Primele 4 luni de freelancing: drumul dulce-amărui și optimist de la crize de nervi la liniște.

 
A început simplu, în luna august, la două zile după ce mi-am dat demisia de la Digi24 ca să-mi încep viața de freelancer. În mijlocul verii, la aproape 40 de grade Celsius, a trebuit să-mi repar aparatul de aer condiționat, ca să, you know, pot supraviețui în sauna care se făcea la mine în casă. Găsește echipă – treabă care în luna august se apropie ca dificultate de găsirea unui donator pentru un transplant de ficat – antamează echipă, așteaptă echipa 3 zile, nervi, program stricat, bani. Asta este, am gândit, se întâmplă.

A doua zi după ce ne chillam la 22 de grade Celsius, s-a stricat mașina de spălat rufe. M-am înfoiat în pene mai ceva ca o curcă când am reușit să o repar singură, cu tata pe telefon și un clip de pe YouTube pornit. Se blocase o monedă de 50 de bani în filtru. Asta este, am gândit, se întâmplă, da’ ia uite ce fată deșteaptă are tata.

A treia zi, mi s-a rupt ușa de la balcon. Chestie gravă pentru că, pe atunci, Sansa rezida acolo, era încă un pui mic și tembel și nu aveam încredere să o lăsăm să hălăduiască prin casă. Deci aveam nevoie de ușă și de o încuietoare la respectiva ușă. Sună iar la tata, depanare prin telefon, șurubelnițe, șuruburi, en fin, am reparat-o. Asta este, am gândit, se întâmplă, iar tata mi-a făcut cadou propria trusă de scule, pentru că se pare că aveam nevoie de așa ceva.

 
Ghinion 1

 
Apoi Sansa a ros furtunul de sub chiuveta din bucătărie, care a început să curgă și puteam să spăl vasele numai cu un lighean mare sub chiuvetă. Nervi, program stricat, bani.

Apoi am venit acasă într-o zi ca să găsesc toată bucătăria într-o mare baltă, pentru că frigiderul meu din circa anii 70 înghețase bocnă, ușa i se deschisese singură, iar apoi, ai ghicit, toată gheața aia se topise direct la mine pe gresie. Șters urmele inundației, aruncat alimente stricate din frigider, spălat măgăoaia, pus din nou în funcțiune. Deja nu-mi mai convenea nimic. Prima săptămână de freelancing mă costase nervi, bani și timp, exact ce nu aveam pe când mă străduiam să pornesc o afacere pe cont propriu.

În a doua săptămână, conducta de la veceu s-a fisurat și, când am tras apa, am fost împroșcată din cap până în picioare. Nervi, program stricat, nervi.

În acel weekend, pe la 12 noaptea, a plesnit ceva la rezervorul de apă pentru mașina de spălat. Apa a țâșnit prin toată baia și Dorin a trebuit să stea cu degetul pe gaura de la rezervor aproape jumătate de oră, până am reușit să închidem apa din bloc, pe toată coloana noastră.

Apoi a trebuit să ducem mașina la ITP-ul anual. ITP pe care, de 8 ani de zile, Fiat-ul meu Panda l-a trecut with flying colors și cheltuieli minime. De data asta, avea nevoie de reparații peste tot, frate. Cred că numa centurile de siguranță au scăpat neschimbate. Suma totală: 4.000 de lei.

Deja rămăsesem grav fără bani și plângeam nervos în fiecare seară.

 
Vie en Rose 1

 
Apoi am avut un drum la Urgențe, fix înainte de plecarea în concediul din Thassos. Pe care l-am amânat cu o zi.

Când ne-am întors din concediu, Sansa ne aștepta cu niște crize care păreau de astm. Prinsese nu știu ce virus și a avut nevoie de antibiotice câteva zile. Iar dacă nu știi cam cât costă injecțiile ăstea pentru patrupezi, îți spun eu că mult.

Apoi am avut o internare (mama lui) și încă o internare (tatăl meu).

Lucrurile au continuat, tot așa, până în noiembrie. Eu am devenit, încet-încet, un pachet de nervi, gata să plâng la cea mai mică problemă apărută în cale. Pur și simplu nu mai suportam încă una, fie ea gravă, fie ea minoră.

 
Ghinion 2

 
În ziua în care am gătit alături de Prăji la Chef Parade pentru Lola and Friends Charity Party, un vecin în vârstă, care mă știe de la 8 ani, de când m-am mutat în bloc, m-a oprit ca să mă certe că, vezi Doamne, parcasem pe locul lui. Nici măcar nu era adevărat – locul de care vorbea este la liber și nu face parte dintre cele care pot fi închiriate de la Primărie. Am încercat să îi explic calm, dar m-a înjurat de toți morții și răniții și m-a amenințat că îmi sparge mașina, cauciucurile, geamurile. Am reușit să îl înregistrez, cu mâinile tremurânde pe telefon, și am plecat să gătesc 12 quiche-uri și 500 de mini-tarte.

A doua zi, când mergeam plângând cu Sansa la radiografie (horcăia puternic și tot încerca să vomite), m-am întâlnit cu nevasta lui, care, iritată că îl înregistrasem bărbatul său în timp ce mă amenința că o să-mi spargă mașina, a început și ea să mă înjure cu toate neamurile mele la pachet și să mă amenințe că mă dă afară din bloc. Am înregistrat-o și pe ea. Apoi m-am urcat în mașină, l-am sunat pe Dorin și am plâns, am plâns, am plâns în hohote tot drumul până la Radiografie.

  
Ghinion 3

 
Ziua de joi a fost un coșmar. În loc să merg la Lola and Friends Charity Party și să mă bucur cum oamenii mănâncă bunătățile gătite de mine și de Prăji, am fost la veterinar, apoi la radiografie, apoi din nou la veterinar, am lăsat-o pe Sansa acolo, au anesteziat-o, i-au făcut o endoscopie și i-au scos din esofag o bucată mare dintr-o jucărie pe care o înghițise ca prostovana. De fapt, înghițise o bucată și mai mare, doctorul a reușit să o rupă în bucăți mai mici și să le scoată.

Nu vreau să-ți spun cât a costat endoscopia.

Sau cât au costat restul injecțiilor de după.

Ideea e că ea este bine, iar eu am clacat masiv. Am închis laptopul, nu m-am conectat la Facebook, nu am mai citit mailuri, comentarii și mesaje. Am stat 4 zile într-un deplin offline, acasă, am mâncat, ne-am uitat la seriale, ne-am vizitat părinții, am fost la Arrival și am dormit cu pupperul în brațe.
Sansa noastra

 

***
Probabil că  ai trecut și tu prin așa ceva. Probabil că ai simțit și tu că nu mai poți, ai plâns, ai țipat, ai făcut căderi de nervi. Probabil că ai clacat și tu. Sau poate clachezi chiar acuma.

Ce vreau eu să-ți spun e să nu renunți. Să mergi tot înainte. Să-ți vezi de treaba ta, de planurile tale, de ce ți-ai pus în minte. Să respiri, să încerci să te calmezi, să îți iei măcar o oră în fiecare zi în care să faci… tâmpenii. Să alergi, să mergi la sală, să te plimbi cu câinele, să mergi la masaj sau să te uiți la seriale, whatever crumbles your cookie. Mie mi-a luat mult până să fac asta pentru că, la fel ca Laura, am o mică problemă cu over achieving-ul și voiam să fac cât mai multe, să rezolv, să filmez, să editez, să mă întâlnesc cu clienții, să pornesc firma, să învăț, să gătesc, iar în același timp, casa să fie lună, pupperul plimbat și dresat, iar eu, cu work-out-ul făcut, hainele călcate și părul spălat. Aham, a mers de minune faza asta.

Însă, mai ales, vreau să-ți spun să nu ai impresia că doar ție ți se întâmplă toate tâmpeniile ăstea, că doar tu ești de vină sau că faci tu ceva greșit. Câteodată chiar nu e vina ta. Câteodată chiar nu faci nimic greșit și nu ai fi putut să controlezi shit-urile pe care ți le-a servit viața.

Nu știu cât o să mai dureze tot ghinionul ăsta prin care trecem și perioada asta foarte, foarte grea, dar știu că o să rezistăm și o să vină și liniștea, la un moment dat. Și pentru tine o să fie la fel, sooner or later. La noi e cam later, sper ca la tine să fie sooner.

Pentru că, da ultimele patru luni au fost un coșmar, dar au fost și un frumos vis îndeplinit.

A fost cu nervi, depresie și plânsete. Dar a fost cu veselie, calm și râsete fără de griji.

A fost cu muncă multă, câteodată până la ore târzii din noapte. Dar și cu ronțăit niște pâine prăjită cu unt, trântită în pat lângă Sansa, la ora 11 dimineața, într-o zi de miercuri, uitându-ne la Gilmore Girls.

Voiam să scriu toate lucrurile ăstea aici ca să nu ai impresia că totul e roz și mișto în momentul în care pornești pe calea asta. Oh nu, nu este, așa că gândește-te bine înainte să iei anumite decizii personale și profesionale. Dar merită. Da, da, merită. Pentru că primele mele patru luni de freelancing se potrivesc foarte bine începutului din ”A tale of two cities” de Charles Dickens: ”It was the best of times, it was the worst of times”n-am fost niciodată mai panicată, mai calmă, mai speriată, mai liniștită, mai pesimistă și mai optimistă decât acum.

  
IMG_9500

 
 
PS. Fotografia a treia a fost făcută de Vanilla Roads, iar a patra de La PrăjiturEla. Restul sunt, ca de obicei, ale mele și ale Sansei.

3 Comments

  1. Posted November 28, 2016 at 11:23 pm | #

    Îmi pare rău că ai trecut prin toate experientele astea, dar un lucru rămâne în urma lor, iti dai seama ca ești mai curajos decât credeai și mergi mai departe cu capul sus, descoperind ca ești un om mai bun decât credeai ca ești. Și apoi, mai ai și ocazia sa inspiri sau sa ajuți alți oameni. Pentru ca se poate și nu ne dam seama de asta decât when we hit rock bottom. And then, the only way is up.
    Ne-ai lipsit la petrecerea Lolei si iti mulțumim pentru efort și îmi are. Quiche-urile și tartele au fost delicioase.
    Am cam stat cu nodul în gat când ne-a zis Vero ca Sansa nu se simte bine, dar ma bucur sa citesc ca acum e ok.

    • Posted November 29, 2016 at 12:18 am | #

      Multumesc mult pentru cuvintele tale, Andreea. Stii, mi-am tot spus in perioada asta ca lucrurile care mi s-au intamplat au fost… maruntisuri. Stii? Fata de ce se putea intampla. Sunt sanatoasa, nu am vreo boala crunta, nu ne-a murit nimeni, ai nostri sunt bine, Sansa e bine. Dar prostiile astea mici, de zi cu zi, care se strang, te incearca cu adevarat, pentru ca ele iti calca in picioare nervii si rezistenta. 🙂

      Dorin spune – si mare dreptate are – ca toate lucrurile astea take their toll. Si toll + toll + toll = creier obosit si rabdare franjurata.

      Dar razbim. 🙂

  2. Iuliana Alina
    Posted November 29, 2016 at 12:43 pm | #

    Dat demisie, pornit afacere proprie, stricat masina de spalat rufe, stricat centrala termica, taiat gazul pentru neplata, ramas sotul fara servici, le-am experimentat pe toate, aproape simultan, in iarna lui 2014. Acum, la doi ani distanta, pot spune ca este mult mai bine, dar cu siguranta mai rau decat va fi, sa zicem, peste alti 2-3 ani. Cu munca asidua si implicare totala vreau sa trec testul timpului, ceea ce cred eu ca imi poate garanta siguranta mult asteptata. 🙂

    P.S Recunosc insa, uneori, ma bantuie grav amintirea programului fix de lucru de la fostul loc de munca, 8-16, concediul anual de 21 de zile lucratoare si weekendurile complet libere. Dar merg mai departe sau ma tarasc, dupa caz. 🙂

Post a Comment

Your email is never published nor shared. Required fields are marked *

*
*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>