Acum câteva săptămâni, Mircea oarecum a aflat pentru prima oară că el oarecum nu a fost hrănit doar la sân, ci ca a primit oarecum și lapte praf. Oarecum. E o poveste mai sensibilă, dacă vă triggeruiește în vreun fel alăptarea, laptele praf sau hrănirea mixtă, treceți mai departe fără vinovăție peste acest articol.
A început dintr-o gafă de-a mea. I-am trimis un mesaj vocal unei prietene care încearcă să alăpteze despre experiența mea cu Zeni, și fără să mă gândesc, i-am spus la sfârșit că, față de experiența cu Mircea în care trebuia să mă car după mine oriunde cu biberoane, lapte praf, termosuri și apă caldă (sau chiar și sterilizator în excursiile de când era foarte mic), alăptarea mi se pare incomparabil mai simplă la capitolul gestionare și eficiență. Mircea a auzit ultima parte a conversației și m-a întrebat curios: ”Ce înseamnă lapte praf?! La ce folosește?! Eu am băut lapte praf?”
Am fost sinceră cu el și i-am răspuns, pe înțelesul lui, la tot ce m-a întrebat. Nu-și mai amintea nimic, am renunțat la biberoane și lapte praf pe la un an și 2 luni, își amintește doar cănile cu lapte de vacă pe care le bea și acum.
Apoi, câteva zile mai târziu, a prins din zbor o conversație între mine și Dorin în care îi spuneam că vreau să îmi comand un medalion cu lapte matern. ”Ce înseamnă medalion cu lapte matern?! La ce folosește?!” s-a auzit brusc de lângă noi. Așa că am fost sinceră cu el și din nou i-am răspuns, pe înțelesul lui, la tot ce m-a întrebat. Că aceste medalioane se fac din lăpticul de la sân ca să le amintească mămicilor de perioada în care copilașii erau miiiiiici, mici, bebeluși, și stăteau la pieptul lor. Că oricum, nicio mamă nu uită vreodată aceste momente pline de iubire, dar că e ca o mică bijuterie pe care să o privească și să își amintească de momentele în care copiii ăștia mari erau miiiiiici, cât o păpușică.
Paranteză. Niște mame îmi scriu deja că ar fi trebuit să îl mint sau să schimb subiectul. Înțeleg, este un subiect inconfortabil, dar nu îmi place să îl mint, până acum nu l-am mințit niciodată, chiar dacă uneori m-am chinuit mult să-i explic lucruri mai complexe într-un limbaj ca pentru 3 ani. Nici nu îmi place să schimb subiectul, nici să îi spun ”îți explic când vei fi mai mare” – ador curiozitatea lui și cred că este o dovadă de respect să îi răspund la întrebari, din nou, într-un mod adaptat pentru vârsta lui mică.
Tristețea lui cea mai mare a venit însă în momentul în care și-a dat seama că nu pot să fac un medalion folosind lapte matern rămas de pe vremea în care îl alăptam pe el. Vă spun sincer că mi s-a rupt nițel inima în două în timpul următoarei conversații:
– Vreau să ai un medalion cu lapte matern și din lapticul pe care l-ai avut la mine! Unul cu inimioară și în inimoară, lăpticul.
– Mi-ar plăcea asta, puiule, dar din păcate nu mai am niciun pic de lăptic de atunci, a fost acum 3 ani.
– De ce nu mai ai niciun pic de lăptic?
– Pentru că pe vremea aceea nu știam că se pot face astfel de medalioane și nu am păstrat niciun pic de lapte.
– De ce nu ai păstrat niciun pic de lapte?
– … pentru că nu m-am gândit să păstrez. Îmi pare rău. Ar fi trebuit să păstrez.
– Ai pompat lapte cu pompa mare de sân?
– Am pompat.
– Și l-ai pus la congelator?
– L-am pus.
– Și nu ai păstrat?
– Nu am păstrat…
– Vreau și eu un medalion care să-ți amintească de faptul că am fost mic!
– …
Mda. Înțelegeți cât de grea îmi era inima. Mai ales cu geloziile față de noul bebe, pe care Mircea nu le verbalizează direct, dar știu că le simte.
Apoi, ca un făcut, fără să bănuiască epopeea noastră, îmi scrie Oana de la Mokkoatelier, cea care a făcut colecția #CuInimaLaPurtător , un designer minimalist de bijuterii din lemn frumoase foc – ia uitați ce frumoase foc! – și îmi zice: ”Dar nu vrei tu, Cătălina, una din inimile mele? Uite, una așa, de mamă, cu încă două inimioare mici în ea, pentru Zeni și pentru Mircea? Pe ce culoare vrei tu!” Și îmi vine ideea genială.
Îl chem pe Mircea la telefon și îi zic: ”Mami, ia uite! Am găsit medalionul PERFECT, cu inimioară, ca să ne amintească de faptul că ai fost și tu mic!” – și îi arăt niște medalioane de-ale Oanei.
A înnebunit. A înnebunit pe loc de drag. S-a topit tooooot lângă mine, de plăcere.
L-am ales pe el shttps://mokko.ro/ A ales culoarea (”roșu aprins, ca inima lui mami”) și modelul (”o inimă mare cu o inimioară mică înăuntru, te rog nu două, că pentru Zeni o să ai medalion cu lăptic, te rog doar una”) și a decis că eu voi purta inima mare, iar el inima mică.
Inimile noastre au ajuns chiar azi de la Oana. Voi le vedeți înaintea lui Mircea. Vă spun sincer că sunt fleașcă de emoție și că o să plâng și înainte, și în timpul, și după ce i le arăt.
Și vă mai spun că nu cred că o să o dau jos prea curând. Oricum, nici nu cred că mă va lăsa.
