După NaștereMom Enough

Ce aș fi vrut să aud de la mamele din jur când eram lăuză – și ce ar fi fost bine să nu mi se tot spună

În primele săptămâni după nașterea lui Mircea, aș fi avut nevoie de:

O mamă care să îmi spună că e normal să mă simt cea mai proastă mamă din univers, că e firesc și des întâlnit și că aproape toate trecem prin asta la primul copil pentru că, ce să vezi, n-am mai avut copii până la primul copil pe care să ne exersăm încrederea și experiența și siguranța de sine.
.
O mamă care să mă asigure că e în regulă să plâng, să plâng des și din orice și cu motiv și fără motiv, și să mă îndemne să plâng cât pot, nene, și la duș, și la baie, și în pat, și în timp ce mănânc supă cu găluște, și în timp ce mângâi câinele. Să-mi vărs toate lacrimile pe care le am de vărsat.
.
O mamă care să îmi spună că e firesc ca alăptarea să nu meargă din prima uneori, câteodată nici din a doua sau din a șaptea, și care să mă susțină totuși în încercările mele disperate și frenetice, în timp ce îmi repetă că nu sunt o mamă oribilă pentru că îi ofer copilului și completare cu lapte praf, pe lângă sân.
.
O mamă care să mă asigure că și ei i-a fost teamă că o să scape copilul pe jos la început.
.
O mamă care să îmi recunoască sincer că și pe ea o enervau sfaturile de genul ”dormi când doarme bebelușul” și ”hai, bucură-te de tot ceea ce trăiești, timpul trece și ei cresc atât de repede!”
.
O mamă care să mă asigure că da, depresia postnatală există, că nu e un moft, un răsfăț sau un alint, că li se poate întâmpla atât mamelor, cât și taților, și că trece, da, trece, doar că uneori ai nevoie de o mână de ajutor și ceva mai multă înțelegere.
.
O mamă care să îmi spună că e logic să fie toată casa vraiște și că nu se întâmplă nimic oribil cu bebelușul dacă parchetul nu e aspirat, praful nu e șters, ciorba nu e caldă și gresia nu e frecată.
.
O mamă care să mă aline și să-mi spună că e normal să mă cert uneori cu tatăl copilului meu, să ne ciondănim ca chiorii în șoaptă în bucătărie, în timp ce bebelușul doarme în camera lui – sau mai bine, să ne certăm pe WhatsApp, fiecare din camere diferite, – și că e firesc să ne simțim dezechilibrați, pentru că venirea pe lume a unui bebeluș este un șoc atât pentru mame, cât și pentru tați. Dar că o să treacă și o să ne regăsim echilibrul.
.
O mamă care să nu îmi spună ”nu ține tot timpul copilul în brațe, pentru că se învață așa și nu-l mai dai jos”.
.
O mamă care să nu îmi zică ”poți să lași nou-născutul să plângă și singur, nu trebuie mereu să te duci să vezi ce e cu el, dă-i ocazia să se liniștească de unul singur”.
.
O mamă care să nu îmi spună ”Nu mai fii așa stresată” / ”Te stresezi degeaba” / ”Eu nu eram așa stresată ca tine”, pentru că nu știu, zău, îndemnuri mai generatoare de stres decât acestea trei pentru o mamă în plină lăuzie cu primul copil.

Dacă aveți o prietenă care tocmai a născut și e acasă cu bebelușul, mai ales dacă este la primul copil, asigurați-vă că îi spuneți, cu blândețe și empatie, lucrurile de mai sus – și că evitați să o bateți la cap cu stereotipuri precum ultimele trei menționate de mine, care doar generează confuzie, nesiguranță și vinovăție. Mamele în lăuzie sunt o specie aparte, care de multe ori evită să ceară ajutor, evită să admită că sunt copleșite, evită să recunoască faptul că unele lucruri nu sunt deloc așa cum și-au imaginat, evită să-și privească tristețea ca pe ceva firesc și, în general, evită. Acolo unde ele pare că s-au închis și s-au distanțat, fiți voi cele care deschid uși și întind poduri către ele. Au atâta, atâta nevoie de uși deschise și poduri întinse.
Tag-uri:

  1. buy estrace 1mg generic – anastrozole 1mg uk order anastrozole 1 mg for sale

  2. semaglutide 14 mg brand – buy cyproheptadine 4mg online cheap buy generic periactin 4mg

  3. buy cenforce for sale – buy cenforce paypal order glycomet generic

  4. purchase motilium generic – buy tetracycline 250mg pills buy generic flexeril

  5. propranolol for sale – order clopidogrel 150mg online methotrexate 2.5mg price

  6. order warfarin 2mg sale – purchase metoclopramide pills cozaar 25mg canada

  7. nexium 20mg brand – buy imitrex 25mg pill order sumatriptan 50mg sale

  8. levaquin 500mg price – cost avodart purchase zantac

  9. mobic online order – buy generic tamsulosin 0.4mg flomax 0.2mg oral

  10. buy cheap generic zofran – order aldactone online cheap simvastatin 20mg tablet

  11. crestor fda warning: Crestor Pharm – CrestorPharm

  12. http://semaglupharm.com/# Where to buy Semaglutide legally

  13. semaglutide dosing for weight loss: Rybelsus side effects and dosage – SemagluPharm

  14. Crestor 10mg / 20mg / 40mg online: Crestor Pharm – Crestor Pharm

  15. Crestor Pharm: CrestorPharm – 20 mg crestor

  16. PredniPharm: PredniPharm – Predni Pharm

  17. niaspan vs crestor Best price for Crestor online USA CrestorPharm

  18. https://semaglupharm.shop/# Rybelsus 3mg 7mg 14mg

  19. http://crestorpharm.com/# rosuvastatin 40 mg brand name

  20. SemagluPharm: SemagluPharm – Semaglu Pharm

  21. Safe delivery in the US rybelsus cost with medicare rybelsus 14 mg

  22. what is generic crestor: rosuvastatin uses – CrestorPharm

  23. CrestorPharm Buy statins online discreet shipping п»їBuy Crestor without prescription

  24. Lipi Pharm: No RX Lipitor online – Lipi Pharm

  25. Crestor Pharm Order rosuvastatin online legally crestor 5mg pictures

  26. https://semaglupharm.com/# Rybelsus for blood sugar control

  27. Rybelsus 3mg 7mg 14mg: SemagluPharm – SemagluPharm

  28. Lipi Pharm: Discreet shipping for Lipitor – lipitor indication

  29. buy medicines online in india India Pharm Global India Pharm Global

  30. https://medsfrommexico.com/# mexican border pharmacies shipping to usa

  31. India Pharm Global: India Pharm Global – India Pharm Global

  32. India Pharm Global: India Pharm Global – India Pharm Global

  33. EFarmaciaIt plasil per indigestione lucen 40 a cosa serve

  34. https://papafarma.shop/# farmacia ed espaГ±a

  35. tester profumi significato: luvion farmaco – EFarmaciaIt

  36. bestГ¤lla gratis bindor: vГ¤tskeersГ¤ttning bГ¤st i test – Svenska Pharma

  37. EFarmaciaIt: EFarmaciaIt – EFarmaciaIt

  38. isdin atencion al cliente ed farmacia espaГ±a dodot sensitive talla 6 plus

  39. Papa Farma vimovo 500 precio Papa Farma

  40. Svenska Pharma Svenska Pharma apotek utbildning

  41. Papa Farma: Papa Farma – ed farmacia espaГ±a opiniones

  42. vårtor i ansiktet bilder apotek vaccin självtest corona apotek

  43. https://papafarma.com/# dietГ©tica central telГ©fono gratuito

  44. Papa Farma: Papa Farma – Papa Farma

  45. producto de parafarmacia: Papa Farma – diprogenta 0 5 mg/g + 1 mg/g crema precio

  46. Papa Farma: efecto citrafleet – elocom pomada para que sirve

  47. hemoroide pute apotek: avfГёringsprГёve apotek – Rask Apotek

  48. julsenap apotek: proteinpulver rea – Svenska Pharma

  49. http://papafarma.com/# ver avatar online castellano

  50. Svenska Pharma: Svenska Pharma – Svenska Pharma

  51. boric acid apotek: Rask Apotek – Rask Apotek

  52. shop farmacia Papa Farma farmacias cerca de mi abierto ahora

  53. Svenska Pharma: kokosolja mot fГ¤stingar – mollusker behandling apotek

  54. Svenska Pharma sГ¶ndagsГ¶ppna apotek doppler apotek

  55. MedicijnPunt: apotheek inloggen – Medicijn Punt

  56. Pharma Jetzt: onlineapothele – medikamente shop apotheke

  57. Pharma Jetzt: internetapotheke selbitz – medikamente online kaufen

  58. Medicijn Punt Medicijn Punt bestellen apotheek

  59. PharmaJetzt PharmaJetzt euro apotheke

  60. Pharma Jetzt: PharmaJetzt – PharmaJetzt

  61. online apotheken wat is mijn apotheek online apotheek – gratis verzending

  62. http://pharmaconfiance.com/# fleur de bach n 39 avis

  63. PharmaJetzt shop apotheke bestellung PharmaJetzt

  64. europese apotheek Medicijn Punt MedicijnPunt

  65. MedicijnPunt: online medicijnen bestellen apotheek – Medicijn Punt

  66. versandapotheke kostenloser versand apotheke artikel internet apotheke

  67. pharmacie dante fleurs de bach livre normandie paris distance

  68. online apotheke gГјnstig: Pharma Jetzt – Pharma Jetzt

  69. betrouwbare online apotheek zonder recept: onlineapotheek – online apotheke

  70. Medicijn Punt Medicijn Punt MedicijnPunt

  71. apothekers: Medicijn Punt – Medicijn Punt

  72. https://medicijnpunt.com/# ons medicatie voor apotheken

  73. apteka den haag: MedicijnPunt – online apotheek nederland

  74. PharmaJetzt PharmaJetzt Pharma Jetzt

  75. PharmaJetzt: pzn apotheke – medizin bestellen

  76. MedicijnPunt: medicijn bestellen – MedicijnPunt

  77. klack 95: Pharma Jetzt – luitpold apotheke bad steben online-shop

  78. onlien apotheke: apotheke internet versandkostenfrei – versandapotheke ohne versandkosten

  79. PharmaJetzt: PharmaJetzt – shop apotheke versandkosten

  80. internet apotheke bad steben: Pharma Jetzt – internet apotheken

  81. medicijne: Medicijn Punt – Medicijn Punt

  82. Medicijn Punt Medicijn Punt MedicijnPunt

  83. apotheke versandkostenfrei ab 10 euro: PharmaJetzt – PharmaJetzt

  84. IndiMeds Direct IndiMeds Direct п»їlegitimate online pharmacies india

  85. Online medicine home delivery: IndiMeds Direct – IndiMeds Direct

  86. RxFree Meds: RxFree Meds – RxFree Meds

  87. https://farmaciaasequible.shop/# farmacias abiertas en bilbao

  88. farmacias a domicilio cerca de mi: farmacia 24 horas alicante – Farmacia Asequible

  89. Farmacia Asequible: envio gratis farmacia – Farmacia Asequible

  90. Farmacia Asequible: Farmacia Asequible – Farmacia Asequible

  91. farmacia abierta ahora: Farmacia Asequible – Farmacia Asequible

  92. tramadol pomada: laboratorio aquilea – casenlax o movicol

  93. Farmacia Asequible farmacia cerca de aquГ­ Farmacia Asequible

  94. movicol genГ©rico vitanatur opiniones Farmacia Asequible

  95. https://meximedsexpress.com/# mexican mail order pharmacies

  96. mexican mail order pharmacies: MexiMeds Express – best online pharmacies in mexico

  97. dibase 50.000 2 flaconcini prezzo: OrdinaSalute – folifill 5 mg prezzo

  98. http://clinicagaleno.com/# farmacia online mas barata madrid

  99. comprar somniferos sin receta puedo comprar la pildora sin receta se puede comprar antibiГіticos sin receta?

  100. se puede comprar cytotec sin receta en espaГ±a: Clinica Galeno – siti farmacia online

  101. farmacia bonola: OrdinaSalute – clensia senza ricetta

  102. https://clinicagaleno.shop/# vitamina c farmacia online

  103. farmacia online singuladerm mascarillas farmacia online espaГ±a donde comprar saxenda sin receta en espaГ±a

  104. https://clinicagaleno.shop/# fluimucil farmacia online

  105. como comprar antidepresivos sin receta grado medio en farmacia y parafarmacia online se puede comprar heparina sin receta

  106. http://clinicagaleno.com/# farmacia online vilafranca

  107. bomullsdotter apotek: pulsoksymeter apotek – sitronolje apotek

  108. apohteek apotheken nederland online apotheke

  109. kollagen apotek: sykehus apotek – badebleie apotek

  110. akut p piller apotek ГҐderbrГҐck bilder rosenrot apotek

  111. p-piller apotek: glycerin apotek – calendula salve apotek

  112. destillert vann apotek tГёfler apotek ГҐpent apotek i pГҐsken

  113. http://tryggmed.com/# elektrolytt pulver apotek

  114. apotheek recept: Medicijn Punt – apotheek aan huis

  115. hГҐrsaks apotek Trygg Med munnskyllevann apotek

  116. online apotheke: Medicijn Punt – medicijnen online kopen

  117. apotheken nederland Medicijn Punt antibiotica kopen zonder recept

  118. https://indiamedshub.com/# indian pharmacies safe

  119. IndiaMedsHub: IndiaMedsHub – top 10 pharmacies in india

  120. buy lexapro no prescription Lexapro for depression online where to buy generic lexapro

  121. https://lexapro.pro/# best price for lexapro generic

  122. https://lexapro.pro/# Lexapro for depression online

  123. Isotretinoin From Canada: USA-safe Accutane sourcing – generic isotretinoin

  124. isotretinoin online: generic isotretinoin – Isotretinoin From Canada

  125. Accutane for sale order isotretinoin from Canada to US USA-safe Accutane sourcing

  126. https://lexapro.pro/# buy lexapro no prescription

  127. lexapro 20 mg coupon: Lexapro for depression online – Lexapro for depression online

  128. lexapro generic brand name: lexapro coupon – Lexapro for depression online

  129. https://lexapro.pro/# Lexapro for depression online

  130. Accutane for sale order isotretinoin from Canada to US buy Accutane online

  131. medication lexapro 10 mg: Lexapro for depression online – where can i purchase lexapro online

  132. isotretinoin online: purchase generic Accutane online discreetly – buy Accutane online

  133. Lexapro for depression online: Lexapro for depression online – Lexapro for depression online

  134. https://reliefmedsusa.com/# order corticosteroids without prescription

  135. NeuroRelief Rx NeuroRelief Rx NeuroRelief Rx

  136. Relief Meds USA: ReliefMeds USA – Relief Meds USA

  137. https://reliefmedsusa.com/# order corticosteroids without prescription

  138. https://reliefmedsusa.com/# order corticosteroids without prescription

  139. https://indigenixpharm.com/# Online medicine home delivery

  140. CanadRx Nexus: CanadRx Nexus – CanadRx Nexus

  141. MexiCare Rx Hub: MexiCare Rx Hub – MexiCare Rx Hub

  142. http://glucosmartrx.com/# can you take rybelsus with other medications

  143. jollibet: jollibet app – Jollibet online sabong

  144. maglaro ng Jiliko online sa Pilipinas: Jiliko login – Jiliko login

  145. Mandiribet: Bonus new member 100% Mandiribet – Bonus new member 100% Mandiribet

  146. https://betawinindo.top/# Withdraw cepat Beta138

  147. jollibet login: jollibet – jollibet app

  148. Rut ti?n nhanh GK88: GK88 – Rut ti?n nhanh GK88

  149. Link alternatif Abutogel: Jackpot togel hari ini – Abutogel

  150. Jiliko bonus: jilwin – jilwin

  151. Abutogel: Link alternatif Abutogel – Abutogel

  152. Onlayn kazino Az?rbaycan: Pinco il? real pul qazan – Kazino bonuslar? 2025 Az?rbaycan

  153. Abutogel: Jackpot togel hari ini – Situs togel online terpercaya

  154. Jiliko app: Jiliko bonus – Jiliko bonus

  155. Onlayn rulet v? blackjack: Canli krupyerl? oyunlar – Etibarli onlayn kazino Az?rbaycanda

  156. Link vao GK88 m?i nh?t: Dang ky GK88 – Khuy?n mai GK88

  157. indian pharmacies safe: Indian Meds One – Indian Meds One

  158. Indian Meds One: indian pharmacies safe – Indian Meds One

  159. Tadalify: Tadalify – Tadalify

  160. https://kamameds.com/# Safe access to generic ED medication

  161. Kamagra reviews from US customers: Compare Kamagra with branded alternatives – Online sources for Kamagra in the United States

  162. SildenaPeak: SildenaPeak – SildenaPeak

  163. Tadalify: Tadalify – Tadalify

  164. Online sources for Kamagra in the United States: Fast-acting ED solution with discreet packaging – Online sources for Kamagra in the United States

  165. Tadalify: Tadalify – Tadalify

  166. Online sources for Kamagra in the United States: Compare Kamagra with branded alternatives – ED treatment without doctor visits

  167. SildenaPeak: SildenaPeak – SildenaPeak

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *