Eternul refren al vieții noastre, ”De luni promit că o să…”, iată, a venit peste noi cu urgență

O să mă joc mai mult cu cel mic. Dar de luni. Azi sunt ruptă-n goarnă după ședința aia de la birou care a durat 3 ore, deși se dorea a fi ”o ședință scurtă, rapidă, de 15 minute, ca să ne vedem cu toții de treabă după aceea”. Toate ședințele noastre de la birou ajung să dureze 3 ore deși se anunță de 15 minute inițial. Mă întorc mereu acasă cu creierii franjuri și nu mai am răbdare să mă așez lângă el pe covor și să mă joc.

O să îi gătesc mai mult copilului. Vreau să îi fac mâncăruri bune și sănătoase, cu tot felul de legume, o să îi fac clătite pufoase și plăcinte cu fructe. Dar de luni. Azi îi fac repede o mămăligă cu brânză și smântână, sunt frântă, n-am chef de nimic și frigiderul e gol, iar am uitat să mă opresc la Mega după muncă.

O să am mai multă răbdare cu el. De luni încolo, promit. Azi aveam atâtea lucruri de făcut! Trebuia să îi gătesc, să pun la spălat, să strâng mormanul de haine care ocupa un fotoliu întreg, să anulez programarea la dermatolog, să îi fac programare la dentist, și asta după 9 ore stresante la birou. Oare a dus al meu gunoiul? Oare am deparazitat câinele luna asta? Oare primim primă de Paște? Da, trebuie să am mai multă răbdare, promit că de luni așa va fi, dar azi m-am enervat și iar am ridicat vocea la el.

O să îi citesc mai mult, și nu doar seara, la culcare. De luni asta o să fac. O să îmi găsesc timp să stăm împreună și să citim câte povești vrea el. Fără să mă uit la ceas. Fără să mă gândesc că la ora 6 a.m. îmi sună alarma.

O să stau mai mult de vorbă cu băiatul meu adolescent. Mi se pare că s-a îndepărtat de mine și aș vrea să fac ceva ca să fim din nou apropiați. Mi-ar plăcea să se deschidă, să îmi povestească ce simte, ce își dorește. De luni o să fac tot posibilul să comunicăm mai mult.

O să îi arăt mai des soțului meu că îl iubesc. De cele mai multe ori zilele trec atât de repede și cu așa de multe lucruri de făcut, încât la finalul lor îmi dau seama că am vorbit doar despre copii, ce să ia de la Mega și la ce service trebuie să ducem mașina. De luni încolo o să încerc să mă apropii mai mult de el.

O să îmi sun mai des mama. De luni o să o sun o dată la două zile, promit. În fiecare zi plănuiesc să vorbim, dar sar din ședință în ședință și din task în task, îmi spun că o sun în pauza de prânz, apoi mă iau cu altele, și tot așa până se face ora 23 și îmi dau seama că e prea târziu să îi mai dau telefon.

O să pictez mai mult de luni. Nu reușesc să înțeleg de ce am renunțat la ceva ce îmi făcea atâta plăcere.

O să beau mai multă apă. De luni.

O să mă dau cu cremă de corp după baie și o să mă demachiez în fiecare seară. De luni.

O să termin de citit cartea de care m-am apucat în septembrie. De luni.

O să fac și eu pâine de casă. De luni. Și pandișpan. Și pizza. 

O să mă apuc de pilates de luni. Sau măcar de niște abdomene făcute în sufragerie, pe covor.

O să încerc să îmi dau seama ce naiba vreau de la viață. De luni.

***

De luni, România intră în stare de urgență. Iar noi, blocați în apartamente cu toți cei dragi, fără să putem ieși pe nicăieri, toți laolaltă și împreună și, deocamdată măcar, sănătoși, nu o să mai avem brusc nicio urgență. Nu o să mai avem niciun motiv să amânăm ceea ce mereu ne-am dorit să facem. Nicio scuză să spunem că n-am avut timp. Niciun alt lucru de făcut, job de bifat, programări de onorat, cumpărături de terminat, nicio vizită, niciun drum, niciun nimic. Eternul refren al vieții noastre, ”De luni promit că o să…”, iată, a venit peste noi. Așa că în loc să ne supărăm că stăm închiși în casă, toți grămadă, hai să ne bucurăm că suntem acasă, toți grămadă, și să profităm de un timp de care mereu ne-am plâns că ne lipsește. De luni.