Ziua care mi-a schimbat viața a fost anul trecut, la o cursă unde am ajuns aproape din întâmplare, la invitația unui prieten. Nici măcar nu auzisem de ea până atunci. Se numește Asaltul Lupilor Family și este o cursă cu obstacole și mult noroi (FOARTE mult noroi, ca să fiu cât mai sinceră), creată pentru familii cu copii. Nu e competitivă, nu e cronometrată și, sincer, este fix genul de experiență la care mergi să te distrezi, să-ți lași copilul să se murdărească fără să te stresezi și să petreci câteva ore în care, în loc să-i spui „ai grijă!”, „nu te urca acolo!” sau „nu pune mâna!”, ajungi să intri împreună cu el în niște bălți adânci cu noroi și să vă faceți ca niște purcei.
SO MUCH FUN!
Doar că eu am plecat de acolo cu o idee care avea să-mi schimbe tot parcursul din anul care a urmat.
Vedeți voi, înainte să înceapă obstacolele, în cadrul cursei sunt vreo 300 de metri de alergare prin pădure. Iar eu mi-am pierdut suflul după primii 100. Rău. 😂 Mircea o luase înainte, vesel și energic, iar eu gâfâiam în spatele lui și simțeam că-mi explodează plămânii. Și, pentru prima dată, m-am uitat la mine din exterior și m-am gândit: nu vreau să fiu așa.
Nu vreau ca peste 20 de ani copiii mei să fie nevoiți să aibă grijă de mine pentru că eu n-am avut grijă de mine. Vreau să fiu femeia care poate să alerge cu ei, să urce un munte cu ei, să meargă într-o vacanță activă fără să simtă că trupul ei o ține pe loc. Vreau ca ei să-și privească mama și să se gândească: „Ce puternică e!”, „Wow, vreau să fiu ca ea.”
Așa că, aparent, eu am avut nevoie de o cursă de familie, cu obstacole și noroi, ca să-mi dau seama că vreau să fiu mai puternică, mai rezistentă și mai sănătoasă.
De acolo a început povestea alergării mele. Au venit primii kilometri, apoi 5 km, 10 km și, în cele din urmă, semimaratoanele. Iar anul acesta mă întorc la locul de unde a început totul, împreună cu Mircea – chiar sâmbăta asta. ❤️
Și pentru că, în ultima perioadă, am primit tot felul de întrebări despre Asaltul Lupilor Family – de la „Dar cu ce mă îmbrac?” până la „Pot să vin doar eu cu copilul?” – m-am gândit că ar fi util să le pun pe toate într-un singur loc, mai ales pentru cei care se gândesc să vină pentru prima dată.
1. Asaltul Lupilor Family este o cursă necronometrată și necompetitivă.
Cred că acesta este primul lucru pe care trebuie să-l știți, mai ales dacă, atunci când auziți cuvântul „cursă”, vă imaginați imediat oameni care aleargă contra cronometru, clasamente și părinți care își împing copiii de la spate ca să ajungă înaintea celorlalți. Nu despre asta este vorba aici. Asaltul Lupilor Family este o experiență de familie în care nu contează cine termină primul și nici cât de repede parcurgeți traseul, ci faptul că îl faceți împreună, în ritmul vostru.
Și mi se pare foarte frumos tocmai din acest motiv, pentru că există ceva sănătos în a avea, din când în când, experiențe în care nu trebuie să fii cel mai bun, cel mai rapid sau primul. Poți să te oprești, să-ți ajuți copilul, să râdeți, să vă odihniți câteva minute și să continuați atunci când sunteți pregătiți.
2. Cum ne îmbrăcăm pentru Asaltul Lupilor Family?
Aici răspunsul este destul de simplu: în haine pe care sunteți perfect împăcați să le murdăriți DE TOT. Pentru că, da, este o cursă cu obstacole și mult noroi, iar dacă vă gândiți că veți reuși să treceți prin ea impecabili, am o veste pentru voi: nu veți reuși. 😂
Alegeți haine sport, comode, în care copiii se pot mișca ușor și pe care nu vă doare sufletul să le vedeți pline de noroi. Eu aș evita orice este foarte larg, orice se poate agăța ușor și, evident, orice piesă vestimentară la care țineți foarte mult. Și luați neapărat haine de schimb, pentru că după o asemenea experiență nu veți avea doar un copil murdar, ci, cel mai probabil, și un adult murdar, indiferent cât de convins a plecat de acasă că „el nu se bagă în noroi”.
Anul trecut eu am fost îmbrăcată în tricoul oficial Asaltul Lupilor, colanți negri și bocancii gri. Colanții și bocancii s-au curățat impecabil (fiind din fibre sintetice, colanții sunt din poliester și elastan) – tricoul, care era alb și din bumbac, a rămas un pic gri/maroniu. Și pantalonii lui Mircea (din aceea de trekking de pe Decathlon, deci tot poliester și elastan) s-au spălat foarte bine, la fel și bocancii. Tricoul lui (bumbac) a fost compromis.
În ceea ce privește încălțămintea, noi anul trecut am mers și eu, și Mircea în bocanci. I-am spălat apoi foarte bine, eu încă îi port, iar lui Mircea i-au rămas mici, ceea ce este, cred, o dovadă destul de bună că au supraviețuit cu succes Asaltului Lupilor. 😂
Atenție: vă rog nu luați la voi bijuterii scumpe, lănțișoare, brățări cu valoare sentimentală, o să vă pară rău dacă le pierdeți prin noroi.
3. Există unde să te schimbi și unde să te cureți după cursă?
Da, iar întrebarea asta am primit-o foarte des după ce am povestit despre experiența de anul trecut. La ediția la care am participat noi existau niște corturi mari unde te puteai schimba, care funcționau practic ca niște vestiare separate pentru femei și bărbați.
După cursă existau și zone de curățare, unde erau furtunuri cu care te puteai spăla de noroi. Și, sincer, partea asta a fost aproape la fel de distractivă ca traseul în sine, cel puțin pentru copii. Mircea s-a distrat atât de tare încât de-abia am reușit să-l conving că, la un moment dat, trebuie să plecăm și noi acasă. 😂
Așadar, nu vă speriați de ideea că veți termina cursa arătând ca niște oameni care au făcut baie în noroi și apoi nu vor avea unde să se curețe. Luați haine de schimb, un prosop și, dacă mergeți cu mașina, ceva în care să vă puteți urca fără să transformați bancheta într-o instalație modernă de artă.
4. De la ce vârstă poate participa un copil?
La Asaltul Lupilor Family participarea se face în familie, adică părinții și copiii parcurg traseul împreună. Înscrierea se face cu minimum un părinte și un copil, iar vârsta minimă recomandată este de 3 ani.
Aici însă cred că e important să facem diferența între „are 3 ani” și „este pregătit pentru experiența asta”, pentru că sunt două lucruri destul de diferite. Depinde foarte mult de copil, de cât de repede obosește, cât de înalt este, cât de mult îi place să se murdărească și cât de confortabil se simte cu ideea de a trece peste, pe sub sau prin diverse obstacole.
Eu am fost anul trecut cu Mircea, care avea 6 ani, și, dacă aș fi știut de cursă, probabil că aș fi mers cu el încă de la 3 ani. Dar Mircea este un copil sportiv, vioi, înalt pentru vârsta lui și, mai ales, adoră noroiul. Zeni are acum 4 ani și, deocamdată, eu nu o iau cu mine. Este foarte micuță de înălțime, încă nu are un metru și poartă încă măsura 98 la haine, așa că, în cazul ei, cred că ar trebui să o port în brațe pe multe dintre porțiuni, ceea ce ar schimba puțin scopul experienței pentru mine. Și pentru ea. 😂
În același timp, anul trecut am văzut foarte mulți copii de 3-4 ani care se distrau de minune. Așadar, nu cred că există un răspuns universal. Mai degrabă uitați-vă la copilul vostru și întrebați-vă cât de pregătit este el pentru o asemenea aventură.
5. Putem participa doar cu un părinte și un copil?
Da. Și asta nu este o presupunere, ci o experiență pe care am trăit-o chiar eu anul trecut. Am fost singură cu Mircea și ne-am super distrat, așa că, dacă motivul pentru care ezitați să vă înscrieți este că nu poate veni și celălalt părinte, haaaaaai. ❤️
Sigur că este foarte frumos să fiți mai mulți și să aveți cu voi încă un adult care poate ajuta, poate ține lucrurile sau poate face fotografii, dar nu aveți nevoie de o întreagă echipă de suport pentru a participa. Un părinte și un copil sunt suficienți pentru a forma echipa care parcurge traseul.
Și, dacă mă întrebați pe mine, faptul că sunteți doar voi doi poate fi chiar foarte frumos, pentru că aveți câteva ore în care faceți ceva împreună, în care vă ajutați și în care copilul te vede într-un context cu totul diferit de cel de acasă.
6. Dar dacă nu sunt sportivă?
Ei bine, aici pot să vă răspund din postura unei femei care anul trecut a avut nevoie de exact 100 de metri de alergare prin pădure ca să-și dea seama că ar cam trebui să facă ceva în privința condiției ei fizice. 😂
Nu trebuie să vii la Asaltul Lupilor pregătită ca pentru o competiție sportivă. Cursa este gândită astfel încât fiecare familie să poată parcurge traseul în ritmul propriu, iar faptul că nu alergi în mod regulat nu ar trebui să fie un motiv să nu vii.
De altfel, în cazul meu, tocmai faptul că mi-am dat seama cât de repede am obosit a fost unul dintre cele mai importante lucruri care mi s-au întâmplat acolo. Nu m-am întors acasă gândindu-mă „Doamne, ce prost am făcut cursa”, ci „Doamne, trebuie să schimb ceva”.
Și am schimbat.
7. Ce fac dacă celui mic îi este frică de un obstacol?
Îl ajuți sau mergeți mai departe. Atât. Nu este examen, nu este concurs și nu există niciun motiv pentru care copilul să fie împins să facă un lucru de care îi este foarte frică doar pentru că alți copii îl fac.
Mi se pare că acesta este unul dintre lucrurile frumoase pe care le poți exersa într-un astfel de context: să vezi cum reacționează copilul tău în fața unei provocări, fără să transformi provocarea într-o probă pe care trebuie neapărat să o treacă.
Poate că un obstacol îi va fi foarte ușor, altul îl va speria, iar la al treilea va avea nevoie să-l ridici. Poate că va vrea să încerce de trei ori până îi iese. Poate că va spune „nu vreau” și veți merge mai departe. Toate variantele sunt în regulă. Până la urmă, nu venim la Asaltul Lupilor ca să demonstrăm că avem copii curajoși, ci ca să avem o experiență frumoasă împreună cu ei.
8. Este greu traseul?
Din nou, depinde foarte mult de voi. Traseul Family are aproximativ 2-3 kilometri și este construit în jurul obstacolelor, dar faptul că nu este cronometrat și că fiecare familie îl parcurge în propriul ritm schimbă foarte mult experiența.
Pentru un adult care aleargă regulat, distanța poate să nu însemne mare lucru. Pentru un copil de 3-4 ani poate fi însă o aventură serioasă și este absolut normal să obosească sau să aibă nevoie de ajutor. Important este că nu trebuie să vă grăbiți. Vă puteți opri, puteți lua o pauză, puteți merge în loc să alergați și puteți adapta experiența în funcție de copilul vostru.
Eu cred că una dintre cele mai mari capcane ar fi să pleci de acasă cu ideea că trebuie neapărat să „termini traseul”. Pleacă mai degrabă cu ideea că vreți să vedeți cât puteți face împreună și să vă bucurați de ce se întâmplă pe parcurs.
9. Cât de mult noroi este, de fapt?
Mult. 😂
Dar, dacă mă întrebați pe mine, tocmai acesta este farmecul. Cred că una dintre cele mai amuzante chestii pentru copii este să li se spună, pentru o zi, că au voie să se bage în noroi. Nu „ai grijă să nu te murdărești”, nu „nu călca acolo”, nu „vezi că îți pătezi hainele”, ci, practic, „hai, intră!”.
Iar după ce renunți și tu la lupta inutilă de a rămâne curată, începi să te distrezi foarte tare. Noi am râs mult anul trecut, iar Mircea a fost, evident, în elementul lui.
Așa că nu încercați să păstrați hainele curate. Este o bătălie pierdută din start și, în plus, nici nu asta este experiența pentru care veniți.
10. Îmi iau telefonul mobil cu mine pe timpul cursei?
Aici, sincer, fiecare face cum simte. Am văzut mulți adulți cu telefonul la ei și, dacă vreți să faceți poze pe traseu, evident că puteți. Eu, însă, anul trecut am preferat să-l las la vestiar, pentru că mi s-a părut destul de periculos să alerg cu el prin toate obstacolele și, mai ales, prin noroi – n-aș fi vrut nici să-l scap, nici să-l scot din buzunar după ce tocmai mă târâsem printr-o groapă cu apă și pământ. 😂
În plus, sunt mulți fotografi oficiali pe traseu, așa că nu trebuie să vă faceți griji că plecați acasă fără amintiri. Eu zic să vă concentrați pe cursă, pe copii și pe distracție, iar telefonul poate foarte bine să vă aștepte cuminte la vestiar.
De ce să vii, până la urmă?
Pentru că poate fi pur și simplu o zi foarte frumoasă cu copilul tău. O zi în care alergați prin pădure, treceți prin obstacole, vă ajutați, râdeți și vă murdăriți împreună. O zi în care copilul tău te vede făcând lucruri pe care poate nu le faci în mod obișnuit și în care, pentru câteva ore, nu sunteți părintele care aleargă după el și copilul care trebuie să fie atent, ci două persoane care fac parte din aceeași echipă.
Dar poate să fie și mai mult de atât.
Pentru mine, anul trecut, Asaltul Lupilor Family a fost începutul unei schimbări pe care nu o plănuisem. Am plecat de acolo cu senzația foarte clară că nu vreau să mă uit peste încă zece sau douăzeci de ani și să-mi doresc să fi avut mai multă grijă de mine. Nu voiam doar să arăt într-un anumit fel, ci voiam să fiu mai puternică, mai rezistentă și mai sănătoasă. Voiam să pot să țin pasul cu copiii mei și să le ofer, prin propriul meu exemplu, imaginea unei femei care are grijă de ea.
Au urmat primii kilometri, apoi 5 km, 10 km și, în cele din urmă, semimaratoanele. Iar anul acesta mă întorc exact în locul în care a început toată povestea asta, împreună cu Mircea.
Și mă gândesc că, dacă anul trecut cineva mi-ar fi spus, în timp ce eu gâfâiam după primii 100 de metri, că peste un an voi veni acolo după ce voi fi alergat semimaratoane, probabil că aș fi râs.
Uneori chiar nu știm de unde poate veni imboldul de care avem nevoie.
Poate veni dintr-o conversație. Dintr-o carte. Dintr-un om. Sau, aparent, dintr-o cursă de familie cu obstacole și foarte mult noroi. 😂
Asaltul Lupilor, ediția 13, are loc pe 12 septembrie, în București, lângă Grădina Zoologică. Dacă simți că și tu ai nevoie de un mic imbold ca să începi să te miști mai mult, chiar îți recomand să vii. Nu pentru că trebuie să demonstrezi ceva, nu pentru că trebuie să fii sportivă și nici pentru că trebuie să termini traseul în cine știe ce timp.
Vino pentru experiență.
Vino pentru copilul tău.
Vino pentru noroi.
Și poate că, la fel ca mine anul trecut, o să pleci de acolo cu ceva mult mai important decât noroi pe haine: cu o idee care să-ți schimbe viața. ❤️
