăti, duminică dimineaţa, pentru o săptămână în care am dormit suficient în fiecare noapte. Am vrut să îi fac repede, că să  fie gata înainte de Wedding Marketu’ organizat de frumoasa Alina Popa la al ei colţişor de poveste, The Wedding House, şi am vrut să fie o alternativă sănătoasă la Oreo-cel-plin-de-tâmpenii din comerţ. Trebuia să fie buni, mă, tare buni, că eu sunt mare fan Oreo. Un singur biscuite putea să învingă: clasicul, aromatul, untosul shortbread cookie. Hell-to-the-yeah.

 

cookiez 5

 

Ingrediente (pentru 20 de biscuiţi):

  • 225 grame de unt, la temperatura camerei.
  • 260 grame făină.
  • 60 grame zahăr.
  • ¼ linguriţă sare.

Cum se face:

  • Tăiaţi untul în cuburi şi bateţi-l bine cu un mixer, până devine cremos (cam 5 minute la treapta cea mai rapidă a mixerului).
  • Adăugaţi zahărul şi încorporaţi-l în unt până se topeşte (cam încă 2 minute la treapta cea mai rapidă a mixerului).
  • Daţi mixerul la o treaptă mai scăzută şi adăugaţi făina, lingură cu lingură. Bateţi încă vreun minut, până se încorporează bine făina în amestecul de unt cu zahăr.
  • Luaţi cu mâinile amestecul de unt, zahăr şi făină din bolul mixerului şi formaţi o bilă mare din acest aluat. Înveliţi bila în folie alimentară şi puneţi-o în frigider pentru 15 minute, ca să se mai întărească untul din compoziţie.
  • Încingeţi cuptorul la 180 de grade. La mine, asta înseamnă că îl dau la foc mic-spre-mediu, mai mult spre mic decât spre mediu. Puneţi hârtie de copt într-o tavă pentru copt.
  • După 15 minute, scoateţi bila de aluat din frigider şi puneţi-o pe un blat înfăinat. Cu un făcăleţ înfăinat, întindeţi o foaie de aproximativ 7 milimetri grosime.
  • Fun part: cu nişte cookie cutters drăguţe, tăiaţi forme de biscuiţi din aluat şi puneţi-le în tava de copt.
  • Coaceţi cam 20-25 de minute, până când biscuiţii s-au rumenit niţel pe fund. Scoateţi tava din cuptor şi lăsaţi la răcit cam 5 minute. Apoi, cu o paletă, scoateţi biscuiţii din tavă (cu atenţie, că sunt încă fragili) şi lăsaţi-i să se răcească complet pe un grilaj. Asta e tot!

Notele mele:

  • Ca untul să fie la temperatura camerei, e perfect dacă îl scoateţi din frigider cam cu o jumătate de oră înainte să vă apucaţi de biscuiţi.
  • Când Housîntindeţi aluatul pe blat, aveţi grijă, pentru că va fi foarte fragil – mânuiţi făcăleţul cu mâini uşoare. Aluatul nu este elastic şi rezistent ca un aluat de pâine sau ca unul de tartă, ci, din cauza untului, va avea tendiţa să se rupă şi să se prindă de făcăleţ. Dacă se rupe, e ok, peticiţi-l la loc, este foarte versatil şi reparabil.
  • Pentru biscuiţii cu cacao, am mai făcut jumătate de batch. Am pus 120 de grame de unt, 30 de grame de zahar si, în loc de 260 de grame de făină, am folosit 200 de grame de făină şi 60 de grame de cacao. Suuuper buni.
  • Pentru biscuiţii marmoraţi, am amestecat niţel aluat de la biscuiţii simpli cu puţin aluat de la biscuiţii cu ciocolata. Epic.
  • Mi-ar fi plăcut să îi fac mai groşi. Data viitoare I’m aiming for 1 cm thickness!
  • După ce s-au răcit complet, se păstrează în borcane de sticlă sau în cutii metalice închise etanş. Cică rezistă o săptămână la temperatura camerei, dar cine credeţi voi că a stat pe lângă ei o săptămână?! Gata, putem să mergem să tragem un pui de somn până se răcesc!

 

cookiez 4_forma mica

 

PS. Sleep on it. Just add butter.

Cătălina.

Post a Comment

Your email is never published nor shared. Required fields are marked *

*
*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>