Pe când încă nu îl aveam pe Mircea, povesteam cu drag celor din jur că totuși, la un moment dat, îmi doresc trei copii. „Aaaaah”, spuneau mamele cu un copil, „Staaai. Întâi fă un copil și apoi să mai vedem, ehehe, este greu, o să vezi cât de greu o să fie, nu o să mai vrei tu 2, d-apoi 3!”
Apoi l-am avut pe Mircea și, deși este, cum îmi place mie să zic, greu-frumos-horror-minunat-obositor-fantastic, eu tot trei copii îmi doresc. „Aaaaah”, spun mamele care între timp au doi copii. „Stai așa. Mai întâi fă tu doi copii și apoi să mai vedem, ehehe, este greu, o să îți fie foarte greu, cred că te oprești la 2 când o să vezi cum este, nu o să mai vrei 3”.
Probabil când o să am doi copii și o să îndrăznesc, iar, să spun că vreau trei, mamele cu doi copii mult mai mari decât ai mei o să îmi zică „Aaaaah. Stai așa. Să vezi cum este pubertatea. Adolescența. Admiterea la liceu. Primul iubit. Prima despărțire”.
De aceea, când am citit articolul acesta scris de Prințesa Urbană, mi-a mers fix la suflet. Pentru că tot ce îmi doresc este să pot spune „E așa bine!” fără să mi se spună înapoi „Stai să vezi ce rău o să fie mai încolo!”. Să pot spune „E așa rău!” fără să mi se spună „Ți-e răăău? Cum așa? Dacă acum ți-e rău, ia să vezi cum o să îți fie peste un an!”. Până la urmă, poate nu o să am 3 copii. Poate o să ne răzgândim, poate nu o să mă țină uterul, poate nu o să ne permitem să creștem trei. Dar până atunci, îmi doresc să pot spune „Vreau 3 copii!” și să primesc și eu, măcar o dată, un răspuns de genul: „Ce grozav! Viața cu 3 este minunată! Grea, frumoasă, horror, fantastică, obositoare, dar minunată!”
(Free photo 1093652 © Marzanna Syncerz – Dreamstime.com).


Ce misto ai incheiat! you gave me goosebumps <3 Si eu tot 3 copii vreau!
Ma bucur tare ca ti-a placut. Si eu toooot trei, inca. 🙂
O excedente de peso, não obstante a existência de outros
fatores de risco, potencia piores índices em distintos domínios da função sexual por exemplo: o desejo,
a ereção, a ejaculação e a alegria. Além disso o
problema de disfunção erétil diversas vezes pode estar atrelado a outros
problemas de saúde como: pressão arterial
alta, estresse, diabetes ou outro. O conceito de saúde sexual
masculina prende-se com um completo bem-estar físico, mental e social filiado à
sexualidade. Até podes, no entanto é necessário primeiro ver se não tem
ligação com Covid-19, que é uma causa bem mais comum de cansaço membro à perda do paladar e do olfato.
„Estima-se que 100 milhões de homens no universo apresentem disfunção erétil, sendo esta a mais comum disfunção sexual encontrada nessa população após os quarenta anos. Apesar de boa fatia da população acreditar que a impotência sexual só atinge pessoas pela terceira idade, um estudo atingido pela fundação irlandesa Irish Heart Foundation mostrou que muitos adolescentes poderão ser afetados pelo problema. Afeta por volta de um terço da população masculina, aumentando a prevalência com a idade. https://diet365.fit/g1-duroman-capsulas-funciona-anvisa-composicao-preco-valor-comprar-resenha-farmacia-bula-reclame-aqui-saiba-tudo-2025/