Mom EnoughSarcina Mea

Ce să-i spui și mai ales ce să nu-i spui unei mame care a pierdut un copil

Știu ce înseamnă să-ți pierzi mama, bunica, bunicul, știu cum doare când pierzi unchi, mătuși și străbunici, știu ce greu e când pierzi o verișoară cu care ai crescut și când ți se duce o prietenă veche de ani de zile. Dar cred că nimic, nimic nu se compară cu pierderea unui copil, la orice vârstă, fie că a fost născut, că s-a simțit doar ca o fluturare de aripi în interiorul mamei sau că a apărut doar vag, într-o ecografie de început. Am citit undeva, și rău îmi pare că nu mai țin minte unde, că un copil fără mamă se numește orfan, un soț a cărui pereche a murit se numește văduv, dar nume pentru o mamă care și-a pierdut copilul nu există, pentru că durerea, tânjirea, sfîșierea sunt atât de mari, încât niciun nume nu le poate cuprinde pe toate.

Nu știu ce înseamnă să pierzi un copil, așa că acest articol nu cred că se adresează mamelor care au trecut printr-o asemenea durere. În schimb știu ce înseamnă să fii prietena unei mame care a pierdut un copil. Să fii amica, cunoștința sau colega unei femei care nu a dus până la capăt o sarcină sau 10, a unei femei care a născut un copil fără suflare sau a unei femei care și-a pierdut copilul de câțiva ani. Acestor femei le-am spus multe și nu neapărat înțelepte. Am tăcut stânjenită când mi-au vorbit și am schimbat subiectul, cu o uriașă senzație de disconfort. Pe unele sigur le-am rănit, pe altele sigur le-am dezamăgit prin atitudinea mea, prin gesturile mele, prin cuvintele mele, chiar dacă eram înarmată cu iubire, drag și multe intenții bune.

După ce am anunțat pe Instagram că vreau să scriu despre asta, am primit multe mesaje care sunau cam așa: ”Prietena mea a pierdut o sarcină, iar eu nu știu ce să-i spun. Ea suferă enorm și mie mi-e atât de jenă de subiect încât ajung să-i spun tâmpenii ca ”ești tânără” sau ”ei, oricum avea doar 6 săptămâni sarcina””. Sau: ”Prietena mea cea mai bună a născut, la termen, un copil care a murit la naștere, iar mie mi-e frică să discut cu ea. Au trecut zile întregi de când mi-a spus, iar eu nu știu ce să îi spun, e chinuitor și simt că în prietenia noastră a apărut o ruptură imensă”. Sau: ”Au trecut 2 ani de când colega mea tot încearcă să rămână însărcinată, pierde sarcină după sarcină, iar eu n-am nimic inteligent să-i spun. Colegii mei îi tot zic că trebuie doar să se relaxeze, văd că le zâmbește, dar am impresia că astfel de vorbe nu îi fac deloc bine.”

Așa că articolul acesta este pentru noi, prietenii. Pentru noi, amicii, colegii, cunoștințele, vecinii. Pentru noi toți care trăim, mai mult sau mai puțin, lângă aceste mame care au pierdut aproape tot, și cărora nu știm să le spunem aproape nimic. O să încerc să trasez, cu multă blândețe, empatie și cu ajutorul câtorva mame care au trecut printr-o asemenea durere, ce anume ar fi bine să spuneți, să faceți, și ce ar fi mai bine să rămână nespus.

1. Nu diminuați importanța și greul unei sarcini pierdute sau iubirea unei mame pentru copilul conceput, doar pentru că sarcina s-a oprit din evoluție foarte devreme.

Am simțit că-mi iubesc puternic și cu forță copilul nu după ce l-am născut, nu când îmi mângâiam burta uriașă de 9 luni, nu când l-am simțit fâlfâind ca un fluture înăuntrul meu prin luna a patra, ci de prima oară când am văzut a doua liniuță pe testul de sarcină (pe care încă îl păstrez cu mare drag). Copilul meu a început să existe atunci, fix atunci, într-o zi de iunie, în sufrageria noastră din Băneasa – nu a trebuit să îl văd la ecograf, să îl văd la morfologii sau să-l nasc ca să știu că-l voi iubi pentru totdeauna. De aceea, atunci când o mamă pierde o sarcină, indiferent că e în luna a cincea, în luna a treia sau în săptămâna a patra, durerea este crâncenă și nu trebuie să fie desconsiderată.

