Copilul Meu

Viața în vremea coronavirusului: ce trebuie să facă o persoană responsabilă?

Acum fix 4 ore s-a confirmat: toate școlile din România vor fi închise începând de miercuri, 11 martie, până pe 22 martie – cu posibilitate de prelungire, dacă situația o impune. Acum fix 2 ore, Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență a suspendat transportul rutier și cel feroviar de persoane spre Italia și dinspre Italia spre România până la sfârșitul lunii martie. Acum fix 3 ore, încă două cazuri de coronavirus s-au confirmat în România, unul la Buzău (primul în acest județ) și un al treilea caz la București. În România au fost confirmate, până acum, 17 infecții cu coronavirus, 27 de persoane se află în carantină instituționalizată, iar alte 11.198 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală. Și fix acum, în timp ce scriu la acest articol, întreaga Italie a intrat în Cod Roșu – nimeni nu intră, nimeni nu pleacă.

În fața acestor cifre, este mai important ca oricând să gândim rațional, să fim înțelepți, să nu ne panicăm și să ne informăm din surse corecte. Să ne ținem departe de site-uri scandaloase, de titluri de tip click-bait, de fake news și de grupuri dubioase de antivaccinism, uleiuri esențiale, homeopatie și ierburi vindecătoare. În fața acestor cifre, trebuie să fim realiști și să ne dăm seama că suntem puși într-o situație serioasă, pe care trebuie să o tratăm cu mult calm, dar cu prudență și expectativă vigilentă. Pentru că de acțiunile noastre responsabile sau nu va depinde felul în care coronavirusul va evolua în România. Da, suntem în faza în care ține și de noi.

În fața acestor cifre, este mai important ca oricând să gândim rațional, să fim înțelepți, să nu ne panicăm și să ne informăm din surse corecte. Să ne ținem departe de site-uri scandaloase, de titluri de tip click-bait, de fake news și de grupuri dubioase de antivaccinism, uleiuri esențiale, homeopatie și ierburi vindecătoare.

Avem de-aface cu un virus care nu pare a fi foarte periculos (deși cercetătorii din China încă analizează autopsiile bolnavilor care au contractat virusul și nu au mai putut fi salvați), dar care este foarte, foarte contagios, și aici este de fapt problema. Comparațiile cu gripa care i se aduc virusului pentru a-i diminua importanța, acele bășcălii periculoase de tipul ”se închide țara pentru o gripă” nu își au rostul aici, pentru că problema principală cu acest coronavirus stă în altă parte: în lipsa posibilității sistemului nostru de sănătate de a se ocupa, concomitent, de un număr uriaș de oameni infectați. Sistemul nostru de sănătate nu poate, realist, să ducă atâta și am mai văzut acum patru ani și jumătate la Colectiv ce se întâmplă când numărul cazurilor care au nevoie de îngrijiri medicale depășește de departe posibilitățile statului. Spune europarlamentarul Dacian Cioloș pentru Digi24: ”Guvernul, autoritățile naționale și locale trebuie să fie pregătite să gestioneze un apogeu al epidemiei care riscă sa paralizeze un sistem de sănătate deja vlăguit și să facă asta fără să pună pe butuci o economie care are deja imunitatea la pământ.”

Bun, deci avem o urgență de sănătate publică, coronavirusul, cum procedăm?

În primul rând, nu ne panicăm. Nu luăm cu asalt magazinele să comandăm zeci de kilograme de făină și mălai, nu ne prezentăm rapid la Camera de Gardă, nu ținem ocupată linia de 112 pentru că am tușit de două ori. Ce putem face, concret și util, este să luăm, fiecare dintre noi, măsuri de prevenție astfel încât să putem ține sub control cifrele de mai sus. Important în acest moment este să împiedicăm cât mai mult răspândirea virusului, și din fericire putem face asta cu puțină responsabilizare. Cum procedăm? Prevenim!

Concret, ce putem face ca să reducem riscul de infectare și mai ales de răspândire (conform paginii dedicate coronavirusului de pe site-ul Ministerului Sănătății din România):

1. Spălați-vă mâinile de multe ori. Spălarea și dezinfectarea mâinilor sunt acțiuni decisive pentru a preveni infecția. Mâinile se spală cu apă și săpun cel putin 20 de secunde. Dacă nu exista apă și săpun, puteți folosi un dezinfectant pentru mâini pe bază de alcool de 60%. Renunțați, pentru o perioadă, la oja de unghii (este poroasă și un loc propice pentru dezvoltarea infecțiilor), la unghiile false, accesorii și bijuterii. Învățați-vă copiii să se spele corect pe mâini, de fiecare dată când ajung acasă, înainte și după ce folosesc toaleta, înainte de masă, după ce se joacă cu animalul de companie.

2. Evitați contactul cu persoane care sunt suspecte de infecții respiratorii acute și nu mergeți în locuri aglomerate. Rămâneți mai mult pe acasă un timp, evitați să ieșiți în oraș, la cafenele, pizzerii sau locuri de joacă pentru copii. Evitați să mergeți la mall, la spectacole, concerte sau în alte zone cu multă lume. Dacă totuși trebuie să ieșiți, mențineți distanța de cel puțin 1 metru între voi și alte persoane, în special când acestea tușesc, strănută sau au febră, deoarece picăturile de salivă pot transmite virusul de la o distanță apropiată.

3. Nu vă atingeți ochii, nasul și gura cu mâinile. Virusul se transmite mai ales pe cale respiratorie, dar poate intra în corp prin ochi, nas și gură, astfel că e bine să evitați atingerea dacă nu v-ați spălat bine mâinile. Știu, e greu, eu deja mi-am atins fața de 10 ori de când scriu acest articol. Dar este important să ne controlăm.

4. Acoperiți-vă gura și nasul dacă strănutați sau tușiți. Dacă aveți infecție respiratorie acută, evitați apropierea de alte persoane, tușiți cu gura acoperită sau într-un șervețel de preferat de unică folosință, purtați mască de protecție și spălați-vă mâinile.

5. Nu luați medicamente antivirale și nici antibiotice decât în cazul în care medicul vă prescrie acest lucru. Momentan, nu există cercetări științifice care evidențiază că folosirea medicamentelor antivirale poate preveni infectarea cu noul coronavirus. Antibioticele funcționează doar împotriva bacteriilor, nu și împotriva virusului. Covid-19 este un virus, deci nu se utilizează antibiotic ca metodă de prevenire sau tratament, decât în cazul în care se constată și o infecție bacteriană. Și mai important: nu vă diagnosticați cu Google, nu vă faceți schema de tratament pe grupurile de Facebook.

6. Curățați toate suprafețele cu dezinfectanți pe bază de clor sau alcool. Dezinfectanții chimici ce pot ucide noul coronavirus (Covid-19), sunt dezinfectanți ce conțin, clor, înnălbitori, solvent, etanol de 75%, acid paracetic si cloroform. Medicul și farmacistul vostru vor ști ce să recomande.

7. Utilizați mască de protecție doar în cazul în care suspectați că sunteți bolnav sau în cazul în care acordați asistență persoanelor bolnave. Altfel nu există niciun motiv să vă cumpărați și să folosiți mască de protecție.

8. Dacă puteți să lucrați de acasă în această perioadă, profitați și lucrați remote. Cu această ocazie o să scăpați și de aglomerația de la metrou, din autobuze și tramvaie.

9. Dacă sunteți credincioși, evitați pentru o perioadă să mergeți la Biserică. Poziția Bisericii Ortodoxe Române în ceea ce privește coronavirusul este ridicolă și rușinoasă, purtătorul său de cuvânt a declarat: „Biserica nu intră în carantină, pentru că ea aparține lui Hristos, nu vreunei autorități pământești. Coronavirusul nu se ia prin rugăciune” – o atitudine stupidă și egoistă. Virușii ăștia, dragă domnule Vasile Bănescu, au tendința să fie un pic cam atei, adică nu cred în nimic și nici nu prea le pasă (în) ce credem noi. Bref: dacă există o persoană la slujbă cu COVID-19, acesta se va transmite, fie ca vrem noi sau nu, fie ca suntem spirituali sau nu. BOR practic promovează menținerea unui mediu care poate grăbi răspandirea unui virus spunând cu inocență „E ok, nu o să pățiți nimic”.

***

Pe final, hai să vă mai dau niște cifre care o să vă accelereze puțin pulsul: 18 dosare penale pentru infracțiunea de zădărnicire a combaterii bolilor (faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal) au fost deschise până acum în România, în care sunt cercetate 26 de persoane. Persoane care nu au respectat regulile de carantină și izolare pentru coronavirus. Și cine știe câte alte zeci și sute de persoane se fac vinovate de aceeași atitudine indiferentă. Trăim vremuri interesante, în care cea mai bună armă pe care o avem în fața cifrelor în creștere și a unei crize care bate la ușă este propria responsabilitate.

Tag-uri:

Un comentariu

  1. Superb, what a webpage it is! This web site gives helpful data to us, keep it up.

    Here is my web page … the lottery defeated software

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *