La Joacă

”Migăloasa” – coordonare, dexteritate și îndemânare din două ”ingrediente” pe care sigur le aveți în casă (12-18 luni)

Jucărioara asta a pornit dintr-o întâmplare, pe podeaua bucătăriei – cum pornesc multe din proiectele pe care le fac pentru cel mic. Mircea se juca cu această strecurătoare de la Ikea (și prin ”se juca” vă rog să citiți ”o trântea de podea cu toată forța, râzând isteric”), când și-a dat brusc seama că ar fi amuzant să îi bage prin găurele niște creioane colorate. Nu îl judecați prea aspru, la 14 luni nu își dă seama foarte bine că găurelele au un diametru de 5 mm, iar creioanele lui colorate, un diametru de 1 cm – dar de aici până la a-i înmâna un păhărel cu niște bețișoare pentru urechi a mai fost doar un pas.

”Migăloasa” este, așa cum îi spune și numele, un proiect extrem de migălos pentru cei mici, pentru că le stimulează îndemânarea, coordonarea, dexteritatea li le antrenează răbdarea și toleranța la frustrare. E o jucărie simpatică de la 12 luni în sus (până atunci, chiar dacă bebelușul ar putea apuca bețișorul cu ”pincer grip”, nu cred că o să-l poată introduce prin găurile sitei, și chiar dacă o să tot încerce, s-ar putea ca la un moment dat să se frustreze pentru că nu reușește). Pe lângă îndemânare, copilul vostru va experimenta și cu un concept care se numește ”permanența obiectului” – înțelegerea faptului că un obiect continuă să existe chiar și atunci când acesta nu poate fi perceput (prin văz, auz, atingere, miros sau în orice alt fel) – dar vă povestesc mai multe despre acest concept mai jos. Acum hai să vă arăt cum se face o ”Migăloasă”.

 

Pentru a construi o ”Migăloasă”, aveți nevoie de:

1. O strecurătoare (eu am avut clasica strecurătoare de la Ikea).

2. O mână de bețișoare pentru urechi. Orice strecurătoare și orice bețișoare aveți prin casă sunt bune, aveți doar grijă ca bețele să poată intra prin găurile strecurătoarei, dacă sunt bețișoare de acelea pentru bebeluși nu sunt bune, pentru că au capetele prea groase.

Cum faceți o ”Migăloasă”:
1. Întoarceți strecurătoarea cu fundul în sus și invitați toddlerul să strecoare bețișoarele de urechi prin găurici (asta mi se pare poziția cel mai ușor de gestionat la început pentru cei mici, strecurătoarea stă și mai fix astfel). Dacă toddlerul nu se prinde din prima, arătați-i cum se face, încet și cu răbdare.
2. Bețișoarele pot fi introduse prin ce găurele are chef cel mic, Mircea insista la un moment dat să le bage prin găurile laterale, îi era mult mai greu, se frustra, arunca strecurătoarea, o lua de la capat și așa mai departe.
3. Cel mai important pas: enjoy your coffee, toddlerul va fi ocupat o vreme bună de acum înainte. 🙂

☑️ Bebelușul sau toddlerul își exersează îndemânarea (nu-i simplu pentru ei să apuce un bețișor și apoi să-l înfigă într-o găurică a strecurătoarei), răbdarea și concentrarea (urmăriți-i să vedeți cât de migălos este tot procesul), puterea de decizie (”ok, am la dispoziție vreo 50 de găurele, pe care o aleg?”), pincer grip-ul, coordonarea ochi-mână.

☑️ Dacă țineți sita invers, toate bețișoarele se vor colecta sub ea, așa că la sfârșit ridicați-o și arătați-i bebelușului sau toddlerului grămăjoara de bețișoare adunate sub sită. Vă vorbeam mai sus despre ideea de permanență a obiectului. Conștientizarea faptului că un obiect continuă să existe chiar și atunci când acesta nu poate fi perceput este unul dintre cele mai importante realizări ale copilului, deoarece, fără acesta, un individ nu ar percepe obiectele ca având existențe separate și permanente. Copiii dezvoltă și tot dezvoltă această înțelegere până aproape de vârsta de doi ani, și nu pot face asta decât prin experiență, prin atingerea și manipularea obiectelor.

 

❗ Ca de fiecare dată, insist să nu lăsați bebelușul sau copilul singur la joacă, să îl supravegheați în permanență și să îl ghidați atunci când nu reușește și începe să se frustreze.

Nu uitați să aruncați o privire pe contul meu de Instagram, unde postez în fiecare zi și explic mult mai detaliat, în Stories, cu multe clipuri, cum se fac aceste jucărele senzoriale. Mâine pun și imaginile cu Mircea înnebunind ”Migăloasa”, așa că tune in. Spor la joacă tuturor și aștept imagini de la voi cu toddlerii în acțiune. ?
Tag-uri:

Un comentariu

  1. Pingback: 13 produse de Art & Craft care nu trebuie să-ți lipsească din casă pentru activitățile alături de copii 13 produse de Art & Craft care nu trebuie să-ți lipsească din casă pentru activitățile alături de copii - Sunny Side Up

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *