La ea am avut tot: încredere, iubire, determinare, calm, curaj, resurse, experiență. Am avut lapte, am avut tihnă, am avut înțelepciune și un profund sentiment de ”nu-mi pasă, lăsați-mă-n pace, eu știu cel mai bine” pentru toate sfaturile nesolicitate primite de la cei din jur.
Am mirosit-o ore-n șir, am dormit cu ea la piept din prima ei zi pe pământ, am alăptat-o aproape trei ani, m-am bucurat sincer de fiecare trezire de noapte, fiecare sughiț, fiecare respirație caldă.
De când s-a născut, ea și cu mine ne-am împletit într-o simbioză perfectă. Sunt sigură că și inimile noastre băteau la fel. Plămânii respirau la fel. Sângele ne pulsa la fel. Cred că și visam aceleași lucruri noaptea, cuibărite una în cealaltă.
Când a venit el, n-aveam încă nimic din ceea ce sora lui a primit din start, by default, ca setări din fabrică.
Cu el am construit tot, cu el am învățat tot, copilul care-i fix ca mine, structurat ca mine, cu creier ca al meu, ticuri ca ale mele, furie ca a mea, sentiment justițiar ca al meu, încăpățânare ca a mea, blocaje ca ale mele și sensibilități ca ale mele.
Cu el am devenit MAMA de azi.
