În ultima vreme am fost destul de reticentă și exitantă în a răspunde la mesajele private ale mamelor care îmi cer sfaturi despre un anumit detaliu al comportamentului copilului lor – fie că este vorba despre vreo etapă de dezvoltare, despre tantrumuri, comportamente dificile, probleme care apar la adaptarea de la grădiniță, alăptare, înțărcare, diversificare, you name it. Deși înainte îmi era drag să vorbesc cu mamele și să schimbăm păreri, ca de la mamă la mamă (încă putem face asta, bineînțeles, că de asta formăm o comunitate), sau ca de la mamă la jurnalist (pentru că le trimiteam spre diverse cărți sau studii din zona parentingului), de când urmez acest Masterclass în Parenting îmi dau seama cât de multă responsabilitate vine la pachet cu aceste sfaturi, gânduri și trimiteri. Câtă responsabilitate!
Copiii nu sunt trași la indigo, iar sfaturile de parenting care se potrivesc unuia nu sunt neapărat potrivite și pentru altul – pentru că trebuie să facem cu ei nu este un dresaj de câini, ci un ghidaj, o educație, o construcție, un drum pe care îl parcurgem împreună, de mână. Îi creștem, nu îi dresăm. Îi ghidăm, nu îi învățăm trucuri în schimbul unor bobițe. Tocmai de aceea pastilele acelea de parenting pe care le găsim în multe locuri din Instagram, deși uneori foarte pertinente, pot induce niște părinți GRAV în eroare, pentru simplul fapt că… nu sunt strategia potrivită pentru cazul lor particular și copilul lor particular. Pentru tot contextul diferit care vine la pachet cu fiecare familie, fiecare copil, fiecare părinte.
Recent am avut niște discuții cu un terapeut ca să primesc eu însămi un ghidaj într-o problemă pe care nu știam cum să o rezolv, iar marea mea uimire a fost că sfatul pe care mi l-a dat… nu l-aș fi găsit nicăieri pe Instagram, pe toate conturile de coachi și traineri și mai știu eu ce. Nu l-am găsit prin niciun curs gratuit sau webinar apărut peste noapte, din acelea cu ”5 pași ca să elimini tantrumurile copilului tău”. Dar ce a avut acel terapeut la dispoziție a fost timpul meu, detaliile mele, contextul meu și discuții suficiente pentru a putea trage niște concluzii personalizate. Și, apropo, propunerile ei chiar au funcționat. Situația este pe progres. În plină îmbunătățire.
Cred că ceea ce vreau să zic este: mare atenție către ce ”specialist” vă îndreptați, în ce ”mare guru” vă puneți speranțele, în mâinile cărui ”mare coach și trainer” cu diplomă de 100 de Euro luată după un curs de weekend vă așezați sănătatea mintală a copiilor voștri. Gândiți rațional, gândiți limpede, gândiți cu mintea, puneți filtre, puneți întrebări. Eu sunt aici ca să vă ascult și ca să vă direcționez înspre oameni mai competenți ca mine.