În creșterea copiilor voștri, oare sunteți GRĂDINARI sau TÂMPLARI?

În ultima vreme discut cu mai mulți prieteni care au deja copii de școală primară, și la foarte mulți dintre ei observ o schimbare foarte bruscă între atitudinea pe care o aveau când copiii lor erau la grădiniță și atitudinea pe care o au acum la în clasa pregătitoare sau clasa 1, maxim clasa a doua – ”S-a zis cu joaca! Gata, trebuie să învețe disciplină! Trebuie să facem performanță!”

Parcă peste noapte, mulți dintre ei au fost apucați de o frenezie pe care eu o consider mai mult un FOMO (Fear Of Missing Out) și au început să preseze copii în legătură cu notele, activitățile, concursurile, rezultatele, meditațiile, activitățile extra, într-o cursă neobosită pentru a puncta cât mai multe. Copiii TREBUIE să învețe și o limbă străină, TREBUIE să facă un sport, TREBUIE să studieze un instrument, TREBUIE să facă Robotică, iar lista este lungă și în cazul multora, ocupă fiecare după-amiază după școală.

Departe de mine gândul de a blama activitățile extra, sporturile, instrumentele muzicale sau limbile străine, dar îndemnul meu pentru voi astăzi este să vă puneți mereu întrebarea: sunt oare un grădinar pentru copilul meu, sau mai degrabă un tâmplar?

Tâmplarul este cel care cioplește lemnul în forma pe care și-o dorește. Își alege un anumit model, apoi se asigură, cu briceagul, dalta sau cuțitul, că bucata de lemn din fața lui arată EXACT așa cum și-a imaginat. Forma finală a lemnului ține 100% de dorința și visul tâmplarului. Lemnul nu are niciun cuvânt de spus în treaba asta.

Grădinarul ajută plantele să crească singure, cultivând în jurul lor un sol fertil și un context care să le ajute (soare când e cazul, umbră când trebuie, căldură, apă, vitamine). Floarea, arbustul sau pomul vor crește singure și independente, vor înflori când vor, vor da rod când simt, în grădina pe care grădinarul o îngrijește, udă și plivește pentru ele.

Așa că astăzi vă propun să fiți grădinari pentru copiii voștri și să-i observați, realmente să-i observați cu atenție. Să nu declarați fermi ”Vor face PIAN pentru că așa am făcut și eu, și bunicul, și străbunicul!” sau ”Vor face Politehnica, pentru că neam din neamul nostru asta a făcut!” – ci să descoperiți, cu inima deschisă, cu mintea curioasă, de ce oare ar putea fi atrași copiii voștri. Unde oare strălucesc. Ce oare îi încântă.

Să fim niște grădinari curioși, zic eu, decât niște tâmplari inflexibili. ??