Din BucătărieMom Enough

Cuptorul cu microunde NU este periculos, folosiți-l cu încredere!

”Cuptorul cu microunde dăunează grav sănătății!”

”Mâncarea încălzită la cuptorul cu microunde își pierde toți nutrienții și devine toxică pentru organism.”

”Cuptorul cu microunde schimbă structura moleculară a apei și ingredientelor și le face nocive.”

”Radiațiile de la cuptorul cu microunde pot cauza cancer, pot deteriora sistemul uman de reproducere, sistemul imunitar și sistemul nervos central.”

Dacă aș fi primit un leu pentru fiecare mit pe care l-am auzit despre cuptorul cu microunde și un euro fiecare dată când cineva îmi spune, apocaliptic, că trebuie să renunț la el ca să nu îmi mai otrăvesc sistematic întreaga familie plus câinele, ei bine, aș fi fost suficient de bogată încât să-mi pun câte zece cuptoare cu microunde în fiecare cameră a apartamentului meu. De unde era un ajutor de nădejde, cuptorul cu microunde a devenit un paria al bucătăriilor, iar pe multe grupuri de mame i s-a pus cruce cu fermitate. Păcat.

Pentru că mă irită maxim miturile acestea promovate catastrofic și nefondat în online, dar mai ales pentru că o mulțime de mame renunță la confortul și ajutorul pe care îl aduce un astfel de cuptor de teamă să nu le facă rău celor dragi, am zis că e momentul să aduc puțină claritate pe subiect. Așa că am stat de vorbă cu Andrei Mario Ivan, șef de lucrări doctor inginer la Facultatea de Inginerie Industrială și Robotică din cadrul Universității Politehnica din București.

Din interviul de mai jos veți afla cum funcționează cuptorul cu microunde, dacă este într-adevăr periculos pentru sănătate, dacă este cancerigen, dacă schimbă structura moleculară a alimentelor, dacă hrana încălzită cu ajutorul său devine toxică, dacă emană radiații periculoase, dacă ne iradiază mâncarea și pe noi și pe câinii noștri – și alte mituri care tot circulă prin jur provocând panică inutilă.

Sunny Side Up: De câțiva ani se tot vorbește în online și nu numai despre pericolul utilizării cuptorului cu microunde. Este realmente periculos pentru sănătate să încălzești mâncarea la cuptorul cu microunde?

Andrei Mario Ivan: Mai întâi, haideți să clarificăm un lucru. O să vorbesc foarte mult în cele ce urmează despre radiație. Vreau să fie foarte clar încă de la început că nu trebuie să ne speriem de acest cuvânt. Este vorba de RADIAȚIE, nu RADIOACTIVITATE. Prin radiație, vom înțelege energia care radiază dintr-o anumită sursă. Cuptorul cu microunde încălzește mâncarea prin expunere la radiația electromagnetică. În spectrul electromagnetic, aceste cuptoare funcționează în domeniul microundelor. Hai să privim un pic la imaginea de mai jos:


(Sursa foto aici).

În acest spectru electromagnetic intră toate undele, razele, cum vreți să le spunem. Undele pe baza cărora funcționează radioul, infraroșiile (alte unde de care unora le este teamă pe nedrept), spectrul vizibil (da, culorile sunt de fapt niște lungimi de undă) și razele X, Gamma, etc. Toate sunt RADIAȚII în spectrul electromagnetic. Ne omoară radioul? Telecomanda de la televizor? Becul din casă, lumina soarelui, culorile pe care le vedem atunci când obiectele reflectă lumina? Nu, poate numai dacă ne raportăm la povestea cu drobul de sare. Buuun, deci acum știm că, dacă vorbim de radiație, nu ne referim obligatoriu la ceva periculos. De fapt, din toată povestea asta de mai sus, în afară de o mică problemă legată de căldură, doar radiațiile de deasupra spectrului vizibil sunt periculoase.

Aceste unde reprezentate în imaginea de mai sus sunt, fiecare, caracterizate de trei mărimi: frecvență, lungime de undă și energie. Undele din partea de sus a imaginii au frecvență mare, lungimi de undă foarte scurte și poartă o cantitate mare de energie. Din cauza acestei cantități mari de energie, aceste unde (ultraviolete, raze X, raze Gamma) sunt numite radiații ionizante, pentru că pot ioniza atomii și astfel pot cauza reacții chimice. Evident că, dacă vom coborî sub nivelul ultravioletelor, intrăm în spectrul vizibil și aceste unde, împreună cu tot ce este mai jos pe acest spectru, nu mai sunt periculoase din acest punct de vedere, pentru ca nu mai au suficientă energie. Cred ca a observat toată lumea că nu pățim nimic dacă stăm într-o încăpere foarte bine iluminată și vopsită în culori puternice. Însă, dacă stăm expuși mult la soare vara, fară protecția unei creme, riscăm niște cancer de piele, dar nu din cauza luminii vizibile, ci din cauza radiațiilor ultraviolete (care, am spus mai sus, intră în categoria radiațiilor ionizante).

Ok, am stabilit că radiațiile care se află sub ultraviolete în spectrul electromagnetic nu sunt ionizante și nu determină reacții chimice atunci când interacționează cu materia. Am scăpat de grija aceasta. Dar sunt alte pericole? Da, evident. Orice radiație electromagnetică este strâns legată de căldură. Da, culorile au legătură cu căldura, în felul acesta putem estima temperatura unei stele foarte îndepărtate doar prin observații astronomice, prin telescop. Așadar, radiațiile pot încălzi materia care le absoarbe, pentru că în momentul în care acestea întâlnesc o suprafață, se transformă în energie. Răspunsul la întrebare? Nu este periculos pentru sănătate să încălzești sau să gătești mâncare la cuptorul cu microunde, dar microundele sunt foarte periculoase, dacă reușești să bagi mâna înăuntru în timp ce funcționează, o sa te arzi. Bineînțeles, asta se întâmplă și dacă bagi mâna în cuptorul cu gaz sau cel electric în timpul funcționării fiindcă ghici ce, toate aparatele astea prepară TERMIC mâncarea.

Hai să clarificăm pentru toată lumea cum funcționează un cuptor cu microunde și cum încălzește el mâncarea, ca să vedem în ce măsură modul său de funcționare ar putea fi periculos pentru sănătate, pe termen scurt sau lung.

Simplu. Aceste aparate bombardează materia cu microunde. Multe molecule, în special cele de apă, sunt încărcate pozitiv la un capăt și negativ la celălalt, și astfel încep să se miște și să se rotească încercând să se alinieze cu câmpul electric generat de microunde. Energia generată de mișcare produce căldură și mâncarea se încălzește. Microundele însă pot penetra materia pentru cele mai multe tipuri de mâncare în jur de 1 cm, restul fiind încălzit prin transfer de căldură de la acest strat exterior. Așadar, tot ce face cuptorul cu microunde este să miște moleculele din mâncare. Destul de inofensiv… După cum am mai spus, energia microundelor nu este suficient de mare ca să determine modificări chimice ale materiei cu care interacționează, așa că nu sunt cauzatoare de cancer sau alte afecțiuni. Dar modul de funcționare poate fi periculos pe termen scurt, exact ca un cuptor clasic pentru că, dacă ajungi în raza de acțiune a microundelor… poți sa te arzi. Totuși, nu va faceți probleme, orice cuptor cu microunde este conceput să țină în interior radiațiile, exact cum un cuptor clasic este făcut să țină în interior căldura. 

De unde crezi că a pornit acest mit? Există vreun sâmbure de adevăr în toată povestea, o informație reală, dar percepută strâmb de publicul larg?

Depinde. Dacă vrem să aflăm exact punctul de plecare, momentul în care s-a produs fractura de logică și care a fost eroarea de raționament care a produs-o, este foarte greu. Dar mecanismul de apariție și propagare a dezinformării nu este greu de imaginat. Cineva a făcut la un moment dat, intenționat sau nu, un raționament greșit, dar nu strigător la cer, ci unul cu una sau două erori observabile doar de persoane cu o anumită pregătire în domeniu. Mai departe, acest raționament a părut credibil și a avut priză, pentru că atinge doua puncte sensibile pentru oameni: pericolele pe care le ascund aparatele electrocasnice, pe care le utilizăm zi de zi, și povestea cu descoperirile astea moderne care sunt comode, dar periculoase pentru sănătate. 

