După NaștereMom Enough

Ce aș fi vrut să aud de la mamele din jur când eram lăuză – și ce ar fi fost bine să nu mi se tot spună

În primele săptămâni după nașterea lui Mircea, aș fi avut nevoie de:

O mamă care să îmi spună că e normal să mă simt cea mai proastă mamă din univers, că e firesc și des întâlnit și că aproape toate trecem prin asta la primul copil pentru că, ce să vezi, n-am mai avut copii până la primul copil pe care să ne exersăm încrederea și experiența și siguranța de sine.
.
O mamă care să mă asigure că e în regulă să plâng, să plâng des și din orice și cu motiv și fără motiv, și să mă îndemne să plâng cât pot, nene, și la duș, și la baie, și în pat, și în timp ce mănânc supă cu găluște, și în timp ce mângâi câinele. Să-mi vărs toate lacrimile pe care le am de vărsat.
.
O mamă care să îmi spună că e firesc ca alăptarea să nu meargă din prima uneori, câteodată nici din a doua sau din a șaptea, și care să mă susțină totuși în încercările mele disperate și frenetice, în timp ce îmi repetă că nu sunt o mamă oribilă pentru că îi ofer copilului și completare cu lapte praf, pe lângă sân.
.
O mamă care să mă asigure că și ei i-a fost teamă că o să scape copilul pe jos la început.
.
O mamă care să îmi recunoască sincer că și pe ea o enervau sfaturile de genul ”dormi când doarme bebelușul” și ”hai, bucură-te de tot ceea ce trăiești, timpul trece și ei cresc atât de repede!”
.
O mamă care să mă asigure că da, depresia postnatală există, că nu e un moft, un răsfăț sau un alint, că li se poate întâmpla atât mamelor, cât și taților, și că trece, da, trece, doar că uneori ai nevoie de o mână de ajutor și ceva mai multă înțelegere.
.
O mamă care să îmi spună că e logic să fie toată casa vraiște și că nu se întâmplă nimic oribil cu bebelușul dacă parchetul nu e aspirat, praful nu e șters, ciorba nu e caldă și gresia nu e frecată.
.
O mamă care să mă aline și să-mi spună că e normal să mă cert uneori cu tatăl copilului meu, să ne ciondănim ca chiorii în șoaptă în bucătărie, în timp ce bebelușul doarme în camera lui – sau mai bine, să ne certăm pe WhatsApp, fiecare din camere diferite, – și că e firesc să ne simțim dezechilibrați, pentru că venirea pe lume a unui bebeluș este un șoc atât pentru mame, cât și pentru tați. Dar că o să treacă și o să ne regăsim echilibrul.
.
O mamă care să nu îmi spună ”nu ține tot timpul copilul în brațe, pentru că se învață așa și nu-l mai dai jos”.
.
O mamă care să nu îmi zică ”poți să lași nou-născutul să plângă și singur, nu trebuie mereu să te duci să vezi ce e cu el, dă-i ocazia să se liniștească de unul singur”.
.
O mamă care să nu îmi spună ”Nu mai fii așa stresată” / ”Te stresezi degeaba” / ”Eu nu eram așa stresată ca tine”, pentru că nu știu, zău, îndemnuri mai generatoare de stres decât acestea trei pentru o mamă în plină lăuzie cu primul copil.

Dacă aveți o prietenă care tocmai a născut și e acasă cu bebelușul, mai ales dacă este la primul copil, asigurați-vă că îi spuneți, cu blândețe și empatie, lucrurile de mai sus – și că evitați să o bateți la cap cu stereotipuri precum ultimele trei menționate de mine, care doar generează confuzie, nesiguranță și vinovăție. Mamele în lăuzie sunt o specie aparte, care de multe ori evită să ceară ajutor, evită să admită că sunt copleșite, evită să recunoască faptul că unele lucruri nu sunt deloc așa cum și-au imaginat, evită să-și privească tristețea ca pe ceva firesc și, în general, evită. Acolo unde ele pare că s-au închis și s-au distanțat, fiți voi cele care deschid uși și întind poduri către ele. Au atâta, atâta nevoie de uși deschise și poduri întinse.
Tag-uri:

Câteva comentarii

  1. purchase levothyroxine pill cheap levothyroxine synthroid ca

  2. rybelsus generic rybelsus oral buy generic rybelsus for sale

  3. orlistat brand diltiazem 180mg uk order diltiazem without prescription

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *