10 motive pentru a le oferi copiilor jocuri de tip puzzle + cum să alegi un puzzle potrivit pentru vârsta copilului tău

Din lemn, plastic sau carton, cu 2 piese, 20 de piese sau chiar 2.000 de piese, 2D sau 3D, clasice sau încastru, pentru bebeluși, toddleri, copii, adolescenți și chiar adulți, puzzle-ul mi-a părut întotdeauna genul acela de joc perfect, captivant pentru orice vârstă, în care cel care îl face este absorbit cu toată atenția sa. Deși generația noastră optzecistă a fost mai puțin expusă la puzzle în copilărie și prin urmare mulți dintre noi, adulții, nu au obișnuința și pasiunea pentru acest joc, nu cred că există instrument de învățare mai complex și mai eficient pentru cei mici decât un puzzle simpatic și, foarte important, bine ales pentru vârsta lor.

În articolul acesta o să vă prezint 10 motive pentru care vă îndemn să le oferiți copiilor voștri jocuri de tip puzzle și să nu amânați prea mult introducerea acestora în ritualul vostru de joacă. Deja după ce bebelușul împlinește 8-9 luni, vorba mea este: ”nu există copil prea mic pentru puzzle, ci puzzle nepotrivit ales pentru copil”, așa că o să vă arăt cum să alegeți puzzle-ul în funcție de vârsta copilului vostru și vă las la finalul articolului o listă de recomandări de jocuri puzzle pe vârste/etape de dezvoltare, cu linkuri (noi avem foarte multe de pe Micostore.ro), ca să vă fie cât mai ușor. În plus, vă povestesc și cum anume să vă jucați cu ele alături de cei mici, ca să le treziți pofta și interesul pentru aceste instrumente de învățare deghizate în jucării colorate și simpatice. Tot la final găsiți și noul meu cod de reducere pentru Micostore (care s-a dublat, adică oferă 10% discount la întregul coș de cumpărături).

În fotografiile de mai jos o să vedeți puzzle-urile pe care le avem noi acasă în acest moment (Mircea are un an și opt luni). Nu sunt multe, dar sunt variate, pentru că dacă am învățat ceva de când sunt mamă, este că nu trebuie să investesc haotic în saci de jucării, dar că flăcăul meu are nevoie de o diversitate de jucării educative înțelept alese. De expunere la jocuri, activități și timp fain petrecut alături de noi. Copiii noștri sunt, de fapt, rezultatul clar al timpului pe care îl petrecem alături de ei, și aș vrea să mă asigur că, mai ales în acești primi ani de viață, o să fac tot ce pot ca să valorific timpul asta, pe cât de bine și de mult pot eu.

1. Puzzle-urile cresc puterea de concentrare și atenția celor mici.

”Copilul meu își pierde concentrarea foarte repede, nu este atent la o activitate mai mult de câteva minute!” – iată una dintre întrebările pe care le văd des în grupurile de suport pentru părinți de pe Facebook. În primul rând, este bine de știut că acest lucru este firesc la bebeluși și toddleri, iar experții în dezvoltarea copilului spun că niște așteptări sănătoase pentru nivelul de concentrare al unui copil ar fi vârsta lor înmulțită cu 2-5 minute. Așadar, ne putem aștepta ca un copil de un an se concentreze pe o activitate între 2 și 5 minute, unul de 2 ani, între 4 și 10 minute. Un copil de 3 ani va fi foarte atent undeva între 6 și 15 minute, iar unul de 4 ani, între 8 și 20 de minute – bineînțeles, cu excepții, unii copii se pot concentra mai mult de la vârste mai mici, pentru că nu sunt făcuți pe linia de producție, la fabrica de șuruburi. Iar în al doilea rând, este din nou bine de știut că atenția și concentrarea sunt abilități care se exersează și îmbunătățesc ca un mușchi pe care noi îl exersăm la ora de Pilates. Numai exersând atenția unui copil, ne putem aștepta ca atenția lui să crească. Numai expunându-l la jocuri educative, ne putem aștepta ca atenția lui să fie atrasă de aceste jocuri educative.

Puzzle-urile fac fix acest lucru pentru copiii noștri, pentru că îi determină pe cei mici să lucreze, neîntrerupt, la același task, de la început până când îl duc la bun sfârșit, exersându-le abilitatea de a se concentra pe o singură treabă pentru o perioadă mai lungă de timp. Pentru a face cât mai eficient acest lucru, puzzle-ul trebuie bine ales, pentru că unul simplu va fi făcut prea repede de copil, care se va plictisi de el și va cere repede altceva, în schimb unul prea complicat îl va frustra și enerva rapid, iar cel mic va dori din nou să schimbe activitatea. De exemplu, puzzle-ul de mai jos, cu cercuri albastre (pe care Mircea îl are de la Micostore.ro), este foarte bun pentru un bebeluș de 9-10 luni și un toddler mic, de sub un an și jumătate, pentru că îi determină să exerseze prinderea cu două degete, să apuce, să fixeze piesele într-un spațiu destul de generos și să descopere conceptele de ”mare”, ”mic” și ”mijlociu”, dar și conceptul de ”cerc”.

2. Puzzle-urile sunt jucăriile perfecte pentru dezvoltarea motricității fine.

Dacă urmăriți cu atenție un copil care încearcă să rezolve un puzzle, o să observați că mânuțele acelea dolofane și stângace au extrem de multe lucruri de făcut: trebuie să apuce, să ridice, să culeagă de jos, să întoarcă, să rotească, să fixeze, să potrivească. Atât de multe mișcări diferite ale mușchilor, încheieturilor și ligamentelor sunt antrenate de un singur joc și de o singură activitate aparent banală: să pui o piesă de puzzle la locul ei. De aceea este de preferat să le arătăm copiilor cum se face un puzzle, să îi ghidăm dacă ne-o cer sau dacă se frustrează, dar să îi lăsăm în mare parte să se descurce singuri, pentru că numai greșind și repetând mișcările de sute de ori vor ajunge să le stăpânească și să le facă, la un moment dat, cu lejeritate.

Puzzle-urile încastru cu bumbi (cum este cel cu cercuri albastre din fotografia de mai sus) sunt foarte bune pentru exersarea celebrului ”pincer grip”, a felului în care cei mici ”culeg” obiecte cu degetul mare și arătătorul ca și cum ar folosi o pensetă, iar cele clasice, cum este cel de două piese de mai jos, este perfect pentru toate mișcările de apucare, rotație, întoarcere și așezare. Cum procedez eu cu ambele tipuri de puzzle? Îi arăt lui Mircea de câteva ori cum le rezolv eu, apoi îl las pe el să încerce cât dorește, de unul singur, fără să îi ghidez eu mâinile, fără să așez eu piesele pentru el, fără să îi rezolv eu puzzle-ul. Îl pot ghida verbal, spunându-i ”Hmmm, cred că ar fi bine să rotești piesa un pic, nu?” sau ”Poți încerca să o pui invers”.

3. Coordonarea mână-ochi, îmbunătățită constant de jocurile puzzle.

Vă mai amintiți ce necoordonați erau puii voștri pe la câteva luni și cum întindeau mâinile stângaci spre jucăriile pe care voi le zdrăngăneau deasupra capului lor? Sau vă aduceți aminte cum, la început de diversificare, de-abia dacă reușeau să nimerească gura cu bucata de broccoli? Toate acele activități se rafinează pe măsură ce le crește și coordonarea mână-ochi, o abilitate care mai târziu le prinde foarte bine în perioada preșcolară și de școală – este esențială atunci când încep să scrie și încearcă să copieze literele din manualul din fața lor, pe caietul în care scriu.

Coordonarea mână-ochi începe devreme, din momentul în care cei mici își ridică mâinile și învață să le ducă la gură, și poate fi exersată excelent prin puzzle-uri. Cum? Simplu: pentru a pune o piesă de puzzle în locul corect, cei mici trebuie să o ridice și să observe, cu privirea, locul potrivit în care aceasta trebuie să intre – apoi, cu mâna, trebuie să așeze piesa exact în acel loc, așadar mâna copilului trebuie să urmăreasca traseul imaginar stabilit de privirea acestuia. Genul acesta de coordonare este foarte vizibil la puzzle-urile încastru, dar și în genul de puzzle de lemn cum sunt cele mai jos, simple, de 4, 5, 6 sau 7 piese (aici este buldozerul, aici este ariciul, iar aici este crocodilul, dar puteți găsi mai multe modele simpatice la Micostore).

4. Abilitatea de a rezolva probleme, antrenată de puzzle-uri.

Puzzle-urile, de la cele mai simple până la cele mai complicate, sunt matematică pură. Se dă problema (puzzle-ul este nerezolvat), iar cel mic trebuie să o rezolve (așadar să aranjeze puzzle-ul așa cum trebuie), treabă care celor mici le dezvoltă gândirea logică, abilitatea de a lua decizii, de a schimba acele decizii care s-au dovedit a fi incorecte, de a își stabili o strategie sau de a o schimba cu altă strategie, dacă prima nu a funcționat. Iar dacă vi se pare că un bebeluș este prea mic ca să vorbim de strategii în ceea ce privește puzzle-urile, uitați-vă numai cum foarte mulți dintre ei merg pe varianta ”trial and error”, adică iau o piesă pe care o trec prin toate ”lăcașurile” posibile, până ajung la cea în care se potrivește perfect. Aceasta este o posibilă strategie și prima la care se gândește de obicei un bebeluș.

Dacă aveți toddleri mai măricei, îi puteți învăța și voi astfel de strategii pentru rezolvarea unui puzzle. De exemplu, îi puteți învăța că un prim pas în rezolvarea puzzle-ului ar fi să întoarcă toate piesele cu desenul în sus, ca să le vadă mai bine, sau de exemplu îi puteți învață să înceapă cu piesele care au margini drepte, pentru că acelea formează marginile (rama) puzzle-ului.

5. Puzzle-ul le oferă celor mici cunoștințe specifice despre un anumit subiect.

La ce mă refer când scriu despre ”cunoștințe specifice”? Simplu: în general, puzzle-urile au anumite tematici și oferă un prilej bun de discuții nișate pe o anumită temă. Un puzzle cu dinozauri este un bun prilej pentru a discuta cu cel mic despre dinozauri, tipurile acestora, ce au fost, când au dispărut, ce culori aveau, dacă erau mari sau mici, simpatici sau cam fioroși. Un puzzle cu insecte este o ocazie perfectă pentru a învăța cum arată o albină, un fluture, o lăcustă sau o buburuză. Pe cel de mai jos, pe care îl are Mircea acum, exersăm cu veselie denumirile animalelor domestice care pot fi întâlnite într-o fermă sau gospodărie de țară. Iar puzzle-urile pentru bebeluși care au texturi felurite îi învață despre diversele senzații pe care le pot întâlni și diversele moduri în care un material se simte la atingere: moale, aspru, fin, mătăsos, zgrunțuros, etc. Și este perfect să profităm de orice ocazie pentru a mai învăța câte ceva, nu?

6. Puzzle-urile măresc încrederea în sine a unui copil, încrederea în forțele proprii.

Dacă ați citit până aici, ați văzut probabil că am tot vorbit mai sus despre îmbunătățirea abilităților, exersarea motricității, sporirea atenției, perfecționarea coordonării mână-ochi. Și poate vă întrebați ”Okok, dar la ce bun să tot exersăm, îmbunătățim, rafinăm, ce, nu se dezvoltă ORICUM copilul mai devreme sau mai târziu?”. Aș răspunde cu un: ”Mmmm, și da, și nu”. Unele abilități niciodată nu se dezvoltă la maximul lor potențial dacă ele nu sunt exersate, flexate asemeni unui mușchi lucrat la Yoga – poate că aveți prieteni care sunt foarte neîndemânatici, sau care nu au răbdare să facă lucruri care țin de migală, sau care nu pot să se implice în activități care să le solicite atenția mai mult de 5-10 minute (hei, eu sunt unul din acești prieteni!). Pe de altă parte, un copil adoră să fie din ce în ce mai autonom, iubește să facă lucruri de unul singur, visează să fie și el ”ca oamenii mari”, să nu mai fie dependent de noi și de ajutorul nostru, iar îmbunătățirea tuturor acestor abilități pentru el reprezintă un mare boost de încredere, plăcere și mulțumire. Ca să nu mai vorbim de bucuria pe care o resimte când rezolvă un puzzle până la capăt. ”Eu am rezolvat asta! Eu am pus piesele la loc! Eu am terminat tot puzzle-ul!” – genul acesta de gânduri face minuni pentru tot ce înseamă încrederea în forțele proprii, stima de sine, aprecierea de sine, și îl vor ajuta să se transforme într-un adult pozitiv și încrezător.

7. Puzzle-urile îi ajută să își dezvolte limbajul și vocabularul.

Câte puzzle-uri, atâtea prilejuri pentru dezvoltarea limbajului și vocabularului avem! Dacă părintele stă alături de copil observându-l și ghidându-l în realizarea unui puzzle, el poate discuta oricât despre orice împreună cu cel mic. Cu un bebeluș, de exemplu, sau cu un toddler mic, puteți vorbi despre forma pieselor de puzzle (”Acesta este un triunghi, uite, are trei laturi” sau ”Uite, aici sunt 3 cercuri, unul este mare, altul este mic, iar cel din mijloc este mijlociu”). Cu toddlerii mai mari puteți să mergeți mai în detaliu și să puneți tot felul de întrebări ajutătoare (”Aceasta este o găină. Ce face găina? Găina face puișori. Ce culoare are găina asta?” sau ”Ce animal este aici? Aha, este un arici. Ai și tu o carte cu un arici, poți să mi-o aduci te rog?” Una peste alta, chiar dacă unii copii sunt foarte vorbăreți (ca fii-miu), iar alții sunt mai taciturni (ca fratele meu), iar treaba asta este o chestiune care ține de temperament, cu toții au de câștigat dacă li se vorbește mult și dacă aud multe cuvinte.

Un puzzle cu care noi ne jucăm des în ultima vreme este cel cu litere din lemn, din fotografia de mai jos, un puzzle care de altfel nu credeam că va prezenta interes prea mare pentru flăcău de la vârsta asta. L-am subestimat pe Mircea (cum de altfel ni se întâmplă des să ne subestimăm abilitățile toddlerilor, doar pentru că îi considerăm foarte mici). Plăcerea lui din fiecare seară este să scoată literă cu literă din puzzle (încă nu le și pune la loc prea des), și să mi-o arate, ca eu să îi spun câteva cuvinte care încep cu acea literă: ”B este de la Buni-Buni (bunica), de la Babii (câinele) și de la Bian (bunicul). M este de la Mami. T este de la Tati. K este de la Kaki si Kiwi.” Apoi îi arăt eu câte o literă și îl întreb: ”De la ce vine A? De la ce vine C?” – iar el îmi spune ”A-bină!” (albină) sau ”Câne!” (câine) sau ”Caca-Maca!”. Puzzle-ul nostru este tot de la Micostore, au pe site multe variante de puzzle-uri cu litere, dar acesta mi se pare fermecător, are culorile faine și pastelate, este o plăcere să te uiți la el.

8. Puzzle-urile: un exercițiu permanent de memorie.

Ce îmi place mult la puzzle-uri (și motivul pentru care medicii le recomanda chiar și oamenilor în vârstă, pentru a ține cât mai departe bolile precum Alzheimer) este că reprezintă un continuu exercițiu de memorie pentru cei mici. Mă uitam și la Mircea acum câteva zile, în timp ce se juca cu puzzle-ul de mai jos cu animale sălbatice: mai întâi a întors toate piesele puzzle-ului cu fața în sus, ca să le poată vedea desenele, apoi a început să le grupeze, două câte două, în funcție de culoarea lor – îl vedeam cum pune o jumătate de crocodil jos, pe parchet, și caută cu privirea cealaltă jumătate de crocodil, o găsește, apoi caută din nou prima jumătate de crocodil, ca să le poată alătura. Puzzle-urile exact asta fac: măresc viteza conexiunilor pe care le face creierul, îl fac mai rapid, mai eficient, mai bine pregătit. De asemenea, dacă un copil face același puzzle de mai multe ori (treabă recomandată, de altfel, de specialiști), el poate deja să țină minte ce piesă merge lângă altă piesă, bazându-se nu pe ceea ce vede în prezent, ci pe experiența lui din trecut cu acel puzzle.

Pentru și mai multă exersare a memoriei, cu toddlerii mai mari puteți juca și următorul joc: după ce puzzle-ul este gata (să zicem că ați făcut un puzzle de 6 piese cu un excavator pe un șantier), rugați copilul să închidă ochii și să se întoarcă cu spatele, ca să îi puneți întrebări simpatice în legătură cu puzzle-ul pe care tocmai l-a făcut: ”Hei, mai știi ce culoare avea excavatorul? Ce ridica în cupa lui? Era portocaliu sau galben? Câți oameni stăteau în jurul excavatorului?”

9. Puzzle-ul: primii pași în geometrie și recunoașterea formelor.

Dacă sunteți alături de mine de ceva vreme (și vă mulțumesc pentru asta) înseamnă că ați văzut deja cât de importantă mi se pare matematica în viața celor mici, pentru simplul fapt că este peste tot în jurul nostru și că îi ajută pe prichindei să își dezvolte gândirea logică și argumentarea critică. Geometria îi ajută cu orientarea în spațiu, cu percepția mărimilor, dimensiunilor, perspectivelor – iar un puzzle tocmai genul acesta de probleme ridică. Un copil care de mic este îndemnat să se joace cu puzzle-uri va ști mai repede să recunoască forme de genul ”triunghi”, ”pătrat”, ”cerc”, să facă diferența între ”mic” și ”mare”, să poată folosi concepte de genul ”la stânga”, ”la dreapta”, ”sus”, ”jos”. Toate acestea îl vor ajuta mai departe și când va începe să învețe litere și numere, pentru că experiența recunoașterii formelor îi va veni în ajutor. Foarte inspirate sunt, din acest punct de vedere, genul acesta de puzzle-uri simple, din lemn, mari și ușor de manevrat, care pot fi introduse încă de la 9 luni.

10. O mână de ajutor în dezvoltarea abilităților sociale.

Dacă aveți frați sau prieteni de aceeași vârstă cu toddlerul vostru care vin în vizită, este interesant să îi îndemnați să facă împreună un puzzle, pentru că vor putea să învețe enorm de multe lucruri despre munca în echipă, despre cum poți împărți jucăriile, cum te poți ajuta cu un coleg sau partener pentru a duce la bun sfârșit un task și cum poți lucra împreună cu cineva fără a te călca pe bătături – treburi care, hei, și nouă ca adulți ne-ar prinde bine, nu-i așa? Cei mici se pot frustra, se pot supăra, pot trage amândoi de aceeași piesă, sau unul dintre ei poate trânti puzzle-ul de pământ, enervant că lucrurile nu stau cum și-ar dori. Poate părea o situație conflictuală, dar adevărul este că amândoi puștii vor avea de învățat din această experiență.

Ce puteți voi face, ca părinți, este să oferiți mereu un exemplu demn de urmat, să vă comportați politicos, cu multă curtoazie, să folosiți cuvintele magice (”te rog”, ”mulțumesc”), să nu smulgeți piesele din mâinile copiilor și să acționați mereu cu politețea pe care ați vrea să o imite și cel mic.

Cum alegi un puzzle potrivit pentru vârsta copilului tău?

Sună simplu, dar adevărul este că la ora actuală avem atâtea puzzle-uri pe piață, încât uneori poate fi greu să ne decidem ce îi luăm copilului nostru, în funcție de vârsta pe care o are. În plus, copiii sunt diferiți, au preferințe diferite și poate unii nu sunt atrași de puzzle-uri de la început, în timp ce alții poate vor iubi aceste jocuri încă din primul an de viață și vor avansa repede la capitolul skilluri și abilități. Cel mai important este să ne setăm așteptări realiste, să nu facem comparații între nivelul copilului nostru și nivelul altui copil, și să nu ne așteptăm ca puștii noștri să rezolve puzzle-uri de dificultate mult mai mare față de vârsta și abilitățile lor.

Pentru bebelușii de la 8-9 luni și până pe la un an și jumătate, cele mai bune sunt puzzle-urile încastru, din acelea cu bumbi, de care cei mici pot să apuce și astfel să ridice piesele. La început vă sugerez să alegeți puzzle-uri cu piese mari și forme simple, cum este puzzle-ul meu cu trei cercuri albastre, sau alte puzzle-uri nu foarte complexe, cu forme de dreptunghi, triunghi, cerc, pătrat. Ce-mi place la puzzle-ul meu cu cercuri este că bumbii sunt foarte zdraveni, pot fi bine apucați de niște mânuțe neîndemânatice de bebeluși, și sunt bine prinși de piese (am avut un puzzle cu bumbi din care au sărit bumbii și ne-am cam speriat până i-am cules pe toți de prin casă). Vă las mai jos câteva variante de astfel de puzzle-uri încastru pentru vârste mici:

1. Set de 4 puzzle-uri cu mâner și forme geometrice.

2. Puzzle încastru cu mâner pentru învățare de culori și mărimi.

3. Acest puzzle frumos foc pentru învățarea culorilor și formelor geometrice, rudă cu al meu, cel cu cercuri albastre.

4. Acest puzzle încastru cu bumbi, varianta cu mijloace de transport (cam așa este și al nostru).

5. Sau ceva asemănător, dar cu insecte colorate (în genul acesta încă i-aș lua lui Mircea, încă îl provoacă).

Pentru toddlerii de la un an și jumătate încolo, putem trece la puzzle-uri de carton, din două sau trei piese, cum sunt puzzle-urile noastre pe care vi le-am arătat mai sus, cele cu animale domestice și sălbatice. Cel mai bine este ca piesele să fie măricele, groase și ușor de ridicat și apucat, să fie colorate frumos, în nuanțe vii și, pe cât posibil, cât se poate de contrastante. Noi avem 2 puzzle-uri de genul acesta, unul cu animale domestice și altul cu animale sălbatice, pe care Mircea a început, încet-încet, să le cam facă, în sensul că le potrivește aproape complet, dar fără să le unească perfect – încă mai lucrează la această abilitate. Vă las mai jos câteva variante de astfel de puzzle-uri care merg de la 18 luni în sus:

1. Puzzle de două piese cu mijloace de transport – mari, din carton gros, colorate, ușor de apucat.

2. Puzzle asemănător, dar cu 2-3 piese, cu personaje din povești.

3. Puzzle încastru cu animale de la fermă, vehicule sau animale din junglă, varianta cu sunete.

4. Puzzle cu litere (dacă vă interesează co variantă puternic colorată a puzzle-ului nostru pastelat).

5. Acest puzzle din lemn încastru multistrat.

Deja de la 2 ani încolo, putem mări gradul de dificultate al puzzle-ului, dar treptat și mereu atenți față de nivelul de interes sau frustrare pe care cel mic le arată. O idee faină sunt și puzzle-urile din lemn, tot încastru, dar ceva mai complexe, cu 4-5-6-7 piese, cum sunt cele din fotografiile de mai jos, dar și puzzle-urile de două piese care merg pe ideea de asocieri. Vă las mai jos câteva variante de astfel de puzzle-uri care merg de la 2 ani în sus:

1. Puzzle care merge pe ideea de asociere.

2. Puzzle din lemn 3D încastru cu mașină de construcții.

3. Puzzle din lemn 3D încastru cu crocodil.

4. Puzzle încastru din lemn cu excavator.

5. Puzzle cartonat cu 4 piese.

Deja de la 3-4 ani încolo putem mări numărul de piese, putem micșora dimensiunea acestora sau gradul de complexitate al puzzle-ului. Bineînțeles, sunt mulți copii care vor vrea să se joace și cu puzzle-urile pe care le-au avut la vârste mai mici și nu este nimic în neregulă cu acest lucru – părintele este cel care trebuie să urmărească toddlerul și să își dea seama când un puzzle a fost depășit și este bine să fie păstrat pentru fratele mai mic sau donat unor prieteni de familie. Vă las mai jos câteva variante de astfel de puzzle-uri care merg de la 3-4 ani în sus:

1. Puzzle din lemn multistrat cu părțile corpului.

2. Acest puzzle 3D cu setul unui doctor (ustensile medicale din lemn), bun și pentru jocuri de rol.

3. Acest puzzle încastru cu harta Europei.

4. Puzzle 4 în 1 cu animale domestice.

5. Și această idee foarte faină pentru un cadou de Crăciun, puzzle 3D sub formă de Glob Pământesc.

Așteptări realiste, expunere corectă

În final, aș vrea să adaug că joaca unui copil cu un puzzle nu trebuie să fie prilej de frustrare, de supărare sau de ceartă. Copiii au ritmul lor și nu trebuie să vă îngrijorați dacă unii dintre ei au etape în care nu sunt atrași de puzzle-uri, sau dacă nu au dexteritatea pe care o are alt copil de aceeașsi vârstă. Important este să observați copilul, să-l urmăriți, să-i ghiciți preferințele, să-l ghidați și să schimbați activitatea dacă pare că și-a pierdut interesul – dar, în același timp, să continuați să îl expuneți, cu răbdare și blândețe, la o paletă cât mai variată de jocuri și activități educative, pentru că pofta vine mâncând și dexteritatea vine exersând. Evident, nu ne putem aștepta de la un bebeluș să aibă îndemânarea unui toddler, dar nici nu ne putem aștepta ca toddlerul care nu a fost expus la un puzzle de 2 piese să să descurce brici, din prima, la 3 ani, cu un puzzle de 10 piese.