Nu sunt o mamă perfectă.
Nu reușesc mereu să-i dau copilului să mănânce, la fiecare masă, mâncare proaspătă, gătită chiar atunci, sau mai multe opțiuni din care să aleagă. Ce mănâncă azi la prânz, îi dau și mâine la prânz; ce clătite i-au rămas de la micul dejun, i le servesc la gustarea de după-amiază; iar scenariul în care avem la o masă și ciorbă și felul doi din care să alegem este complet de domeniul SF-ului.
N-am ținut bebelușul doar în haine de lână fiartă, mătase, bumbac organic și merino. Sunt al naibii de scumpe și mi-e o milă maximă de toată sfecla și afinele și poop-ul de bebeluș care ar ajunge pe ele. Puștiul are câteva piese din ăstea de lână mai simandicoase pentru anotimpul rece, dar în majoritatea timpului umblă îmbrăcat în bumbacuri simple de la Pepco și H&M, iar cea mai mare parte a garderobei lui a venit cadou de la restul copiilor din gașca noastră, purtate bine de câte vreo 4 fete și 2 băieți înainte de el.
N-am avut mereu grijă ca la fiecare masă din zi să aibă în farfurie câte ceva din fiecare grupă alimentară, cum am văzut că e recomandat pe grupurile de diversificare. Încerc să fac asta cât mai des, dar câteodată ne luăm cu joaca, ne trezim că s-a făcut târziu, Mircea realizează BRUSC și cu stupoare că e lihnit de foame și că nu mai poate aștepta nicio măcar secundă, așa că mai mult de un griș cu lapte și o banană lângă nu e vreme și nu e chip.
Nu mi-a ieșit alăptarea exclusivă, nu mi-a ieșit și pace. Mircea a fost hrănit mixt, cu lapte matern și lapte praf, până la 8 luni, când a decis că el nu vrea să se mai chinuie, ceva mai devreme decât aș fi decis eu că nu vreau să mă mai chinui. A renunțat întâi el la sân, apoi, cu greu, am renunțat și eu.
Nu-i casa curată tot timpul. De fapt, o s-o zic p-aia dreaptă: uneori e curat, niciodată nu sclipeşte, des e haos, mereu e păr de câine peste tot, câteodată ni se pare că e decent (după ce dăm cu mopul), întotdeauna şosetele se murdăresc pe tălpi după 10 minute de purtare, uneori câinele face pişu sau vomită pe hol.
Nu îi calc şi nu îi cos hainele puştiului. Are câțiva pantaloni de casă rupți în genunchi, pe care îi tot văd când răsfoiesc prin Stories şi am impresia că o lume întreagă o să mă creadă denaturată (ceea ce nu sunt) și leneșă (ceea ce poate sunt uneori), aşa că îmi promit că o să îi cos cândva, dar bineînțeles, niciodată nu o fac.
Nu avem mereu o cină perfectă. Sunt zile când intru în criză de timp şi îi pregătesc rapid ceva bun lui Mircea, dar lui Dorin îi spun că noi adulții avem tartine cu unt și cu zacuscă. Foarte romantic.
Nu mai fac pâine cu maia, nu reuşesc să îmi sau seama în acest moment cum aş putea s-o includ în program fără să compromit niște hălci bune de timp în care aș putea să mă joc cu Mircea. Fac pâine rapidă cu drojdie, pâine fără frământare sau cumpărăm pâine bună.
Nu e neobişnuit să mănânc Nutella după ora 21. Sau să beau pe ascuns câteva guri de Cola rece, din frigider, când nu mă vede Mircea. Sau să ronțăi, cu Dorin, nişte aripioare picante de la KFC, în bucătărie, după ce îl culcăm pe Pepenache – în condițiile în care la cină am mâncat toți orez cu broccoli sau somon cu cartofi dulci sau altă treabă din asta sănătoasă şi baby friendly.
Nu am ezitat să-i dau bebeluşului să guste din tortul de ziua lui, care avea şi nițel zahăr. Nu mi-a părut rău şi nu mi s-a părut că aş fi făcut cine ştie ce grozăvie. Nu m-am simțit vinovată nici când câteva mame mi-au scris despre ce lucru necugetat am făcut, în mesaje cu multe semne de exclamare și niscaiva jigniri.
Nu îi mai cumpăr numai, exclusiv, 100% produse bio, ca la începutul diversificării. Am depășit faza și anxietatea aia.
Nu îi fac baie copilului chiar în fiecare seară.
Nu încerc foarte vehement să o opresc pe Sansa să îl lingă pe nas.
Așadar nu, nu sunt o mamă perfectă – și îndrăznesc să lansez ipoteza că nici nu există o asemenea mamă, deși am văzut unele care aparent se apropiau foarte mult de această descriere, activând pe niște grupuri de suport pentru părinți.
Nu sunt o mamă perfectă și nici nu-mi doresc să fiu, pentru că nu perfecțiunea mea contează, ci relația pe care o am cu băiețelul meu. Nu orele pierdute în timp ce aș încerca frenetic să bifez toate lucrurile de mai sus sunt importante, ci orele câștigate fiindcă le-am petrecut cu fii-miu. Nu atingerea unor standarde părintești stabilite în articole nerealiste sau pe grupuri cu rețete baby-friendly este țelul meu, ci construirea unor amintiri faine pentru cel mic. Perfecțiunea aceea imposibil de atins e despre mine și doar despre mine, pe când maternitatea este despre noi și doar despre noi, despre mine și băiețelul meu. Și asta-i tot ce contează de fapt. Relația noastră.
