Copilul MeuDin Bucătărie

Diversificare FAQ: 20 de întrebări pe care le-am primit de la voi

Revin glorios din tranșeele caninilor care erup (trei, dragii mei, trei Doamne și toți trei deodată) cu creierul de consistența salatei de vinete, dar cu temele făcute. Am răspuns încet-încet la toate întrebările pe care mi le-ați pus pe Instagram despre diversificarea lui Mircea, adică unul dintre subiectele mele preferate de discuție, pentru că aparent ăsta mic iubește mâncarea aproape la fel de mult ca și câinele lui, ceea ce înseamnă că ceva-ceva am făcut noi bine cu amândoi. Întrebările au fost multe, eu las aici primele 20, ca să nu îmbătrâniți citind, și revin cu următoarele 20 într-un articol viitor. Nu pot decât să mă bucur că există un asemenea interes pentru a le crea celor mici o relație bună, sănătoasă față de mâncare – bravo vouă, tuturor celor care citesc, învață, caută informații, se documentează și aleg înțelept.

Dacă vă interesează subiectul diversificare, vă recomand să citiți și articolul meu ”Cum am diversificat bebelușul? 10 reguli de la care nu ne-am abătut”, dar și ”Top 10 rețete pentru bebeluși și toddleri adorate la noi acasă”, dacă aveți nevoie de niște idei pentru mesele sau gustările celor mici.

Înainte de a începe, voiam să vă reamintesc, tuturor, că nu sunt nici doctor, nici specialist în nutriție sau diversificare. Sunt doar o mamă (nițel cam tocilară), care a citit la greu și și-a bombardat pediatrul cu 1584 de întrebări pe tema diversificării. Ceea ce vă recomand și vouă – nu să vă stresați pediatrii, bineînțeles, dar să apelați la ei atunci când aveți întrebări, nelămuriri sau nesiguranțe în ceea ce privește bebelușul. În plus, am citit mai multe cărți și articole (printre care și ”Biblia” BLW-ului, renumita Baby-Led Weaning scrisă de Gill Rapley  și Tracey Murkett), am fost în timpul sarcinii la două cursuri de diversificare (unul organizat de Parenting Academy și altul de centrul ProMama), plus la un curs de prim ajutor pentru bebeluși și copii, pe care îl recomand din toată inima indiferent dacă alegeți diversificarea clasică sau BLW-ul (tot la ProMama l-am făcut). Gata, să curgă întrebările!

1. Cu ce alimente ați început diversificarea?

La sfatul pediatrului și al medicului de familie, i-am introdus lui Mircea mai întâi masa de prânz, unde a primit legume pregătite la abur. Pentru că Mirc a avut mult timp dermatită atopică (până luna trecută mai exact, adică de la trei luni la un an și trei luni, dear lord ce nașpa a fost), pediatrul și medicul de familie mi-au recomandat să introduc alimentele pe rând, treptat, câte un ingredient nou pe zi, pentru a putea stabili clar, la nevoie, care ar fi fost sursa unei potențiale alergii. Am respectat regula aceasta (chiar și condimentele, de exemplu, când le-am introdus, le-am tratat pe fiecare ca pe un aliment nou și i-am oferit câte un condiment pe zi, fără să mai adaug vreun alt aliment în acea perioadă) și, din fericire, nu am avut surprize neplăcute – puștiul nu are alergii alimentare și a tolerat până acum fără nicio erupție alergică toate ingredientele pe care i le-am dat.

Am început cu morcov și dovlecel, apoi i-am dat, pe rând, păstârnac, pătrunjel, cartof dulce, cartof alb, avocado, broccoli, conopidă, ceapă, usturoi, spanac, roșii, ardei, dovleac plăcintar, ciuperci și încet-încet tot aprozarul. În 2-3 săptămâni am introdus și micul dejun, așa că am început să îi ofer lactate și fructe (iaurt, brânzică de vaci făcută în casă, smântână, mere, pere, prune, banane, piersici, caise, zmeură, căpșune, kiwi, mango – cam asta a fost ordinea). Făinoasele, cerealele, au venit de-abia după – griș, mălai, orez, fulgi de ovăz, de secară, de orz, făină, semințe de chia.

2. I-ați dat mâncare pasată sau bucăți?

Nu aruncați cu roșii, dar – șoc și groază! –i-am dat și mâncare pasată, și bucăți, de la început, deși știu că această abordare este blamată pe foarte multe grupuri de autodiversificare, din motive pe care îmi este greu să le înțeleg. Ca o paranteză, dacă sunteți pe astfel de grupuri și vedeți că argumentul suprem adus în discuție este ”pentru că așa se face în BLW”, înseamnă că persoana respectivă chiar nu are argumente pertinente, pentru că ”așa se face” nu este un argument care să stea în picioare indiferent că-i vorba de autodiversificare sau diversificare clasică.

Concret, la prima lui masă puștiul a avut câteva bucăți de morcovi și dovlecei la abur, ca să le poată lua în mâini și să se joace cu ele, să le ducă la gură, să le molfăie, dar și un castronel cu un pic de piure de morcovi. A gustat și plescăit / molfăit / supt din ambele variante, iar la următoarele mese am procedat la fel, aveam grijă să aibă, în majoritatea cazurilor, ambele opțiuni. Greu nu îmi era, pentru că piureul îl făceam mereu din legumele pe care le abuream oricum și i le ofeream bucăți – nu îmi lua mult să le pasez nițel la blender sau cu furculița. Am făcut asta pentru că mi se părea exagerată vehemența cu care mâncărurile pasate erau blamate pe grupurile și articolele BLW, când de fapt și noi, adulții, avem în alimentația noastră multă mâncare cu textura pasată (supe cremă, pateuri, creme tartinabile, budinci, iaurt, smoothie-uri), iar eu am vrut ca Mircea să se obișnuiască, de la început, cu ambele texturi, cu ambele variante, să știe că mâncarea poate fi bucați sau cremă, mai groasă sau mai subțire, că poate fi apucată cu mâna sau servită dintr-o linguriță, că într-un fel se simte o bucată de morcov în gură și în alt fel se simte o linguriță generoasă de piure de morcovi. Am vrut diversitate, că doar de asta îi spune diversificare.

Iar Mircea a mâncat din ambele variante. În prima săptămână a gustat și din bucăți, și din piureuri, apoi a avut o perioadă de vreo două săptămâni în care nu a vrut să mănânce mare lucru (despre asta vă povestesc mai jos, a fost fun și eu am crezut că mor de nervi), apoi a avut vreo săptămână în care a ignorat bucățile și a vrut piureuri, după care n-a mai avut nicio preferință și a mâncat din ambele texturi cu plăcere.

3. Cum gestionai mâncarea aruncată pe jos și pe pereți?

În primele luni de diversificare, când oricum bebelușul nu e foarte coordonat, mi s-a părut ridicol să îi trasez reguli de genul ”Nu aruncăm mâncare pe jos” – el voia să experimenteze, să exploreze, să încerce și l-aș fi îngrădit inutil cu reguli de genul acesta. Așa că l-am lăsat să arunce cu mâncare, daca asta era ceea ce își dorea, și m-am obișnuit cu ideea că pe jos o să fie haos-bahaos. A ajutat mult și că am ales celebrul scaun Antilop de la Ikea, foarte ușor de curățat, pe care îl luam pe sus și îl plasam în cadă, unde îl spălam direct cu dușul. Mai târziu, cam pe la 11-12 luni, am trasat regula ”Nu aruncăm cu mâncare” și am început să îl învățăm că trebuie să respecte regula aceasta, dar până atunci curățam și gata. Inițial am avut o mușama pusă sub scaun, dar mi s-a părut prea complicat să o tot pun, spăl, usuc, așa că după ce mânca, culegeam bucățile de pe gresie și apoi ștergeam bine cu o lavetă umedă. Pereții îi ștergeam cu un burete de spălat vase curat (ca să nu lase urme), umezit, și frecam ușor – avem lavabilă pe pereți așa că de cele mai multe ori se curăța destul de bine.