Ceva mituri legate de cuptorul cu microunde există. Unul dintre ele spune că mâncarea este încălzită dinspre interior înspre exterior. Aici este un exemplu de raționament aparent adevărat, dar care are o mică fisură, pe care o poți observa dacă acorzi un pic de atenție. E adevărat că poți descoperi unele mâncăruri care sunt mai calde la interior decât la exterior după ce au fost băgate la microunde. Asta pentru că, după cum spuneam, microundele interacționează cu moleculele din mâncare și le face să se miște. Unele molecule, cum ar fi cele din apă, reacționează mai bine la acest fenomen, și astfel zonele unde avem conținut mai mare de apă se vor încălzi mai repede și, în funcție de condiții, uneori mai mult decât zonele cu conținut mai scăzut de apă. Și dacă această zonă cu multă apă este mai spre centru, se poate înțelege ușor rezultatul. De exemplu, avem o plăcintă cu vișine. Vișinele sunt în general la interior și reprezintă zone cu umiditate mai mare, deci se vor încălzi mai repede decât restul plăcintei.

Un alt mit spune că frecvența microundelor intră în rezonanță cu moleculele din apă și astfel apare fenomenul de încălzire. Mai mult, susținătorii acestei teorii completează cu faptul că apa astfel expusă la microunde este dăunătoare, omoară plantele și așa mai departe. Greșit. Moleculele din apă au niște frecvențe de rezonanță, dar acestea nu au nici o legătura cu frecvențele microundelor. Iar mecanismul de încălzire nu este acesta, l-am explicat anterior.

Oricum, ca să închei, cuvântul cheie în toată această panică este ”radiație”. Ei bine, am spus de la bun început, microundele nu sunt radioactive, radiația nu înseamnă radioactivitate, iar mâncarea nu este iradiată. Repet, ca sa rezum, toate teoriile care induc panică legată de cuptoarele cu microunde au fost lansate de niște oameni care ori aveau anumite interese nu tocmai lăudabile, ori au vrut sa facă pe deștepții și s-au apucat sa teoretizeze pe subiecte pe care nu le cunoșteau suficient.

În general, cei care susțin pericolul cuptoarelor cu microunde spun că microundele modifică substanțele nutritive din alimente și că aceste schimbări se produc când alimentele ajung în sângele consumatorilor. În ce măsură este adevărată treaba asta?

În primul rând, sa scapam de povestea că schimbările se produc atunci când alimentele ajung în sângele consumatorului. E o inepție. Nu sunt medic, nici nutritionist, dar bunul simț îmi spune că e o fantezie să pretinzi că structura moleculelor din alimente se modifică (ceea ce nu este adevărat, și ăsta este un lucru demonstrat), dar modificarea nu apare imediat, nici în momentul digestiei, ci abia după ce substanțele, prelucrate și întoarse pe toate fețele în interiorul organismului, ajung în sânge. Oricum, ceea ce știu cu siguranță este contextul acestor ipoteze. Au fost unii care au făcut unele teste (care nu au arătat vreun fundament științific riguros și care nu au apărut în lucrări științifice de specialitate) prin care au tras concluzia că prin expunerea la microunde se modifică ADN-ul alimentelor și corpul nostru nu îl mai recunoaște. Astfel, alimentele devin dăunătoare. Mă rog, deja cred că am consumat prea multe rânduri cu povestea asta, dar pe scurt, discuția includea și apa. De când apa are ADN? Și de când organismul nostru verifică ADN-ul mâncării? E ca un cod de acces? În fine, mă opresc aici cu partea asta.

Rămâne chestiunea modificării nutrienților din mâncare. Modifică microundele nutrienții din mâncare? Da. Așa cum îi modifică orice procedeu termic de preparare. Prin preparare termică, nutrienții se pierd în principal prin transferul acestora către apa folosită la fierbere (ciorbă, cineva?). Asta se întâmplă și pe aragaz, și în cuptorul clasic, oriunde. OMS ne arată că o mâncare pregătită la microunde are cel puțin tot atâția nutrienți câți are una pregătită pe aragaz sau la cuptor. Pe lângă asta, există articole științifice de specialitate și lucrări ale unor institute de prestigiu (Harvard Medical School, de exemplu) care arată că mâncarea pregătită la microunde are potențialul de a fi chiar mai sănătoasă decât cea preparată la un cuptor clasic sau pe aragaz, păstrând mai mulți nutrienți. Asta pentru că pierderea nutrienților depinde de timpul de gătire. Cuptorul cu microunde are avantajul unor timpi de preparare mult mai scăzuți decât un cuptor clasic și, în plus, este nevoie de mai puțină apă, deci, în principiu, se pierd mai puțini nutrienți. 

Un alt argument împotriva microundelor este că alimentele încălzite la microunde își pierd vitaminele. Adică dacă am preparat o ciorbă într-o oală și îmi pun un castron din acea ciorbă la încălzit la microunde, ingredientele ciorbei din castron nu vor mai avea vitamine și nutrienți precum ingredientele ciorbei din oală? Ca să evit treaba asta trebuie să îmi încălzesc ciorba pe aragaz și gata, rămân cu vitaminele?

