Jucării din plastic sau din lemn? Ce le cumpărăm copiilor?

Douăzeci de miliarde de dolari. Cam atât am dat la nivel mondial pe jucării, în anul 2016. Iar dacă vi se pare o sumă uriașă (chiar este) ei bine, aflați că industria este în creștere de la an la an – în 2018, britanicii au cheltuit 370 de milioane de lire pe jucării, iar în 2019, americanii au cheltuit 27 de miliarde de dolari, potrivit toyassociation.org. Într-o lume care investește în joaca, buna dispoziție și educația celor mici mai mult ca oricând, una dintre cele mai des întâlnite întrebări pe grupurile de suport pentru părinți, fie ele din România sau internaționale, este ”ce jucării mai cumpărați copiilor voștri?”

Elefantul din camera plină cu jucării de plastic

Jucăriile din plastic ocupă confortabil 90% din industria de jucării pentru copii – și este de înțeles, sunt ieftine, accesibile, au culori vibrante și sunt, multe dintre ele, foarte amuzante și utile! Noi avem o mulțime de jucării de plastic pe care le-am recomandat cu drag multor mame, printre care cuburile moi de silicon cu care Mircea construiește și acum, paharele de sortare colorate de la Ikea, seturile de Lego Duplo care îl captivează pe flăcău minute în șir, cercurile și inelele pe care le-am folosit atât de mult în Baby Gym-ul lui și spre care își flutura interesat mâinile pe la 2 luni, rățușca dansatoare și cântătoare de la Noriel, pe care Mircea o pornește ca să țopăie încântat pe lângă ea, girafa Sophie și maimuțica pentru dentiție – roase cu dârzenie pe la 3-4 luni.

Problema care apare în cazul jucăriilor de plastic este că acestea se reciclează greu și, în general, nici nu pot fi făcute din materiale reciclabile. Sunt în mare parte ”a big no-no” pentru centrele de reciclare, întrucât nu sunt făcute 100% din plastic (au în componență și alte materiale, inclusiv câteodată metal), iar când vine vorba de realizarea lor, plasticele reciclate sunt rareori folosite, pentru că niciun producător serios de jucării nu ar vrea să riște ca în componența produselor sale să ajungă unul dintre miile de compuși care nu sunt permiși de legislația privind siguranța jucăriilor. De aceea, de multe ori o să remarcați, pe jucăriile cumpărate, o etichetă care anunță ceva de genul ”this product is made entirely from new materials” sau ”all new materials” sau ”100% new materials” – ca o garanție pentru părinți că acel produs este baby-safe.

Recunosc că eu nici nu m-am gândit la această problemă și nici la faptul că s-ar putea să avem prea multe jucării de plastic până nu am început să practic rotația săptămânală a jucăriilor cu Mircea. Lăsându-i mereu la îndemână doar vreo 10 jucării cu totul, mi-am dat seama câte astfel de produse avem de fapt în casă după numărul celor care ne rămâneau și pe care trebuia să le depozităm în șifonier, până la rotația următoare. În acest moment, Mircea are la îndemână 11 jucării, iar în șifonier stau depozitate încă patru cutii cu restul jucăriilor lui. Mult. Foarte mult.

Lemnul, un trend costisitor

Alternativa sănătoasă ar reprezenta-o jucăriile din lemn, a căror industrie a luat și ea avânt în ultimii ani, deși produsele din lemn și textil ajung momentan doar la 10% din totalul jucăriile vândute la nivel mondial. Jucăriile din lemn sunt mult mai prietenoase cu mediul: în primul rând, au un life span mai mare, pot fi folosite perioade mai lungi de timp pentru că sunt mai rezistente și n-au mecanisme prin ele care să se strice când dă toddlerul de pământ cu ele – avem acasă niște mașinuțe faine, trenulețe, țepușe cu discuri de la Ikea și jocuri de sortare, toate din lemn, care ar putea lejer să fie folosite nu numai de viitorii frați ai lui Mircea (if any), dar și de copiii lor, la cât de bine se păstrează. Iar în al doilea rând, lemnul este un material natural, biodegradabil și evident superior plasticului în ceea ce privește sustenabilitatea.

În plus, pedagogiile alternative de tipul Montessori (de care mă simt atât de apropiată) sau Waldorf recomandă jucăriile din lemn, pentru că nefiind ele însele interactive, îi oferă celui mic șansa de a-și dezvolta imaginația liber, în timp ce este în contact cu un material natural. Ele distrag mai puțin atenția și încurajează creativitatea, abilitatea de a rezolva probleme, motricitatea fină și grosieră. Pe lângă asta, jucăriile din lemn sunt și mult mai sigure – au margini rotunjite și nu se pot sparge în bucăți mici, care pot răni bebelușul sau cu care acesta se poate îneca.

Partea neplăcută? Prețul. O mare parte din aceste jucării din lemn sunt foarte costisitoare, cu prețuri care pot ajunge și la 3-400 de lei pentru un curcubeu Waldorf cu 12 piese – este de înțeles așadar de ce mulți părinți aleg plasticul, și pe mine m-a săgetat puțin la inimă când am văzut prețurile la astfel de curcubee și nu o dată mi-a trecut prin cap că același produs, din plastic, ar fi fost de 10 ori mai ieftin.

Bun, și atunci ce le cumpărăm copiilor?

Într-o lume în care absolut toate jucăriile pe care le găsim pe piață se autointitulează ”educative”, vin la pachet cu descrieri smart care pomenesc despre etape de dezvoltare, creativitate, motricitate, autonomie și conțin liste lungi cu ce va ști să facă bebelușul după ce se va juca cu ele, pare greu să faci o alegere potrivită. Departe de mine gândul de a vă îndemna să nu mai cumpărați jucării din plastic, odată pentru că propunerea mi se pare nerealistă, dar și pentru că sunt multe jucării din plastic cărora eu le găsesc utilitatea în creșterea și dezvoltarea celui mic. Cuburile moi de silicon se numără printre preferatele lui Mircea încă de la 6 luni, și nici nu vreau să mă gândesc ce lovituri și-ar fi luat în cap în perioada în care îi plăcea să le dea jos de pe calorifer dacă ele ar fi fost făcute din lemn. Paharele de sortare îl ajută să înțeleagă conceptul de mic-mare, de obiecte care pot intra unul în celălalt, de construcție care stă dacă baza este mai lată decât vârful și nu invers. Piesele de Lego îi dezvoltă motricitatea fină mai mult decât orice, iar atenția, concentrarea și determinarea cu care petrece minute în șir încercând să înfigă o piesă în alta sunt un exercițiu minunat de rezistență la stres și creștere a toleranței. Animalele din plastic vor fi întotdeauna de mii de ori mai realist făcute decât cele din lemn. Sortatoarele lui din plastic sunt la fel de utile ca sortatoarele din lemn, și chiar și jucăriile lui cu lumini și sunete îmi plac și le apreciez – pentru că îl distrează, îl fac să cânte, să danseze și să se veselească. Una din cele mai iubite jucării de acum este un banc de lucru primit de la bunicul său, făcut din plastic – nu vă spun cât de mult își exersează cel mic motricitatea fină strângând șuruburi cu șurubelnița, folosind cheia, lovind cuiele cu ciocanul, acționând menghina, bormașina și flexul; sunt mișcări de articulații complexe pe care, cu acea jucărie, le exersează în deplină siguranță.

Departe de mine și gândul de a vă spune să vă dați toată indemnizația pe jucării din lemn, să spuneți un ”nu” ferm plasticului și să scăpați rapid de jucăriile primite de la bunici, nași, rude, care nu sunt aliniate pedagogiilor Montessori sau Waldorf. Deși lemnul este minunat, jucăriile din lemn au un farmec aparte, și da, îl văd clar pe Mircea că este mult mai atras de ele, îi place să le atingă, să se joace, le alege din cele pe care i le pun la dispoziție, le cere, face mici obsesii pentru ele.

Ce vă propun eu să faceți este să alegeți înțelept și cu echilibru. Adică ceea ce încerc din răsputeri să fac și eu, fără să mă dau de ceasul morții dacă nu uneori nu îmi iese. Cred că ar trebui cu toții să nu exagerăm, să nu mergem în extreme, să nu cădem într-o direcție sau în alta. Să nu umplem camerele copiilor cu râuri revărsate de jucării din plastic de care cei mici oricum se plictisesc, în general, destul de repede. Să nu mergem pe cat mai mult, cât mai colorat, cât mai variat, cât mai zgomotos. Să nu folosim fiecare drum la mall sau plimbare în parc drept prilej să mai cumpărăm o jucărie, o minge, o păpușică, un trenuleț, o mașinuță. Dar nici să nu sărăcim cumpărând prea multe jucării pretențioase din lemn doar pentru că un influencer ne-a spus că îi va îmbunătăți bebelușului nostru motricitatea fină. Să nu ne imaginăm că suntem niște părinți răi doar pentru că n-avem bani să cumpărăm constant jucării din lemn de 80 de lei bucata. Să nu avem impresia că fără acea jucărie din lemn de 130 de lei pe care ne-a sugerat-o Facebook-ul, copilul nostru va fi mai neatent, mai stângaci, mai ne-imaginativ și mai puțin creativ. Și să căutăm, căutăm, căutăm, pentru că sigur găsim și jucării din lemn la prețuri decente; unele își merită prețul mare și pentru ele chiar rentează să economisești și să investești – în cazul altelor, plătim mai mult brandul decât calitatea și valoarea.

Așa că ce mi-aș dori eu este să cumpărăm mai responsabil, mai puțin și mai util, să alegem deștept și la prețuri corecte. Să investim în jucării, nu să le cumpărăm compulsiv. Să luăm o jucărie de plastic, dacă ni se pare că îl va ajuta pe copil să își exerseze imaginația, răbdarea și dexteritatea – și să nu regretăm. Să luam o jucărie de lemn, dacă ni se pare că îl va ajuta pe copil să își exerseze imaginația, răbdarea și dexteritatea – și să nu regretăm. Dar mai important, să nu credem că un raft plin de jocuri și jucării va putea compensa vreodată prezența noastră, activă și atentă, de lângă copilul nostru.

Pentru că, până la urmă, ce le trebuie copiilor noștri, dincolo de curcubee Waldorf, Lego, cutii ale permanenței și rățuste dansatoare, este timpul nostru. Care nu se poate cumpăra din niciun magazin online.