Cum am început să-mi îngrijesc corpul, după ce timp de 25 de ani l-am chinuit, blamat și acuzat

Mai întâi am devenit mama unui băiat și am învățat să-mi accept corpul, să-l respect și să fac pace cu el.

Apoi am devenit mama unei fetițe și am observat că felul în care îmi tratez corpul va deveni modul în care și ea și-l va trata pe al său, de-a lungul anilor.

Atunci, fix atunci, mi-am dat seama că să-mi accept corpul așa cum este nu mai era suficient. Ci că trebuia să fac și pasul următor: să am grijă de el așa cum merită.

 

*** Un articol scris la invitația Ommia Skincare, o companie românească, din Onești, de produse cosmetice artizanale, naturale și organice, care se implică iar și iar în campanii de body positivity, acceptare și prețuire a propriului corp, indiferent de culoarea pielii, numărul de kilograme, vergeturi și celulită. Mi-au propus această colaborare ca să anunț și campania lor de Ommia Black Friday, care începe la miezul nopții, adică în mai puțin de 3 ore, când vor avea tot site-ul redus cu 50% (au unt de corp organic, ulei de corp natural, cosmetice pentru sarcină și alăptare, toate produse artizanal). Mai jos veți descoperi povestea mea, care este de fapt povestea cam tuturor femeilor pe care le cunosc. Probabil și povestea ta.

Cu toții ne naștem frumoși. Cea mai mare tragedie este că între timp, lumea din jur ne convinge că nu suntem.

Am avut o relație chinuită și marcată de rușine la adresa propriului corp încă de când mă știu. La începutul clasei I cântăream doar 20 de kilograme (cam cât are fii-miu acum, la 4 ani și jumătate), așa că familia și copiii de pe stradă mă strigau ”somaleza”, ”două bețe înfipte în fund” și ”schelet ambulant”. Nu voiam să mănânc nimic, iar felul în care ai mei mă certau și îndopau cu forța la fiecare masă nu cred că ajuta în vreun fel să-mi depășesc dezinteresul și uneori chiar scârba față de mâncare. 

Prin clasa a treia, când începusem totuși să pun niște carne pe mine, devenisem ”burtoasa”, ”șuncoasa”, ”Am făcut ouă cu costiță la micul dejun, dar tu n-ar trebui să mănânci așa ceva, ție îți trebuie doar iaurt simplu, la ce șunculițe ai”. Din nou, nici limitarea asta a mâncării cred că nu a ajutat, dar îi înțeleg și pe ai mei, îmi dau seama cât de greu le-a fost și cât de puține informații aveau pe vremea aceea. 

Au urmat ani de zile în care am fost obsedată de slăbit, diete, înfometări și regimuri – iar dacă sunteți femei care au copilărit în anii 90 înseamnă că știți foarte bine fixația acelei perioade pentru corpurile slabe, aproape fără forme, frizând anorexia, că doar Kate Moss ne-a băgat tuturor în cap că ”Nothing tastes as good as skinny feels”.

Mi-am dat seama recent, la maturitate, că felul în care îmi privesc corpul își are rădăcinile atunci, în copilăria și adolescența mea, și că în acea perioadă sensibilă s-au trasat niște cărări neuronale foarte adânci, care mi-au marcat multe decizii iraționale. 

Studiu: aproape 90% dintre femei sunt nemulțumite de corpul lor.

O relație echilibrată cu propriul corp începe în copilărie și se pare că la majoritatea dintre noi… a început prost. Potrivit unui studiu internațional lansat de The Real Self, aproape 90% dintre femei sunt nemulțumite de corpul lor, se compară cu alte persoane pe care le văd în reviste sau pe rețelele de socializare, iar medicii chirurgi specializați în chirurgia obezității au început să povestească despre tinere care vor să ajungă preventiv pe masa de operație, pentru a slăbi, deși nu au nevoie de acest lucru.

„Există o realitate bine documentată în care aproape 90% din femei se simt nemulțumite de corpul lor și sunt predispuse să apeleze la diverse metode de scădere ponderală, ajungând să dezvolte tulburări de alimentație mult mai des decât bărbații. Și nu vorbim doar de femeile care au trecut pragul supraponderabilității, ci și de cele care au o greutate în aria medicală de normalitate. Nu de puține ori am întâlnit paciente care prezentau doar 7, până la 15 kg, în plus, și care își doreau preventiv să apeleze la operația de micșorare a stomacului, eliminând alte metode ce necesitau efort îndelungat. Argumentul lor era că operația reprezenta un ajutor important de a elimina pe viitor acumularea de kilograme”, spune Mihai Ionescu, medic chirurg specializat în chirurgia obezității (găsiți articolul complet aici).

|Citește și: Nu uita de corpul tău! Ghid motivant pentru femeile din viața noastră care tind să-și lase pielea corpului… pe locul 2.

