••• Textul de mai jos și fotografiile fac parte din seria #NormalizeMotherhood, pe care am pornit-o anul trecut alături de mamele din comunitatea de pe Instagram pentru că am vrut să arătăm fața reală, autentică, a maternității şi a postpartum-ului – fără filtre, fără măşti, fără a căuta cele mai bune unghiuri. În august 2020 am invitat mamele să îmi trimită o fotografie și un text autentic despre ce a însemnat, pentru ele, nașterea, lăuzia, postpartum-ul, sau cum gestionează maternitatea – cu bune, cu rele, dar mai ales cu reale. Am primit până acum niște sute de povești despre fericire, frustrare, împlinire, furie, veselie, epuizare, optimism, depresie – adică despre emoțiile pe care o mamă le simte uneori zilnic. Am pornit acest proiect pentru că o mamă relaxată şi liniştită este, în primul rând, o mamă informată corect, care are aşteptări realiste şi care ştie că maternitatea este mai mult, mult mai mult decât se vede câteodată în Social Media. Suntem aici, suntem autentice, suntem imperfecte, dar iubim perfect. Dacă vreți să vă alăturați proiectului, aştept fotografiile şi gândurile voastre. Vă mulțumesc! 
•••
”Am urmărit poveștile despre post-partum și am simțit să scriu câteva rânduri despre ceea ce am trăit eu. E departe de a fi un text expresiv, dar gândul meu e că cine îl citește să simtă că nu e singură. Am avut 3 sarcini cât se poate de normale și sănătoase și ai spune, pe bună dreptate, că la a patra sarcină e deja floare la ureche: știi cum stă treaba cu grețurile, mâncatul, importanța sportului, vizitele la doctor, etc. Culmea e că cele două liniuțe de pe băț au fost debutul unui șir de evenimente prin care nu mi-am imaginat că vom trece. Nici nu știu ce a fost mai dificil în toată povestea: atacurile de panică din timpul sarcinii ce s-au finalizat uneori cu leșin, riscul de avort, faptul că am stat la pat 5 luni din 9, riscul major de ruptură uterină și naștere prematură sau că m-am procopsit cu nenorocitul de SARS-COV2 în săptămana 35 și după 3 teste pozitive, unul fals negativ și încă unul de anticorpi, am ajuns în săptămâna 39 tot Covid pozitivă și îngrozită de perspectiva celei de-a patra cezariene.
Doctorul care mi-a urmărit sarcina plănuia, inițial, cezariana la finalul săptămânii 37, dar a tot amânat intervenția în speranța unui test Covid negativ, care întârzia să apară chiar și după 4 săptămâni. Am simțit cum viața mea și a bebelușului atârnă de un fir de ață. A fost literalmente o luptă contra cronometru pentru viața noastră, o loterie. Și când am crezut că s-a terminat și ne putem întoarce la viața normală, m-a lovit o altă realitate: eu, lăuza covid pozitivă, externată fără bebeluș, acasă în plină furtună hormonală, cu soț și toți 3 copiii covid pozitivi, proaspăt operată. Lacrimi multe, durere fizică și epuizare, cei din jur care se uitau îngroziți și neputincioși cum mă topesc de dorul juniorului pe care îl văzusem 5 secunde în sala de operații.
Ne-am reunit după 6 zile, cu test negativ (eu și copiii) dar nici atunci nu s-a terminat greul pentru că soțul meu, fiind tot covid pozitiv, s-a izolat în altă cameră așa că a fost fizic absent exact când mi-a fost mai greu. Nu ne-a putut îmbrățișa sau consola. Au fost 8 zile pe care le-am simțit dilatate până la cer și înapoi. Acum, după aproape două luni, simt cum bucuria începe să răscumpere greul… Poza e făcuta când bebe avea 7 zile. Socrul meu (care tocmai ieșise de la ATI după cinci săptămâni de luptă împotriva Covid), ne ceruse poză cu nepoțelul cel nou.” (Ioana, o mamă din comunitatea de pe Instagram).