Cred că aici este de lucru în primul rând cu noi și cu așteptările noastre – trebuie să vedem dacă ceea ce ne dorim de la diversificare este pe aceeași lungime de undă cu ce putem noi accepta în urma diversificării. Dacă optăm pentru autodiversificare, atunci trebuie să înțelegem că ea vine la pachet cu destul de multă mizerie pe termen scurt, dar pe termen lung oh, ce bine e să vezi că puștiul mănâncă de capul lui!

4. Cum ai introdus mesele? Întâi prânz sau toate odată?

Dumnezeule mare, nu toate odată! Am introdus mesele pe rând, nu m-am grăbit, că voiam să rămân sănătoasă la cap și am simțit că îmi trebuie timp să mă adaptez de la ”doar lapte” la ”3 mese și 2 gustări” fără să fac o oprire scurtă la Bălăceanca. Așa că am băgat mai întâi prânzul, apoi la vreo 2-3 săptămâni, când începusem să mă organizez bine cu masa de prânz, am introdus micul dejun, și am rămas cu aceste două mese vreo lună înainte să bag și cina. Am vrut să iau lucrurile treptat. Gustările au intrat în scenă de-abia după ce a împlinit un an – am început cu gustarea de seară, apoi după câteva săptămâni am început să îi dau și gustarea de dimineață. Cred că se vede că îmi place să fac lucrurile pas cu pas.

5. Cât de mari îi ofereai bucățelele?

La început, îi tăiam bucățelele pe stilul ”finger food”, bastonașe subțiri pe care să le poată apuca. Pe la 6-7 luni, bebelușii încă nu pot apuca obiecte cu ”pincer grip”-ul, cu ”penseta” formată din degetul mare și arătător, ci le înhață cu toată palma, așa că aveam grijă ca bastonașele să fie suficient de lungi astfel încât o parte din legumă să îi iasă din pumnul strâns, ca să și-o poată îndesa în gură și să o poată molfăi. Pe măsură ce a crescut, îi tăiam bucățile mai mici, ca să le poată apuca cu degetele. Acum îi tai dumicați (”soldăței”), pe care le culege cu mâinile sau în care înfige furculița (sau le culege cu lingura) și lucrez cu el la gestionarea bucăților din care trebuie să muște – de exemplu, o brioșă sau o felie de chec pe care să o țină în mână și din care să muște singur: e foarte pofticios și are tendința să o bage pe toată în gură, după care se chinuie să o înghită pe toată odată, ceea ce chiar nu e de dorit nici pentru el, nici pentru sănătatea mentală a maică-sii, așa că încă lucrăm la aspectul ăsta de haplea.

6. Când ați început să folosiți condimente?

Cam la 2-3 săptămâni după ce am început diversificarea, am început să introduc și condimente. La sfatul pediatrei, am introdus condimentele ca și ingredientele, adică câte unul nou pe zi, nu mai multe odată, niciodată două sau mai multe noi pe zi, pentru că Mircea are un fond alergic și, dacă se întâmpla ceva, voiam să știm de la ce era. Acum, nu vă închipuiți că i-am dat direct piper cayenne, însă am început să îi condimentez mâncarea cu busuioc, oregano, mărar, pătrunjel, chimen, chimion, boia dulce (nu afumată), usturoi. Folosesc încă o râșniță faină de la Pirifan cu Ierburi de Provence, e minunată. Terciurile sau budincile, grișurile sau orezul cu lapte i le condimentez cu scorțișoară și nucșoară.

7. Care sunt rețetele lui preferate?

Oh, sunt multe, e un mâncăcios! Îi place mult pateul de ficat și somonul, îi place să mănânce broccoli, conopidă și cartof dulce la cuptor, masate cu ulei de măsline și condimente, îi place ciorba de pui cu legume și supa de pui cu găluști, pilaful de pui cu legume și pastele cu sos de roșii și smântână. Îi place sfecla coaptă, rasă cu brânzică de vaci. Devorează omlete, pancakes și brioșe. Ar mânca oricând Ghismana și Oladi. Și, evident, evergreen-urile griș cu lapte, orez cu lapte, mămăligă cu brânză și smântână și fulgi de ovăz cu lapte. Încă nu l-au cucerit varza și năutul. E cam meh vizavi de ele. Și nici după porc nu se omoară încă. E ok, more for mom! Am aici un articol cu 10 rețete care sunt foarte iubite la noi acasă, puteți să îl vizitați pentru mai multe idei. 

8. Cum ai gestionat vreun înec? Chiar azi am avut un episod cu o bucățică de chiftea!

Sper că sunteți ok și că nu v-ați speriat prea tare! Mircea a avut gag-uri la început, ce-i drept nu foarte multe și nici foarte severe, dar știți și voi cum este, mă treceau toate apele și aveam impresia că o să mor de stres. S-a descurcat singur, de fiecare dată, nu a fost nevoie să intervenim. Am încercat mereu să par stăpână pe mine, să îi ofer încredere, să îi zic calm ”tușește!” când îl vedeam că are gag, ca să nu se sperie (deși pe dinăuntru hiperventilam și îmi blestemam zilele). De înecat, propriu-zis înecat, s-a întâmplat o singură dată, cu – culmea! – niște pateu de ficat, deci o pastă fină, chiar recent, pe la vreun an, un an și o lună. Deja și eu și Dorin ne ridicasem și eram gata să îl luăm și să îi facem manevra învățată la cursul de prim ajutor, dar chiar atunci a tras un horcăit și a scuipat înghițitura cu pricina. Cred că a ajutat mult să știm că amândoi am făcut acel curs și că, la o adică, știm ce trebuie să facem. Bine că nu a fost nevoie!

9. Cât a durat până a început să mănânce ceva? A întins de la început mâna după mâncare?

Da, a fost curios de la început, a întins mâna după niște morcovi și i-a băgat în gură, panicându-mă nespus. În prima săptămână a gustat și din bucăți, și din piureuri, dar câte puțin, foarte puțin, apoi a avut o perioadă de vreo două săptămâni în care nu a vrut să mănânce mare lucru (spre DELOC, și eu am crezut că mor de nervi), apoi a avut vreo săptămână în care a ignorat bucățile și a vrut piureuri, după care n-a mai avut nicio preferință și a mâncat din ambele texturi cu plăcere. Cam de pe la 8-9 luni a început să mănânce și cantitativ, nu doar să guste și să exploreze. Dar copiii sunt diferiți între ei, unii sunt mai pofticioși, alții mai puțin, unii sunt mult mai atașați de lapte, alții nu, situațiile sunt diferite mereu și faptul că un bebeluș e mai puțin curios la început în ceea ce privește mâncarea nu spune mare lucru despre relația lui viitoare cu nutriția. Răbdare, răbdare, răbdare, de mâncat vor mânca cu toții.

10. Cum ai reușit să ai atâta răbdare?

M-am gândit la propria relație cu mâncarea și am vrut ca Mircea să aibă parte de o cu totul altă experiență. Ani de zile mi-a displăcut profund mâncarea, uram ora mesei, îmi era scârbă de mâncarea gătită și aveam multe probleme digestive. Am avut perioade mari în tinerețe în care am mâncat numai prostii, m-am îngrășat enorm, m-am panicat pentru că am avut un caz de cancer de colon în familia imediată și am început să îmi recreionez relația cu mâncarea. Pentru Mircea îmi doresc un altfel de start și o altă experiență, mi-ar plăcea să privească mâncarea cu apreciere, cu dragoste, cu un firesc pe care eu nu l-am avut decât târziu, după 25 de ani. De cele mai multe ori, în relația cu Mircea mă ghidează propriile amintiri pe care le am de când eram mică și dorința fermă ca el să aibă amintiri mai frumoase, mai liniștite și mai senine decât am avut eu. Cu siguranță ajută faptul că de ceva vreme merg la terapie și învăț multe despre autocontrol, despre felul în care trebuie să îmi gestionez reacțiile și despre relația cu propria mamă. 

De asemenea, borcanul de Nutella din dulap ajută mult, după ora 21.

11. Cum ai procedat în situațiile în care Mirc refuza mîncarea? Ce făceai efectiv? Ce îi spuneai? Așteptai până la masa următoare sau îi dădeai altceva?

Întotdeauna l-am lăsat pe Mircea să mănânce fix cât și-a dorit, nici mai mult nici mai puțin, pentru că el știe mai bine ca mine când e plin sau când nu mai are, nene, chef, de încă o bucată de conopidă (eu personal nu am niciodată chef de încă o bucată de conopidă). Am decis că el, de fapt, decide, și că este perfect capabil să spună stop când nu mai vrea să mănânce. Ca toți copiii, are momente (rare, ce-i drept), în care mănâncă foarte puțin la o masă – iar atitudinea noastră în fața situației acesteia este: ”Asta e, mănâncă la masa următoare!”. O atitudine sănătoasă, relaxată, care se scutește de multe griji inutile, nervi și stres. De foame nu moare, cu frigiderul plin și mă-sa la cratiță, nu? Evident, sunt momente în care mă irită faptul că nu are chef să mănânce – de obicei, iritația este direct proporțională cu timpul pe care l-am petrecut pregătind o anumită mâncare. Dar trag aer în piept, îmi spun iar și iar că refuzul lui nu este despre mine, despre abilitățile mele de bucătăreasă sau despre aptitudinile mele de mamă, și încerc să nu fac niciodată mâncăruri excesiv de complexe, ca să nu fiu foarte dezamăgită de un potențial refuz al piciului.

Ce facem, concret, când Mirc refuză mâncarea? Evident, încercăm puțin să îl îmbiem, îi spunem că e foarte bună, că nouă ne place și că poate gustă măcar o dată, ca să vadă cât de delicioasă este. Am observat că uneori nu are o problemă cu mâncarea, ci cu autonomia, în sensul că ar vrea să aibă și mai multă libertate la masă și să ne imite pe noi, adulții, așa că îi dau, de exemplu, furculița mea în locul furculiței lui de bebeluș sau facem schimb de farfurii – câteodată strategia aceasta merge șnur. Alteori am observat că nu are chef să mănânce din farfurie și ca vrea să își mănânce mâncarea direct de pe tăviță, cum făcea la începutul diversificării. Dacă niciuna din variantele acestea nu merge, îi spun calm ”Văd că nu vrei să mănânci mâncare, e ok, vrei niște lingurițe de iaurt sau de brânzică de vaci?”. Dacă vrea, perfect, să fie sănătos, îi dăm niște iaurt sau brânzică and call it a meal. Dacă nu vrea, îi spunem din nou, la fel de calm ”Bun, nu vrei nici iaurt, nici brâzică, nici mâncare, ești sigur? Te întreb pentru că următoarea gustare este peste vreo două ore și între mese nu mâncăm” – apoi, dacă în continuare nu vrea, îi luăm farfuria din față și terminăm masa. Foarte important, rămânem calmi pe tot parcursul dialogului, eu de obicei închei povestindu-i ce s-a întâmplat (”Bun, nu ai mai vrut să mănânci, e ok, nu e bai, nici eu nu am poftă de mâncare câteodată, ți-am luat farfuria, vezi că gustarea e în vreo două ore, mâncăm atunci”) și apoi îl rog să mai stea cu noi la masă până terminăm și noi ce avem în farfurii (treaba asta nu funcționează mereu, dacă e supărat sau irascibil atunci nu mai are prea multă răbdare să ne aștepte, din păcate).

Mă enervez? În sinea mea, câteodată, da (”Măi Bebelache-Spanache, fiți-ar bavețica aia a ta, că broccoli-ul este PERFECT astăzi și tu îl mănânci mereu, pisicii tăi de bebeluș, în loc să scriu ceva cât tu dormeai eu spălam broccoli ca sclava Izaura în bucătărie, lua-l-ar dracii de broccoli”), dar nu mă enervez pe el și nu transform atmosfera de la masă într-una ostilă doar pentru că unul dintre membrii familiei nu a avut poftă de mâncare.

Îi dau repede altceva de mâncare? Nu, că n-am. În afară de oferta de iaurt și brânzică nu primește altceva, e un fel de take it or leave it. La cât de mult timp petrec în bucătărie de când am început diversificarea, zău că nu îmi imaginez cum arată viața pentru acele mame care spun că au mereu 2-3 opțiuni pentru cel mic, în cazul în care o refuză pe prima. Fetelor, mamelor, eu chiar și așa de-abia dacă am timp să mă pieptăn și să mă dau cu cremă antirid, voi cum vă descurcați, că vreau și eu rețeta voastră?! În casa noastră, situația este simplă: avem 3 mese pe zi și două gustări, dar niciodată nu îi ofer lui Mircea mai multe opțiuni de mic dejun sau mai multe variante de masă de prânz. Nu există: ”Azi avem la prânz supă de găluște și pilaf cu curcan, hai să vedem ce vrea copilul”, ci mai degrabă scenariul ”Pfffiu, bine că avem pilaf de curcan bun și proaspăt, hai să mâncăm!”.

12. Ce veselă ați folosit pentru Mircea?

Am gătit mereu în vasele în care găteam și pentru noi, iar de servit, îi serveam mâncarea în farfurii sau boluri simple, de plastic, cu ventuză, luate de la Bebe Tei. După vreo lună am descoperit Dodoli și de atunci mănâncă din farfurioara lui Iepuraș din bambus, îmi place mult pentru că spre deosebire de ce am mai testat, are ventuza foarte puternică și îi trebuie multă strădanie ca să o zmulgă de pe măsuță, până pe la 11 luni nici nu reușea. 🙂

13. Cum l-ai ajutat să folosească tacâmurile?

Simplu: i-am dat ocazia să le folosească. Din punctul meu de vedere, nu există bebeluși mai îndemânatici și bebeluși mai neîndemânatici, ci pur si simplu copii cărora li s-a dat ocazia să experimenteze, să capete dexteritate, să facă XP, să greșească și să învețe din acele greșeli, și bebeluși care nu au cum să aibă îndemânare pentru că nu li s-a oferit această oportunitate. Practic, de la început eu l-am lăsat să se descurce de unul singur cu mâncarea.

Cum procedam? Cu bucățile era mai simplu. Le lua, mai greu, mai ușor, le ducea la gură, le molfăia, îi mai cădeau, știți voi, fun times de diversificare BLW. Cu piureurile sau budincile sau iaurturile îi încărcam lingurița și i-o întindeam – nu i-o duceam la gură, nu i-o băgam în față enervant, nu îi făceam cu ea avionul sau păsărica zboară sau alte joculețe care să îi distragă atenția – pur și simplu i-o întindeam, astfel încât dacă voia, să o poată lua cu mâna. Când o prindea cu mânuța, eu dădeam drumul la linguriță și îl lăsam să se descurce. Singur. Nu îl ajutam, nu îl ghidam. Dacă voia să o bage în gură, bine. Dacă nu, nu. Treaba lui. Cred că vă închipuiți ce ieșea din situația asta și ce mozoleală aveam fii-miu pe față, nu? La început era complet necoordonat și o optime din linguriță ajungea în gură, restul pe obraz și o parte generoasă în ureche. Dar încet-încet, băiețelul a devenit din ce în ce mai ferm în mișcările lui și în felul în care își ghida tacâmul spre gură, iar undeva spre 8 luni de zile deprinsese o mișcare șmecheră în care ducea lingurița în gură și apoi o răsucea, ca să poată linge tot piureul sau pateul de pe ea.

De vreo lună-două am trecut la avansați, în sensul că am văzut că vrea să folosească singur tacâmurile – adică să le și încarce singur, nu doar să le primească de la mine gata încărcate. Așa că i-am luat un set de tacâmuri pentru copii de la Ikea și am început să îl ghidez: îi puneam lingura sau furculița în mână și îi controlam ușor mânuța, arătându-i cum să înțepe un dumicat cu furculița sau cum să își încarce lingura cu niște mâncare. Uneori treceam în spatele lui și îl ghidam așa, din spate, pentru că mi se părea mai fireasca mișcarea decât cu mine în fața lui. Nu petreceam prea mult timp la masă făcând exercițiul acesta, ca să nu îl enervez, că mna, omulețul voia să mănânce, dar 3-5 minute azi, 3-5 minute mâine, am început să văd progrese. Acum folosește singur furculița și lingura, e drept, nu pentru mult timp, pentru că tot cu mâinile goale are mai multă rapiditate.

14. Cum i-ai dat la început cărnița? Oricât o fierb și o fac de micuță nu o prea agrează.

Nici Mircea nu a fost un mare, mare fan al cărnii, și încă nu pot să zic că moare după ea. O tolerează, o mănâncă, câteodată cu poftă, dar ar alege oricând niște conopidă sau niște cartof dulce în locul ei. La început, îi dădeam carnea sub formă de chifteluțe, o băgam în brioșe, i-o ofeream sub formă de pateu sau i-o mărunțeam cu cuțitul (dacă era vorba de pui, porc sau vită), iar din pește îi dădeam ”fulgi”, ca atare. Acum îi dau bucățele sau fâșii mici, chiftele sau perișoare, sau carne tocată în sos cu paste. De multe ori îi pun bucățele sau fâșii de carne în omleta de dimineață, în budinci sau brioșe și așa le mănâncă cu mare poftă, dar dacă știți fotografiile acelea cu bebelușul ronțăind la copanul de pui din grupurile de autodiversificare, ei bine, fii-miu nu știu când o ajunge să facă așa ceva, poate când ajunge prima oară la KFC.

15. Ce reguli ai respectat de la începutul diversificării până acum? De la ce nu te-ai abătut?

Am zece reguli sfinte de la care nu m-am abătut și chiar cred că ele au ajutat mult ca experiența să fie una plăcută și de succes. Le găsiți pe toate în articolul acesta pe care l-am scris recent despre diversificarea lui Mircea.

16. După mese îi dădeai completare cu formulă? Sau îi dădeai înainte?

Încercam mereu, la începutul diversificării, să nu îl pun la masă nici sătul, dar nici înfometat. Așa că mă asiguram că îl așez la masă cam la o oră și jumătate după ce îl hrăneam (pe atunci încă primea și biberon, și sân). Nu îi mai dădeam completare cu formulă după masă, ci așteptam următoarea masă de lapte. Practic, mult timp după ce am început diversifcarea, mesele de lapte au rămas foarte bine fixate și le consideram mese principale, iar mesele de solide erau ”a nice thing to have”, dar nu mi-am pus baza în ele în primele săptămâni.

17. Când au fost introduse alimentele cu potențial alergen?

Pediatrul lui Mircea și medicul său de familie ne-au spus că putem introduce orice aliment cu potențial alergen încă de la începutul diverificării, respectând bineînțeles regula de un aliment nou pe zi, nu mai mult, și respectând ordinea pe care ne-au sugerat-o – întâi legumele, apoi lactatele, fructele și apoi cerealele. De exemplu, banana, roșia, căpșunele, fructele de pădure au intrat în alimentația încă din primele 2-3 săptămâni – dar da, când știam că urmează să încercăm un astfel de aliment eram foarte atenți, îi ofeream câte puțin, și eram cu ochii în patru, mai ales din cauza dermatitei lui atopice și a fondului sau alergic. Din fericire, alergii alimentare nu are, pffffiuuuu.

18. Când a început să mestece?

Interesantă întrebare! De molfăit, a început să molfăie undeva prin primele două săptămâni – dar e o diferență între bebelușul autodiversificat care molfăie și bebelușul care mestecă. Aș zice că am început să observ că mestecă, și nu molfăie, undeva pe la 10-12 luni. Nu avea măsele pe atunci, dar se veda mișcarea de masticație a maxilarului. Acum, la un an și patru luni, e clar că mestecă și e tare amuzant să îl urmărești.

19. L-ai stimulat cumva să stea în fund singur, ați făcut ceva exerciții?

Nu. La sfatul pediatrului, nu l-am ținut în fund înainte să poată singur să faca asta, nu l-am pus ”între perne”, cum se mai obișnuiește, sau în scăunele de copii, nu am făcut nimic din ce ar fi putut să îi forțeze coloana. Recomandările din cartea ”Baby-Led Weaning”, confirmate și de pediatra lui Mircea, susțin că bebelușului nu ar trebui să i se dea solide dacă nu poate să stea singur în fund nesusținut, pentru că astfel crește riscul de înec. Aceasta este o recomandare valabilă chiar dacă părintele alege diversificarea clasică și piureuri, chiar dacă merge pe bucăți și BLW – cu alte cuvinte, dacă bebe încă se ”scurge” în scaunul de masă și are o poziție incorectă, mai bine mai amânați puțin diversificarea, nu va fi nicio tragedie dacă nu începeți fix când împlinește 6 luni. Pentru că Mircea avea o poziție incorectă și nu stătea nesusținut nici măcar două secunde, eu am ales să amân diversificarea: băiatul lua bine în greutate, era vesel și jucăuș, avea analizele perfecte, iar pediatra ne-a spus că nu ne grăbește nimeni și că mai putem aștepta. Am așteptat până a putut sta în fund singur, drept și corect, adică la 6 luni și 3 săptămâni. După care a început să meargă în patru labe în aceeași săptămână și s-a zis cu liniștea mea. 

20. Mai are mese de lapte? Formulă sau lapte de capră / vacă? La trezirile nocturne ce servește?

În prezent, Mircea are 3 mese principale și 2 gustări pe zi, cu mențiunea că de multe ori nu luăm gustarea de dimineață, pentru că la ora aia se cam culcă și se trezește după 2-3 ore, când deja mi se pare târziu pentru o gustare și îi dau direct prânzul. Îi mai dau lapte praf, da, dar doar dimineața când se trezește și seara fix înainte de culcare – bea cam 100-150 ml, nu foarte mult. Din când în când, se mai trezește noaptea pe la 1-2 și atunci îi mai fac un biberon mare, de 235 ml, pe care îl bea pe tot. Încă bea lapte praf, Hipp Organic 2, la sfatul medicului pediatru, dar tot la sfatul lui îi vom face în curând niște analize de sânge și dacă totul e în regulă, vom avea undă verde de la el să renunțăm la laptele praf și să trecem la cel de vacă. Ultimele analize i le-am făcut la 6 luni, înainte de diversificare, și au fost perfecte, așa că sper tot la o veste foarte bună!

Dacă ați ajuns aici, mulțumesc mult pentru răbdarea voastră! Vine repede și următorul articol, în care trec prin restul întrebărilor de la voi. Până atunci, mese cu zen și bebeluși care să iubească mâncarea vă doresc!

 

Tag-uri:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *