Unul dintre lucrurile care mi-au făcut mult rău post-partum, când totul era haos şi eu eram haos cu totul, era să citesc despre cât de minunată este alăptarea. Ştiți voi exprimările acelea-şablon, „să alăptezi e o minune”, „când alăptezi şi se uită cel mic în ochii tăi cu dragoste este un sentiment unic”, „există o legătura unică, profundă între mamă şi bebeluş atunci când el suge liniştit la sân”, şi aşa mai departe.
Nu zic că nu este adevărat. Am iubit alăptarea, atât cât a fost, şi martor mi-e Jack Newman că la următorul copil o să fac orice ca să îmi iasă şi mai bine, şi mai mult decât acum.
Dar. Dar. Ca mamă care a alăptat cu frenezie 8 luni de zile, a pompat în draci şi a dat şi completare de lapte praf cu biberonul, deci ca mamă care a dat şi sân la greu, şi biberon la greu, vreau să le spun ceva mamelor la început de drum care se chinuie să alăpteze şi care fac tot ce pot and then some:
Să îți hrăneşti bebeluşul cu biberonul este, de asemenea, o minune. Când îi dai bebeluşului un biberon şi se uită în ochii tăi este, de asemenea, un sentiment unic. Există, de asemenea, o legătura unică, profundă între mamă şi bebeluş atunci când el stă în brațele ei şi trage liniştit din biberon.
Vă asigur de asta, că doar am trecut prin ambele lumi.
Mi-ar plăcea ca mesajul ăsta să ajungă la cât mai multe mame care au nevoie de el, aşa că share & tag. You’re mom enough, indiferent de felul în care ai dat lapte bebeluşului tău.
Mulțumesc… Doi copii, două cezariene de urgenta, două alaptari eșuate… Aveam nevoie de asta. De fapt, cred că toată viața voi avea în suflet stigmatul. Articole ca acesta sunt pansament pe o rană ce nu se va vindeca.
Draga mea, te imbratisez. Stiu cum e sa simti asa. Stiu cum e sa porti stigmatul asta. Stiu cum e sa simti amar, furie si ciuda cand vezi o mama alaptand pe o banca in parc, furie si ciuda evident pe tine, nu pe ea. Dar crede-ma, crede-ma – pe copiii tai ii intereseaza doar caldura ta, iubirea ta, grija ta, zambetul tau. Niciodata n-o sa le pese daca i-ai alaptat sau daca i-ai hranit cu biberonul. Te imbratisez, rana o sa se inchida si o sa se cicatrizeze in timp.
Eu am alăptat! Și ce? Nu mi se pare așa extraordinar, copiii mei erau superpalpitati de ce se vedea in jur, trăgeau de bustul meu în toate părțile de numa’ minunat nu era și nu este! Minunat e când îi iau în brațe și ei își odihnesc capul pe umărul meu! Sau când se uita la mine și zâmbesc pur și simplu, nu pentru că sunt eu fabrica de lapte. Mai bine te gândești la ce chestii mișto veți face împreuna de acum înainte!
„Minunat e când îi iau în brațe și ei își odihnesc capul pe umărul meu! Sau când se uita la mine și zâmbesc pur și simplu” – eeeeeexact, draga mea. Exact asa. 🙂 E absolut perfect cand le vezi moacele alea simpatice care se lumineaza instant cand te vad si zambesc stirb si adorabil – indiferent de felul in care ii hranim. 🙂
Pingback: Cum am diversificat bebelușul? Partea 1: 10 reguli de la care nu ne-am abătut – Sunny Side Up
Pingback: Nu sunt o mamă perfectă, pentru că nu perfecțiunea mea contează, ci relația pe care o am cu băiețelul meu. – Sunny Side Up
cost cabergoline 0.25mg – buy dostinex paypal where can i buy alesse
estradiol 1mg generic – order generic estrace 2mg arimidex generic
phenergan brand – phenergan medication order lincomycin 500 mg pill