(acest articol a fost scris în colaborare cu echipa Mukibooks pentru blogul lor).
”Trebuie să vă fac o confesiune sinceră: acum câteva săptămâni am început să lucrez alături de echipa Mukibooks la un proiect care ar fi trebuit să se numească, tranșant, ”Fără ecrane!” și să vorbească despre cât de nocive sunt telefoanele mobile, tabletele și televizoarele în dezvoltarea armonioasă a celor mici. Am pornit la drum cu o părere foarte fermă legată de acest subiect (hei, se numea ”Fără ecrane!”, deci era clar unde ne poziționam, nu?), dar orele de documentare, studiile citite, discuțiile cu specialiștii și mai ales experiența zecilor de mame care ne-au scris poveștile lor autentice și lipsite de filtre m-au făcut să îmi dau seama că zona în care intram nu era tranșantă, nu era clară și definită, ci îmi cerea să o tratez cu mai multă atenție și înțelepciune, cu mai multă aplecare spre context și spre noțiunile de echilibru, măsură, consecințe, alternative.
Undeva pe la mijlocul proiectului am tras aer în piept și am schimbat fără să clipesc titlul campaniei din ”Fără ecrane!” în ”Ecrane cu măsură” – da, da, eu, mama care a insistat să nu ofere ecrane celor doi copii ai săi până la 6 ani pentru fetița mea, Ilinca și până la 3 ani și jumătate pentru Jacob, băiatul meu. Mi s-a părut că astfel arăt mai mult respect atât studiilor din ultimii ani în acest domeniu, cât și mamelor care mi-au împărtășit din experiențele lor și care au pus pe masă felii din viața lor autentică, reală și perfectă în toată imperfecțiunea ei.
”Când eram însărcinată, judecam mamele care ofereau telefonul copiilor și mi-am jurat că nu o să-i ofer acces la ecrane celui mic până la 3 ani. Între timp am învățat că niciodată nu trebuie să spui niciodată și că nu e corect să judeci”. ”Faptul că am dat telefonul copilului la fiecare masă a fost o mare greșeală și cu greu am reușit să o îndrept”. ”Fetița mea spunea câteva cuvinte, însă după o perioadă la TV a început să nu mai spună nimic. ”Eu cred ca rețeta perfectă este limita în fața ecranelor. Impunerea de limite nu te face un părinte rău, ci un părinte responsabil.” Acestea sunt doar câteva fragmente din mesajele pe care le-am primit în ultimele săptămâni și care m-au făcut să construiesc un articol care să informeze, nu să judece, să clarifice, nu să critice. Un proiect care să aducă lumină într-un subiect încețoșat, să separe realul demonstrat științific de miturile populare, să vină la pachet cu soluții și alternative, cu înțelegere și empatie, cu perspectiva unor mame care citesc pentru a-și crește cât mai înțelept copii, dar care în cele din urmă îi cresc aici, în viața reală și dificilă, viață care are greutăți, excepții și zile în care parcă nimeni nu ajunge la liman.
Pentru că trăim în epoca digitală, iar copiii noștri vor fi adulții unei lumi pline de inovație, pe care noi de-abia dacă putem să ne-o imaginăm. Această lume îi poate copleși și afecta sau îi poate ajuta să crească independenți și curioși – iar noi, părinții, îi putem pregăti pentru ea, cu măsură, responsabilitate și iubire.”
