Mi-am dat demisia și m-am apucat să fac ce-mi doream în copilărie

 
În ziua în care mi-am dat demisia, m-am gândit că voi scrie în curând un articol care să se numească chiar așa: ”În ziua în care mi-am dat demisia”. Mă gândeam că o să fie un articol înălțător, de tipul celor pe care le găsești pe Bored Panda sau BrightSide.Me. Că voi remarca mai intens cântecul păsărelelor, că iarba va fi mai verde și cerul de vară, și mai albastru. Că voi părăsi clădirea Digi24 cu spatele drept și un zâmbet ștrengar pe buze, că îmi voi scutura buclele blonde pe umeri și că voi merge cu alt pas, unul mai vesel și mai încrezător. Că voi așterne pe hârtie povestea zilei care să înceapă cam așa: ”În ziua în care mi-am dat demisia, soarele a strălucit mai puternic, iar toți oamenii parcă îmi zâmbeau…”

Bullshit.

În ziua în care mi-am dat demisia aveam părul nespălat, unghiile ciobite, am călcat într-un rahat de dimensiunile unui croissant 7 Days, iar un idiot într-un SUV era să dea peste mine și să-mi facă acordeon gluma de mașină pe care o am. În ziua în care mi-am dat demisia, un cocalar pe care l-am claxonat pentru că trecea pe roșu mi-a strigat ”Proasta drecu’, treci drecu’ înapoi în casă unde ți-e locul că-ți fut una în bot!”. În ziua în care mi-am dat demisia, am ajuns acasă și am intrat într-un atac de panică profund, am plâns și m-am întrebat ce mama naibii fac și mi-am petrecut toată noaptea răsucindu-mă de pe o parte pe alta și luându-mă la ceartă: ”De ce nu ai pus bani deoparte? De ce tocmai ACUM ți-ai luat câine? De ce nu ai făcut chestia asta mai târziu? De ce nu ai făcut chestia asta mai devreme? Oare nu era mai bine să te faci și tu programator, ca frati-tu? Ce se întâmplă dacă o să fii diagnosticată cu cancer, SIDA, gută, gripă porcină, Zika sau polio?!?…”

Și alte întrebări din ăstea grozave pe care mintea știe să le pună mai ales când ai  avea nevoie să fie calmă, mai ales când ai avea nevoie să tacă puțin, mai ales când ai avea nevoie să dormi.

 

***

 
IMG_9494

 
Când eram mică, am vrut să mă fac, pe rând, haiduc, scriitor, cosmonaut, medic neurolog, scriitor, soția lui Robin Hood, Gloria din Călătoriile lui Guliver, astronaut pentru NASA, scriitor, arhitectă, actriță, cântăreață, scriitor.

Și, din momentul în care ai mei au băgat cablu și am dat pentru prima oară pe MTV, făcător de clipuri. Da, ai auzit bine, ”făcător de clipuri”. Pe atunci nu știam de regizor, cameraman, scenarist, director de imagine și producător. Știam că vreau să fac clipuri și atât. Că mi se părea grozav să scrii povești cu imaginile. Să plăsmuiești în video. Să alegi exact cadrul, lumina, tăietura. Să spui o poveste în 3-4 minute. Mă holbam la MTV zi și noapte. Revedeam clipuri de câte zeci, sute de ori și știam exact ce cadru va urma și când va fi tăietura și cum va fi încadrat solistul.

N-am spus nimănui. Mi se părea o prostie. O tâmpenie. Toți ne uitam la MTV pe vremea aia. În capul meu, să spun cuiva ca vreau să fac clipuri era ca și cum le-aș fi spus că vreau să mă mărit cu Axl Rose. Super mișto, tare, da hai, fii serioasă, ți-ai făcut tema la algebră?

 
_P4A9429

 
Când am dat la facultate, chestia asta cu făcător de clipuri nu mi-a trecut prin cap prea mult. După ce tata mi-a zis că nu mă lasă să dau la Politehnică, pentru că simte că o să fiu nefericită toată viața făcând așa ceva, habar n-aveam ce să fac cu viitorul meu. M-am uitat în diagonală pe programa pentru Regie la UNATC (pe atunci cred că era încă ATF), dar când am văzut că trebuia să dau examen din nu știu câte filme românești și străine, am zis că CLAR nu e de mine. În primul rând, nu prea mă uitam la filme străine (și nu mi se părea că Star Wars sau Ghostbusters, Blonda de la Drept sau Gilmore Girls SE PUN), iar cele românești nu trezeau în mine nimic în afară de dorința puternică de a schimba postul. Până la urmă am dat la Jurnalism pentru că mi s-a părut locul perfect pentru ce voiam eu să fac, adică să spun povești.

Mult după ce am terminat facultatea, mult după ce am început să mă compulsiv la filme (românești și străine), mult după ce m-am angajat în televiziune la PRO TV și chiar mult după ce m-am apucat să fac emisiunea ”Ca-n filme” de la Digi24, unde am lucrat aproape cinci ani, mi-am dat seama că eu asta ajunsesem să fac: să spun povești cu imagini. Să istorisesc în video. Să fiu scriitor și ”făcător de clipuri”. Se întâmplase fără ca eu să îmi dau seama. Și s-a întâmplat timp de aproape zece ani.

 

***

 
IMG_9479

 
Undeva în povestea asta m-am îndrăgostit de mâncare, de fapt mai degrabă m-am îndrăgostit de felul în care am început să arăt și să mă simt după ce m-am apucat de gătit mâncare bună. Am pornit SunnySideUp.ro, am început să scriu, să fotografiez, să filmez, să fiu scriitor despre ingrediente și ”făcător de clipuri” despre rețete, să vorbesc cu tine și cu alții ca tine. Mi-am dat seama că mâncarea ne place tuturor, dar că în ultima vreme și-a luat-o masiv în freză: unii pur și simplu nu mai suportă încă o tocăniță de la mătușa în farfuriuță cu floricele, o porție de ceafă de porc cu cartofi prăjiți la Mamaia, meniurile de la nunți și salata de boeuf ca la mama acasă, pusă în caserolă; alții sunt atât de ocupați, încât trăiesc doar cu sandvișuri, semipreparate și raionul de mâncare gătită de la Mega Image; alții au devenit atât de înspăimântați de detox, gluten free, vegan, raw-vegan, zahărul care este Satana și pizza care ucide, încât pur și simplu nu mai știu ce să mănânce, dau o groază de bani pe ingrediente rare, care li se strică în cămări și ajung să comande tot de la Chinezesc, o porție uleioasă pe care o mănâncă plini de remușcări; iar alții sunt atât de dornici să slăbească, încât au impresia că jumătate de grapefruit și o cafea neagră la micul dejun, însoțite de niște piept de pui fad cu salată verde la cină chiar o să meargă on the long run. N-o să meargă.

Blogul acesta vrea să îți arate că mâncarea poate fi delicioasă, că ingredientele nu trebuie neapărat să fie nici foarte scumpe, nici foarte greu de procurat, că niciun label culinar din lume, fie el vegetarian, vegan, raw vegan sau frutarian, nu o să îți garanteze sănătatea și fericirea, și nicio dietă nu o să funcționeze dacă, de fapt, nu o să lucrezi la stilul tău de viață – numai acela funcționează. Sunny Side Up este locul unde mâncarea este simplu de făcut, arată porno, vrei s-o mănânci cu două mâini sau să te arunci în ea și e, în cea mai mare parte, BUNĂ pentru tine. Pentru că singurul DETOX pe care chiar poți să îl faci este detoxifierea de reguli tâmpite, regimuri stupide, labeluri care poate NU funcționează în cazul tău și ultimatumuri de tipul ”de mâine nu o să mai mănânc niciodată porc” sau ”de mâine o să gătesc de trei ori pe zi”. Pe dracu’ o să gătești de trei ori pe zi.

 
Green Monster 1_j

 

Tocmai de aceea, acum trei săptămâni m-am desprins de jobul meu de cinci ani de la Digi24 și am ales să mă concentrez, în fiecare zi, creșterii acestei platforme unde mâncarea bună și porno este singura regulă. Așa a apărut Sunny Side Up Production SRL, un mic atelier de creație în care eu sunt angajator și angajat full-time, Dorin își dă concursul când vine vorba de Graphic Design, iar Sansa doarme, sforăie și pârțâie când nu aleargă ca disperata prin curte și îmi dărâmă recuzita. Sunny Side Up Production este un loc din care ies proiecte de jurnalism, ședințe foto și videoclipuri, graphic design, marketing, social media și evenimente, de cele mai multe ori legate de mâncare. În curând vom pune la punct site-ul și portofoliul, dar până atunci ne poți scrie pe catalina[PUNCT]sunnysideup[@]gmail[PUNCT]com dacă ai nevoie de o poveste legată de mâncare bună. Unul dintre noi trei (sper că nu Sansa) o să îți răspundă.

 

***

 
IMG_9470

 
Bineînțeles că nu aș fi avut curajul acesta nebunesc de a sări în gol, orbește (de fapt, nici nu am sărit în gol, orbește) dacă cineva nu m-ar fi sprijinit și nu mi-ar fi acordat o încredere pe care nu pot decât să sper că o s-o răsplătesc așa cum merită. Prietenii mei de la Froothie, un brand de care m-am îndrăgostit până peste urechi în ultimele luni, m-au angajat în ceea ce de câțiva ani am tot numit ”jobul visurilor mele, prea tare ca să mi se întâmple cu adevărat”. Ei bine, jobul visurilor mele mi s-a întâmplat, iar de trei săptămâni am început, în curtea lui tata, filmările pentru niște clipuri Froothie care, sper eu, o să îți aducă liniște, relaxare, amuzament și un zâmbet fericit pe buze. Dar, mai ales, o să îți aducă aminte de faptul că mâncarea este un lucru simplu și delicios, care nu trebuie să provoace panică, griji, frustrări și agitație. Teasingurile pentru acest proiect vor începe chiar de săptămâna viitoare, iar clipurile propriu-zise vor apărea pe pagina de Facebook Froothie România luni, pe 12 septembrie. Rămâi prin preajmă, va fi un eveniment în care cu toții vă puteți implica și vom putea mări comunitatea noastră veselă și pofticioasă!

 
Green Monster 5_j

 

Următoarele luni vor continua cu alte proiecte, evenimente și chiar și niște demonstrații, dar o să îți povestesc despre asta ceva mai târziu. Până atunci, poți vedea munca mea pe pagina de Facebook Froothie România și putem să ne împrietenim și pe profilul meu Froothielicious: Cătălina Froothie. Poți face o vizită pe site-ul Froothie, unde o să găsești niște produse excelente pe care le tot testez și mă tot minunez (Blendere Optimum de Mare Viteză, Storcătoare Tip Presă la Rece, Deshidratoare și Optimum ThermoCook Pro, aparatul multifuncțional de gătit Froothie) la prețuri extrem de abordabile. Și dacă ai întrebări legate de marketing sau client service, poți să ne scrii oricând, eu și colega mea Raluca vom fi mai mult decât fericite să îți răspundem. Pentru că așa e viața la Froothie: începem munca mereu cu zâmbetul pe buze. Un lucru care îmi lipsea teribil.

 
IMG_9506

 

Așa că poate nu pot să scriu cu prea multă veselie despre ce s-a întâmplat în ziua în care mi-am dat demisia. Dar pot să scriu cu multă voie bună despre ce s-a întâmplat după. Am muncit, am zâmbit și am muncit iarăși. Mi-am mângâiat câinele pornit în aventuri prin curtea lui tata și, da, l-am văzut în sfârșit pe tata în fiecare zi, în loc de o dată la o săptămână-două. Am fotografit, am filmat, am învățat. Mi-am iubit iubitul și am mâncat pepene roșu la ora 3 după-amiaza, în rochie simplă de casă. Am scris povești și am fost ”făcător de clipuri” pentru Froothie. Iar celor care mă tot întreabă cum e să mă trezesc în fiecare zi la ora 11, ”pentru că acum ești freelancer”, le spun că habar n-am. De când sunt freelancer, nu cred că m-am trezit niciodată mai târziu de ora 7.30. Dar am făcut-o cu inima veselă și cu energie. Când iubești ceea ce faci, totul devine mult mai ușor.

 
PS. A doua fotografie din această postare este făcută de grozavul Cătălin Georgescu la Mazilique Studio, la preview-ul festivalului Transilvania Gastronomică, ajuns la a doua ediție – despre care am mai scris aici. Restul sunt ale mele.

 

 

6 Comments

  1. Posted August 30, 2016 at 10:57 am | #

    Un articol sincer, colorat. Succes pe drumul asta nou, Catalina!

    • Posted September 1, 2016 at 8:43 am | #

      Thanks, Ovidiu 🙂

  2. Posted August 31, 2016 at 9:02 pm | #

    Love, love si si mai multa love <3

    • Posted September 1, 2016 at 8:43 am | #

      Multumeeeeeesc! Oh, tu stii mai bine decat mine pe ce drum am apucat… 😛

  3. Dex
    Posted September 1, 2016 at 2:59 pm | #

    Vrei sa faci bani de acasa, din fata calculatorului, lucrand doar doua ore pe zi?

    Nu se poate, pune mana si munceste!!!!

    • Posted September 1, 2016 at 6:33 pm | #

      Castiga acum, intreaba-ma cum!

Post a Comment

Your email is never published nor shared. Required fields are marked *

*
*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>