Astăzi am aflat și eu ce este acela tantrum ca la carte, cu tăvălit pe jos, urlete, lacrimi și copil întins cât este el de lung pe asfalt, răcnind din toți rărunchii

Astăzi Universul (întrupat în fii-miu) mi-a arătat că ceea ce credeam eu până acum că se numește tantrum era așa, apă de ploaie, o mică supărare cu un pic de lacrimi și nervi. Aparent, mă alintam când spuneam că Mircea are uneori tantrumuri. 

Astăzi, dragele mele, am aflat și eu ce este acela tantrum ca la carte, cu tăvălit pe jos, urlete, lacrimi și copil întins cât este el de lung pe asfalt, răcnind din toți rărunchii și lovind din picioare.

Totul a început când l-am luat la ora 13 de la grădiniță, de unde nu voia să plece pentru că voia să rămână cu copiii la somn și cu doamna lui preferată, pe care Mircul o numește ”frumoasa mea, doamna care îmi place mie, nu Mami”. Hei, mulțumesc, eu doar te-am născut, o nimica toată. Ca o paranteză, nu e prima oară când mă gândesc că ar fi bine să îl las și la somn la grădiniță, deși încă nu simt că este pregătit – de fapt nici eu, nici educatoarele nu simțim asta deocamdată. Însă în mod obișnuit, acasă el doarme deja la ora 13, așa că atunci când eu îl iau de la grădiniță la ora la care în mod normal ar dormi buștean, este clar că este extrem, dar extrem de obosit și foarte aproape de meltdown. Mircea este un băiețel care iubește rutina, așa că înțeleg foarte bine de ce programul acesta îl dă peste cap.

Azi s-a trântit pe jos lângă mașină și a plâns 40 de minute pentru că nu voia acasă, ci voia înapoi la grădiniță. Am încercat să îl sui în mașină, dar are deja vreo 16 kilograme, mi-a fost imposibil, la cât de tare se opunea și zvârcolea – în plus, chiar nu voiam să îl bag în scaunul auto cu forța, niciodată nu am făcut asta. Așa că m-am așezat și eu lângă el pe asfalt, i-am vorbit calm și blând, l-am mângâiat (când m-a lăsat), și i-am spus iar și iar: ”Sunt aici. Sunt aici. E normal să fii obosit și furios, ți s-au terminat bateriile de mult. Corpul tău a preluat controlul. E ok, în curând o să preiei tu controlul din nou. Sunt aici”.

În timpul acesta, Mircea plângea lungit pe asfalt, îmi spunea că sunt rea, că nu mă mai iubește, că nu vrea acasă și că vrea să stea doar la grădiniță. După 15 minute am crezut că se oprește, dar de fapt doar voia să își scoată șosetele și să le arunce sub mașină. Apoi s-a întins din nou pe asfalt în picioarele goale, și a luat-o de la capăt.

”Sunt aici”, i-am spus iar și iar. ”Ești obosit și este normal să fii obosit. Ai avut o zi lungă și plină de lucruri noi la grădiniță. Ai explorat, a dansat și ai cântat. Ești obosit și de aia acuma îți e greu să te controlezi. E ok, sunt aici”.

Mulțumesc pe această cale doamnei care a trecut pe lângă noi și și-a făcut cruce, zicând un ”Doamne, Dumnezeule, parcă e posedat de Diavol”. Sărumâna mult, chiar a ajutat. Not.

Mulțumesc și mașinilor care ne-au claxonat prelung, deși eram pe trotuar, în siguranță, departe de bordură, și nu aveam treabă cu ele. Și ele au ajutat enorm, la fiecare claxon Mircea creștea numărul de decibeli cu care urla.

După 40 de minute, s-a ridicat și m-a îmbrățișat. A cerut apă, baton de cereale și a cerut acasă. Mi-a cerut să îl pup pe nas, apoi a decretat: ”E bine când Mami mă pupă pe nas”. Am răsuflat pe dinăuntru ca un balon cu heliu, la gândul că am reușit să trec prin asta cu el fără nervi, țipete și fără să îmi pierd controlul. Eram fleașcă pe dinăuntru.

În mașină, mi-a adăugat visător: ”Să mă pupe pe nas și doamna mea frumoasă, mâine la grădiniță”.

Articolul acesta este fără concluzie, pentru că sunt prea epuizată ca să trag concluzii acum legate de cât de dificilă este totuși pentru cei mici adaptarea la grădiniță (chiar dacă este blândă, lentă, chiar dacă ei iubesc locul și educatoarele). Voiam doar să vă spun că dacă și voi treceți prin așa ceva – vă văd. Vă văd și știu cât de greu vă este și vă apreciez pentru fiecare îmbrățișare răbdătoare pe care o oferiți puilor voștri, când sunt atât de vulnerabili și au atâta nevoie de voi.

Copiii voștri au trecut prin astfel de tantrumuri puternice, zguduitoare, ca la carte? Care au fost cele mai simpatice sau ridicole motive pentru care au făcut asta?