Legat de vitamine, de exemplu, prin încălzire, vitamina B12 trece din stare activă în stare inactivă. Din nou, acesta este un proces comun tuturor metodelor de preparare termică, dar mâncarea pregătită la microunde poate, în anumite condiții, sa depășească temperatura mâncării preparate prin fierbere pe aragaz, și astfel vitamina B12 se pierde mai repede – fenomenul acesta este însă compensat, din nou, de timpii mai scurți de preparare. 

Drept concluzie, în principiu, legat de nutrienți și vitamine, alte probleme în afara celor pe care le întâlnim oricum la orice formă de preparare termică a alimentelor nu întâlnim. Și asta pentru ca microundele nu fac altceva decât să încălzească mâncarea. Se pierd vitamine la prepararea termică, dar este un fenomen care nu ține de microunde, ci de căldură. Orice problemă care apare cu privire la calitatea mâncării se datorează temperaturii, nu vreunui efect obscur și dăunător al microundelor. Dacă îți încălzești ciorba pe aragaz, vei obține exact același efect ca și în cazul încălzirii la microunde. 

Un alt argument împotriva folosirii acestor cuptoare este că utilizarea lor este legată de dezvoltarea cancerului la copii. Eu nu am reușit să găsesc studii online legate de faza asta, tu ce știi legat de subiect?

Am mai spus mai sus faptul că microundele nu conțin suficientă energie pentru a ioniza moleculele sau pentru a determina modificări chimice ale acestora. Mai mult decât atât, microundele sunt utilizate și în funcționarea radarelor sau a telefoanelor mobile (știu, și astea sunt dăunătoare, dar dacă mă lansez în povești și pe subiectul ăsta, mai scriu 10 pagini). Radiațiile din spectrul vizibil au mai multă energie decât microundele. În plus, microundele sunt menținute în interiorul cavității cuptorului. American Cancer Society ne arată că, oricum, și în cazul unei expuneri suficiente, tot ce putem obține de la microunde sunt niște arsuri foarte neplăcute, dar nu cancer. Repet ce am spus la început, ultravioletele, razele X și Gamma pot cauza cancer pentru că schimbă structura chimică a materiei cu care înteracționează. Microundele nu au nici o legătură cu acest fenomen, indiferent de timpul și durata expunerii. 

De asemenea, utilizatorii sunt sfătuiți să renunțe la cuptoarele cu microunde vechi pentru că acea ar putea să nu mai fie etanșe, prin urmare pot ”scăpa” radiații periculoase. Poate fi adevărată situația asta? 

Teoretic da, însă cam atât. Cuptoarele cu microunde sunt construite să mențină în interior microundele. Ușile, la cele mai multe cuptoare, au sistem de siguranță redundant, adică sunt practic două sisteme care nu permit cuptorului să pornească dacă ușa este deschisă, astfel încât dacă unul dintre ele se defectează, rămâne totuși cel de-al doilea. Este adevărat că un cuptor vechi poate scăpa microunde, dar și în acest caz, datele OMS ne arată că acestea sunt neglijabile. Microundele nu pot trece prin spații foarte mici și își pierd foarte repede puterea pe măsură ce crește distanța pe care o parcurg. Totuși, în cazul în care observăm că ușa nu se mai închide bine sau că există spărturi în structura ușii sau a incintei cuptorului, este momentul să îl schimbăm. Altfel, nu avem motive de îngrijorare din acest punct de vedere.

Să continuăm cu avertizările care circulă în online pe subiect: se spune că ar trebui să nu stăm în fața cuptorului cu microunde în timp ce acesta funcționează; sau în spatele lui; sau, mă rog, în jurul lui. Așa ar trebui să facem?

Microundele sunt menținute în interiorul cuptorului prin intermediul structurii metalice a cavității de preparare a mâncării. Microundele se reflectă pe suprafețele metalice așa cum lumina se reflectă într-o incintă mărginită de oglinzi. De asemenea, ușa este placată cu o plasă metalică ale carei ochiuri sunt prea mici pentru a permite microundelor sa treacă (acestea nu pot trece prin spații foarte mici). În plus, chiar dacă există anumite scăpări de microunde, acestea nu sunt nici pe departe suficiente pentru a cauza vreun rău și pot fi considerate neglijabile. De altfel, deși o cantitate mare de microunde care scapă din incinta cuptorului poate fi periculoasă, s-a constatat că aceasta posibilitate la un cuptor cu structura intactă este atât de redusă încât, de zeci de ani de când există cuptoarele cu microunde, nu s-a considerat niciodată necesar ca aparatele individuale să fie supuse testelor înainte de punerea pe piață.

