Mom Enough

#NormalizeMotherhood: ”Am început să înțeleg că născând prin cezariană nu sunt mai puțin mamă”

••• Textul de mai jos și fotografiile fac parte din seria #NormalizeMotherhood, pe care am pornit-o anul trecut alături de mamele din comunitatea de pe Instagram pentru că am vrut să arătăm fața reală, autentică, a maternității şi a postpartum-ului – fără filtre, fără măşti, fără a căuta cele mai bune unghiuri. În august 2020 am invitat mamele să îmi trimită o fotografie și un text autentic despre ce a însemnat, pentru ele, nașterea, lăuzia, postpartum-ul, sau cum gestionează maternitatea – cu bune, cu rele, dar mai ales cu reale. Am primit până acum niște sute de povești despre fericire, frustrare, împlinire, furie, veselie, epuizare, optimism, depresie – adică despre emoțiile pe care o mamă le simte uneori zilnic. Am pornit acest proiect pentru că o mamă relaxată şi liniştită este, în primul rând, o mamă informată corect, care are aşteptări realiste şi care ştie că maternitatea este mai mult, mult mai mult decât se vede câteodată în Social Media. Suntem aici, suntem autentice, suntem imperfecte, dar iubim perfect. Dacă vreți să vă alăturați proiectului, aştept fotografiile şi gândurile voastre. Vă mulțumesc! 💛 •••

“În poză sunt eu cu micuța mea, la o lună și două săptămâni după ce am născut. Mai exact, când am început să înțeleg că născând prin cezariană nu sunt mai puțin mamă.

Povestea sarcinii mele este una foarte frumoasă, fără probleme, nu mi-a fost rău deloc (motiv pentru care am mâncat tot ce am poftit și am adăugat 30 de kg în plus corpului meu), am mers la muncă fără mari probleme, simțeam în sfârșit o stare de echilibru după ani umbriți de anxietate. La controlul de la 7 luni, doamna doctor mi-a spus că fetița nu s-a întors și că am puțin lichid amniotic, ceea ce face întoarcerea aproape imposibilă. Toată situația asta mă îndrepta către cezariană, în condițiile în care am respins mereu ideea asta. Nu îmi pusesem problema asta, nu acceptam ca eu să nu nasc natural. Toată perioada următoare am sperat că totuși se va întoarce, dar bineînțeles că nu s-a întâmplat. Fetița a rămas în prezentație pelvină, iar această operație de care am vrut să fug avea să se întâmple.

Gândurile mele din timpul pregătirilor pentru operație erau cumplite, îmi era foarte frică și nu înțelegeam de ce mi se întâmplă asta când eu am vrut să fie totul natural. Din fericire a fost totul bine, m-am recuperat foarte repede pentru că nu suportam gândul să nu funcționez la capacitate normală. În mintea mea, după o naștere naturală îți revii foarte repede și am vrut să mă simt și eu la fel, așa că am tras de mine. În spital au fost alături de mine asistentele, doamna doctor, toată lumea știa de ce plâng, dar mi-au înțeles starea.

Am ajuns și acasă cu minunea mea, iar lacrimile mele continuau să curgă, deși fusese totul bine, deși oricum nu aș fi putut schimba eu această situație. Mă simțeam “mai puțin mamă”, ba chiar consideram că eu “nu am născut”, ci “am fost operată.”

Am acceptat cu greu că așa a fost să fie povestea mea, că de fapt tot ce conta era să fie totul bine și să fim sănătoase. Că cicatricea devine amintirea nașterii ei pentru totdeauna pe corpul meu și că tot ce ar trebui să simt este recunoștință și fericire pentru că suntem amândouă bine.

Ce vreau să spun tuturor femeilor însărcinate este să nu vă impuneți încă de la începutul sarcinii cum vreți să nașteți, ci să lăsați corpul, sarcina, timpul să decidă cum este mai bine pentru voi. Eu, dacă eram întrebată la început de sarcină cum vreau să nasc, eram foarte categorică că natural și că nu există să nasc eu prin cezariană… Și uite că a trebuit să primesc o lecție, cum că ar fi bine să iei mereu în calcul mai multe variante. Cred că tot șocul meu de aici a și venit, că eram atât de sigură că eu voi naște natural..

Și încă un lucru despre care aveam o părere greșită înainte, un alt motiv să primesc această lecție… cezariana nu este ușoară, nu este calea cea mai simplă să aduci pe lume un copil. Emoția și frica din timpul operației, faptul că nu îți simți jumătate de corp, durerile postoperatorii, recuperarea, sunt departe de a fi “calea ușoară.”

Modul prin care naști nu te face mai puțin mamă, indiferent de acesta, bucurați-vă de minunile voastre, de voi în noua formulă de familie. Este tot ce contează!” (Lavinia, mămica din spatele Family Meals).

Tag-uri:

Câteva comentarii

  1. Avatar

    Mă regăsesc în totalitate. Am născut în 2020 tot prin cezariană și tot din cauză că bebe nu s-a întors. Și da, am avut mult timp tendința să spun că sunt operată, nu că am născut.
    Dar acum consider că așa a fost cel mai bine pentru mine și bebe. Câte femei nu mureau la naștere în trecut? Acum avem această alternativă salvatoare de vieți pentru situațiile speciale.

    1. Cătălina

      Si mie mi se pare fiiiiiiix la fel. Chiar nu conteaza cum ii aducem pe lume. Conteaza ce facem cu ei pe lumea asta. 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *