”Mami, ce mi-ai adus bun?!” este prima întrebare pe care o aud de la Mircea când îl iau în fiecare zi de la grădiniță – și ferească sfântul să nu am o gustare pregătită pentru el la caserolă. ”Mamiiii, ai un snack delicios pentru mine?!” răsună vocea lui pe hol, imediat ce vine din parc cu bunicul lui. ”Ce gustare avem astăzi la noi?” se aude din scaunul lui de mașină, la maxim 5 minute după ce pornim la drum. La orice drum.
Ați prins ideea, în casa noastră gustările sunt foarte importante, deși băiețelul nostru de aproape 4 ani mănâncă foarte bine la grădiniță – pe undeva, aici, eu am o frustrare, mă așteptam ca odată cu intrarea lui în comunitate eu să îmi fac ieșirea din bucătărie și să nu mai gătesc atât de des, însă se pare că cel mic are trei stomacuri bine definite: unul în care intră porțiile de la grădiniță, unul pentru mâncarea de acasă și al treilea pentru gustări, snack-uri și ronțăieli. Oh, Doamne. Sunt sigură că așa este peste tot în casele cu cel puțin un toddler.
Așa că astăzi vă fac cadou încă 3 rețete de gustări pentru copii – snack-uri sănătoase, cu ingrediente naturale, kid-friendly, rețete rapide pas cu pas, care se fac grabnic într-un singur bol, ca să nu stați să spălați prea multe vase după aceea. Am ales 3 opțiuni fără zahăr (am înlocuit zahărul cu sirop de agave, sirop de arțar sau miere – copiilor sub doi ani vă rog să nu le dați miere, din cauza riscului ridicat de botulism) și am folosit ingrediente delicioase: unt de arahide, ulei de cocos, curmale și caju, cocos râșnit și scorțișoară aromată, pudră de roșcove în loc de cacao, ouă proaspete și unt cu 82% grăsime. Delicios!
Aceste rețete au fost concepute la invitația celor de la Niavis.ro, un brand românesc de produse organice, de calitate, acreditate și autorizate – găsiți la ei condimente, ingrediente, uleiuri, ceaiuri, miere și cosmetice, toate cu eticheta curată și potrivite pentru toată familia (scorțișoară Ceylon, cât te-am căutat la începutul diversificării cu Mircea și NU ERAI PE NICĂIERI!). Produsele Niavis se pot comanda de pe site-ul Vegis, iar cei din București le pot găsi la Farmacia Tei sau Plafar (pentru cei din provincie, le puteți găsi fizic în farmacii). Eu am folosit, în rețetele de mai jos, câteva produse esențiale de la Niavis – pudra de roșcove, scorțișoara de Ceylon, cocos răzuit, sirop de agave, unt de arahide, ulei de cocos extra-virgin (mamă ce miros demențial are!).
1. Bomboane raw de ”ciocolată” pentru bebeluși și copii.
Ohhhh, un deliciu! Fac aceste bomboane raw de ciocolată de mai bine de 10 ani, când maternitatea era încă foarte departe de prioritățile mele, și întotdeauna au fost ”bombă” pentru toți cei care le-au gustat, fie ei adulți sau copii. De fapt, chiar așa le și spunem acasă, ”Bombe de ciocolată” pentru că sunt rotunde, grăsune și Mircea încă nu a aflat (sorry, puiule!) că nu au niciun pic de ciocolată prin ele.
Aceste bomboane de ciocolată se fac la rece, nu au nevoie de cuptor și de niciun fel de preparare termică, și sunt atât de ciocolătoase pentru că folosesc pudră de roșcove (care este potrivită și pentru bebeluși pentru că nu are niciun pic de cacao sau cofeină). Dulceața lor este dată de curmale și de siropul de agave (dacă nu aveți, puteți folosi miere sau le puteți lăsa chiar așa, fără îndulcitor, sunt delicioase) și sunt foarte sățioase datorită caju-ului măcinat. Sunt perfecte pentru o gustare de după-amiază, când cei mici vin cu urechile lungite de foame și poftă de la grădiniță.
Ingrediente (pentru 15 bomboane):
- 110 grame caju crud (sau migdale crude, alune crude, ce aveți prin casă).
- 6 curmale moi, fără sâmburi.
- 2 linguri de pudră de roșcove (noi avem ecologică, de la Niavis).
- 3 linguri de ulei de cocos (noi avem extra-virgin, tot de la Niavis).
- 1 lingură de unt de arahide.
- 1 lingură de sirop de agave (se poate omite cu totul dacă aveți bebeluși mici).
- 1 linguriță de scorțișoară de Ceylon.
- Esență de vanilie.
- Pentru decor: fulgi de cocos și pudră de roșcove.
Mod de preparare:
- Pentru această rețetă vă trebuie un robot de bucătărie (eu am unul mic, de la Braun, care își face treaba foarte bine).
- Puneți, în recipientul robotului, caju-ul crud și mărunțiți-l (în funcție de cum poate gestiona bucățelele mici de caju copilul vostru, puteți să îl măcinați mai fin sau mai crunchy).
- Deasupra caju-ului măcinat, puneți toate celelalte ingrediente și mixați, cu ajutorul robotului, până obțineți o pastă groasă.
- Cu palmele, formați din această pastă 15 biluțe (aici vă pot ajuta și cei mici, chiar dacă biluțele nu vor arăta perfect).
- Turnați fulgi de cocos și pudră de roșcove pe un blat de bucătărie, apoi treceți biluțele formate prin fulgii de cocos sau prin pudra de roșcove, ca să le ”tapetați” frumos.
- Păstrați bomboanele la frigider – deși cu siguranță nu va trebui să le păstrați prea mult, se termină imediat din casă.
2. Biscuiți din unt de arahide cu dulceață.
Încă o rețetă pe care o tot fac de când mă știu, dar pe care am modificat-o puțin odată cu maternitatea, ca să fie cât mai kid-friendly. Acești biscuiți din unt de arahide se fac prin ”metoda leneșului”, adică amesteci TOTUL într-un bol și ai terminat treaba. O metodă deosebit de la îndemână când copilul vrea să vă ajute în bucătărie – și știm prea bine că ajutorul acesta va face ca orice rețetă de 5 minute să dureze de fapt 25 de minute.
Ingrediente (pentru 20 biscuiți):
- 150 grame de unt de arahide (cei de la Niavis au o pastă de arahide cremoasă și una crunchy, vă recomand să o folosiți pe cea cremoasă la această rețetă. Cea crunchy se mănâncă cel mai bine cu lingura direct din borcan, pe la 11 noaptea, când copiii dorm).
- 100 grame de unt la temperatura camerei.
- 50 grame de sirop de agave (sau 50 de grame de miere).
- 1 ou.
- 280 grame de făină.
- ½ pachet de praf de copt.
- Esență de vanilie.
- Pentru decor: ce dulceață vă place vouă mai mult (noi avem dulceață de vișine, făcută de tatăl meu în fiecare an).
Mod de preparare:
- V-am spus că toate aceste rețete se fac foarte simplu? V-am spus! Păi amestecați frumos absolut toate ingredientele de mai sus până când obțineți un aluat moale (eu le amestec cu mâna, îmi place foarte mult textura aluatului și mai ales mirosul înnebunitor de vanilie care se amestecă cu cel al untului de arahide).
- Lăsați amestecul la frigider câteva ore sau, chiar mai bine, peste noapte, dacă ați reușit să vă organizați din timp (eu una nu reușesc niciodată să mă organizez din timp, ca să știți).
- Preîncălzim cuptorul la 180 de grade (căldură sus-jos, fără ventilație), și tapetăm o tavă cu foaie de copt.
- Cu mâinile, modelăm din nou niște bile grăsune din aluat (cam de mărimea unei nuci) și le așezăm pe foaia de copt, cu distanță între ele, căci acești biscuiți se mai întind și lăbărțează la copt.
- Cu ajutorul unei lingurițe, le presăm ușor, ca să le facem o adâncitură în mijloc (vor arăta ca niște mici coșulețe). Eu mă folosesc și de degete ca să fac adâncitura, în engleză biscuiții aștia se numesc ”thumbprint cookies”, adică biscuiți-amprentă-de-deget-mare. V-ați prins de ce. Ei bine, în acea adâncitură vom pune câte un pic de dulceață.
- Bineînțeles, puteți omite pasul cu dulceața cu totul: puteți pur și simplu decora biscuiții cu stafide, nuci, alune sau merișoare – ce le place copiilor voștri.
- Coaceți cam 20 minute sau până când biscuiții devin aurii.
- Atenție: când îi scoateți din cuptor, acești biscuiți cu unt de arahide pentru copii vor fi un pic moi și fragili. Pe măsură ce se răcesc, se întăresc și devin ușor manevrabili. Vor avea interiorul super fraged și moale.
- Încă puțină atenție: din punct de vedere chimic, să amestecăm zahăr cu unt ca la biscuiții clasici e nițeeeeel diferit față de când amestecăm ulei de cocos cu sirop de agave sau miere – cu alte cuvinte, nu vă panicați dacă aluatul sau textura o să vă pară diferită față de biscuiții obișnuiți pe care îi faceți. Lucrați cu ingrediente diferite, chimia lor e diferită, dar gustul este de-li-cios (mie una îmi place mult aroma siropului de agave). De asemenea, nu ezitați să folosiți zahăr în loc de sirop de agave sau miere dacă asta este ceea ce vă doriți – tot forme de zahăr sunt. Noi îi oferim lui Mircea din toate, cât mai variat, fără să excludem cu totul anumite grupe alimentare sau ingrediente.
3. Tăvălite fără zahăr și fără cacao.
Ahhhh, desertul copilăriei mele! Ce îmi plăcea când mergeam în excursie cu bunicii și știam că urma să mâncăm, la marginea drumului, la primul popas, niște tăvălite pregătite pe bunica, pufoase și aromate, date prin cremă de ciocolată și fulgi de cocos. Multă vreme, draga mea bunică ne-a trimis aproape lunar o sacoșă uriașă de bunătați de la Pitești la București – și printre zacuști, sărățele făcute cu untură, sarmale și salată boeuf, mereu apărea câte o caserolă cu tăvălite.
Vă las mai jos rețeta de tăvălite din copilărie (mai fancy așa se numesc ”lamingtons”) dar un pic adaptată – este fără zahăr și fără cacao, pentru că am folosit sirop de agave de la Niavis și pudră de roșcove, tot de la ei. La final, am tăvălit bucățelele pufoase prin cocosul lor răzuit și apoi m-am abținut cu greu să nu termin toată tava înainte de a se întoarce Mircea de la grădiniță.
Ingrediente:
- 280 grame făină.
- 60 grame de unt.
- 50 grame de ulei de cocos extra-virgin.
- 4 linguri de miere.
- 2 ouă.
- 120 ml lapte.
- Esență de vanilie.
- 1/2 pachețel de praf de copt.
Pentru glazură:
- 2 linguri pudră de roșcove.
- 2 linguri de ulei de cocos extra-virgin.
- 15 grame de unt.
- 3 linguri de miere.
- 120 ml lapte.
Mod de preparare:
- Preîncălzim cuptorul la 180 de grade (căldură sus-jos, fără ventilație), și tapetăm o tavă de chec cu foaie de copt.
- Cu mixerul, amestecați bine untul, uleiul de cocos extra-virgin și mierea.
- Deasupra adăugați ouăle, esența de vanilie, laptele, făina și praful de copt – și amestecați până când se încorporează toate.
- Turnați totul în tavă și coaceți cam 30 de minute (sau până când trece testul scobitorii).
- Când prăjitura este rece, tăiați-o în cubulețe sau batoane. Gândiți-vă la bunicile voastre. Dacă mai trăiesc, dați-le un telefon.
- Amestecați toate ingredientele pentru glazură la foc mic, apoi glazurați fiecare bucățică de tăvălită, cu grijă, pe toate părțile.
- Tăvăliți imediat bucățelele prin cocos râșnit (fulgi de cocos, cocos măcinat), apoi gata, mâncați cu 5 guri și nu uitați să împărțiți și cu copiii.
Toate rețetele de mai sus au fost realizate la invitația celor de la Niavis.ro, un brand românesc de produse organice, de calitate, acreditate și autorizate, cu etichete curate și certificare ecologică. Textul de mai sus reprezintă, ca întotdeauna, părerea mea sinceră și autentică despre produsele menționate, pe care le-am primit spre testare și cu care ne-am tot jucat, pentru ca eu să pot scrie despre ele cât mai pertinent pentru voi.
purchase deflazacort generic – cheap alphagan cheap alphagan
buy besivance cheap – buy carbocysteine online cheap cheap sildamax
buy lioresal generic – buy piroxicam 20 mg for sale piroxicam 20mg brand
Плохая кредитная история и просрочки больше не проблема! Займы на карту без отказов для всех предлагает реальные варианты займов до 30 000 рублей для тех, у кого проблемы с кредитом. Не жди чуда от банков – мы знаем, где тебе точно помогут! Подпишись на канал, и деньги окажутся на твоей карте быстрее, чем ты ожидаешь!
clavulanate sale – buy levothyroxine pills for sale buy cheap levothyroxine