Nu vreau să fiu mamă de 3.
Nu-mi doresc să simt din nou miros de bebeluș, să mă întorc la sarcină, alăptare și lăuzie.
Nu despre al treilea copil este postarea de azi.
Ci despre primul.
Nu vreau să fiu mama unui alt bebeluș, dar uneori aș vrea să mă pot întoarce în timp ca să-l întâlnesc din nou pe primul meu copil, așa cum era în prima lui zi pe planetă, mic și cald și fragil, îmbrăcat într-un body turcoaz, cu dinozauri.
Și de data asta să nu-mi fie frică.
De data asta să am mai multă încredere în mine, mai multă siguranță, mai multă putere.
De data asta să-l țin în brațe fără să mă intereseze ce spun ceilalți.
De data asta să dorm cu el, respirându-l, mângâindu-l, alinându-l, fără să mă copleșească vinovăția și gândul că îl voi strica pentru eternitate cu iubirea mea caldă.
De data asta să mă bucur de el fără să mă panichez mereu de câte ceva.
De data asta să iau fiecare zi așa cum vine, fără să gonesc disperată de la un milestone la altul.
De data asta, să mă bucur că sunt prezentă, nu să mă judec pentru că nu-s perfectă.
De data asta, să cer mai mult ajutor de la oamenii care mi-l oferă cu brațele deschise.
Și să nu mai bat insistent la uși bine ferecate. Ajutorul acela care vine după ce ai implorat luni în șir să-l primești? E amar.
De data asta, să-mi caut tribul mai repede. Pentru că e acolo.
Nu, nu mai vreau încă un copil.
Vreau doar să-i mai trăiesc odată bebelușia băiețelului meu – dar cu înțelepciunea, curajul și iubirea pe care le am acum.