”Nu am pierdut un bebe târziu în sarcină, dar am pierdut sarcini în primele luni și, citind întrebările tale, mi-am dat seama că nici măcar nu am vorbit despre asta cu prea multă lume (nici măcar la terapie). Și nu cred că motivul a fost că nu am suferit, căci am suferit. Cred că aceste sarcini pierdute la început nici nu sunt văzute ca o traumă. Se întâmplă la toată lumea, dar nimeni nu vorbește despre asta. Și implicit, nu se vindecă”, îmi scrie Elena, care astăzi este mama a doi copii.

M. a simțit de multe ori că a fost înțeleasă doar de alte mame care au trecut prin aceeași traumă. ”Unul din lucrurile pe care mi le-aș fi dorit atunci de la cei din jur (și am primit asta de la mamele ce au trecut pe drumul acesta) este să mi se fi spus că e OK să plâng, că e OK să doară de parcă l-aș fi ținut în brațe, deși a fost doar 2 linii pe un test și un nivel crescut de HCG pe o foaie după o recoltare! Că voi învăța să trăiesc cu asta, dar nu voi uita niciodată! Mi se părea crunt când mi se spunea că voi uita, n-am făcut-o de 4 ani încoace și n-o să o fac niciodată! E bebelușul meu și e undeva sus alături de verișori de-ai lui ce au avut același drum! Primul meu născut e primul meu născut, dar nu primul copil.”

Așadar, dacă una dintre mamele de lângă voi a pierdut o sarcină, indiferent că s-a întâmplat la doar 4-6 săptămâni din evoluție, validați-i iubirea și dragostea pentru copilul pe care l-a avut, nu-i minimizați experiența de mamă, nu-i negați dreptul de a suferi, nu-i desconsiderați durerea. Ar fi bine să evitați să îi spuneți ”Hai că data viitoare o să fie bine, o să duci sarcina la termen!”, ”Hai că avea doar 6 săptămâni, era foarte mică sarcina!”, ar fi bine să nu veniți cu statistici care țin de anatomie și ginecologie (”Știi că oricum două treimi din sarcini se pierd în prima lună, uneori nici nu știi că ai fost însărcinată” sau ”La 6 săptămâni, fătului oricum nu i-au apărut x/y/z”) sau să îi negați persoanei apartenența la statutul de mamă (”O să fii mamă la un moment dat!”). Pentru că pe acea femeie, la momentul respectiv, nu o interesează că data viitoare va fi bine, nu o interesează că sarcina era mică, nu o interesează statistici sau detalii anatomice ale fătului – iar mamă este din momentul în care află că este însărcinată, nu din momentul în care naște. Mamele sunt mame chiar dacă încă nu au născut.

2. Nu vă îndepărtați de o mamă care a trecut prin pierderea unui copil. Au nevoie să știe că nu trec singure prin această experiență.

De multe ori suntem stânjeniți, încurcați și ne simțim inconfortabil pe lângă o mamă care a pierdut un copil. Așa că mulți dintre noi încep să evite mamele care trec prin această durere, pentru că nu știu ce să le spună, cum să se comporte și ce să nu le zică. Mulți nu vor să deranjeze și se gândesc că într-o astfel de perioadă, o mamă vrea să fie singură. Adevărul este că multe astfel de mame simt nevoia prezenței atente și implicate a celor din jur. ”Ce am mai simțit aiurea este că în loc ca prietenii să mă sune mai des, mă sunau mai rar. Probabil ca să nu deranjeze sau că nu știau ce să spună, sau că nu li se părea cine știe ce. Nu știu exact motivul, dar aș fi preferat să am pe umerii cui să plâng”, spune Elena. Iar Daniela povestește: ”Ce m-a ajutat? Faptul că soțul m-a lăsat să plâng și a fost acolo oricând, oricum, oriunde. Ce nu m-a ajutat? Faptul că cei din jur îmi spuneau “lasă, mai bine așa, sigur avea probleme și ce făceai atunci?”, “lasă că nu ești nici prima, nici ultima care va pierde un copil”, “lasă că sunteți tineri, mai faceți unul”. Nu, nu ajută nimic din toate astea! Ce ar putea ajuta? Un umăr pe care sa plângi și să îți descarci sufletul iar și iar!”

Bineînțeles, multe mame simt, mai ales la început, că au nevoie de un oarecare spațiu și pot refuza, pentru moment, apropierea celor din jur. Este firesc, fiecare dintre ale are propriul mecanism de cooperare și de gestionare a durerii. Dar de aici până la a ne îndepărta de ele cu totul este drum lung, și chiar dacă își doresc să fie lăsate în pace în primele zile sau săptămâni, oferiți-le acest spațiu dându-le totuși se înțeles că sunteți acolo, că le stați la dispoziție, că puteți veni oricând, că sunteți acolo când vor vrea să le fiți aproape.

Maria, care a pierdut 3 sarcini la vârste mici, dar a patra sarcină la 23 de săptămâni, povestește cât de mult avea nevoie să fie lăsată să-și exprime jalea așa cum dorește, să fie lăsată în pace, dar în același timp să nu simtă că este lăsată singură. ”La primele 3 sarcini, fiind mici, adică 6, 9 și 6 săptămâni, durere a fost, neliniște sufletească și tristețe, pentru că erau pierdute, dar durerea nu a fost atât de mare și de dificilă, de grea și de pătrunzătoare ca după ultima sarcină. Ei bine, la ultima sarcină a fost cumplit, greu, dificil, am simțit că mă fac milioane de bucățele și mă dezintegrez și dispar în Universul acesta mare. Am pierdut-o la sfârșitul lunii mai 2017, la 23 săptămâni. Ce să facă cei din jur? Să nu mai pună întrebări, să nu mă mobilizeze, să mă lase în pace să jelesc, să plâng, să pot să trec prin toate etapele, pentru a fi un om întreg mai târziu. Ce mi-ar fi făcut bine? Este greu de exemplificat: ce îi zici unei persoane căreia i-a murit de curând cineva de apropiat? Nu prea poți spune prea multe, face prea multe. Doar să fii alături fizic de persoana care suferă și știe că te are aproape, să aibă un umăr de sprijin, cu cine să bea un pahar de suc sau vin sau o cană cu ceai. Foarte important, pentru că eu am avut pe lângă mine persoane “binevoitoare”, dar care n-au trecut niciodată printr-o sarcină oprită din evoluție urmată la scurt timp de un chiuretaj pentru a curăța uterul – aceste persoane insistau să-mi reiau viața, să merg să mă plimb, să văd un film, chestii de genul, la un masaj, la o mască pentru față, toate aceste “sfaturi” la o lună și un pic după externare. Cine a pierdut o sarcină are nevoie în primul rând de un specialist. Apoi să i se permită să plângă, să se descarce și apoi ajutată să se reclădească, să redevină un om întreg! Are mare nevoie de susținere adevărată și pe o perioadă lungă. Și toate cu multă răbdare, trebuie să se aștepte momentul când va dori să vorbească deschis despre ce dorește să vorbească.”

3. Oferiți-vă ajutorul în situații mărunte, care țin de viața de zi cu zi, dar pe care o mamă care a pierdut un copil nu se poate organiza să le facă.

În perioada imediat după pierderea unui copil, o mamă ar putea să nu își dorească în jur prezența nimănui – este de înțeles, e firesc să vrea să își ducă durerea așa cum poate mai bine. Totuși, puteți să vă anunțați prezența și sprijinul prin câteva gesturi mici, dar care contează enorm. Comandați cuplului niște mâncare caldă pentru masa de prânz sau gătiți-le voi ceva bun și hrănitor de mâncare și lăsați-l la ușă – numai de gătit și de mâncat nu le arde unor părinți care au trecut prin așa ceva, dar le-ar prinde bine o farfurie de supă caldă sau niște mâncare de confort, un desert bun sau niște pâine caldă. Oferiți-vă să le faceți cumpărăturile, să le duceți hainele la spălătorie, să le plimbați câinele sau să le duceți mașina la spălătoria auto – sunt lucruri mărunte, de zi cu zi, care trebuie făcute, dar pe care un astfel de cuplu cu siguranță nu are stare să le facă. Puteți să trimiteți un scurt mesaj pe telefon: ”Hei, am fost la Lidl și ți-am făcut și ție niște cumpărături, ți le las la ușă, ok? Nu trebuie să ne vedem” sau ”Hei, pot trece repede să îl culeg pe Max și să îl plimb, nu trebuie să interacționăm în niciun fel dacă nu simți, dar mă gândeam că poate nu ai chef să îl plimbi” sau ”Hei, am făcut niște ciocolată de casă, ți-o trimit acum printr-un curier, sper că vă place, mă gândesc la voi”. Atât, scurt, frumos, empatic, fără să impuneți vizite, fără să vă autoinvitați la masă, fără să insistați dacă primiți un refuz.

”Cea mai importantă este prezența celorlalți lângă tine, dar clar nu imediat după. Eu am stat o săptămână după închisă în casă pentru că nu voiam să mai ies. A fost tare greu să plec de la clinică în ziua aceea și să văd mămici cu bebeluși în brațe și mai apoi când mergeam la control să le văd însărcinate”, povestește M. O altă mamă mi-a povestit: ”Nu cred că există o rețetă general valabilă, pentru că fiecare avem mecanisme de coping diferite. Știu că eu în prima parte m-am îngropat în bucătărie și în baking – mă ajuta să mă relaxez și să nu mă gândesc obsesiv la pierderea mea. Apoi am citit munți de cărți SF, mai târziu am aflat că mulți terapeuți recomandă asta.”

L., care a pierdut o sarcină gemelară, îmi scrie: ”Practic ești goală, fără scop, iluzia se transformă în durere și amărăciune. Eu am avut nevoie de timp să îmi revin și din păcate la o săptămână am aflat că a rămas însărcinată cumnata mea. Și a fost mai greu. Ce aș fi avut nevoie? De cineva care să îmi zică că a fost doar un vis. Mie mi-au zis că o să fie alte ocazii ceea ce e cel mai rău pentru că era primul FIV pozitiv în 4 ani. Cumva voiam compătimire, sprijin, dar voiam în același timp spațiu. Să pot plânge”.

4. Tratați copilul respectiv ca pe o persoană cât se poate de reală, rostiți-i numele și vorbiți cu drag despre el, indiferent dacă s-a născut sau nu.

Înțeleg prea bine că unul dintre mecanismele de gestionare a unei astfel de situații, pentru prietenii și rudele apropiate ale mamei îndurerate, este să încercăm să nu apăsăm pe butoane care dor. Din această grijă (perfect pertinentă de altfel), uneori ajungem să evităm discuțiile despre copilul pierdut, să evităm să îl numim, să evităm menționarea lui – iar asta nu ajută în niciu fel la vindecarea mamei. În general, o mamă care trece printr-o astfel de durere caută validarea maternității sale, caută să păstreze vie amintirea puiului iubit, caută ca amintirea acestuia sau chipul lui să nu se piardă în negura uitării. Ajută mult (deși nu chiar la început), să îl aduceți cu drag în discuție, să îi rostiți numele, să vă aduceți împreună aminte de momente frumoase de când era în viață sau de când mama era însărcinată, dacă a fost vorba de o sarcină pierdută. Oricât de stânjenitor ar fi pentru voi, gândiți-vă că mamei de lângă voi îi face bine să vorbească despre copilul său. ”Am învățat sa trăiesc cu durerea asta, mă gândesc mereu la ea, îi vorbesc gărgăriței mele despre surioara ei din ceruri. Mă simt mai bine atunci când vorbesc despre asta, decât dacă aș reprima toată suferința și aș închide-o într-un seif cu lacătul! Așa a ales Dumnezeu pentru noi, a vrut să avem un înger sus care să ne vegheze și să ne pună o vorbă bună la nevoie!” povestește Daniela, care a reușit să rămână însărcinată repede, la doar 3 luni după pierderea suferită.

5. Nu spuneți niciodată lucruri insensibile, cum ar fi ”lasă că poate e mai bine așa”, ”lasă ca așa a fost să fie”, ”poate așa a vrut Dumnezeu” și altele din aceeași categorie.

Și eu le-am spus de multe ori, fără să mă gândesc prea mult – cuvintele au venit instinctiv și nu mi-am dat seama că poate rănesc părintele de lângă mine. Însă o mamă îndurerată de pierderea copilului se află într-un loc unde simte multă nedreptate, furie, neputință, confuzie, neînțelegere, câteodată pe toate în aceeași jumătate de minut. Unui părinte îndurerat o să i se pară nedrept argumentul ”poate e mai bine așa” (cum să fie moartea unui copil ceva calificat drept ”bine”?), o să i se pară enervant argumentul ”așa a fost să fie”, și chiar dacă sunt religioși, discuțiile despre copilul care a ajuns în Rai și îi veghează de acolo sunt supărătoare pentru niște părinți care, aici pe Pământ, sunt într-unul din cele mai rele și grele locuri posibile. Lăsați-i pe ei să aducă în discuție voința lui Dumnezeu, nu o puneți voi pe tavă. În plus, părinții care trec prin așa ceva, chiar dacă în mod obișnuit sunt persoane credincioase, s-ar putea afla într-o fază temporară în care au ceva discuții furioase de dus cu Dumnezeu.

Îmi scrie Maria, după 3 sarcini pierdute: ”Ce nu trebuie să audă o femeie? De la prima sarcină eu am auzit ”Lasă că ești tânără, lasă că ai timp, am pierdut și eu X număr de sarcini, nu mai sta așa tristă că va fi bine!” Te doare sufletul. Doi la mână, niciodată, sub nicio formă, nu întreba: ”Dar ce s-a întamplat? Dar de ce ai pierdut sarcina? Dar sunteți sănătoși?” Întrebările ăstea nu trebuie aduse în discuție.”

Elena mi-a descris și ea ce anume nu voia să audă în perioada de după ce a pierdut mai multe sarcini. ”Nu vroiam să aud “Eee, lasă că încercați din nou” sau “Așa a fost să fie”. Un simplu “Îmi pare rău” e mai bun. Aș mai fi vrut ca partenerul meu să “simtă” aceeași durere. I-a fost foarte greu să simtă durerea pierderii unui bebe. Nu știu dacă motivul e unul personal al lui sau e general pentru bărbați. A fost alături de mine și a încercat să înțeleagă, dar câteodată îl simțeam off, mai ales după multe seri de plâns.”

6. Nu duce discuția înspre tine și experiența ta.

Și nu face comparații absurde cu o durere asemănătoare pe care ai avut-o și tu, pentru că dacă nu a fost vorba tot despre pierderea unui copil, comparația nu își are locul sub nicio formă. Suntem tentați (și e firesc să fim) să aducem mereu conversația înspre chestiuni care ne sunt familiare, ca să putem oarecum trasa niște similarități, niște concluzii, niște coordonate comune – nu trebuie neapărat să facem acest lucru. Durerea unor părinți este numai și numai despre ei, nu are legătură cu durerea voastră. Păstrați discuția fix în zona în care mama respectivă vrea să o păstreze, nu o acaparați, nu o monopolizați și nu filosofați prea mult – un părinte îndurerat nu are răbdare cu așa ceva. M. povestește: ”Cea mai mare mângâiere a venit de la mamele ce au trecut pe drumul acesta, cele mai frustrante și dureroase cuvinte au venit de la mame ce nu au trecut pe drumul ăsta (de exemplu: ”Sper să ai și o sarcină pe care s-o duci la capăt!” – and I was 😮, sincer that’s the worst kind thought I could hear those days in which everything was black and hopeless…) sau chiar de la persoane ce nu au niciun copil. In my experience it’s better to be there for them without words if you’ve never lived this kind of loss”.

7. Acceptă că va fi o perioadă grea, stânjenitoare și copleșitoare și că s-ar putea să faci greșeli. E ok.

E normal să ne fie greu. E normal să ne simțim stingheri. E normal să nu știm ce să le spunem acestor mame. Așadar cel mai bine ar fi să acceptăm, de la început, că ne vor încerca o mulțime de emoții și că poate vom face o grămadă de greșeli. Am putea chiar recunoaște acest lucru față de părinții cu care discutăm, pentru că onestitatea e cea mai bună strategie, și să le explicăm că ne cerem scuze în avans pentru orice prostie lipsită de empatie am putea să le-o trântim, fără să vrem și fără să ne dăm seama că va supăra. Și am putea să le spunem, iar și iar, că suntem acolo pentru ei și că îi putem ajuta oricând, așa cum au ei nevoie, nu așa cum ne închipuim noi. Și chiar să fim acolo, oricând, oricum.

Aș vrea să închei acest articol lăsând aici câteva cuvinte de la mame care au trecut prin acest greu, pentru alte mame care trec și ele, chiar acum, prin perioada neagră de după pierderea unui copil. L., mamă de gemeni, care a pierdut o sarcină gemelară după FIV, povestește: ”Cel mai emoționant moment a fost că în septembrie 2018, aproximativ la data când trebuiau să se nască, a nins în Madrid, unde locuiesc. Ceea ce e foarte rar. Și am simțit că erau ei. Îngerașii mei care îmi dădeau un semn (știam că sunt din nou însărcinată de 4 săptămâni cu puii care îmi sunt acum alături, dar eram temătoare după toate prin câte am trecut).” M. spune și ea: ”Nu știu dacă it matters, dar îi spuneam și înca îi spun când vorbim despre el/ea ”Măslinuța”. Cam dimensiunea asta o avea atunci și așa i-a rămas numele”. Iar M., care a pierdut două sarcini la 8 săptămâni, îmi scrie despre sprijinul pe care un partener bun și iubitor îl poate aduce: ”Am plâns împreună, ne-am făcut speranțe împreună, am suferit împreună și tot împreună am mers mai departe plini de speranță. Din a treia încercare a venit Piciul, a luptat alături de noi și a rămas (cerclaj la 22 de săptămâni). Pe scurt, la noi au contat iubirea și comunicarea”.

Iar celor care trec prin trauma asta, nu pot să le spun decât că le ofer o îmbrățișare strânsă și un gând bun și cald. Vă vedem. Vă vedem suferința. Vă vedem greul. Vă vedem durerea. Vă vedem furia. Vă vedem neputința. Și suntem aici pentru voi.

Tag-uri:

Câteva comentarii

  1. Avatar

    Felicitări pentru articol! Foarte bine scris, mi-a mers la inimă. Și eu am pierdut o sarcină la 7 săptămâni, sarcină f dorită și greu obținută. Nu am uitat, și nu voi uita niciodată. Este copilul meu, pe care încă il iubesc, iar locul pe care il are in inimă mea nu il va putea ocupa nimeni. Deși au trecut 2 ani de atunci, încă nu pot să vorbesc despre asta fără să îmi dea lacrimile și să simt locul gol care a rămas. Până cand am trăit experiența aceasta, nu mi-am dat seama cât de mult suferă o mamă care si-a pierdut copilul nenăscut. Nu pierzi doar o sarcină, pierzi copilul tău care ar fi trebuit să facă primii pași, pierzi prichindelul pe care ar fi trebuit sa-l duci de mână la grădiniță, pierzi adolescentul de mai târziu, pierzi sora/fratele copilului pe care il ai… Cumva, ți s-a luat tot viitorul pe care îl aveai in față. Eu m-am simțit f vinovată, că nu am putut face nimic ca să îl salvez, dezamăgită de corpul meu, că nu face perfect ce s-ar presupune că trebuie să facă… A fost greu, f greu, deși am avut susținerea soțului și am plâns împreună. A trebuit cumva să pun singură punct jelitului, să mă ridic și să funcționez pentru fetița mea, care avea 4 ani când s-a întâmplat. Era o liniște apăsătoare și grea în casă, voiam să ne intoarcem din nou la zilele noastre fericite.
    Ajutorul celor apropiați contează mult, aș fi apreciat enorm să am pe cineva care să ducă și aducă pe fiica mea de la grădiniță, să pot plânge fără să mă gândesc că trebuie să ies apoi cu ochiii înroșiți și umflați pe stradă.
    Mamelor care trec prin așa ceva vreau să le spun doar să își acorde timp, să-si trăiască durerea, să păstreze amintiri. A fost un copil, a fost iubit și nu va fi uitat niciodată.

    1. Cătălina

      Draga mea, te imbratisez strans. E tare greu sa treci prin ce ati trecut voi, iar durerea voastra ar trebui recunoscuta si validata mai mult decat vad in jurul meu ca este acum. Ai zis minunat sa frumos: “sa-si traiasca durerea, sa pastreze amintiri” – pentru ca sunt sigura ca asa este, toti acesti copii frumosi care nu au apucat sa se nasca au fost iubiti si nu vor fi uitati. Iti trimit imbratisari si caldura! 🙂

  2. Avatar

    Enjoy daily galleries
    http://buffcolordress.instasexyblog.com/?amy

    chocmilk porn porn parlor greek and turkish porn sleeping men porn pics reluctant anal porn

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *