Copilul MeuMom Enough

Țineți-vă copiii în brațe cât vor ei, o să se desprindă mai repede decât credeți!

Ne jucasem, făcusem de mâncare și ne fugărisem cu labradorul prin toată casa. Ca în fiecare dimineață, ne pupasem bine de tot, ne îmbrățișasem de zeci de ori, el căzuse de două ori, eu băusem trei cafele; eu îi spusesem că îl iubesc de vreo 10 ori și că îl mănânc cu totul de vreo 27 de ori; el țipase ”mamiiiii” cu drag cam de cinci ori și ”Babiiiii!” cu adorație, către Sansa, cam de 100 de ori. El ceruse în brațe de vreo 4 ori, hăulise de foame o dată și mă linsese pe obraz de două ori. O dimineață obișnuită de vineri.

Deodată, flăcăul se oprește lângă măsuța lui de lucru și se apucă să mâzgălească în blocul de desen cu creioanele lui grăsune. Eu mă așez lângă el, observându-l, când odată se întoarce spre mine și mă împinge, blând dar ferm, mai încolo. ”Ggggââââ!” – îmi zice el, cu un ton foarte clar de ”Măi mami, dă-te!”. Hopa. Ce facem, Pepenache? Dau să mă apropii din nou de el – ”Ggggâââââââ!”, mă împinge el din nou, calm dar foarte hotărât. Sfântă Suzetă, mă gândesc eu. Pepenache vrea să fie lăsat singur, în bobii lui, să deseneze.

– Ok, Mircea, am înțeles, vrei să desenezi singur, uite eu o să stau aici, lângă pat, mai departe de tine, și tu poți să desenezi sau să faci ce vrei la masă, eu o să citesc, ok? Pe naiba, nu mă băga nimeni în seamă, flăcăul își vedea liniștit de treaba lui.

Și astfel, doamnelor și domnilor, la un an și două luni, Mircea a avut prima lui dorință fermă de a-și vedea de treabă, fără suflarea maică-sii în ceafa lui, fără prezența ei amuzantă și comentariile pertinente (”ce frumoooos, desenezi cu portocaliu!”), fără să o atingă, fără să o caute cu privirea. M-am retras lângă pat, la vreo doi metri de el, am luat o carte în mână (pe naiba citeam, mă uitam la el să văd ce face), și timp de niște memorabile 15 minute (cinci-spre-zeee-ceeee), cel mic și-a văzut de mâzgăleală, folosind tacticos creion după creion, și necatadicsind să-mi arunce nici măcar o privire.

Mda. Aveau dreptate toți. Este clar: pentru că l-am ținut în brațe de câte ori mi-a cerut, acum s-a învățat doar în brațe și n-o să mai scap de el.

Ia uitați-vă în poza de mai jos cum îmi stă doar în brațe, lipit de mine.

Ce-i drept, ar fi trebuit să mă prind mai devreme. Nu e prima oară când îmi arată că vrea să fie nițel lăsat în pace. O mai face când se duce pe preșul Sansei ca să stea la taifas cu ea (și mă împinge ușor, ca să îi las un pic singuri), o mai face când îl spăl în chiuveta de la baie și vrea să rămână singur în chiuveta ca să se joace în voie cu robinetul, o mai face când vrea să scoată rufele din mașina de spălat și nu are chef să îl ajut. Una peste alta, trebuie să admit: băiețelul meu crește și are nevoie de spațiul și intimitatea lui.

Așadar, pentru toate mamele care au primit eternul sfat „Nu îl mai lua mereu în brațe de fiecare dată când îți cere, că se învață așa și nu mai scapi de el”, am un mesaj din primele luni de toddlerism: Mamelor, NU se învață în brațe. NU o să vă stea numai în cap. NU o să se răsfețe de la luat în brațe și NU o să ajungeți să legănați un adolescent cu fire de păr în barbă. E în firea lor să crească, să se desprindă, să se îndepărteze, și o vor face mai devreme decât credeți. Așa că lăsați-i să vă crească în brațe, să se desprindă din brațe și să se îndepărteze știind că pot oricând să se întoarcă în brațele voastre.

Tag-uri:

Câteva comentarii

  1. Avatar

    Oh sunt TOTAL de acord. Eu il iau pe fiu-meu si cand are nevoie si cand nu “are nevoie” (de fapt se alinta si vrea prezenta noastra). Eu am simtit ca trebuie sa fiu mereu acolo pt el, de asta nici nu am putut face CIO. Am un copil independent, sound sleeper, sound eater si o sa fiu acolo pentru el de oricate ori o sa fie nevoie.

    1. Cătălina

      Eeeeeexact. CIO mi se pare ceva oribil si nu inteleg de ce ai face cu un bebelus ceva ce nu ai face cu niciunul dintre prietenii tai, niciodata. Mircea doarme singur in patutul lui, in camera lui, din prima zi cand l-am adus acasa, dar chiar si acum, la un an si trei luni, cand se trezeste noaptea si ne striga, in cateva secunde suntem langa el. 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *