Mom Enough

#NormalizeMotherhood: ”Alăptatul este foarte important, însă e doar unul din milioanele de lucruri bune pe care o mamă poate sa le ofere puiului ei”

••• Textul de mai jos și fotografiile fac parte din seria #NormalizeMotherhood, pe care am pornit-o anul trecut alături de mamele din comunitatea de pe Instagram pentru că am vrut să arătăm fața reală, autentică, a maternității şi a postpartum-ului – fără filtre, fără măşti, fără a căuta cele mai bune unghiuri. Dacă vreți să vă alăturați proiectului, aştept fotografiile şi gândurile voastre. Vă mulțumesc! 💛 •••

“Draga Catalina, scriu aici pentru ca pur si simplu mi-ar fi greu sa duc comentariile negative. E o trauma pe care inca nu am depasit-o 100% desi fiul meu are 12 ani. Povestea e legata de alaptare, de prietena ta despre care ai scris in postare ca a fost linsata pe un grup pe facebook. Un astfel de grup mi-a mentinut timp de 4 ani starea de rau pe care o simteam zi de zi pentru ca nu mi-am putut alapta copilul. Eu pur si simplu nu am avut lapte, nu a curs nimic, nici un mililitru. Stiu, e un caz rar, dar acum stiu ca la nivel mondial aproximativ 20% dintre femei sufera de subdezvoltare a glandelor care dau laptele in sani. Asa mi-a spus medicul.

Copilul meu a ajuns in spital, deshidratat, la 2 saptamani de viata, pentru ca nu se hranea si hidrata. Iar eu insistam sa-l pun la san, pentru ca mi se spunea mereu de catre toata lumea ca nu exista sa nu vina laptele, ca eu sunt vinovata ca nu vine pentru ca nu vreau sa alaptez si inconstient nu las laptele sa vina. Cand am ajuns cu puiul de 2 saptamani in urgenta si medicul a spus “urgent la perfuzii, ca-l pierdem” mi-a picat cerul in cap. A stat aproape 10 zile la perfuzii. Si acum are pe mana urma branulei.

Am trecut atunci pe lapte praf, dar nu mi-am iertat faptul ca nu l-am putut alapta. In spital asistentele insistau ca mi-am pierdut laptele, ca sigur l-am avut, dar am facut eu ceva si l-am pierdut. Iar grupul de pe facebook intarea aceasta idee. Asta credeam si eu. Si ma uram efectiv. Timp de 4 ani. Apoi, la un control senologic de rutina, doctorita mi-a spus direct “daca veti avea copii, sa stiti ca nu veti putea alapta. Aveti glandele subdezvoltate”. Am izbucnit efectiv in plans acolo de fata cu ea. Nu stia ca eu am un copil si nici prin ce am trecut. I-am explicat si am simtit ca e prima data cand cineva ma intelege, nu ma acuza si nu ma considera un monstru de mama.
Asa ca, te rog, spune-i prietenei tale si povestea mea. Si spune-i ca e minunata si daca alapteza si daca nu. Puiul meu are 12 ani si e sanatos si minunat. Si iubaret si foarte atasat de mine, chiar daca nu a stat la san. Si sa iasa din grupul acela toxic. 4 ani nu am putut sa ies, ma autopedepseam citind ce se scria acolo. E gresit total sa faci asta. Dar eram asa orbita si singura in toata povestea incat nu vedeam raul.
Ce as mai adauga mesajului ar fi faptul ca sotul mi-a fost alaturi, a incercat zi de zi sa ma ajute, nu m-a condamnat, nu a fost o clipa suparat pe mine. Dar eu nu-l auzeam nici pe el. Atat de mult mi-am dorit sa alaptez incat faptul ca nu s-a putut a pus ceata pe mintea mea. Apoi, as vrea ca lumea sa stie ca la mine e o chestiune genetica si foarte rara. Bunica nu si-a putut alapta copiii, mama nu m-a alaptat pe mine. Ele nu s-au verificat, dar concluzia medicului senolog la care am fost eu a fost ca e o chestiune genetica. Scopul povestii mele nu este sa credeti ca aveti asa ceva. Scopul este sa va cautati propriile raspunsuri in voi, in corpul si sufletul vostru, nu pe grupuri toxice de facebook, si sa fiti bine cu voi.

Vreau sa se inteleaga foarte clar ca nu descurajez alaptarea, ba dimpotriva. Insa e nevoie ca mamele sa aiba o viziune de ansamblu a acestui proces. Nu este permis sa ne autoflagelam daca intervin situatii care nu ne permit sa alaptam asa cum ne dorim. Alaptatul este foarte important, insa e doar unul din milioanele de lucruri bune pe care o mama poate sa-l ofere puiului ei si de care puiul de om are nevoie pentru a se dezvolta armonios. Da, laptele praf nu e solutia ideala, insa, intr-o situatie de criza e solutia buna, salvatoare. Mie mi-a salvat copilul. Iar atunci cand treci printr-o criza, “solutia buna” e suficienta. Cand puiul e mic si dependent de mama, daca ea cade in prapastie, cade si puiul cu ea. Vrea vreo mama asta? Nu cred!

Haideti sa normalizam lucrurile, sa le tinem in echilibru. Nu va descurajati daca nu puteti alapta exlusiv sau daca intampinati probleme. Sunteti mame minunate prin simplul fapt ca va straduiti. Daca apar probleme, mergeti la medic, la mai multi daca e cazul. Verificati cauza, cereti ajutor inainte sa va doara, inainte sa va faceti rani fizice si sufletesti, atat voua cat si puilor vostri. Mi-au spus si mie unii medici ca nu exista sa nu pot alapta. Dar ei nu mi-au verificat sanii cu un ecograf sa vada ce se intampla in corpul meu.

Cred ca faptul ca ti-am scris a fost asa, ca o ultima descarcare a sufletului. Am vindecat in mare parte, dar trauma ramane si uneori se activeaza. S-a activat ieri citind postarea ta. Dar uite ca uneori e bine si sa se reactiveze traumele. Universul a lucrat in asa fel incat sa vad postarea ta si sa-mi pot, in sfarsit, spune povestea undeva unde am primit intelegere. Iar asta e minunat. Si simt o recunostinta imensa pentru acest context si pentru tine. Apoi, iti multumesc ca mi-ai raspuns si ai facut-o cu atata caldura. Toate astea se contorizeaza acolo unde trebuie si se vor intoarce cu o tolba de bine catre tine. Esti un om minunat! Tare mi-ar fi prins bine o comunitate ca cea construita de tine atunci cand Matei al meu era mic. Sunt un om trecut prin multe, am multe povesti de spus, insa inca nu mi-am facut destul curaj. Desi stiu ca experienta mea i-ar ajuta pe altii.

Draga mama, cauta pana simti ca ai gasit raspunsul tau, realitatea ta. Nu a celorlalti, chiar daca ei sunt multi si tu una singura. E greu, te doare sufletul, stiu, dar puiul tau si cu tine trebuie sa fiti bine. Prioritatea sunteti voi doi. Iar daca vreodata te pot ajuta cu ceva, scrie-mi oricand!” (Veronica, mamă și blogger pe Foodfeeria.ro, pe care o puteți găsi și pe Instagram și căreia vă invit să îi scrieți).

Tag-uri:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *