Turta dulce mult aduce

 

turta dulce 1

 

E cineva pe recepție miercuri seara, pe 30 decembrie, sau sunteți toți în a șasea vizită la rude, al treilea drum la supermarket după (încă) niște provizii sau în bucătărie, mâncand niște resturi de salată de boeuf și ultimele sarmale reci direct din cratiță?

Pentru că dacă sunteți prin preajmă e momentul să vă pregătiți ingredientele ca să faceți turtă dulce. Cea mai bună, pufoasă, fragedă, aromată și condimentată turtă dulce pe care ați mâncat-o până acum, care se face REPEDE, UȘOR și din ingrediente curate. Este plină de mirodenii (scorțișoară, nucșoară, cardamom și ghimbir), fază care o face ușor înțepătoare și exotică, are miere din belșug și puteți să o decorați cum aveți voi chef (eu de obicei n-am).

Înainte să trecem rapid la rețetă, voiam să vă mulțumesc pentru interesul MASIV pe care l-ați arătat față de articolul meu precedent, ”Care-i faza cu mierea?”, pentru care am intervievat-o pe prietena mea veche Luana Mutihac, inginer chimist și mamă a două fete, despre mitul toxicității mierii preparate termic. Articolul a fost share-uit de zeci de ori și citit de câteva mii de oameni, făcându-l cel mai traficat de pe blog de până acum și dovada clară că am cititori deștepți, care vor să se informeze și să ia decizii în cunoștință de cauză.

Așa că profit de ocazia asta ca să vă întreb: Ce ați mai vrea să știți? Ce curiozități legate de mâncare mai aveți? Ce mituri vă calcă pe nervi sau ce informații vă stârnesc nesiguranța? Voi îmi ziceți și eu fac tot posibilul să ajung la specialiști obiectivi care să ne dea răspunsuri clare și elocvente.

Și acuma, să trecem la turtă dulce! Rețeta am luat-o de pe site-ul fetelor de la Savori Urbane, iar varianta mea este doar ușor, ușor modificată față de a lor.

 

turta

 

Ingrediente (pentru aproximativ 35 de steluțe):

  • 320 de grame de făină.
  • 100 de grame de unt.
  • 200 de grame de miere.
  • un ou.
  • o linguriță rasă de bicarbonat de sodiu.
  • un praf de sare.
  • 2 lingurițe cu vârf de scorțișoară măcinată.
  • o linguriță cu vârf de nucșoară măcinată.
  • o linguriță cu vârf de cardamom măcinat.
  • o linguriță cu vârf de ghimbir măcinat.

Cum se face:

Pasul 1: Prepararea aluatului pentru turta dulce.

  • Într-o crăticioară se topește untul la foc mic, până devine lichid.
  • Se toarnă deasupra lui mierea și se amestecă, pe foc, până la omogenizare (cam jumătate de minut). Se ia de pe foc și se pune deoparte.
  • Într-un bol mare se amestecă bine făina, bicarbonatul de sodiu, praful de sare, scorțișoara, nucșoara, cardamomul și ghimbirul.
  • Se toarnă deasupra lor amestecul de unt cu miere, se sparge deasupra și oul și se amestecă bine cu o lingură de lemn. După ce s-au amestecat bine toate ingredientele, băgați frumos mânuțele și frământați aluatul vreo două minute. Nu trebuie să frământați mai mult decât atât, tot ce vrem să facem e să avem un aluat omogen, nu să pornim revoluția glutenului.
  • Faceți o bilă din aluat, înveliți-o în folie alimentară și puneți-o la frigider.

Pasul 2: Forme și coacere pentru turta dulce.

