Copilul MeuDin Bucătărie

Cu bebelușul în mașină – 10 reguli pentru un drum (cât mai) liniștit și fără lacrimi

Cândva după ce a împlinit 3 luni, bebelușul meu a început să urle ca din gură de șarpe de fiecare dată când trebuia să plecăm cu mașina undeva. Nici nu îl așezam bine în scoică și începea plânsul, iar până la destinație nici că se oprea. Poate o secundă-două, să-și tragă sufletul și să mai ia o gură de aer ca să poată plânge în continuare, parcă și mai abitir.

Am spus plâns? Am spus urlet? Stați așa, că poate nu ne înțelegem.

Micuțul răcnea, oameni buni, răcnea din toți plămânii lui mici, țipa, hohotea, plângea cu disperare, cu muci și băluțe întinse pe toată moaca, tușea și se îneca, apoi urla din nou, se arcuia, se încovoia și hăulea încontinuu. Conduceam cu mintea vraiște, creierii terci și nervii plesniți, încercând să-l alin de la volan. Taică-su, lângă el, îi cânta, îl mângâia, îi vorbea calm, dar nimic nu funcționa. Ajungeam la destinație tremurând, cu urechile vâjâite, fără să mai fiu în stare să leg două cuvinte, cu lacrimi curgându-mi pe obraji. Începuse să-mi fie groază să mai plec singură cu el în mașină, iar în perioada aceea agitată care a durat cam o lună, o lună și un pic am anulat un drum la Cluj, la o nuntă unde voiam să mergem, pentru că nu ne vedeam conducând 6 ore într-un plânset continuu. A fost greu de dus, greu de tot.

În perioada aceea am citit tot ce era de citit pe subiect, am trimis emailuri la producătorul scoicii mele auto, mesaje disperate la mamele pe care le cunosc și am scris postări pline de ”PLS HELP!!” pe toate grupurile de suport pentru părinți care s-au inventat vreodată în România și posibil în sistemul nostru solar. Din fericire, am primit niște sfaturi foarte bune, care chiar au funcționat imediat și au transformat drumurile noastre din chin și disperare în experiențe liniștite, amuzante și chiar relaxante. Chiar și acum, la un an și 5 luni, ne ținem bine de aceste reguli, pentru că am văzut pe pielea noastră că dacă le ignorăm, nu e bine pentru niciuna dintre persoanele implicate.

Așa că scriu acest articol pentru toți părinții care au nevoie de ajutor, de idei, de niște sfaturi pentru un drum lin cu mașina alături de bebeluș. Nu este un text despre ce scoică sau scaun auto să vă cumpărați, sau despre rear facing versus front facing, deși aș putea scrie și despre asta niște zeci de pagini, ci despre ce să mai încercați când simțiți că ați încercat totul; când simțiți că nu mai vreți să mergeți în nicio vizită, vacanță sau weekend la bunici; când simtiți că vă vâjâie urechile și vă sar nervii pe pereți de la atâta plâns zguduitor al copilului.

Iată cele 10 reguli de care e bine să țineți mereu cont când mergeți în mașină cu bebelușul:

1. Citiți manualul de instrucțiuni al scoicii voastre auto și asigurați-vă că este bine instalată.

Iar dacă l-ați citit deja pe când erați gravide, undeva prin luna a opta, foarte frumos din partea voastră, nota 10 pentru geekyness, și eu am făcut la fel, dar urmați-mi vă rog sfatul și mai citiți-l odată, cu mintea de acum: e foarte posibil să vă dați seama de anumite reglaje de care ați uitat, anumite inserturi care ar trebui scoase (sau adăugate) sau de setări ale scoicii care sunt indispensabile pentru starea de bine a bebelușului vostru. Eu, de exemplu, uitasem complet că scoica noastră Maxi Cosi are centurile reglabile pe două trepte de înălțime și că din fabrică acestea vin plasate pe nivelul de jos, pentru nou-născuți. Centurile noatre puteau fi scoase prin partea din spate a scoicii (manualul de instrucțiuni explica asta foarte clar, pas cu pas și cu ilustrații) și apoi mutate/urcate la nivelul de sus, ceea ce brusc i-a făcut niște loc la umeri bebelușului, înlăturând presiunea pe care cel mai probabil, de când crescuse, începuse să o simtă. Din momentul în care am făcut schimbarea aceasta, brusc bebelușul parcă s-a relaxat, iar arcuielile și încovoielile au încetat. La 3 luni, era evident, deși nouă nu ne trecuse asta prin cap: flăcăul nu mai avea loc în scoica setată pentru un corp de nou-născut, pentru că nu mai avea un corp de nou-născut.