Elefanții albi din cameră, despre care nu vorbește nimeni: Media, Filtrele și Influencerii.

Pe când eram adolescentă și nu aveam smartphones, conexiune constantă la Internet și aplicații de genul Instagram, Facebook sau TikTok, legea când venea vorba de corpuri și stimă de sine o făceau revistele de scandal de la vremea respectivă – iar revistele de scandal au avut mereu un ton nemilos față de corpurile care îndrăzneau să fie chiar și puțin în afara standardelor. ”Delia, ia uite câtă celulită ai!” – îmi amintesc un titlu de acum vreo 15 ani, însoțind niște fotografii cu o binecunoscută vedetă la mare. ”Cum de iese în halul ăsta din casă?” – spunea alt titlu despre o mamă care tocmai născuse primul copil și ieșise probabil după scutece, în plină lăuzie, la nici 2 săptămâni de la naștere. ”A părăsit-o pentru una mai tânără!” – scria batjocoritor un alt tabloid despre un cuplu care își terminase relația pe atunci (dacă vă miră faptul că rețin toate aceste detalii, vă aduc aminte că am lucrat la o emisiune TV de divertisment timp de 5 ani, eram la curent cu tot ce mișcă în showbiz-ul din România, iar perioada era pe atunci, ca și acum de fapt, una foarte crudă cu aspectul fizic al femeilor).

Dacă noi am avut tabloidele și revistele de scandal care ne-au ciuntit imaginea și stima de sine, generațiile de astăzi trebuie să ducă o luptă mult mai unfair: cu filtrele și editările foto și video din Social Media, unde e greu de înțeles cu o minte de 12, 15 sau chiar 25 de ani că realitatea este montată, editată și filtrată. Fetele se biciuiesc pentru că nu au tenul perfect al influencerului pe care îl urmăresc, dar care și-a aplicat 3 filtre înainte să posteze. Adolescentele se înfometează ca să aibă coapsele subțiri ca ale creatoarei de conținut pe care o adoră, dar creatoarea respectivă a folosit un program rapid de subțiere a acelor coapse, click-click și arată zvelte și tonifiate. Tinerele aruncă cu banii înspre rutine de skincare în 15 pași, creme minune și tratamente costisitoare ca să aibă selfie-uri impecabile (și n-au…), fără să știe că TikTokerul de pe ecranul telefonului lor mobil a fost filmat de o echipă profesionistă, cu lumini, camere și echipament de specialitate. 

|Citește și: Cum ne îngrijim pielea în timpul sarcinii și după naștere?

Industria cosmetică se hrănește din plin cu nesiguranțele noastre și cu rușinea pe care o simțim. Din fericire, există și alternative etice și oneste.

Prima oară când am simțit colții Mom Shaming-ului înfigându-se adânc în stomacul meu a fost când Mircea avea un pic peste 24 de ore. Am scris despre acest lucru pe Instagram, dar aș vrea să împărtășesc acel moment și cu voi, aici, ca să vorbim puțin despre cum Mom Shamingul poate fi și indirect, nu doar direct, in-your-face – și despre cum să descoperim în noi puterea de a-i ține piept.

Născusem cu o zi în urmă și eram îngrozită. Mircea nu se atașa cum trebuie la sân, urla încontinuu, era uriaș, eu habar n-aveam să-l țin în brațe, să-l hrănesc, să-l îngrijesc și trăiam cu impresia continuă că sigur o să-l scap pe gresie (într-o notă amuzantă, când consiliera de alaptare din spital m-a întrebat dacă am întrebări, întrebarea mea genială a fost: ”Dacă îl iau în brațe pe mâna stângă, nu știu cum să îl mut pe mâna dreaptă, AJUTĂ-MĂ!”). În puținul timp în care dormea, căutam frenetic pe Google cum să-l alaptez, cum să-i scot gazele, cum să schimb scutece, cum să să-l adorm. Eram praf.

Țin minte și acum: Mircea dormea lângă mine, iar eu ajunsesem pe un articol de blog despre îngrijirea bebelușului, în care respectiva influenceriță (jur că nu mai știu cine era, e totul în ceață) scria: ”Pielea de înger a bebelușei mele nu a fost atinsă niciodată, și nici nu va fi vreodată atinsă, de altceva în afară de cel mai pur ulei de cocos extra-virgin bio, luat din Olanda.” Ca o precizare, am intrat pe acel link, o sticlă mică costa cât alocația proaspătului meu bebeluș.

Vă spun sincer că am privit gelul de duș pe care îl luasem pentru Mircea, am simțit că mor pe loc lângă copil și am pornit un plâns isteric, de am speriat tot etajul de asistente. Bine că eram eu cea mai proastă mamă. Bine că eu i-am luat gel de duș obișnuit, iar alți bebeluși nici nu sunt ATINȘI de altceva în afară de uleiuri pure și extra-virgine. Bine că mi-am bătut joc pentru TOTDEAUNA de pielea lui. Bine că alții au piele de înger și mame care îi protejează cu produse premium din Olanda, iar eu i-am luat Bioderma de la farmacia de lângă bloc, al meu va avea piele de broscoi. Suna apocaliptic, știu, dar atunci, în negura lăuziei, cu cezariana făcută cu 24 de ore în urmă, am crezut ferm că gata, mi-am distrus copilul pentru că nu aveam cel mai pur ulei de cocos extra-virgin bio, luat din Olanda cu 80 de euro sticluța.

Sunt multe lucruri pe care le-am învățat de atunci, iar poate cel mai important dintre ele a fost că pentru copiii mei, cea mai perfectă mamă sunt chiar eu, cu toate imperfecțiunile mele. Am învățat să nu mă mai compar, am învățat să mă documentez, am învățat să trec totul prin filtrul personal și, de asemenea, să nu cred chiar tot ce văd pe Internet. Cu inima strânsă o spun: am învățat că multe mame nu spun chiar tot adevărul atunci când vine vorba despre maternitate și, pentru sănătatea mea mintală, am preferat să mă înconjor de (și să le urmăresc online pe) cele care inspiră autenticitate, nu falsitate. Cele care povestesc sincer, nu cele care omit detalii. Cele care emană viață reală, nu filtre și #feelingblessed.

Între timp, pentru că viața are capacitatea de a regla foarte multe conturi, prietenii mei apropiați, pe care îi știu de 7 ani, chiar au lansat un brand românesc de îngrijire a pielii cu produse 100% naturale și organice, lucrate artizanal și cu multă atenție la compoziție, formulare și ingrediente: Ommia Skincare. La ei pe site se derulează Black Friday în acest weekend, ceea ce înseamnă că absolut toate produsele sunt reduse cu 50% (tot tot tot, nu vă trebuie voucher, nu vă trebuie coduri, reducerile se aplică direct în coșul de cumpărături).

Preferatul meu este untul de corp ”Mother and Child”, cel mai renumit și cel mai cumpărat din toată gama Ommia Skincare, un produs cosmetic organic destinat pentru sarcină, alăptare și pentru pielea sensibilă a bebelușilor. Apropo de ce citeam atunci, în prima mea zi de mamă, acest produs are în compoziție doar unt de shea, unt de cocos virgin, unt de migdale dulci și vitamina E. E pur, dar nepretențios. E natural, dar nu trebuie să merg în Olanda pentru el. E făcut chiar aici, în România, la Onești.

”Când am conceput Untul de Corp Mother&Child am luat în considerare perioadele firești de transformare a pielii femeilor însărcinate și i-am stabilit formula astfel încât să acopere cât mai multe nevoi. Untul de Shea, Untul de Cocos Virgin și Uleiul de Migdale Dulci din componența Mother & Child hrănesc pielea în profunzime și o vor lăsa mătăsoasă și catifelată încă de la prima folosire – este ideal pentru primul trimestru de sarcină, când începem să pregătim pielea pentru efortul pe care îl va face mai târziu. Când abdomenul deja începe să se mărească, untul va aduce multă alinare: pielea întinsă, crăpată și dureroasă a femeilor însărcinate își va recăpăta elasticitatea, finețea, iar senzația de mâncărime va fi ameliorată. În plus, am adăugat în untul nostru vitamina E (Tocopheryl Acetate), adică unul dintre puține ingrediente cu efecte dovedite în diminuarea și estomparea vergeturilor, mai ales dacă este aplicat preventiv, înainte ca vergeturile să se formeze în stadiile avansate ale sarcinii”, mi-au spus prietenii mei de la Ommia Skincare despre untul lor onctuos și aerat.

În sarcina cu Zeni, Ommia Skincare deja lansaseră și un ulei de corp, Love Bump – mie mi se pare mai ușor, mai puțin încărcat, mai potrivit pentru zilele de vară sau pentru serile în care cauți hidratare, dar una lejeră.  Ajută și faptul că are în compoziție vitamina E (adică unul dintre puține ingrediente cu efecte dovedite în diminuarea și estomparea vergeturilor, mai ales dacă este aplicat preventiv, înainte ca vergeturile să se formeze în stadiile avansate ale sarcinii). Zic să intrați la ei pe site și să vedeți cât de minunat și atent sunt lucrate. ”În realizarea unui Ommia unt de corp, noi nu folosim parfumuri sau arome artificiale, de aceea ele niciodată nu vor avea un miros puternic, pătrunzător, sintetic, cum au multe produse cosmetice de pe piață. În plus, uleiurile noastre sunt presate la rece prin procedee exclusiv mecanice iar parte din uleiurile esențiale au grad terapeutic. Orice unt de corp organic Ommia care iese din laboratorul nostru (numit de multe ori ”crema Ommia” sau ”Ommia cremă”, deși consistența este mult mai onctuoasă și aerată decât cea pe care o are crema naturală) este 100% natural, organic”, mi-au scris cei de la Ommia despre produsele lor.

Am început să-mi accept corpul atunci când mi-am dat seama că în ochii băiețelului meu, eu sunt cea mai frumoasă.

Am lucrat mult ca să îmi accept corpul și multă vreme chiar am crezut că l-am acceptat cu adevărat: mergeam la sală, făceam sport, mâncam sănătos, (cred că) îl îngrijeam, slăbisem tare, eram tonifiată și zveltă. Adevărul era că nu ”acceptasem” nimic, pur și simplu îl adusesem, cu multă muncă și disciplină, într-o formă social acceptabilă și mă bucuram că arăt potrivit stereotipurilor de gen. Pentru că atunci când am născut primul copil și am intrat într-un tăvălug de lăuzie, alăptare, kilograme în plus, celulită și burtă încă mare de la nașterea prin cezariană, atunci când corpul meu vechi era de negăsit, mi-a fost greu să accept, în primă fază, ca asta sunt eu. Că imaginea din oglindă era chiar a mea. Cum, eu eram așa de grasă? Cum, mie îmi tremura pielea atât de mult? Cum, coapsele ăstea ale mele erau?

Primul meu copil a adus însă în viața mea acceptarea – acceptarea aceea adevărată, reală, pe care o căutasem atâta vreme și n-o găseam pe nicăieri. Când mă privea în ochi și îmi spunea ”Mama!”, îmi dădeam seama că am cel mai puternic și înțelept corp, pentru că m-a ajutat să creez și să nasc copilul din fața mea. Cui îi păsa că aveam celulită? Când mă lua în brațe și îmi dădea un pupic bălos, îmi dădeam seama că am cel mai frumos și mai minunat corp, pentru că uite, copilul ăsta îmi sare în brațe cu iubire și mi se cuibărește la piept. Cui îi păsa că aveam colăcei? Când a crescut mai mare și îmi spunea că mă iubește și că sunt frumoasă, păi puteam să văd în Social Media 100 de influencerițe perfecte, că tot nu mă interesa: în ochii copilului meu, eu eram perfectă. Cea mai perfectă.

Îmi amintesc și acum o discuție pe când cel mare avea 4 ani și încerca să mă convingă să săpăm în pământ după râme (eram la o nuntă, aveam și eu tocuri și o rochie ceva mai prezentabilă).

– Mircea, să știi că mi-ar plăcea, dar nu pot călca pe iarba aceea în tocurile ăstea, m-aș împiedica la fiecare pas!

– Nu înțeleg atunci de ce ți-ai pus tocuri, ești foarte frumoasă și în adidași! 

Da, trebuia să ajung la 38 de ani și să am un copil care mă vede frumoasă și în colanți rupți, și în adidași, și în papuci de casă, ca în sfârșit să-mi accept corpul. 

Dar am început, realmente, să-mi îngrijesc corpul, cu atenție și responsabilitate, de-abia după ce am născut-o pe fetița mea.

Dacă primul copil mi-a adus acceptarea și împăcarea, al doilea copil, o fetiță, mi-a adus în sfârșit conștientizarea că am un corp care trebuie îngrijit, nu doar pentru viitorul meu, dar și pentru viitorul ei.

Mama mea nu s-a îngrijit niciodată – deși era un medic ginecolog excelent, un profesionist care lucra în cadrul armatei, niciodată nu am văzut-o făcându-și timp pentru îngrijirea pielii, machiaj, manichiură sau coafor. Nu o judec (muncea foarte mult, era deosebit de iubită și respectată în spital), însă faptul că îngrijirea personală nu era o prioritate pentru ea mi s-a transmis, ani mai târziu, și mie – nu mă îngrijeam pentru că nu aveam obișnuința să mă îngrijesc. Nu prioritizam rutinele de îngrijire pentru că nu aveam obișnuința de a le prioritiza. Nu le făceam loc în program pentru că nimeni nu îmi arătase că merită să li se facă loc în program.

Apoi s-a născut fetița mea, care a schimbat complet regulile jocului. Pentru că, spre deosebire de fratele ei voinic și puternic, este micuță și foarte finuță. Pentru că după ce o îmbrac, se duce și se uită în oglindă, admirându-se pe toate părțile. Pentru că după ce o pieptăn, se duce să își aleagă din sertar o bentiță colorată. Pentru că se șterge la gură cu șervețelul în timp ce mănâncă și pentru că face piruete ca să vadă cum i se învârt rochiile. Pentru vreau ca ea să nu străbată o adevărată călătorie de acceptare și îngrijire a corpului ca să se simtă bine în pielea ei, ci aș vrea să se simtă bine și gata, fără atâtea călătorii inițiatice, căutări și terapie.

Eu am pierdut mult timp. Timp în care mi-era rușine să merg la bazin cu prietenii, pentru că mă simțeam prea grasă. Timp în care mi-era rușine să port ceea ce vreau, pentru că mi se părea că hainele nu stau bine pe mine. Timp în care am refuzat evenimente, propuneri și ocazii, pentru că le amânam pentru ”mai târziu, peste o lună, după ce slăbesc 10 kilograme, după ce pielea ma va fi mai luminoasă și mai fermă”. 

Mi-ar plăcea ca ea să nu piardă tot acest timp, ci să știe, din start, să-și iubească corpul. Și să nu învețe asta singură: să învețe asta de la mine, mama ei.

PS. Rutina mea de îngrijire a corpului este destul de simplă, sper că nu vă așteptați la mari artificii și strategii în 15 pași. Folosesc un săpun delicat pentru curățare, încerc să tapotez pielea ușor cu un prosop moale (deci nu să o șterg cu furie, în grabă, la nervi), iar apoi o hidratez zilnic fie cu untul de corp Mother and Child de la OMMIA, fie cu uleiul lor de corp Love Bump, depinde dacă vrau o hidratare mai intensă sau una mai lejeră.

Apropo, în laboratorul Ommia, de exemplu, sunt produse în acest moment 5 unturi de corp organice, toată având o formulă hrănitoare, care hidratează, regenerează și îngrijește, în timp ce oferă cel mai înalt grad de siguranță și protecție. O dată pe săptămână exfoliez pielea corpului – prietenii mei de la Ommia chiar mi-au recomandat folosirea unturilor de corp Ommia în timpul băii sau dușului, pe pielea uscată sau umedă (pentru că niciunul dintre ele nu necesită ștergere sau spălare și pot fi lăsate pe piele, să o hidrateze și catifeleze). De cele mai multe ori, le amestec cu puțină sare sau zahăr (de granulație cât mai mică) pentru o exfoliere blândă și eficientă.

De asemenea, vă reamintesc că la Ommia începe, la miezul nopții, campania lor de Ommia Black Friday, când vor avea tot site-ul redus cu 50% (au unt de corp organic, ulei de corp natural, cosmetice pentru sarcină și alăptare, toate produse artizanal). Cumpărați înțelept, cumpărați echilibrat, dar dați-le o șansă, vă garantez că o să reveniți la ei iar și iar.

Am făcut confesiunea de azi la invitația lor – de când s-au lansat, Ommia Skincare scrie des despre a-ți iubi corpul, a te prețui pe tine însăți și a depăși stereotipurile de gen și rușinea care sunt uneori asociate cu industria cosmetică. Tare mă bucur că pot fi și eu, prin rândurile mele, o rotiță într-o mișcare ce spune ”Iubește-ți corpul!”, și nu ”Vai de capul tău, ce corp oribil ai…”

 

*** Acest articol a fost realizat în parteneriat cu Ommia Skincare și reprezintă, ca întotdeauna, părerea mea sinceră și autentică despre experiența cu produsele lor artizanale.