FDA (US Food and Drug Administration) spune că la o distanță de 5 cm, un cuptor cu microunde fără probleme de structură poate emite 5 miliwați pe cm^2, mult, foarte mult sub pragul de la care o persoană poate fi vătămată. Această valoare scade la 1% dacă ne îndepărtăm la 50 cm. Așadar, microundele își pierd puterea foarte repede odată cu creșterea distanței pe care o parcurg. Și OMS ne spune că, pentru ca microundele sa fie dăunătoare, trebuie să fim expuși la puteri mult mai mari, pentru perioade mult mai lungi de timp, decât este posibil în jurul oricărui cuptor cu microunde a cărui integritate structurală este intactă. Deci, în afara cazului în care ne străduim sa pornim cuptorul cu microunde cu ușa deschisă sau utilizăm un cuptor cu microunde care are niște găuri în el prin care poate trece pisica, nici în cazul acesta nu trebuie sa ne facem probleme. Și, oricum, vă reamintesc faptul că vătămările pe care le pot produce microundele sunt limitate la arsuri și alte neplăceri asociate acestora.

 

PS. Am lansat de curând primul meu eBook, ”Let’s Play, Baby! Getting Started”, cu 55 de idei de joacă pentru bebeluși de la 0 la 18 luni, explicate pas cu pas și ilustrate cu fotografii autentice, din arhiva noastră. Jocurile din cartea mea, ”Lets Play Baby – Getting Started”, sunt menite să-i dezvolte copilului tău dexteritatea, limbajul, abilitățile cognitive și senzoriale, felul în care percepe lumea înconjurătoare și, bineînțeles, atașamentul și încrederea în sine și în TINE. Dar mai ales, sunt menite să vă facă pe amândoi să vă simțiți bine și să construiți amintiri vesele. Află mai multe aici.

Tag-uri:

Câteva comentarii

  1. Pingback: Cuptorul cu microunde Panasonic NN-E20JWMEPG capacitate 20 litri

  2. Overview of Cryptocurrency Deal Check and Regulatory Solutions

    In today’s crypto sector, guaranteeing transaction transparency and compliance with Anti-Laundering and Customer Identification regulations is essential. Following is an overview of popular sites that provide solutions for crypto transaction surveillance, validation, and asset security.

    1. Tokenmetrics.com
    Overview: Tokenmetrics offers cryptocurrency evaluation to evaluate possible scam threats. This service enables investors to review cryptocurrencies before buying to avoid potentially fraudulent assets. Attributes:

    – Risk evaluation.
    – Suitable for investors seeking to bypass hazardous or scam assets.

    2. Metamask Center
    Overview: Metamask.Monitory.Center enables holders to review their cryptocurrency holdings for questionable activity and compliance conformity. Features:

    – Checks coins for legitimacy.
    – Provides notifications about possible fund restrictions on certain platforms.
    – Delivers comprehensive results after wallet connection.

    3. Bestchange.com
    Summary: Best Change is a platform for tracking and checking digital exchange transfers, ensuring openness and deal protection. Highlights:

    – Deal and account observation.
    – Sanctions screening.
    – Online portal; compatible with BTC and multiple different cryptocurrencies.

    4. Bot amlchek
    Overview: AMLchek is a portfolio tracker and AML service that uses artificial intelligence algorithms to detect dubious activity. Features:

    – Deal tracking and personal verification.
    – Available via online and Telegram bot.
    – Compatible with digital assets such as BSC, BTC, DOGE, and more.

    5. AlfaBit
    Overview: AlfaBit provides comprehensive anti-money laundering services specifically made for the digital currency industry, assisting companies and financial institutions in maintaining regulatory compliance. Highlights:

    – Thorough anti-money laundering options and checks.
    – Complies with modern safety and compliance guidelines.

    6. AML Node
    Summary: AML Node delivers AML and customer identity solutions for crypto companies, which includes deal observing, compliance checks, and evaluation. Features:

    – Danger analysis tools and sanctions checks.
    – Important for maintaining secure company activities.

    7. Btrace.io
    Summary: Btrace AML Crypto is dedicated to resource verification, offering deal observation, restriction evaluations, and support if you are a target of fraud. Highlights:

    – Effective support for resource restoration.
    – Deal tracking and protection options.

    Exclusive USDT Validation Services

    Our platform also provides information on different services providing check solutions for crypto transfers and accounts:

    – **USDT TRC20 and ERC20 Verification:** Numerous services support comprehensive checks for USDT transactions, aiding in the identification of questionable activity.
    – **AML Validation for USDT:** Tools are provided for tracking for fraudulent transactions.
    – **“Cleanliness” Validation for Accounts:** Validation of transfer and holding purity is offered to identify likely dangers.

    **Summary**

    Selecting the best tool for checking and observing crypto transfers is important for ensuring security and compliance conformity. By consulting our recommendations, you can select the most suitable tool for deal tracking and asset security.

  3. バイアグラ еЂ¤ж®µ – シルデナフィル処方 г‚їгѓЂгѓ©гѓ•г‚Јгѓ«йЂљиІ©

  4. Uncover a Realm of Interactive Opportunities with Items4Players

    At ItemsforGames, we offer a vibrant marketplace for gamers to purchase or trade profiles, items, and services for some of the most popular titles. Whether you are looking to upgrade your gaming inventory or interested in selling your game account, our site provides a easy, protected, and rewarding journey.

    Reasons to Choose Items4Play?
    **Extensive Game Library**: Browse a large variety of titles, from intense titles such as Battlefield and COD to immersive RPGs such as ARK and Genshin. We cover everything, making sure no player is left behind.

    **Range of Options**: Our offerings feature game account acquisitions, credits, rare collectibles, achievements, and training sessions. If you need guidance leveling up or obtaining special bonuses, we are here to help.

    **User-friendly**: Navigate easily through our well-organized marketplace, categorized by order to find precisely the game you are looking for with ease.

    **Secure Deals**: We ensure your security. All transactions on our site are processed with the highest security to secure your private and payment details.

    **Standouts from Our Collection**
    – **Survival and Exploration**: Games like ARK and Survival Day let you enter tough settings with top-notch items and keys available.
    – **Strategy and Adventure**: Enhance your experience in games like Clash Royale and Age of Wonders 4 with credits and features.
    – **Professional Gaming**: For serious players, enhance your technique with mentoring and level-ups for Val, Dota, and LoL.

    **A Hub Designed for Fans**
    Operated by ApexTech Innovations, a established entity certified in Kazakhstan, ItemsforGames is a place where video game wishes become real. From purchasing early access codes for the latest releases to finding unique virtual goods, our marketplace meets every player’s need with skill and efficiency.

    Become part of the gaming family now and boost your gaming play!

    For support or guidance, reach out to us at **[email protected]**. Let’s improve the game, as one!

  5. Explore a Realm of Virtual Possibilities with Items4Players

    At Items4Play, we deliver a active marketplace for gamers to buy or sell profiles, items, and options for some of the most popular video games. Whether you’re seeking to improve your game resources or interested in selling your profile, our platform offers a seamless, secure, and profitable process.

    Why Select ItemsforGames?
    **Comprehensive Title Collection**: Explore a extensive selection of video games, from intense titles such as Warzone and Call of Duty to immersive role-playing games like ARK and Genshin. We have all games, guaranteeing no enthusiast is excluded.

    **Variety of Services**: Our products include account purchases, virtual money, rare goods, achievements, and mentoring services. If you need help gaining levels or unlocking premium benefits, we are here to help.

    **User-friendly**: Browse without hassle through our structured site, organized by order to find just the game you want fast.

    **Secure Exchanges**: We ensure your protection. All exchanges on our marketplace are processed with the utmost protection to guard your private and financial data.

    **Highlights from Our Offerings**
    – **Survival and Exploration**: Games ARK and DayZ allow you to enter exciting settings with premium gear and keys on offer.
    – **Tactical and Questing**: Boost your gameplay in games like Clash Royale and Age of Wonders 4 with virtual money and services.
    – **eSports Competitions**: For competitive enthusiasts, enhance your skills with mentoring and account upgrades for Val, Dota 2, and Legends.

    **A Platform Made for Fans**
    Backed by ApexTech Innovations, a reliable entity registered in Kazakh Republic, ItemsforGames is a market where playtime aspirations come true. From buying early access codes for the latest releases to locating unique in-game treasures, our platform meets every player’s requirement with skill and efficiency.

    Join the community right away and boost your game adventure!

    For inquiries or help, reach out to us at **[email protected]**. Together, let’s game better, together!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *