La Joacă

Jocurile educative pentru dezvoltarea inteligenței emoționale – ce să alegem, cum să ne jucăm alături de cei mici, când și mai ales de ce?

Haideți să ne închipuim următorul scenariu: toddlerul vostru de 2 ani stă lângă voi pe parchet și se chinuie să pună la locul potrivit o piesă ceva mai complicată dintr-un puzzle. Încearcă, încearcă din nou, rotește piesa, o așază strâmb, o scapă din mâini, iar o rotește, dar încă nu este complet autonom, degetele nu sunt chiar atât de sigure pe ele și nu reușește să o pună așa cum trebuie. Poate că încercați să îi spuneți cu blândețe ”Hei pui mic, vrei să îți arăt cum se face?”, dar toddlerul vă ignoră, vă trântește un ”Nu!” ferm sau vă împinge mâna mai încolo. Jumătate de minut mai târziu, pentru că tot nu reușește, copilul se enervează, trântește cât colo piesa buclucașă, aruncă puzzle-ul în capul vostru și se pornește pe răcnit.

Ce faceți voi în acel moment? Ridicați din umeri, vă gândiți că așa sunt toddlerii și treceți mai departe peste episod, spunându-i ”Hai, hai, că nu s-a întâmplat nimic”? Încercați să-l liniștiți și să-l alinați, pentru că vă doare și stresează să îl vedeți plângând și ați da orice să se oprească odată? Vă enervați la rândul vostru, pentru că nu înțelegeți ce motive are să pornească un tantrum? Poate că este important să știți că e normal și firesc să simțiți oricare dintre scenariile de mai sus, doar că înțelept ar fi să încercăm să transformăm acest episod într-o lecție blândă pentru cel mic despre emoții, recunoașterea și gestionarea lor.

În acest articol vă povestesc despre emoțiile copiilor, despre inteligența emoțională a acestora și despre cum putem folosi poveștile noastre, jucăriile și jocurile educaționale ca să îi învățăm pe cei mici despre cum să își recunoască, accepte și gestioneze emoțiile. Cele trei jocuri despre care vorbesc mai jos sunt de la Jucării Vorbărețe, un brand românesc care produce materiale educative concepute de logopezi și psihologi și care m-a surprins prin atenția la detalii, delicatețea cu care abordează subiectul emoțiilor și paleta mare de jocuri pe care o pun la dispoziția părinților și copiilor pentru a le stimula acestora din urmă (dar nu numai lor) inteligența emoțională.

Copiii trec și ei prin toată paleta de emoții, iar toate emoțiile trebuie să fie permise

Copiii noștri trec și ei, ca și noi, printr-o paletă largă de emoții (câteodată chiar în decursul unei singure ore). Și ei pot simți bucurie, tristețe, furie, teamă, frustrare, exaltare, împlinire, ciudă, nervi, invidie – doar că, spre deosebire de noi adulții, care știm să le recunoaștem și să le controlăm, ei sunt încă în plin proces de învățare când vine vorba de gestionarea acestora. Este firesc, au un an și jumătate, doi ani, trei-patru – este nerealist din partea noastră să ne așteptăm ca un omuleț atât de mic să își poată înțelege și controla emoțiile la fel de bine ca un adult. Tocmai de aceea, pentru că nu pot vorbi încă despre asta, pentru că le lipsește vocabularul și cunoștințele pentru a-și anunța mama ”Sunt frustrat că nu mi-a ieșit puzzle-ul” sau ”Sunt invidios pentru că Mihăiță are o motocicletă cu lumini și sunete pe care nu vrea să o dea nimănui”, cei mici exprimă de multe ori aceste emoții în feluri nepotrivite: țipă, urlă, se trântesc pe jos, aruncă cu puzzle-ul, lovesc pisica, împing frățiorul, încep un tantrum cutremurător.

Soluția pentru ca toddlerii să nu mai recurgă la aceste comportamente de nedorit stă tocmai în ceea ce le provoacă: în a-și recunoaște emoția prin care trec, a o putea numi, a o putea accepta și apoi controla. Ei nu pot face asta singuri, ci doar cu ajutorul nostru: chit că este o treabă incomodă sau nu pentru noi, chit că ne scoate din zona de confort și ne duce într-o zonă stingheră, noi suntem responsabili pentru felul în care copiii noștri își înțeleg emoțiile și comportamentele. Pe scurt, trebuie să îi învățăm pe cei mici, cu blândețe și răbdare, cum își pot administra sentimentele în feluri pozitive și constructive. Pentru că emoțiile sunt normale. Și cele pozitive, și cele negative, sunt normale, firești și sănătoase.

De ce ar trebui să învețe copii cum să-și gestioneze emoțiile? Sunt, până la urmă, doar niște copii, va fi timp și pentru asta mai târziu!

Am auzit-o pe asta de foarte multe ori, cu variațiunile sale: ”De ce îi tot explici lucrurile ăstea, el oricum nu înțelege!”, ”Te comporți cu el de parcă ar avea 7 ani, nu un an și jumătate”, ”El nu are vocabular să perceapă nici jumătate din câte îi spui tu acolo”. E ok, m-am obișnuit cu aceste reacții și le înțeleg. E un subiect foarte captivant, dar parcă încă tabu pentru generația noastră, având în vedere că în mare parte noi nu am fost educați astfel încât să fim conectați la emoțiile noastre, să le recunoaștem corect și să putem conviețui cu ele. Însă copiii noștri trăiesc într-o altă lume, noi avem acces la resurse și informații, iar stimularea inteligenței lor emoționale este esențială. Studiile au arătat că băieții și fetițele care învață devreme modalități sănătoase de a-și gestiona emoțiile tind să fie mult mai empatici cu cei din jur și să îi sprijine necondiționat, să se descurce mult mai bine la școală și în viața profesională, să aibă relații mult mai stabile și pozitive (și să se ferească de cele toxice, atât de periculoase). Copiii care învață să-și recunoască și numească emoțiile au în general mai puține probleme comportamentale, își dezvoltă rezistența la stres și frustrare, răbdarea și compasiunea, dar se și simt mai puternici, mai încrezători în propriile forțe, au o părere mai bună despre ei înșiși.

Cum îi învățăm pe cei mici despre emoții?

În singurele moduri în care ei chiar pot înțelege și își pot însuși orice informație la vârste mici: prin poveste și prin joacă. În primul rând, emoțiile trebuie numite corect, iar copilul trebuie să fie încurajat să vorbească despre felul în care se simte atunci când o astfel de emoție îl cuprinde. De exemplu, când Mircea plânge în hohote pentru că, în cele din urmă, după două ore și ceva, l-am scos din cadă bineînțeles fără voia lui, eu îi explic de fiecare dată ceea ce simte și că este normal să simtă așa: ”Ești furios, văd asta, este în regulă. Voiai să mai stai în cadă și nu ți-a convenit deloc că eu te-am scos. Nu ți-a plăcut să fii scos împotriva voinței tale și asta te-a înfuriat, e în regulă”. În felul acesta, categorizând mereu ceea ce simte și oferind o etichetă pentru diversele stări ale copilului, îi înlesnim dezvoltarea vocabularului din această zonă a inteligenței emoționale. În același timp, îi și validăm sentimentele și îl facem să își dea seama că ceea ce simte este important, este respectat, nu este desconsiderat, nu este negat – lucruri foarte importante pentru dezvoltarea stimei de sine.

În al doilea rând, emoțiile fac parte din viața noastră în permanență, așa că este important să le tot aducem în discuție și să le prezentăm piticilor – chiar și în momentele senine, normale, de zi cu zi, nu doar când ne lovește furtuna unui tantrum. Putem să le spunem, când se plimbă de exemplu pe tricicletă: ”Hei, văd că îți place mult să te plimbi cu bicicleta! Când ești pe bicicletă te simți fericit, nu-i așa? Simți veselie și încântare, nu?”. Sau putem să le spunem, după ce plecăm de la bunici: ”Am văzut că ești trist, e greu să plecăm de la bunici când ție îți place așa de mult să îți petreci timpul cu ei. E normal să fii trist, tu îi iubești foarte mult și o să îți fie dor de ei”.

În al treilea rând, pentru că vrem să evităm comportamentele furtunoase sau distructive generate de o emoție puternică (furie, gelozie, invidie, frustrare), trebuie să îl învățăm pe cel mic cum să se comporte sau ce să facă atunci când una dintre aceste emoții vine peste el – ce este permis și ce nu este permis, ce facem și ce nu facem. De exemplu, când Mircea este furios pentru că nu îl las să o lovească pe Sansa, ci îl rog să o mângâie încetișor, îi povestesc: ”Ești furios, văd asta, e ok, dar nu o lovim pe Sansa, indiferent cât de furioși suntem. Dacă simți nevoia să lovești, putem lovi această pernă. E ok să simți asta, și eu sunt furioasă de multe ori și îmi vine să lovesc lucruri, dar nu lovim câinele niciodată”.

Cum ne jucăm ”de-a emoțiile”?

La recomandarea voastră, am ales din magazinul online Jucării Vorbărețe 3 jocuri, două pentru copilași de la 3 ani în sus, iar unul pentru toddleri de la 2 ani încolo. A fost destul de greu să mă opresc la doar câteva produse, magazinul este plin de tot felul de jocuri, proiecte și activități împărțite pe categorii de interes, de la cele pentru dezvoltarea inteligenței emoționale la cele pentru copii cu întârziere în dezvoltarea vorbirii, de la jocuri pentru adaptarea la grădiniță sau școală la proiecte pentru a gestiona agresivitatea la copii, bullying-ul, materiale pentru logopedie sau pentru consilierea celor mici. Bineînțeles că nu m-am jucat, ”per se”, cu Mircea, după toate regulile și recomandările cu care aceste trei jocuri vin la pachet, la un an și opt luni cât are el nici nu mă așteptam să putem face asta. Dar produsele de mai jos au fost un pretext bun de a mai aborda subiectul emoțiilor cu el într-o manieră jucăușă și într-un context calm, relaxat, de joacă.

1. Cutiuța cu Emoții Jucăușe.

Foarte simpatică și utilă, această Cutie cu Emoții Jucăușe mi-a fost recomandată de o mulțime de mame de pe Instagram. Cutia cu Emoții Jucăușe vine la pachet cu un set de 20 de cărți de joc cu diverse comportamente pozitive și negative, de genul ”Cer frumos jucăria surioarei sau frățiorului meu” sau ”Mă spăl pe dinți” sau dimpotrivă, ”Trag pisica de coadă”, din categoria celor negative. Jocul mai are și cartonașe cu membrii familiei (jumătate dintre ele au chipuri cu diverse emoții, jumătate nu) și o serie de cartonașe ovale cu expresii emoționale care se pot pune de pe un chip pe celălalt. Plus, foarte important, pachetul vine și cu un caiet cu tot felul de jocuri, sugestii pentru părinți, activități cu aceste cartonașe pentru dezvoltarea inteligenței emoționale.

Cum ne jucăm?

Varianta cea mai simplă de joc este cea pe care și eu o fac alături de Mircea – îi pun câte un cartonaș oval cu o anumită emoție pe unul dintre cartoanele cu chipuri care se găsesc în set și îi numesc emoția de pe cartonaș, apoi îi descriu și îi arăt mimica specifică acestei emoții. ”Uite, fetița este fericită! Vezi, gura îi zâmbește, ochii îi strălucesc, este foarte senină și bucuroasă. Probabil că i s-a întâmplat ceva frumos, de exemplu tocmai a mers în parc la joacă sau tocmai a primit o carte nouă cu Ema și Eric!” Bineînțeles, mă strâmb și eu alături de cartonaș, îi imit emoția despre care vorbim, îi dau cât mai multe exemple cu care să poată să se identifice: ”Este ca atunci când Sansa te gâdilă și tu ești bucuros că face asta. Este ca atunci când gătim împreună Ghismana și tu pui zmeura în aluat, ești vesel când faci asta”.

De asemenea, puteți folosi acest joc ca un pretext pentru a vorbi despre propriile emoții. Când sunt tristă sau furioasă, pot lua unul dintre cartonașele care indică această stare și îi pot vorbi copilului despre ceea ce simt: ”Uite, eu acum sunt tristă. Sunt supărată că Sansa a făcut pipi pe parchet și că eu a trebuit să strâng și să spăl după ea. Aș fi preferat să ne jucăm toți trei împreună în loc să spăl. O să îmi treacă, dar fix acum sunt tristă”. Noi ne mai uităm și pe cartonașele care indică diverse acțiuni pozitive sau negative, Mircea mi le arată cu degetul, iar eu îi povestesc ce apare în fiecare cartonaș – ”Uite, băiețelul se spală pe dinți. E fericit că face asta, în felul ăsta sigur nu o să aibă carii și o să se simtă proaspăt, primenit”.

Bineînțeles, la un an și opt luni eu nu am așteptări de la el în ceea ce privește recunoașterea și gestionarea emoțiilor. Dar încet-încet, lucrurile pe care le aude repetate vor deveni din ce în ce mai familiare, mai naturale, i se vor fixa și vor deveni normalitatea sa.

Cutiuța cu Emoții Jucăușe o găsiți aici.

2. Jocul Emoțiilor – Cum mă simt azi?

Ah, Mircea iubește Leuțul din acest joc, căruia îi spune ”Euțul” și îi place să se joace cu cartonașele simpatice din pachet. Jocul vine cu 2 planșe, fiecare cu câte patru imagini cu Leuțul care trece prin diverse stări (cu instrucțiuni pe spate și idei de jocuri), și niște cartonașe cu fix aceleași imagini și emoții, sentimente ale leului: speriat, furios, vinovat, trist, bucuros, surprins, dezgustat, rușinat. De aici, posibilitățile de joc sunt nenumărate.

Cum ne jucăm?

Noi suntem încă în faza în care îi arăt unul dintre cartonașe, să spunem cel în care Leul se simte vinovat, și îi descriu emoția și felul în care Leul o resimte: ”Uite, Leuțul se simte tare vinovat aici. Era obosit și s-a răstit la iepuraș, iar acum îi pare rău. Uite, are ochii triști, îi cam vine să plângă și își mușcă buzele de remușcare”.

Copiii mai mari pot face jocuri de asocieri – pot fi îndemnați să asocieze cartonașul care indică Bucurie cu ilustrația de pe planșă în care Leuțul este bucuros. Pe la 3-4 ani, jocul poate fi și mai incitant: părintele chiar poate mima o expresie emoțională, iar copilul va asocia emoția mimată cu imaginea emoției corespunzătoare de pe planșă. De asemenea, la vârste ceva mai mari părintele poate pune diverse întrebări ajutătoare, pentru a-i îmbunătăți vocabularul care ține de inteligența emoțională: ”De unde știi că Leuțul este bucuros? De ce crezi că Leuțul este speriat?” Dacă aveți toddleri mai mari, puteți să vă jucați și cu ajutorul unei oglinzi: copilul va extrage un cartonaș din setul de cartonașe așezate cu fața în jos pe masă, va denumi emoția din imagine și va imita în oglindă emoția de pe cartonaș.

Jocul Emoțiilor poate fi cumpărat de aici.

3. Adaptarea la grădiniță (joc psihoeducațional).

Al treilea material luat este un joc numit Adaptarea la Grădiniță, pe care l-am ales chiar dacă am văzut că este pentru peste 3 ani, pentru că în februarie cel mai probabil Mircea va începe grădinița și simt că amândoi avem nevoie de niște pregătire. Eu nu sunt pregătită pentru asta și simt că am nevoie de ajutor, mai ales în contextul dat (Pandemie, întoarcerea la job pentru mine, schimbarea – din nou! – a profesiei).

Cum ne jucăm?

Joculețul este de fapt un cerc care se poate învârti, descoperind astfel diverse imagini exemplificative pentru ceea ce se întâmplă într-o zi la grădiniță, treabă care ne poate ajuta pe noi părinții atunci când începem să discutăm cu cei mici despre această nouă etapă: ”Uite, aceasta este doamna educatoare, vezi cum stă în mijlocul copiilor și le cântă la chitară? Copiii toți sunt bucuroși, cântă și aplaudă!” sau ”Uite, doi copii se joacă împreună, fac o construcție tare interesantă, și ție îți place să faci asta!”

Jocul poate fi folosit și cu toddlerii care au început deja grădinița, poate fi un bun pretext pentru a declanșa discuții sau reacții despre cum se simte cel mic acolo, ce a făcut toată ziua, ce ar vrea să facă, ce nu i-a plăcut. Îl puteți îndemna să învârtă cercul și să vă indice, cu ajutorul unui desen de acolo, ce i-ar plăcea să facă la grădiniță, ce au făcut în ziua respectivă, ce nu i-a plăcut sau ce l-a bucurat foarte tare.

 

Adaptarea la Grădiniță poate fi găsită aici.

De ce ne este greu să vorbim despre emoții ?

Oh, aș putea scrie o carte pe subiect, dar dacă stați bine să vă gândiți, și VOI ați putea scrie o carte pe subiect. Suntem o generație care nu a fost crescută și educată întru recunoașterea și gestionarea emoțiilor, o generație care a fost mai degrabă sfătuită să le îngroape, să le reprime, să nu plângă pentru că doar cei slabi plâng, să nu se înfurie pentru că n-au de ce, să nu țipe pentru că poate primesc vreo două la fund, ca să aibă motiv de țipat. Ne este greu să vorbim despre ceva care nici nouă nu ne-a fost adus în discuție dar, așa cum îmi place mie mereu să zic, părinții noștri nu au avut acces la nivelul uriaș de informație la care noi avem acces, așa că spre deosebire de ei, noi chiar putem aborda lucrurile diferit, ne putem informa, putem învăța, putem să dăm mai departe, mai mult.

Ce puteți face pentru a depăși disconfortul simțit atunci când le vorbiți celor mici despre emoții?

Ca în orice altă situație care ne soate din zona de confort, și aici se aplică zicalele ”pofta vine mâncând” și ”practice makes perfect”. Cu cât veți începe să discutați mai des despre asta, cu atât vi se va părea mai simplu și mai firesc. Cu cât lăsați loc emoțiilor în propria viață (de adult, de om mare, cu responsabilități), cu atât o să vi se pară mai normale și mai acceptabile. Pe mulți îi ajută meditația. Pe foarte mulți, terapia (inclusiv pe mine). Sunt sute de cărți despre emoții pe care le puteți citi alături de cei mici, seara la culcare. Pe Jucării Vorbărețe găsiți zeci de joculețe, jucării și proiecte create de logopezi și terapeuți. Resurse există, trebuie doar să dați drumul reținerilor și să porniți pe acest drum extrem de roditor. Iar dacă aveți întrebări sau aveți nevoie de mai mult suport, nu ezitați să dați un semn.

 

*** Acest articol a fost realizat în parteneriat cu Jucării Vorbărețe, un magazin online producător de materiale educative concepute de logopezi și psihologi pe care multe mămici din comunitatea de pe Instagram mi l-au recomandat. Textul de mai sus reprezintă, ca întotdeauna, părerea mea sinceră și autentică despre produsele menționate, pe care le-am primit spre testare și cu care ne-am tot jucat, pentru ca eu să pot scrie despre ele cât mai pertinent pentru voi. 💛

 

Tag-uri:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *