Take it easy şi mănâncă egg salad!

eggsalad 5

Dacă ar fi să extrag doar trei învăţăminte din ultimele opt tumultoase şi stresante luni prin care am trecut, acestea ar fi, evident, în engleză. Pentru că, aparent, atunci când sunt foarte obosită, îmi vin mai degrabă în cap cuvintele în limba lui Shakespeare cine naiba a citit Shakespeare în original Jane Austen decât în română. I blame that on my parents care m-au trimis la meditaţii la engleză înainte să intru în clasa întâi şi să învăţ să scriu, bless their soul!

Aceste trei învăţăminte ar fi: take it easy; do one thing at a time; and for heaven’s sake, enjoy it!

Take it easy. Sau „şăzi ghinişor”. Vreau să ştiu acum care sunt aceia dintre voi care se simt relaxaţi, liniştiţi, at peace, într-o zi din timpul săptămânii de lucru, de luni până vineri. Pentru că meritaţi un premiu şi sarcina de a ne învăţa şi pe noi, ceilalţi, cum faceţi. Eu de mult nu m-am mai simţit aşa. Staţi să vă zic contextul. În ultimul timp am acumulat din ce în ce mai multă presiune – presiunea serviciului full-time, care îmi place şi pe care vreau să-l fac bine, profesionist; presiunea pe care o resimt pentru că aş vrea să pornesc câteva proiecte personale, on the side, şi trebuie să mă organizez în timpul limitat de după serviciul full-time (pentru cei care nu s-au prins, „full-time” înseamnă 9-10 ore la muncă plus încă vreo două ore drumul dus-întors, pentru că traficul din Bucureşti); presiunea pe care o resimt ştiind că insist să mănânc sănătos, din ingrediente bune, cumpărate (în mare parte) din piaţă şi apoi gătite la mine în bucătărie (man, cât TIMP îmi ia să fac asta!!!); presiunea pe care mi-o aduce faptul că în timpul liber şi aşa strâmtorat vreau să introduc şi nişte ore bune de mişcare, în aer liber sau la sală; să vă mai spun că am pe listă câteva hobby-uri pentru care pur şi simplu cu greu îmi fac vreme? Ei bine, adăugaţi voi la asta o halcă bună de viaţă care happens, aşa cum ştiţi şi voi, cu cele bune şi rele (întâlniri cu prietenii, timp frumos pentru citit o carte, o neprevăzută alergătură de urgenţă la dentist, un drum la doctor, o rudă care trebuie vizitată sau care s-a îmbolnăvit) şi cred că înţelegeţi perfect iureşul de lucruri în care am intrat în ultimele luni, câteodată din proprie iniţiativă, câteodată fără de voie.

Privind înapoi, îmi vine să mă bat pe umăr şi să-mi spun: „Băi, ia-o mai uşor!” E perfect normal şi chiar indicat să îţi doreşti multe lucruri, dar sincer, este nerealist să-ţi impui să le faci… pe toate odată. Mai ales în ritmul în care ajunsesem eu să le fac. Adevărul este că ajunsesem să trag prea tare de mine, de parcă voiam să îmi demonstrez că pot, musai pot, nepărat pot (sună cunoscut?), aşa că uneori zilele mele începeau dis-de-dimineaţă cu un drum la sală, apoi fuga la muncă unde, evident, trebuia să am mintea proaspătă şi creativă, apoi hai repede la o întâlnire de afaceri, pentru ca la ora 22, când ajungeam acasă, să consider că este perfect normal să pornesc o pâine cu maia, pe care o terminam de plămădit pe la 2 noaptea. A doua zi, la şase, ceasul suna, pentru că, nu-i aşa, I am super-woman şi e perfect normal să pui pâinea la copt înainte să se crape de ziuă, ca să aibă timp să se răcească şi la ora 9 a.m. să intru pe uşa biroului ca să fiu (ce glumă buna!) din nou creativă. Apoi, eventual, la final de săptămână, mă plesneam bine în sinea mea că nici săptămâna asta nu am avut timp să mă văd cu una dintre prietenele mele, nici săptămâna asta nu am ajuns decât de două ori la sală, nici săptămâna asta nu am făcut prea multe fotografii, and so on. După aceste ultime luni, creierul meu nu mai suporta. All the bullying and the constant harassment were enough for him.

in natura

Do one thing at a time. „Asta trebuie să se oprească”, mi-am spus, văzând că, pe măsură ce programul ăsta haotic şi milităresc se derula, eu deveneam din ce în ce mai obosită, mai fără de strălucire, mai nervoasă şi mai ţâfnoasă. Presiunea de a face atât de multe lucruri (pentru că aveam impresia că pot, pentru că poate vedeam în social media că alţii le fac, pentru că îmi ridicam singură standarde prea înalte) se întorsese împotriva mea, şi din multitudinea de lucruri din agendă, la un moment dat nu mai puteam, fizic, să fac nimic. Veneam de la serviciu şi mă aşezam pe canapea, răpusă de oboseală, în timp decretam „Ok, this is pizza night!” Oboseala îşi spunea cuvântul. Şi am început să înţeleg că multitaskingul e o mare tâmpenie şi că nu are sens să îmi programez atât de multe lucruri de făcut, dacă nu mă pot bucura de ele. Da, e mişto să fac pâine cu maia în casă, dar nu-i nicio tragedie dacă, din lipsă de timp, cumpăr pâine din comerţ sau dacă o fac, cu drojdie, la maşina de pâine. Da, e fain să gătesc şi iubesc asta, dar dacă într-o seară nu am chef de bucătăreală nu se face gaură în cer dacă încropesc la repezeală ceva din frigider sau dacă comand o pizza. Iubesc să fac sport, dar dacă dorm 5 ore pe noapte doar ca să ajung la sală înainte de serviciu, nu o să mă ajute cu nimic on the long run. Multi tasking is overrated. Aşa că am hotărât… să fac mai puţine odată, ca să fac mai multe, pe termen lung.

Enjoy it! De câte ori nu vi s-a întâmplat să vă apucaţi de un lucru de altfel plăcut, ca să vă daţi seama că sunteţi atât de obosiţi, încât nu aveţi, nene, chef de asta, nu vreţi, tot ceea ce vă doriţi este să vă culcaţi. Sau să faceţi altceva. Poate aveţi chef să citiţi o carte, dar aţi promis că mergeţi la evenimentul cutare şi acum vă e ruşine să mai daţi înapoi. Poate vreţi o dimineaţă liniştită, fără de grabă, în care să citiţi nişte articole interesante la o ceaşcă de cafea, chiar dacă, cu o seară înainte, v-aţi propus să alergaţi prin parc înainte de muncă. Ideea de bază este: trebuie să învăţ să zic „nu” atunci când instinctul asta îmi sugerează şi să fac doar lucruri de care am chef. Un bun exerciţiu, mi-am dat eu seasma, este să trec fiecare lucru pe care îl am de făcut prin filtrul: „Măi, eu chiar vreau să fac asta? Am chef? O să mă simt bine? Will I enjoy it?” Dacă răspunsul este nu, atunci CLAR nu o să mă simt bine făcându-l. Mai puţin stres. Mai puţină tragedie. Mai multă relaxare.

eggsalad 4

Asta este şi povestea din spatele acestei paste tartinabile delicioase: se întâmpla într-o zi fără prea mult chef, când voiam sa mănânc ceva bun, dar în ruptul capului nu m-aş fi dus la magazin pentru ingrediente noi. Voiam să pun la bătaie doar ce avem prin frigider şi să fac totul repede, presto, eventual să şi termin de mâncat în maxim zece minute. Voiam să fie bună şi party-in-my-mouth, să fie sănătoasă, dar dacă se lăsa cu multe vase de spălat după, făceam o criză nervoasă. Aleluia, pasta asta delivered – şi totul într-un singur bol!

eggsalad 2

Spread-ul de ou (cunoscut şi sub numele de egg salad sau egg paste) este perfect mai ales după Paşte, când aveţi prin frigider o mulţime de ouă fierte de care v-aţi săturat până peste cap. Şi este atât de simplu de făcut – închipuiţi-vă că prima oară am făcut-o în facultate, când habar n-aveam să gătesc şi mesele mele erau compuse din parizer, icre de la magazin şi tot felul de invenţii la sandwich-maker.

eggsalad 3

Ingrediente:

(pentru 6-8 porţii, depinde cât de mult mâncaţi)

  • 6 ouă fierte.

  • 1/4 cup nuci.

  • 2 linguri muştar.

  • 1 iaurt mic (eu am folosit grecesc, de la Oly).

  • Sare, piper, chilli – după gust.

Cum se face:

  • Aici e partea aia uşor penibilă în care am pentru voi o singură indicaţie foarte elevată, şi anume „pistociţi totul într-un bol până când se transformă într-o pastă”. Rocket science pe blogurile ăstea culinare, I know…

Extra tips:

  • Dacă mi-ar fi trecut prin cap, aş fi pus în pasta asta şi un castravete sau gogoşar murat, tăiat în cubuleţe.

 

eggsalad 6

PS. Just enjoy life!

Cătălina.

4 Comments

  1. Casuta portocalie
    Posted May 4, 2015 at 1:43 pm | #

    Bravo Cata! 🙂 In iuresul iuresului n-am apucat sa povestim prea multe cand ne-am vazut, asa ca ma bucur sa aflu (macar de aici – bine ca mi-a spus si mie cineva ca ai blogul asta) ca te-ai oprit, te-ai uitat in jur si ai constatat cu optimism ca daca o iei mai usor e mai bine. Ca in Momo (ai citit?), cand grabindu-se nu avansa deloc, iar mergand incet marea distanta intre ea si urmaritori. 🙂

    • Posted May 4, 2015 at 2:43 pm | #

      draga mea casuta,

      asa e, n-am apucat sa povestim prea multe, dar vor veni si zile in care vom avea tihna sa stam de vorba pe indelete. nu am citit momo (poti sa imi dai mai multe detalii?), dar mi-am dat seama, dupa luni intregi in care am tras de mine, ca m-am saturat sa tot fiu haituita si, mai ales, ca principalul haituitor sa fiu chiar eu. cred ca prea multi cadem in aceasta capcana, nu-i asa?

      ps. am avut un caine, cand eram in facultate, cadou de la iubitul meu de atunci. nu l-am tinut mult (saracul, nu avea ce sa caute intr-o garsoniera), dar tin minte ca il botezasem “momo”. 🙂

      • Casuta portocalie
        Posted May 4, 2015 at 3:13 pm | #

        Momo e o cartulie de Michael Ende, cel cu povestea fara sfarsit. E deopotriva pentru copii si pentru copiii care se cred oameni mari. 🙂

        • Posted May 4, 2015 at 4:37 pm | #

          o vreau! cu siguranta e si pentru oameni mari care inca se cred copii, deci care de fapt nici macar nu sunt oameni mari si nici n-o sa fie vreodata. asa, ca noi. 🙂

Post a Comment

Your email is never published nor shared. Required fields are marked *

*
*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>