Copilul MeuMom Enough

Cum răspundem sfaturilor nesolicitate și enervante? 7 strategii pentru părinți

De când am anunțat că sunt însărcinată și că în mica noastră familie își va face locul în curând un bebeluș dolofan, numărul sfaturilor nesolicitate pe care le-am primit au crescut direct proporțional cu burta mea, au explodat o dată cu nașterea și s-au menținut într-un ritm constant de cel puțin 5 pe săptămână de atunci – numărul lor urcând vertiginos o dată cu plimbările prin parc, vizitele, Sărbătorile sau evenimentele de tip nunți, botezuri, cumetrii. Ceva la chipul nedormit al proaspetelor mămici aparent strigă ”Ajutor, sunt varză! Habar n-am ce să fac cu ăsta mic, cineva să mă sfătuiască, vă rog!”, de aproape fiecare persoană cunoscută sau nu de pe o rază de 2 kilometri se vede nevoită să îi prezinte cu insistență un pachet de sfaturi nesolicitate și, de multe ori, tare enervante.

De la ”Are un an și încă îl alăptezi? Trebuie înțărcat cât mai repede, vezi, de aia nu mănâncă!” la ”Pe vremea mea, dacă nu erau cuminți, copiii primeau bătaie și erau puși la colț”, de la eternul ”Nu îl mai lua mereu în brațe, că se învață așa și nu îl mai dai jos!” la ”Dormiți cu el în pat? Este un mic manipulator, trebuie să îl lăsați să plângă până se învață”, aparent toată lumea are idei precise și ferme despre cum ar trebui să ne creștem copiii. Și dacă de multe ori le putem ignora cu grație, când sunt primite din partea vânzătoarei de la patiseria din colț sau a bunicuței care își plimbă nepoțelul prin parc, uneori acestea reușesc să ne enerveze, să ne copleșească și să pună presiune pe umerii noștri, dacă vin insistent din partea apropiaților.

Vă las în cele ce urmează 7 strategii pe care le aplic eu atunci când primesc sfaturi nesolicitate enervante, în speranța că poate vă ajută să treceți mai lin, mai cu grație și mai fără accese de furie prin ele. Dacă le încercați și aplicați, dați-mi de veste, iar dacă aveți și alte soluții, lăsați-le într-un comentariu, să mai îmbogățim lista.

1. Strategia ”Explicații calme”.

Dacă am timp, am stare și chiar vreau să-mi fac interlocutorul să înțeleagă de ce am ales un anumit lucru pentru bebelușul și familia mea, încerc să îi explic calm punctul meu de vedere și raționamentul logic din spatele lui. Această strategie este foarte bună pe termen lung, pentru că scopul ei este acela de a împiedica sfaturile nesolicitate repetate din partea aceleiași persoane (am avut cu toții o mătușă care la FIECARE întâlnire de familie ne întreaba cât mai alăptăm sau de ce nu îi punem copilului o căciuliță pe cap, nu?). Putem explica, pe un ton liniștit, de exemplu: ”Pentru noi în acest moment funcționează foarte bine să dormim în același pat cu copilul nostru, el încă se trezește de mai multe ori pe noapte pentru sân și dacă doarme lângă noi este mai liniștit, leagă mai multe ore de somn, iar noi ne odihnim suficient. Când suntem mai odihniți, ne și merge mai bine, soțul lucrează mai repede și se implică în treburile casei cu spor, eu am multă răbdare cu cel mic și sunt mai eficientă, bebelușul este vesel și cooperant, toată lumea are de câștigat. Când nu o să mai funcționeze treaba asta pentru mine, soțul meu sau bebelușul nostru, vom face o schimbare, dar deocamdată varianta asta este optimă pentru noi, mulțumim!”

2. Strategia ”Există o explicație științifică”.

Pentru unii, explicațiile voastre calme și liniștite despre ce este mai bine pentru voi nu o să funcționeze deloc, pentru că, nu-i așa, ei știu fără drept de apel ce este de fapt mai bine pentru voi. Dar poate în cazul lor chiar funcționează explicațiile științifice pe care și voi v-ați bazat alegerile. Așa că puteți să le prezentați pe acestea – cine știe, poate vor apela la gândirea lor critică și vor face ei înșiși anumite schimbări în propriul comportament. Puteți spune, cu încredere și hotărâre: ”Noi am decis să nu ne lovim, pedepsim și jignim copilul. Este firesc ca la această vârstă să aibă de multe ori un comportament care poate fi considerat sfidător, necooperant, brutal. Studiile în neurobiologie și în psihologia copilului arată chiar acest lucru, că la vârsta aceasta creierul lor este insuficient dezvoltat pentru a se putea controla sau stăpâni – e de datoria noastră să îl învățăm să facă acest lucru, fără să îl pedepsim, lovim sau abuzăm”.

Vă pot lăsa aici și niște exemple. Un studiu care a urmărit un număr de copii mici din Washington D.C. până la vârsta de 5 ani a concluzionat că ”supunerea frecventă este uneori asociată cu neadaptarea”, și că ”un anumit grad de rezistență la autoritatea parentală poate fi un semn bun”.  Alți doi psihologi au descris în ”Journal of Abnormal Child Psyhology” un fenomen îngrijorător pe care l-au numit ”supunere compulsivă”, în care frica celor mici față de părinți îi determină să facă orice li se spune, imediat și fără să gândească. Mulți psihologi discută despre consecințele emoționale ale nevoii exagerate de a le face pe plac adulților și de a se supune – ”ei evidențiază faptul că acești copii uimitor de cuminți fac ce le spun părinții și devin ceea ce își doresc părinții, însă prețul este că adesea se pierd pe sine”. (Studii preluate din ”Parenting Necondiționat” de Alfie Kohn, pagina 9, găsiți toate studiile și paginile de la care au fost luate citatele la pagina 197).

3. Strategia ”Scurt și elegant”.

Când variantele de mai sus nu funcționează, pentru că persoana respectivă nu înțelege nici de vorbă bună, nici de știință, am văzut că de multe ori funcționează varianta scurtă și elegantă, pe care am și prezentat-o în Reel-ul de ieri de pe Instagram. Aceasta presupune să răspundeți politicos ceva de genul ”Mulțumim pentru sfat, dar noi procedăm altfel. Și suntem foarte mulțumiți de felul în care ne creștem copilul. E în regulă dacă avem păreri diferite”. Astfel vă informați interlocutorul că părerea voastră este alta, fără să mai intrați în detalii, și îl asigurați că sunteți foarte mulțumiți de decizia voastră, atât de mulțumiți încât nu mai aveți nevoie și de alte sfaturi, e ok, sănătate să avem, putem să cădem de acord că nu cădem de acord. Opriți discuția aici, pentru că n-are rost să mai intrați în alte detalii dacă punctele 1 și 2 nu au funcționat cu persoana respectivă.

4. Strategia ”O să mă gândesc la asta, mulțumesc”.

Aceasta devenise, de departe, strategia pe care am abordat-o cel mai des, mai ales când era vorba de persoane necunoscute de prin parc, magazin sau diverse săli de așteptare, iar eu nu aveam nici chef, nici răbdare să fac cu ei teoria chibritului. Ascultam absentă sfatul lor, le zâmbeam, le spuneam frumos ”O să mă gândesc la asta, mulțumesc”, și treceam mai departe fără să mă sinchisesc. De cele mai multe ori, ei se simt bine pentru că le-a fost luat în considerare sfatul uimitor, iar voi vă vedeți de viață – chiar nu trebuie să educăm și să oferim explicații tuturor. Bine, puteți apela și la varianta iubitului meu, adică să treceți mai departe ignorând complet persoana respectivă sau aruncându-i priviri ucigătoare care nu invită la nicio conversație, dar mie nu-mi vine să procedez chiar așa.

5. Strategia ”Impun limită: Nu mai vreau să vorbesc despre asta”.

Cunoscută neoficial și ca Strategia ”Îți vorbesc ca unui toddler, pentru că aparent acolo îți este nivelul de înțelegere”, această abordare este una destinată mai ales persoanelor apropiate, care insistă cu anumite sfaturi și remarce de-a dreptul obositoare, și cu care ați încercat, pe rând, fiecare dintre abordările de mai sus, fără succes. Poate e vorba de o soacră care insistă să-i dați și lapte praf bebelușului, care de altfel se dezvoltă armonios fiind alăptat exclusiv, sau un unchi care nu suportă țipetele toddlerului vostru și vă tot presează să-l ”educați” cu niște palme la fund, sau poate e vreun verișor fără copii care vă ironizează constant pentru că încă dormiți cu toddlerul în pat. Cel mai bine este să aplicați, ca unui toddler, limite blânde, politicoase și ferme: ”Am auzit ce mi-ai spus și am înțeles punctul tău de vedere. Eu nu procedez așa, eu am ales să procedez altfel. Deja discuțiile acestea repetate mă deranjează și aș vrea să te oprești. Dacă vei continua, mă văd nevoită să mergem acasă, chiar nu vreau să mai stau aici”.

Așadar, ca unui toddler, mai întâi îl validați pe interlocutor, îl asigurați că punctul lui de vedere a fost auzit: ”Am auzit ce mi-ai spus și am înțeles punctul tău de vedere”. Apoi, tot ca unui toddler, îi explicați punctul vostru de vedere și setați o limită: ”Eu nu procedez așa, eu am ales să procedez altfel. Deja discuțiile acestea repetate mă deranjează și aș vrea să te oprești.” Iar apoi, tot ca unui toddler, îi prezentați ce consecință va avea faptul că el nu vă respectă limitele: ”Dacă vei continua, mă văd nevoită să mergem acasă, chiar nu vreau să mai stau aici”. Scurt, politicos, dar ferm.

6. Strategia ”Păstrez distanța de acum înainte, discuțiile acestea nu îmi fac bine”.

Dacă nici varianta de mai sus nu a mers, este momentul să aplicați consecința menționată mai sus și să păstrați distanța față de acea persoană. Cu tot dragul și politețea vă spun că cel mai important pentru un copil este sănătatea mentală a părinților lui – iar noi, ca părinți, suntem oricum mult prea obosiți, stresați, secătuiți și epuizați ca să mai tolerăm în jurul nostru persoane toxice, discuții frustrante, oameni care nu înțeleg de vorbă bună sau vizite în case care ne dau o stare proastă. Îndepărtați-vă de persoana respectivă, dar explicați-le clar și onest care sunt motivele: ”Nu mai vin la tine pentru că insiști mereu să aduci în discuție alăptarea, și asta mă deranjează. Dacă crezi că poți să nu mai deschizi acest subiect, OK, o să vin, dar dacă iar începi cu sfaturile, mai bine rămân acasă”. Este o strategie mai dură, dar până la urmă este cât se poate de onestă și transmite un mesaj clar: ”Hei, nu mă simt respectată, nu mă simt bine, nu îmi place compania ta. Putem continua să ne vedem dacă îmi respecți rugămintea de a nu mai vorbi despre acest subiect. Dacă nu, nu”.

7. Strategia ”Hmmm, stai așa că ăsta e un sfat bun”.

Am lăsat intenționat la urmă această strategie pentru că, de multe ori, din cauza oboselii, hormonilor sau stresului, nu ne dăm seama că poate cel de lângă noi chiar ne dă un sfat nesolicitat, dar bun. Eu ador feedback-ul, îmi place să le ofer brandurilor de la care cumpăr review-uri oneste despre produsele și serviciile lor, și așa cum ele beneficiază de pe urma acestui feedback, la fel multor părinți poate le prinde bine un sfat bun la momentul potrivit. De exemplu, o mamă de pe Facebook mi-a oferit un sfat nesolicitat, dar neprețuit când mi-a atras atenția că centurile de la scoica auto a copilului ar trbeui mutate pe o treaptă superioară – într-adevăr, îl deranjau foarte tare pe Mircea, dar eu uitasem despre acel aspect menționat în manualul scoicii. O bunicuță mi-a atras atenția în parc că nu ar trebui să îmi port rucsacul pe mânerul de la cărucior dacă este foarte greu, pentru că ar putea dezechilibra căruciorul, chestie la care nu mă gândisem, dar care era chiar o observație pertinentă. Așadar, țineți totuși mintea deschisă pentru acele sfaturi prețioase (din marea de sfaturi nesolicitate și enervante), care chiar sunt oferite pertinent, frumos, cu tot dragul și cu multă înțelepciune.

Voi ce sfaturi enervante ați primit de când sunteți părinți? Și, mai ales… cum ați reacționat?

Tag-uri:

Câteva comentarii

  1. Avatar

    Foarte interesant articolul ! Mă regăsesc în fiecare rânduleț scris :)) Hmm…ce sfaturi enervante am mai primit? Menționez că piticul meu are 1 an și 3 luni.
    1. Dulciurile – de ce nu ii dau sa guste? Am încercat să îi dau să pună puțin limba pe un ou Kinder de Crăciun , cu bunicii din partea soțului pe video. Bineînțeles că el nu a vrut, m-a refuzat categoric (yuhuu). Răspunsul bunicii a fost:”Păi dacă nu i-ai dat până acum sa guste, de-aia nu vrea, nu știe gustul” :))) Tare amuzant, recunosc 🙆😅 Să nu mai spun că de față cu noi a incercat să îi de-a cozonac, vinete cu maioneză din felia ei mușcată 🙄 – în condițiile în care îi făcusem eu separat fara maioneză și alți crocobauri. 🤷
    2. Insistă foarte mult cu mâncarea – “Dar ai incercat sa ii dai x aliment? Mai încearcă. Hai, mai mănâncă. Dar nu îi dai și felul 2? Nu ii dai chiftele? Ce au? Nu am pus multa sare .” Și lista poate continua la nesfârșit. 🤦
    3. Olițaaaaa- când faci la oliță? L-ai pus ? Și nu face? Mai încearcă. De ce nu face? 🤦🤷
    4. De ce strănută? E răcit?
    5. De ce bagă mâinile/ jucăriile in guriță? Îi este foame? Dă-i să manance.
    6. Nu mănâncă prea mult? Iar mănânca? (Lapte matern)🤷
    Cum reacționez? Greu de spus…uneori mă enervez, mai ales că toate aceste sfaturi nesolicitate vin de la bunicii din partea soțului – și nu numai o fată…de N ori 🙄🤦
    Am câteva și de la mama .😅 “Să stau lăuză în casă, să nu cumva sa ies 40 de zile, că arde calea in spatele meu, e de rău, rău “😅 Inițial, am ignorat-o, i-am spus frumos să mă lase cu ideile astea. Dar am ajuns să fac ca ea. De ce? De frică. Pentru că răspunsul ei a fost : “Treaba ta, ai să vezi tu ce se poate întâmpla dacă nu faci așa” 🙈
    Aha… și moțul 🙆🤦 “Trebuie neapărat să îi iei moțul, așa se face. Așa trebuie. ”
    Cred că ar mai fi, dar nu îmi mai amintesc 😂 V-am înnebunit! 🙈

    Mulțumesc tare mult de articol și de sfaturi ! Am să încerc să țin cont de ele. Zi frumoasă !❤️🤗

    1. Avatar

      Să îi dea, fără cratimă 🙈

      1. Cătălina

        Dadada, no worries, si eu tastez repede si fac typos 🙂

    2. Avatar

      I hear you!

    3. Cătălina

      Vaaaaaaai, Larisa, ce am mai ras, mai ales ca pe TOATE le-am auzit, culminand cu cea cu motul – nici noi nu i-am taiat motul lui Mirc, n-am inteles de ce ar trebui sa facem asta, lucru care a dus la 8378291 intrebari si insinuari. :)))) Cu mare drag, multumesc si eu ca l-ai citit! 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *