De ce mi-am vaccinat bebelușul?

Înainte ca Mircea să se nască, am renovat împreună cu taică-su tot apartamentul nostru și i-am pregătit camera așa cum ne-am dorit. Am ales să îi vopsim în verde închis unul dintre pereți, am ales lemnul alb pentru pătuț, comodă și șifonier și am pus parchet deschis la culoare, ca să ne prefacem că nu se vede părul Sansei împrăștiat peste tot. Așa ne-a plăcut nouă să facem, așa am crezut că-i mai bine.

Până pe la 6 luni, pătuțul lui Mircea avea ghimpi și mărăcini pe timpul zilei (care dispăreau misterios noaptea, iar bebelușul dormea somn pruncesc liniștit la el în pățut dacă afară era întuneric). Așa că l-am luat în brațe, l-am adormit la sân și l-am lăsat să doarmă pe mine în timpul zilei, în niște poziții tare dubioase pentru mă-sa, dar aparent tare comode pentru el. Stăteam, anchilozată și blocată, dar foarte trează, cu bebelușul pe mine, pe canapea, timp de 5 somnici pe zi, apoi 4, apoi 3. Așa am decis noi să facem, așa am crezut că-i mai bine.

L-am scos afară încă din prima săptămână. L-am dus în excursii și l-am lăsat să o lingă pe Sansa (și invers). L-am lăsat să se hrănească singur și să-și pună mâncarea în cap, pe haine și în fiecare orificiu al corpului său, plus în fiecare îmbinare a gresiei noastre. Pentru că așa am crezut noi de cuviință, așa am crezut că-i mai bine.

Însă când a venit vorba despre vaccinarea lui, lucrurile au stat complet diferit. Nu mai conta că ”așa ne-a plăcut nouă”, „așa am decis noi”, ”așa am crezut noi de cuviință”. Contau lucrurile certe, studiile, statisticile și cifrele. Ne-am folosit gândirea critică și educația științifică. Și am mers – nu pe mâna noastra – ci pe mâna oamenilor de știință care cu asta se ocupă. Am lăsat decizia – nu în seama noastră – ci în seama celor care sunt avizați să ia aceste decizii. Cu alte cuvinte, nu am ales să credem o tabără sau alta – cea pro-vaccinare sau cea anti-vaccinare – pentru că din punctul nostru de vedere, vaccinarea nu este cu adevărat un subiect de dezbatere, iar noi nu am vrut să credem, am vrut să știm. Cercetătorii și medicii spun că vaccinarea salvează vieți, autoritățile dovedesc că vaccinarea salvează vieți și cifrele oficiale arată acest lucru. Așa că părerea noastră personală de părinți, instinctul nostru matern și patern, mintea noastră obosită, hormonală și bombardată de informații-șoc din toate părțile nu aveau ce să caute în această ecuație.

Am mers – nu pe mâna noastra – ci pe mâna oamenilor de știință care cu asta se ocupă. Am lăsat decizia – nu în seama noastră – ci în seama celor care sunt avizați să ia aceste decizii.

***

Când aveam 14 ani, verișoara mea alături de care crescusem a murit, brusc și șocant, în doar câteva ore, de la o formă agresivă de meningită. Avea 16 ani, era vesela și avea toată viața înainte, și dintr-o dată, n-a mai avut toată viața înainte. Trei ani mai târziu, când aveam 17 ani, mama mea a murit, deloc brusc și deloc șocant, pentru că se chinuise ani de zile, de la complicațiile unei infecții cu Hepatita B. Aceste două morți din familia mea imediată mi-au zguduit adolescența și tinerețea, m-au băgat într-o întunecată perioadă de autoizolare (nu-mi amintesc o mare parte din ce s-a întâmplat în facultate, în mintea mea de multe ori e ca și cum după ce am terminat liceul m-am angajat direct în televiziune), și mi-au dat episoade serioase de anxietate și ipohondrie. Îmi amintesc și acum un astfel de episod, când aveam 24 de ani și, de la o banală durere de cap, am decis alături de Sfântul Google că în mod cert am leucemie. Mi s-au tăiat genunchii și am înlemnit, minute bune în șir, pe treptele de la PRO TV, unde lucram pe atunci. Nu puteam să mă ridic, îmi venea să vărs și tremuram din toate încheieturile. Am avut nevoie de niște ani buni să îmi revin și să funcționez la cote normale.

Pentru ambele cazuri de mai sus, și pentru meningită și pentru hepatita B, există vaccin. Ambele situații erau prevenibile. Toată trauma, suferința, durerea, toate erau evitabile.

***

Când vine vorba despre sănătatea copilului meu, nu cer sfatul vecinei, prietenei, mătușii sau bloggeriței pe care o urmăresc fiindcă îmi plac hainele de lână pe care le cumpără bebelușului său.

Am vaccinat bebelușul pentru că este responsabilitatea mea ca părinte să fac tot ce este omenește posibil ca să îl protejez. Când vine vorba despre sănătatea copilului meu, nu merg la risc, nu mă joc și nu îmi iau informațiile de pe site-uri obscure sau de pe grupuri de mame în care se recomandă uleiuri esențiale și mămăligi vârtoase. Când vine vorba despre sănătatea copilului meu, nu cer sfatul vecinei, prietenei, mătușii sau bloggeriței pe care o urmăresc fiindcă îmi plac hainele de lână pe care le cumpără bebelușului său. Când vine vorba despre sănătatea copilului meu, merg la sigur și la sursă: medici și Organizația Mondială a Sănătății.

Am vaccinat bebelușul pentru că este responsabilitatea mea ca cetățean să fac tot ce este omenește posibil ca să protejez oamenii din jurul meu. Decizia de a nu vaccina nu mă afectează doar pe mine și pe copilul meu, ci întreaga comunitate a cărei imunitate scade cu fiecare membru neimunizat. Așa cum nu vreau să îmi am pe conștiință copilul, nu vreau să-i am pe conștiință nici pe ai voștri, pe femeile însărcinate, bătrânii sau bolnavii din jurul meu care au dreptul la o comunitate atentă cu sistemul lor imunitar slăbit.

Și am vaccinat bebelușul pentru că este responsabilitatea mea ca om să fac tot ce este omenește posibil ca să am o viață fericită, împlinită, împăcată, lipsită de dubii. Nu mai vreau traume, depresii, șocuri, nu mulțumesc, am avut destule; nu vreau să stau și să mă întreb vreodată, frângându-mi degetele lângă un pat de spital, cum ar fi fost dacă l-aș fi vaccinat; nu vreau să fiu nevoită să mă învinovățesc pentru suferința copilului meu. Și chiar dacă știu că o să mai trecem prin greutăți pe care nu le putem controla, măcar să știu că ceea ce a ținut de mine, ceea ce am putut controla, am făcut.

***

Prin vaccinare, se previn deja 2-3 milioane de decese pe an – și s-ar mai putea preveni încă 1.5 milioane dacă s-ar ameliora sfera de acoperire la nivel global a vaccinării.

Vaccinarea este singura măsură eficientă și sigură de prevenire a unor boli care, departe de a fi niște simple și inofensive ”boli ale copilăriei”, pot lua forme grave; uneori mutilează pe viață; alteori ucid. Este absurd și inadmisibil ca în 2020, când avem atâta informație la un click distanță, când lansăm rachete în spațiu și ne bucurăm de chirurgie robotică, să mai existe copii care mor de boli care ar fi trebuit de mult eradicate în Europa. Este absurd și inadmisibil ca în 2020 să mai existe părinți care își mai asuma acest risc. Prin vaccinare, se previn deja 2-3 milioane de decese pe an – și s-ar mai putea preveni încă 1.5 milioane dacă s-ar ameliora sfera de acoperire la nivel global a vaccinării. Nu o zic eu, a zis-o Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene, pe 12 septembrie 2019, la primul Summit Mondial Privind Vaccinarea. Atâtea vieți câștigate prin vaccinare!

Am hotărât să scriu acest articol pentru că ne aflăm într-un moment critic: rujeola revine puternic, iar 1 din 10 copii nu profită încă de vaccinurile esențiale ale copilăriei. În ultimii 3 ani, 7 țări, dintre care 4 din regiunea europeană, și-au pierdut statutul de eliminare a rujeolei. Există lacune în ceea ce privește rata de vaccinare, inclusiv în rândul adolescenților și al adulților care nu au fost niciodată vaccinați complet (potrivit discuțiilor din deschiderea Summitului Privind Vaccinarea).

Așa că îmi doresc mult să vă conving nu să vă vaccinați copiii (nu eu trebuie să vă conving de acest lucru), ci să fiți responsabili, să vă informați pe subiect, din surse sigure și serioase. Să gândiți critic. Să vă întrebați medicul despre vaccinuri și să aveți încredere în ce vă spune – iar dacă nu aveți încredere în doctorul vostru, să plecați de la el și să căutați un medic bun, pe mâna căruia să vă lăsați.

Niciodată nu m-am îndoit că, în cazul acesta, am procedat cum trebuie, iar experiența primului an alături de Mircea a venit să valideze decizia noastră. Mirc are acum un an și aproape o lună, și i-am făcut toate vaccinurile din schema națională de vaccinare, plus câteva opționale, fix la vârstele recomandate. Bebelușul plesnește de sănătate și veselie, și în afară de o vreo 2-3 răceli cu muci și mârâială și câteva zile în care s-a stricat la stomac n-a avut nimic, niciodată. Are analizele perfecte și efectele secundare post-vaccinuri s-au rezumat la niște iritabilitate și un pic de febră în primele 24-48 de ore de la înțepătură. În acest prim an nu am stat cu el prin spitale, nu a trebuit să îl veghem disperați, n-am făcut nopți albe de grijă și panică. Este scos constant în colectivitate, unde linge cu sfințenie toate jucăriile, papucii și gresiile din jur. Am avut noroc? Da, posibil. Dar nu am vrut niciodată să ne bazăm doar pe noroc.

”Tu știi ce e mai bine pentru copilul tău, tu știi cel mai bine, ascultă-ți instinctul”. Ați auzit vorba asta de multe ori, nu? Ei bine, chiar dacă sunt situații în care este bine să-ți asculți instinctul, vaccinarea nu este una dintre ele, și a folosi această frază pe post de axiomă general valabilă și soluție universală este o mare prostie. Este un mare neadevăr. Iar eu vreau să mă distanțez cât pot de mentalitatea asta periculoasă.

La final, aș vrea să vă spun părerea mea față de o vorbă pe care o să o întâlniți pe toate grupurile de mame din toată lumea. Și anume: ”Tu știi ce e mai bine pentru copilul tău, tu știi cel mai bine, ascultă-ți instinctul”. Ați auzit vorba asta de multe ori, nu? Ei bine, chiar dacă sunt situații în care este bine să-ți asculți instinctul, vaccinarea nu este una dintre ele, și a folosi această frază pe post de axiomă general valabilă și soluție universală este o mare prostie. Este un mare neadevăr. Iar eu vreau să mă distanțez cât pot de mentalitatea asta periculoasă. Gândiți-vă: doar pentru că un cetățean are drept de vot, asta nu înseamnă că are și cunoștințele politice necesare pentru a alege un candidat bun, nu-i așa? Eu nu sunt medic, nu sunt om de știință, nu sunt cercetător, așa că de cele mai multe ori când vine vorba de sănătate, eu NU știu ce e mai bine pentru copilul meu și eu NU trebuie să îmi ascult instinctul. Eu NU trebuie să intru în jocul periculos al lui ”așa am crezut că e mai bine”. Eu trebuie să ascult de părerea medicului. Pentru că, atunci când vine vorba despre copilul meu, eu nu trebuie și niciodată nu o să fac după cum mă taie capul.