  • E bine ca aluatul să stea măcar două ore la frigider. Eu îl las de obicei peste noapte dacă vreau să coc dimineața sau prepar aluatul în prima parte a zilei și coc turtele dulci seara.
  • Scoateți aluatul de la frigider și lăsați-l la temperatura camerei până se înmoaie puțin. Ideea e să puteți să-l întindeți cu făcălețul cu ușurință, iar frigiderul meu răcește așa de tare, încât pot face asta cam la o oră după ce scot aluatul din frigider, până atunci e bocnă.
  • Cu zece minute înainte să vă apucați de treabă, încingeți cuptorul la foc mic spre mediu. Puneți hârtie de copt în trei tăvi de cuptor.
  • Întindeți cu făcălețul aluatul într-un strat subțire cam de 5-6 mm (puteți și mai subțire, dar mie îmi plac turtele dulci ceva mai groase) și tăiați din el ce forme aveți chef. Eu sunt mare fan steluțe. Puneți turtele dulci pe hârtia de copt, în tăvi, cu nițel spațiu între ele (se umflă puțin la copt).
  • Se coc cam 8 minute, până cresc un pic și se rumenesc frumos. 
  • După ce scoateți tava din cuptor, lăsați turtițele în tavă încă 5-10 minute, ca să se întărească puțin (sunt foarte fragile cândd ies din cuptor), apoi lăsați-le la răcit pe grătare vreo 2 ore. După ce sunt bine răcite, puteți să le depozitați în cutii metalice sau de sticlă. 
  • Turta dulce devine delicioasă mai ales la vreo cinci zile după ce ați copt-o. Atunci mirodeniile dinăuntrul ei își spun cuvântul și situația devine înnebunitoare. Prima șarjă de turtă dulce a supraviețuit fix o zi la mine în casă, dar pe a doua am ținut-o șapte zile și vă jur, din ziua 5 încolo mă simțeam ca în ”O mie și una de nopți” când deschideam cutia aia.

 

turta dulce 2

 

Pentru că mor după untul de arahide, la un moment dat am preparat o cremă fină cu unt de arahide frecată cu smântână, unt și Green Sugar pudră, ca să o mănânc întinsă pe turta dulce. Am folosit rețeta Olguței (Dulcessa) pe care o găsiți aici și am înnebunit de plăcere, iar Green Sugar (varianta pudră) s-a comportat foarte bine când l-am frecat de i-au sărit ochii din cap cu untul de arahide – fix ca un zahăr pudră obişnuit. Crema o vedeți în bolul ăla simpatic, cu roșu, bol pe care l-am lins obsesiv după ce ședința foto se terminase. De asemenea, am lins bolul de la mixer, paletele de la mixer şi basically toate ustensilele de bucătărie pe care mai rămăsese nişte cremă din asta, atât de bună a ieşit. O s-o mai vedeţi, în curând, pe blog, pentru că am folosit-o când am pregătit tortul de ciocolată după reţeta bunicii mele – un staple la mesele noastre de familie.

 

green sugar

 

PS. Mâncați turtă dulce. Scăpați în ea mai multă scorțișoară decât trebuie. Nu vă zgârciți la ghimbir.

 

 

8 Comments

  1. Lorena
    Posted December 30, 2015 at 10:42 pm | #

    Arată delicios prăjiturile de mai sus, cred că de revelion asta o să fac, având în vedere că până acum nu am încercat turtă dulce varianta homemade…
    Iar legat de întrebarea de la început, mi-ar plăcea să știu mai multe info legate de zahar…cam cate dulciuri e okay să mănânci pe zi…

    • Posted December 31, 2015 at 12:47 am | #

      Lorena, multumesc, eu zic sa le incerci si mai ales sa nu sari peste partea cu mirodeniile, ele fac TOTUL. 😀
      Ok, am notat curiozitatea ta, am pus-o pe lista. 🙂 Verisoara mea este medic diabetolog si nutritionist, asa ca am impresia ca urmatorul interviu va fi cu ea. 🙂

  2. anda
    Posted February 1, 2016 at 9:41 pm | #

    achievement unlocked
    cam prea bune 😀

    http://imgur.com/a/dJwKD

    • Posted February 1, 2016 at 9:47 pm | #

      oooooooooooooooooooooooomg!!!!!!!!!!!!!
      ANDA, arata GENIAL!!! 😀
      u go, girl!

      • anda
        Posted February 1, 2016 at 10:39 pm | #

        multumesc pentru asistenta, Catalina! :*
        5/5

        • Posted February 8, 2016 at 4:10 pm | #

          😀 cu draaaag!

  3. Anda
    Posted December 19, 2016 at 1:55 pm | #

    Hello!
    dementiala reteta!!acum ma pregatesc sa o incerc, dar as vrea sa te intreb cam cat ar fi in grade foc mic spre mediu?
    Merci!

    • Posted December 19, 2016 at 9:14 pm | #

      Salut, Anda! 🙂
      Daaaaaaaa, reteta este absolut dementiala. Coace-o la 180 de grade si va iesi perfect! 🙂
      Also, nu uita sa imi trimiti fotografii cu turtitele!

      Craciun fericit!

Post a Comment

Your email is never published nor shared. Required fields are marked *

*
*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>