Așadar, mai citiți o dată manualul de instrucțiuni și întrebați-vă: ”Oare ar trebui să scot insertul pentru nou-născuți din scoică? Oare centurile se pot regla astfel încât să nu îi preseze umerii în mod nenatural? Oare scoica stă bine fixată pe bancheta din spate? Oare mai pot fi făcute reglaje de care nu știu/am uitat/la care nu m-am gândit?” – e posibil ca o mare parte din problema voastră să își găsească rezolvarea în manual.

2. Folosiți cu încredere Aerul Condiționat din mașină.

Bebelușii se supraîncălzesc foarte repede, treaba asta nu le convine deloc, așa că se pun pe plâns – ce modalitate mai bună pentru a-i atrage atenția mamei că ”hei, nu-mi place, mă încălzesc aici, am transpirat, m-am încins, AJUTOR!!!”. Spre deosebire de scaunul auto, scoica le ”îmbrățișează” mai mult corpul bebelușilor, așa că înțeleg de ce mulți dintre ei se simt într-o inconfortabilă îmbrățișare strânsă care îi încălzește și fleșcăie nespus. Dacă inițial, la începutul verii, nu dădeam drumul la aerul condiționat în mașină pentru că eram proaspeți părinți și speriați de bombe, după o discuție cu pediatrul lui Mircea am decis că mai important decât orice este confortul bebelușului nostru: dacă îi este cald, trebuie să facem să-i fie răcoare. Așa că am curățat filtrele mașinii, am închis geamurile, am pornit AC-ul, m-am asigurat că nicio gură de aerisire nu este îndreptată spre bebeluș (sincer, cam greu să fii în bătaia AC-ului când tu mergi în scoică rear-facing), și am setat temperatura la 18-20 de grade Celsius pentru fiecare drum cu mașina făcut vara. Pe răcoare, la o temperatură plăcută, bebelușul meu (scăpat de presiune centurilor puse prost de mă-sa) a început instant să adoarmă de cum ajungea în scoică, și dormea bine de tot – trebuia să îl trezim noi ca să facem pauzele recomandate de dezmorțire. Un mic exemplu – am fost recent la Moieciu, iar băiețelul a dormit 3 ore și 15 minute dintr-un drum de 3 ore și 20 de minute (fiind mai măricel deja, nu ni s-a mai părut necesar să oprim la fiecare oră, oră și jumătate pentru dezmorțire, așa că l-am lăsat să își facă somnul).

3. Îmbrăcați-l în haine subțiri, de calitate, în care să nu transpire și care să nu i se lipească apoi de spate.

Spre deosebire de scaun, scoica îl ține mai adânc băgat în ea, e mai cocoloșitoare, bebe se poate încălzi mai ușor ca în scaun, așa că i-am pus haine subțiri, salopete scurte din bumbac organic și atât – fără body-uri, pantaloni lungi, mâneci lungi, straturi și alte nebunii. Din iunie până prin octombrie, flăcăul a mers cu mașina îmbrăcat doar în salopete cu mâneci și picioare scurte, fără șosete, fără păturici, fără să comenteze în niciun fel. Am auzit că foarte bune ar fi hainele din mătase, bambus sau lână, dar noi nu prea am investit în așa ceva și am rămas la bumbac organic (Mircea are o haină groasă din lână fiartă pentru iarnă, cu glugă și fermoar, și o cagulă din lână fleece, tot pentru iarnă, ambele excelente, dar la asta se reduce garderoba noastră din lână).

Când a venit vremea rece am continuat să îl îmbrăcăm subțire, pentru că producătorii scoicilor și scaunelor auto recomandă ca bebelușul să nu aibă prea multe straturi, haine pufoase sau hanorace groase pe sub centuri. Așa că micuțul purta un body de bumbac cu mânecă lungă în mașină (poate maxim încă o bluză deasupra), pantaloni cu sau fără ștrampi și cam atât. De la apartament până la mașină îl drapam cu o păturică sau cu haina lui groasă de iarnă, iar apoi când ajungeam la destinație îl îmbrăcam gros, pentru vremea de afară – dar în mașină, hainele îi erau subțiri și confortabile. Așadar vă recomand cu toată încrederea să nu folosiți hăinuțe în care bebelușul poate transpira, rochițe din materiale incerte, cu nenumărate cusături și volănașe, polare pufoase, urși din aceia imenși sau haine groase de lână atunci când bebelușul stă în scoică.

4. Pe cât posibil, încercați să pregătiți dinainte temperatura interioară a mașinii.

Evident, dacă se poate și dacă sunteți doi, că dacă nu se poate și un singur părinte pornește la drum cu copilul, asta este, mi s-a întâmplat și mie de multe ori. Dar dacă se poate, ar fi de preferat să pregătiți dinainte temperatura interioară a mașinii – dacă este vară, mașina să fie deja răcorită bine, dacă este iarnă, să fie încălzită la temperatura care vi se pare vouă ideală. Mircea nu reacționa deloc bine dacă, în toiul verii, îl așezam în scoică și apoi porneam motorul mașinii (evident, îi era cald), așa că dacă eram singură în ecuație, recurgeam la tot felul de strategii ca să îi fac tranziția mai confortabilă cât se răcea mașina: parcam dinainte musai într-un loc umbros, foloseam parasolare, parcam cu ușa șoferului lângă trotuar, astfel încât când trebuia să pregătesc mașina de drum să pot pune scoica pe asfalt, pe trotuar, fix lângă ușa șoferului, și să pornesc motorul și AC-ul, apoi să stau afară cu bebe în scoică și să îl distrez până temperatura din mașină ajungea la o valoare acceptabilă. Iarna era mult mai simplu, mă asiguram că pun o pătură groasă peste bebe în scoică (deasupra centurilor, nu sub centuri), pe care o dădeam jos în câteva minute, când temperatura devenea confortabilă.

5. Porniți la drum cu bebelușul hrănit, jucat, schimbat și pupat.

Sună amuzant, dar adevărul este că, din experiență, ne-am dat seama că un bebeluș va adormi mai repede, mai mult și mai liniștit la drum dacă ne-am asigurat că toate nevoile lui de bază au fost îndeplinite. Nu plecăm niciodată la drum cu el înfometat, cu scutecul neschimbat, plictisit sau iritat, ci ne asigurăm ca a mâncat pe săturate, a fost proaspăt schimbat, spălat la fund și dat cu cremă (Weleda noastră cea de toate zilele), jucat, pupăcit, îmbrățișat, iubit. Apoi, când se apropia ora somnului, ne duceam la mașină cu el, îl puneam în scoică și porneam la drum, cu unul dintre părinți conducând mașina, și celălalt în spate, pe rol de șâșâitor, mângâietor de mânuțe și povestitor de povești adormitoare. Ideea noastră de bază: să excludem de pe listă cât mai multe probleme sau disconforturi pe care bebe le-ar putea avea la drum, tocmai pentru că, vezi punctul următor:

6. Porniți la drum când vine ora somnului bebelușului.

I cannot stress this enough, de fapt cred că ar fi trebuit să încep cu punctul acesta. După niște experiențe groaznice în mașină cu bebelușul din dotare, am renunțat la ambiția noastră de a pleca la drum dis de dimineață, pentru că ne-am dat seama că mai mult decât să ajungem devreme la destinație contează să ajungem cu creierii întregi. Așa că de pe la 3-4 luni, plecăm de acasă la drum lung DOAR când se apropie ora somnului lui Mirc. Când era mic, adormea cam la 90-100 de minute din momentul în care se trezea, așa că în ruptul capului nu ratam acele ferestre ideale pentru condus. Iar acum, că are un singur somn pe zi, undeva în jurul orei 12, asta este, pornim la drum la ora 12, dar măcar știm că 2-3 ore, poate chiar un pic mai mult, bebelușul doarme tun, iar noi putem conduce atent, repede și cu mintea concentrată pe șofat.

7. Folosiți accesorii ajutătoare: parasolare și oglinda pentru tetieră.

Știți și voi, când conduceți mai schimbați direcția, mai virați la stânga, la dreapta, poate porniți cu soarele în față și ajungeți cu el bătând din dreapta. Ne-am prins repede că somnul bebelușului se poate strica dacă o rază enervantă îi intră în ochi (mai ales dacă este mai micuț, acum la un an și aproape jumătate flăcăul nu mai are grețuri din ăstea). Așa că ne asiguram că aveam trasă copertina scoicii, am pus parasolare bune la geamurile din spate ale mașinii și am fixat o oglindă pe tetiera banchetei din spate, pentru ca în orice moment șoferul să-și poată vedea bebelușul și invers. Acestea au ajutat foarte mult și, sincer, este cam tot ce avem în spate în materie de accesorii. Acum că a mai crescut, ne gândim să punem pe bancheta din spate o protecție din aceea cu buzunare pentru jucării și cărți, dar ATENȚIE la acele accesorii care se vând peste tot și care sunt complet nerecomandate de producătorii de scoici și scaune auto, cum ar fi măsuțele pe care toddlerii le țin în poală ca să se joace sau să deseneze pe ele, sau bentițele acelea care să le susțină capul – înțeleg că nu sunt recomandate, pentru că în caz de accident pot lovi sau afecta bebelușul/toddlerul din scaun. Noi am decis să nu le folosim.

8. Faceți pregătirile de drum cât mai din timp.

Bebelușii ăștia au tendința de a absorbi foarte eficient stările adulților din jur, iar noi am observat că dacă ne stresam cu plecarea la drum, apoi stresat era și flăcăul. Așa că am hotărât să facem tot ce putem ca anxietatea să fie cât mai redusă (fără să bem la 9 dimineața, firește). Ce stătea în controlul nostru? Păi bagajul, bineînțeles! Iar regula noastră a devenit: dacă nu trebuie să cărăm noi, apoi luăm tot ce credem de cuviință că avem nevoie, dar mai ales, le aranjăm în mașină din timp. Ce vreau să spun este că, și aici mă adresez mai ales proaspetelor mămici, dacă simțiți că în primele excursii vreți să luați toată casa cu voi, mame dragi, PĂI LUAȚI TOATĂ CASA CU VOI, dacă tot cară mașina și dacă asta vă aduce un strop de liniște. Nu vă agitați că vecina de la 2 vă povestește cum a plecat ea cu bebelușul de 7 săptămâni în Thailanda doar un un rucsac și cu Girafa Sophie, chiar nu contează ce a făcut ea, dacă pe voi vă liniștește să plecați la drum cu salteaua de cocos a bebelușului și cu sterilizatorul, faceți FIX așa, ca să stați liniștite. O să vedeți că, în timp, pe măsură ce bebe crește și vă crește și vouă experiența, nu o să mai vreți să luați cu voi tot apartamentul și o să se reducă considerabil numărul genților din mașină. Până atunci, luați TOT CE CREDEȚI.

Dar da, după cum ziceam, asigurați-vă că aranjați totul în mașină din timp, eventual în ziua precedentă drumului, că un puzzle din 10 genți, rucsacuri, trollere, căruț, bebe-poang și scaunul Antilop nu se face chiar în 5 minute, e foarte agitant pentru părinți, iar agitația asta poate fi preluată și de cel mic și nununu, CLAR nu vrem asta. Noi am făcut fix această greșeală în excursia de săptămâna trecută la Moieciu, pentru că, vedeți voi, ne credem deja părinți cu experiență (ceea ce și suntem, un pic) și am considerat că vom termina repede bagajele dacă ne apucăm de ele dimineața. Bad idea people, ne-a luat mai mult decât credeam, am terminat totul obosiți, transpirați și cu un toddler iritat printre picioare noastre. Never again, ascultați ce zic, never again.

9. Pauze dese, entertainment de calitate.

Evident, câteodată poate bebe nu doarme foarte mult în mașină – sau poate că aveți de făcut un drum de 7 ore, iar bebe poate trage la aghioase 1-2-3 ore, dar cât să mai doarmă și el? Dacă vă pot da un singur sfat, acela ar fi: oferiți-i copilului entertainment de calitate, ca să își poată petrece cât mai mult timp în scoică sau scaunul auto fără să înceapă să se foiască sau plictisească. În funcție de vârsta lui, puteți să îi citiți, să îi cântați, să îi dați să lipească stickere, să deseneze, să picteze (cu apă, în cărți din acelea magice, ca să nu înșirați acuarele prin toată mașina). Pregătiți-vă dinainte cu un arsenal de cărticele, cărți senzoriale, jucării care îi plac, activități care știți că îl captivează, jucării de dentiție și așa mai departe. Noi am încercat să ne ținem departe de telefonul mobil, până acum am reușit, să vedem ce ne rezervă toddleria.

Evident, when everything fails, luați o pauză, va fi benefic pentru toată lumea. Câtă vreme bebelușul este mic, chiar sunt recomandate pauzele dese, la fiecare 45 de minute, o oră, o oră și jumătate (în funcție de vârsta lui). Iar dacă toddlerul este mai mare și chiar nu mai are răbdare să stea în scaun, faceți un popas, mâncați o gustare, faceți o plimbare pe câmp, orice numai să părăsiți mașina pentru o perioadă și să îi mai consumați din energie. Evident, drumul va dura mult mai mult, dar măcar veți ajunge la destinație în siguranță.

10. Calm. Calm. Calm. Respirați. Calm.

Când nimic din ce am scris mai sus nu mai funcționează, când bebe plânge ca din gură de șarpe și, dintr-un motiv sau altul, nici nu puteți opri (ni s-a întâmplat și nouă), tot ce vă pot spune este: rezistați; fiți calmi, pe cât se poate; respirați; trageți aer în piept; nu țipați la el, nu îl scuturați, nu îl certați, pentru că nu e vina lui că trebuie să stea blocat în scaun când e clar că nu își dorește asta; și, cel mai important, nu îl scoateți din scoică sau scaun în timpul mersului, este foarte periculos și o mică secundă de neatenție poate aduce mult rău. Fiți calmi, fiți blânzi, alinați-l, explicați-i iar și iar ce se întâmplă, că o să opriți repede, validați-i supărarea și furia, înțelegeți-l, și încercați mereu să priviți lucrurile nu din perspectiva părintelui obosit și iritat de plânsetul copilului, ci din cea a părintelui care își ține cumpătul și înțelege că plânsul este singurul mod prin care cel mic poate exprima că se simte supărat, neajutorat, lipsit de control și dornic de a primi înțelegere și ajutor. Știu cum e, în calitate de unic șofer al familiei, nimic nu mi se pare mai deconcentrant la volan, mai ales pe serpentine, decât plânsul necontrolabil al lui fii-miu din spate. Simt că îmbătrânesc 5 ani în 5 minute. Dar respir, respir, rabd, îi vorbesc calm și cu bunătate, opresc cât de curând se poate, iar când ajung la destinație (da, cu nervii plesniți), beau un pahar mare de vin ca să sărbătoresc că am ajuns cu bine, că suntem împreună, sănătoși și veseli, și că nimeni n-a urlat, n-a lovit, n-a scuturat sau n-a făcut alte lucruri pe care mai apoi să le regrete. I will certainly drink to that.

Sper să vă ajute toate aceste idei și vă doresc din tot sufletul drumuri line. Iar pentru părinții la început de drum, vă mai spun doar atât: de obicei, it gets better and better. De cele mai multe ori, drumurile sunt faine acum cu băiețelul, la un an și aproape jumătate. Iar când mergem doar noi la bunică-su sau prin oraș e chiar distractiv, eu cânt cu radioul, el mă imită din spate sau îmi arată în oglindă diverse imagini din cărțuliile lui, o strigă pe Sansa și pe taică-su, vorbește cu tetiera, cu mine și cu oamenii de afară – ce să mai, e bine. Va fi din ce în ce mai bine. Curaj!

PS. Am lansat de curând primul meu eBook, ”Let’s Play, Baby! Getting Started”, cu 55 de idei de joacă pentru bebeluși de la 0 la 18 luni, explicate pas cu pas și ilustrate cu fotografii autentice, din arhiva noastră. Jocurile din cartea mea, ”Lets Play Baby – Getting Started”, sunt menite să-i dezvolte copilului tău dexteritatea, limbajul, abilitățile cognitive și senzoriale, felul în care percepe lumea înconjurătoare și, bineînțeles, atașamentul și încrederea în sine și în TINE. Dar mai ales, sunt menite să vă facă pe amândoi să vă simțiți bine și să construiți amintiri vesele. Află mai multe aici.
Tag-uri:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *