Mi-am adus aminte de ceva astăzi, pe când îmi beam a treia cafea și îl urmăream pe fii-miu cum patrulează prin apartament, împleticindu-se cu o cutie mare de carton în brațe și cu câinele printre picioare și bodogănind încontinuu în bebelușeasca lui – ”Mamii, Babiii, apa, pi-pi, ca-ca, titinăăăă, Babiiii-Pa!”. Mi-am adus aminte de o fază de acum vreo trei-patru luni, când așteptam la coadă la covrigăria de lângă bloc. Mircea dormea dus în cărucior, iar eu așteptam să îmi iau o cafea și niște pateuri, căci mă pregăteam de vreo 2-3 ore de plimbare în jurul Herăstrăului. Când ajung să plătesc, vânzătoarea se uită cu drag la cărucior și-mi spune:
– Ce frumos, ce adânc doarme el, așa cuminte e mereu în cărucior?
– Da, pare că îi place mult să doarmă la aer, de acum încolo vreo 2-3 ore nu mai mișcă-n front, îi răspund eu.
– Ce bine! Auzi, da acasă tace? Te lasă-n pace, tace și el din gură?
Aceeași conversație, cu mici modificări, am avut-o des prin parc, în perioada în care băteam zilnic Herăstrăul cu flăcăul în căruț. Admirație că ”stă cuminte”, laude pentru mine că ”e liniștit și nu țipă”, curiozitate dacă ”acasă e la fel de cuminte”, dacă ”acasă tace din gură”, dacă ”acasă face ce-i spui”, daca ”acasă te bate la cap”, dacă ”acasă stă unde-l pui”.
Să vă spun ceva. Mircea de-abia ce-a terminat cu bebelușeala. De-abia ce-a petrecut un an de zile pe planetă. De-abia ce s-a desprins și a început să umble pe picioarele lui, ca un rățoi împleticit. Nu știu ce să răspund la întrebarea dacă este cuminte sau nu, pentru că nu înțeleg întrebarea și nu cred că există copii răi. Nu îmi dau seama dacă tace din gură la comandă, findcă nu i-am spus niciodată să tacă. Nu știu dacă mă bate la cap, pentru că nu mă simt bătută la cap. Evident, e și neliniștit. Evident, mai și țipă. Evident, nu stă acolo unde-l pun.
Dar ce voiam să vă spun este că nici nu trebuie să facă sau sa nu facă toate lucrurile acestea, la un an și două luni. Acum explorează, acum învață. Acum își exersează corzile vocale și își testează limitele. Și poate că ar fi mai bine pentru toată lumea dacă am ieși din tiparul copilului care stă cuminte, care rămâne acolo unde-l pui și care tace din gură la comandă.
Pentru că prea îi vrem supuși, obedienți, tăcuți și ascultători când sunt bebeluși, pentru ca atunci când cresc să îi vrem independenți, asertivi, lideri de opinie, determinați și curajoși.
