Ce grădiniță alegem pentru copilul nostru? Grădiniță de stat sau grădiniță privată? Unde înscriem copilul la grădiniță? Mergem pe adaptare blândă la grădiniță sau pe adaptarea tradițională? Program lung sau scurt pentru primul an de grădiniță? Învățământ tradițional, grădiniță Montessori, grădiniță Reggio Emilia, grădiniță Waldorf, sistem britanic, sistem finlandez?
Ok, toate întrebările de mai sus pot fi copleșitoare mai ales în această perioadă a anului, când se fac înscrierile la grădinițe și creșe, așa că las mai jos, structurat și ordonat, cele 5 lucruri pe care nu le știam când am ales, prima oară, grădinița copilului meu, dar pe care le-am învățat în timp, în 2 ani de colectivitate și 3 luni de homeschooling temporar (căci din toamnă revenim la grădiniță și creșă). Sunt lucruri pe care, deși mi le doream la început de la o unitate de învățământ, totuși pe parcurs am început să le ajustez, să le regândesc, să îmi dau seama mai bine ce este cu adevărat important pentru copilul meu. Urmează, mai jos, un articol despre toate aceste observații, dar și despre ce am învățat eu, ca părinte, în ultimii ani, când vine vorba de colectivitate: cu bune, cu rele, dar mai ales cu reale.
Acest articol a fost scris la îndemnul celor de la Educarium Kindergarten, o grădiniță Reggio Emilia din nordul Bucureștiului, a cărei echipă m-a invitat de-a lungul ultimelor câteva luni să observ orele lor, activitățile educative, joaca celor mici, ce fac copiii într-o grădiniță Reggio și de ce merită să alegi această pedagogie. Puteți să descoperiți și voi această grădiniță joi, pe 30 mai, de la ora 18.00, când vor avea Ziua Porților Deschise – vă puteți înscrie folosind acest formular. Sau puteți, de fapt, să programați oricând o vizită acolo – aveți pe site datele lor de contact.
1. Socializarea este importantă, dar dacă-i lipsește contextul potrivit, poate face mai mult rău decât bine.
Recunosc, unul dintre motivele pentru care l-am dat pe Mircea la grădiniță a fost vestita socializare (că na, la partea cu activitățile educative chiar mă descurc și-mi place). Însă la momentul respectiv nu aveam foarte mulți prieteni cu copii de aceeași vârstă, eram și imediat după pandemie, întrebările insistente de genul ”Dar CE faceți cu socializarea? Cu cine o să se joace? Îi trebuie copii în jur, MULȚI COPII!” mă stresau foarte tare și mi-am spus că intrarea în colectivitate va rezolva capitolul de socializare.
Între timp am mai citit, m-am mai documentat și mi-am dat seama că da, vestita socializare este importantă, dar mai important este contextul în care se desfășoară această socializare. Adulții care gestionează interacțiunile dintre copii. Socializarea fără ghidaj, la vârste mici, se poate transforma în haos și comportamente nedorite.
De aceea, poate câteva întrebări importante pe care să le puneți atunci când luați în calcul grădinițele sau când mergeți la o Zi a Porților Deschise, cum este cea de joi seară de la Educarium, ar fi: Cine sunt educatorii și îngrijitorii de la grupa copilului meu? Ce pregătire au ei, ce studii, ce atestări, certificări, ce background îi recomandă? Cum sunt gestionate anumite situații dificile, dar care apar foarte frecvent în colectivitățile cu copii mici, de genul: un copil smulge jucăria altuia, un copil îl lovește / mușcă / împinge pe altul, un copil îl jignește pe altul? Cu experiența de 2 ani și ceva în spate, acum aș pune astfel de întrebări și aș încerca să primesc, concret, niște răspunsuri detaliate, ca să observ dacă tehnicile grădiniței de rezolvare a conflictelor se aliniază cu ale mele. Că dacă se aliniază, e grozav. Dacă nu, e jale.
Un lucru înțelept pe care îl fac de exemplu cei de la Educarium Kindergarten (și pe care l-am regăsit implementat la foarte puține grădinițe din București) este vizita acasă a educatorului înainte ca respectivul copil să înceapă grădinița – o vizită simplă și non-formală, dar făcută ”pe teritoriul copilului”, într-un mediu familiar lui, în care educatorul îl poate și cunoaște, dar în care se poate face și acel transfer de încredere dintre părinte spre educator.
2. Educația cu blândețe este esențială, dar blândețe fără reguli ferme = haos.
Am întrebat iar și iar la începutul anului 2021, când vizitam grădiniță după grădiniță: ”Ce principii educative aveți? Sunt cei mici tratați cu blândețe și calm? Nu vreau să se țipe la ei. Nu vreau să fie pedepsiți. Să fie cu blândețe, da?”
”Da, da, desigur!”, mi se răspundea. Însă mi-am dat seama că blândețea fără limite clare, impuse coerent, consecvent și ferm este rețeta clară către regres. Și mai importantă mi se pare acum abilitatea cu care adulții din jurul copiilor noștri pot să țină cu fermitate niște limite de siguranță, politețe și respect. Să vă explic.
Să fii doar blând e simplu.
Să fii doar autoritar, e iarăși simplu.
Să ții limitele ferm și cu blândețe, să fii autoritativ, nu autoritar, iată adevărata provocare pentru un educator.
La prima întâlnire pe care am avut-o cu Ruxandra Manea, care este directorul grădiniței Educarium, mi-a spus ceva care mi-a tăiat respirația și care, nene, a rămas cu mine de atunci. Mi-a spus să nu aleg grădinița și nici școala după felul în care îmi doresc să fie copilul meu la grupa Baby, respectiv la clasa pregătitoare – ci după cum îmi doresc să fie copilul meu la Grupa Mare, respectiv în clasa a patra. Cum îmi doresc să se comporte și ce principii vreau să aibă copilul meu preșcolar, la 6 ani, când termină grupa mare? Cum îmi doresc să fie copilul meu de 10 ani, la terminarea clasei a patra? Imaginile acestea le am acum în minte și vă îndemn și pe voi să vă folosiți de același exercițiu de imaginație pentru când alegeți școala și grădinița copilului.
”Atașamentul, încrederea în sine și în ceilalți sunt fundamentul pe care orice copil își va clădi experiențele și cunoașterea ulterioară. Ne naștem în fuziune, împărțind același corp cu mama și ulterior depindem de grija acesteia sau de a unui adult responsabil și iubitor pentru a supraviețui și pentru a ne dezvolta. Din această perspectivă, în primii ani de viață copiii au nevoie de un mediu securizant în care sa își cunoască și să își gestioneze emoțiile (chiar și pe cele neplăcute) și să exploreze lumea. Au nevoie să fie înconjurați de persoane empatice, calde, care să comunice cu blândețe, să îi încurajeze în descoperirile lor, să îi aline când au nevoie, să le dea încredere în ei și să le insufle că învățarea este un proces care presupune eșecuri, greșeli și multă perseverență. Una dintre prioritățile Educarium este să creeze un astfel de mediu primitor care să seteze premisele de siguranță emoțională, explorare și colaborare între copii”, povestește Ruxandra Manea pe site-ul Educarium. ”Exemple concrete: Invităm copiii la explorare, le vorbim cu blândețe, evităm frazele negative și le înlocuim cu unele pozitive, dăm alternative atunci când ceea ce își doresc nu este în favoarea lor, îi lăsăm să exploreze și le explicăm consecințele acțiunilor lor; le impunem limite doar acolo unde siguranța/bunăstarea lor sau a celorlalți este pusă în pericol.” Recunosc, mi-a plăcut asta. Mi-a plăcut asta foarte mult.
3. Activitățile educative își au rostul lor, dar și mai important mi se pare acum felul în care copiii învață.
Să înveți un copil cum să învețe și cum să-i placă să învețe, iată adevărata provocare din perioada preșcolară.
Iar copiii învață cel mai bine prin joc liber și joc ghidat.
Contextul 1. Am multe, foarte multe cunostinte care se pregatesc sa isi trimita copiii la scoala din toamna si care au ales scoli private (pentru ca isi permit asta, pentru ca vor, pentru ca au buget, pentru ca rezoneaza cu principiile scolilor respective etc). Socul multora dintre ei (si al meu, habar n-aveam de situatiile acestea) a fost ca ai lor copii au fost respinsi la probele de evaluare ale acelor scoli private, si prin urmare nu pot incepe clasa 0 acolo, pentru ca respectivele scoli aveau diverse evaluari pe care acestia le picau (era urmarit daca acel copil putea sa stea in banca atent si concentrat pe o activitate, daca vorbea sau nu intrebat, la unele scoli stacheta era si mai sus, copiii erau testati sa vada daca stiu sa scrie toate literele si cifrele, sa isi scrie numele, sa desparta in silabe si sa numere silabele, sa faca adunari simple cu 1, etc).
De unde si realizarea multora dintre ei ca multe din gradinitele alese erau foarte relaxate cu copiii – adica daca copiii nu voiau sa faca o activitate, ok, no problem. Nu insistau – deci nu le exersau atentia voluntara si rabdarea si concentrarea (din nou, sa nu se sperie mamicile de copii de un an doi, aici vorbim despre zona 4-5-6 ani). Aici avem o problemă.
Contextul 2. Am la fel de multe cunoștințe ai căror copii stau la grădiniță ore în șir la măsuță și fac fișe. Săptămânal, vin acasă cu un munte de fișe completate, spre mândria părinților, care au cu ce se lăuda. Mie mi se pare că și aici avem o problemă.
Am citit mai demult un interviu cu Ruxandra Manea din Forbes, în care povestea (și mi-a mers la suflet): „Modelul românesc al școlii este cu siguranță unul care se pliază pe modelul industrial. Adică, noi practic, acum, în școală creștem elevi pentru modelul industrial, atunci când elevii/studenții ieșeau în piața muncii și se duceau direct în fabrică, atunci când era nevoie să fie obedienți. Era nevoie ca munca lor să fie una standardizată, să fie disciplinați, punctuali, motiv pentru care toate acele calități erau crescute în acest spirit și care sunt și în prezent. În acest moment, ne îndreptăm clar spre o economie digitală ce are la bază creativitatea și, în acest caz, este nevoie de cu totul și cu totul alte abilități și este important ca școala să înțeleagă acest lucru și să le cultive încă de la bun început” – și grădinița, aș adăuga eu. „Suntem cu 10-20 de ani în urmă și dacă vrem ca acest decalaj să nu se adâncească și mai mult, atunci este extrem de important să reformăm sistemul școlar”, a explicat fondatorul Educarium (Sursa: aici).
Am observat asta la pedagogia Reggio Emilia, dar și la orele pe care le-am petrecut la Educarium Kindergarten: copiii învață cu bucurie, fără presiune, din experimente, din observații libere, din joacă. Cei mici, cu mai puțină structură, bineînțeles, cei mari, cu mai multă orientare către dezvoltarea atenției voluntare, a răbdării, a concentrării, că na, vor ajunge curând la școală. De multe ori, ”orele” se desfășoară afară, în curtea mare, de 3000 de metri pătrați, iar materialele didactice sunt bețișoare, nuci, alune și frunze. Copiii respiră. Râd. Socotesc, scriu, adună, scad. Sunt fericiți în timp ce învață, nu cum eram eu în clasa I, cu o veșnică anxietate în stomac, neclintită în bancă, rugându-mă să nu cumva să mă întrebe Doamna Neagoe de ce iar am făcut ”porci” de cerneală pe caiet.
Mi-a plăcut sistemul lor de educație alternativă centrat în jurul copilului, în care acesta învață prin explorarea mediului înconjurător și prin interacțiunea cu persoanele din jurul său. Deci mai puține fișe și ”hai să stăm cuminți în bancă”, mai multă învățare afară, prin joacă și experiențe. Deși, ați văzut și în Reel-ul meu de pe Instagram, pe măsură ce copiii cresc, educatorii lucrează atent cu ei la concentrare, atenția voluntară și rezistența la frustrare, toate foarte necesare adaptării la școală.
”În pedagogia Reggio, învățarea este centrată în jurul intereselor copilului și este naturală, pornită din curiozitate. Fiind stăpân pe propria învățare, copilul deprinde plăcerea de a învăța și în felul acesta își dezvoltă abilitatea esențială de a învăța pe tot parcursul vieții. Un om dornic și capabil să învețe poate oricând ține pasul cu schimbările din piața muncii, se poate adapta și reinventa oricărui context. Un alt beneficiu este că învățarea este practică, bazată pe proiecte, cu aplicabilitate imediată în cotidian”, povestește Ruxandra Manea de la Educarium.
”Educatorul se va concentra pe proces și nu pe rezultate” – scrie Ruxandra Manea într-un articol de pe Edupedu. ”Educatorul este acolo pentru a stârni și a menține entuziasmul copiilor de a fi stăpâni pe propria învățare. Discreția acestuia nu se traduce însa prin nepăsare sau absenta. Dimpotrivă, educatorul este conectat la nevoile copilului și ii răspunde cu blândețe, empatie și ii oferă siguranța și ghidajul de care acesta are nevoie pentru a învață. Aceasta discreție nu se traduce nici prin lipsa de obiective. Dimpotrivă, educatorul are obiective bine stabilite și urmărește evoluția copilului. Nu în ultimul rând, educatorul este creator de relații pozitive în rândul clasei pentru ca copiii învață cel mai bine prin interacțiunea cu alți copii.”
4. Triajul copiilor este super important și țin minte câte griji mi-am făcut pentru el la început, dar și mai important mi se pare acum, față de observarea stării lor de sănătate fizică, observarea stării lor de sănătate emoțională.
Ohhhh cât mă mai îngrijorau la începutul grădiniței mucii, tusea, gâtul roșu, stările febrile și apatice! Cât de ferme erau întrebările mele legate de un triaj eficient la grădiniță. Să existe, nene. Să se facă cum trebuie. Să nu se accepte muci întinși până la bărbie și copii care primesc la întrare seringuța cu Nurofen.
Și da, încă susțin asta, triajul este important, asistenta medicală este musai să fie atentă și capabilă. Dar oh, ce greutate are, de fapt, să existe în clădire un psiholog la fel de atent la nevoile emoționale ale copiilor! Așadar întrebați: are grădinița respectivă un psiholog? Este acel psiholog atent, prezent, gata să observe, să tragă concluzii, să contureze un spațiu de siguranță în care să formeze o echipă cu educatoarea, părinții și copiii, astfel încât orice situație apare, să fie adresată și rezolvată? Pentru că situații vor apărea, vă garantez.
Am cunoscut psihologul grădiniței Educarium la unul dintre atelierele pe care aceștia le organizează frecvent pentru părinții care vor începe în curând adaptarea celor mici la grupa Baby. Era acolo, gata să împărtășească din experiența ei, gata să liniștească părinți, să domolească anxietăți, să explice, să ghideze, să adapteze (căci, în cazul în care nimeni nu v-a spus până acum, adaptarea este în egală măsură a părintelui cu a copilului). Apoi am aflat, din interior, de mai multe situații în care psihologul a ajutat enorm în gestionarea unor comportamente mai dificile ale unor copii – a știut să facă o echipă de suport cu educatorii, părinții și copiii, astfel încât problemele apărute să nu fie definitive, ci doar niște oportunități de învățare.
5. Joaca este importantă, mereu o să spun asta, însă și mai important mi se pare acum să mă asigur că duc copiii într-un loc unde cu siguranță se vor mișca. Mult. Extrem de mult.
Inițial, întrebam grădinițele la care mergeam dacă sigur sigur scot copiii afară zilnic, mult.
Acum, vreau să știu și ce fac copiii aceia afară, atunci când ies. Fac copiii din grădinița respectivă sport? Fac exerciții? Mișcare? Aleargă? Se cațără? Fac gimnastică? Își pun sângele în mișcare? Se împart în echipe și învață despre fair play? Intră în competiție constructivă? Învață să câștige? Să piardă? Să aibă grijă de co-echipieri? Mișcarea e foarte importantă și, sper să nu rănesc pe nimeni când spun asta, dar mișcarea este foarte importantă MAI ALES pentru băieți, care au nevoie să depună mult efort ca să poată ajunge să fie foarte concentrați când vine momentul de învățare.
Primul lucru pe care l-am observat, de fapt, la Educarium, a fost curtea. Curtea uriașă, de 3000 de metri pătrați, cu zone pentru îngrijit animale, sport, pictat, cățărat. Ultima oară când i-am vizitat, o grupă făcea matematică pe niște băncuțe, altă grupă era adunată în jurul educatoarei pe iarbă și asculta o poveste, altă grupă avea ora de Multisport și alergau pe un traseu complex, cu cățărări și zone pentru exersarea echilibrului. Mi-a plăcut. M-am gândit că e genul de loc unde poți să alergi până ți se taie respirația – adică exact ceea ce au nevoie copiii noștri la 2-6 ani.
Reminder: ca să aveți și voi accesul pe care l-am avut eu, ca observator, în ultima vreme, cei de la Educarium Kindergarten vor organiza, joi, pe 30 mai, de la ora 18.00, Ziua Porților Deschise – vă puteți înscrie completând acest formular. O ocazie grozavă ca să puteți vizita grădinița, să observați cum se desfășoară procesul educațional, să vă plimbați prin curtea uriașă, de 3000 de metri pătrați, să investigați ce se trebăluiește prin bucătărie și activitățile pe care le pregătesc educatoarele pentru fiecare grupă. Sau puteți, de fapt, să programați oricând o vizită acolo – aveți pe site datele lor de contact.
Și încă un reminder de la mine: căutați mereu să aveți o discuție cât mai onestă, înainte de începerea grădiniței, cu educatorul și directorul de acolo. Căutați să le cunoașteți. Să fiți prezent, atent, implicat. Să lăsați mereu căile de comunicare deschise. Grădinița can make or break your kid. Și e tare bine să simți că lucrezi cot la cot cu cei de acolo, spre binele copilului, decât că duci parcă o luptă continuă, și că tot ce clădești acasă se duce de râpă în colectivitate.
