7 cărți de parenting esențiale pentru proaspeții părinți

”Eu nu-mi cresc copilul din cărți!”

”Nu înțeleg de ce avem nevoie de atâtea cărți de parenting, uite, ai noștri nu au avut așa ceva și am ieșit foarte bine, nu?”

”Și tu cum procedezi, când Mircea urlă te oprești, iei cartea de parenting și vezi repede ce scrie că ar trebui să faci?”

”Cărțile de parenting sunt pentru mamele perfecte de pe Instagram!”

Le-am auzit pe toate de când am început să citesc cărți de parenting și sunt sigură că și voi la fel. Pe undeva am impresia că un părinte care citește cărți de parenting, se documentează, caută cele mai recente studii și cercetări în domeniul educației și psihologiei copilului, se informează, este de multe ori privit cu ironie și chiar luat la bășcălie (”bunica a crescut 15 copii și nu i-au mai trebuit cărți de parenting, mă lași?”). Dar adevărul este că, dacă privim onest în adâncul nostru și descâlcim cu sinceritate amintirile din propria copilărie, ne vom da seama că aproape fiecare dintre noi duce cu el un bagaj greu de frustrări, furie, resentimente, singurătate, rușine și o senzație de multe ori acută de ne-iubire din acele vremuri. Iar relațiile disfuncționale dintre părinți și copii, înăbușite de multe ori și parcate sub preș, încep să clocotească cu furie în momentul în care copilul crește, devine adult și la rândul său părinte.

Am citit atâtea cărți de parenting pentru că, o dată ce am acceptat că părinții mei au greșit și că nu au știut mai mult, la vremea respectivă, am simțit că este responsabilitatea mea să nu trimit mai departe înspre copiii mei toate aceste greșeli. Ci, dimpotrivă, să le recunosc, să le internalizez, să descopăr onest cum m-au influențat, să învăț să gestionez viața alături de ele și, mai departe, să recunosc când sunt pe cale să le transmit la rândul meu lui Mircea. Cărțile de parenting, dacă vreți, mi-au oferit uneltele cu ajutorul cărora am putut să încep să-mi sondez propriul trecut, pentru a-l lăsa acolo unde este, în spate, și pentru a nu-l aduce în prezent, unde este Mircea.

Vă las aici cele 7 cărți de parenting care mie mi se par esențiale când vine vorba de creșterea copilului cu blândețe și respect, de impunerea de limite, de propriii noștri monștri ai trecutului și gestionarea lor, de stadiile firești de dezvoltare ale copiilor și de conflictele care cu siguranță vor apărea în relația cu cei mici.

1. ”Nu există copii răi”, de Janet Lansbury.

Am citit cartea aceasta pe când Mircea era bebeluș și avea 9 luni, apoi am simțit nevoia să o mai citesc odată, cu ochii unui părinte de toddler care, bineînțeles, a început să aibă crize de furie și episoade de plâns cu nervi și necăjeală. Și la fel vă sfătuiesc și pe voi să faceți, să o citiți poate în sarcină, când aveți mintea clară și odihnită, pentru a intra în contact cu principiile educației cu blândețe, fără pedepse sau recompense, dar apoi să o aprofundați când copilul vostru împlinește un an, un an și un pic și începe să vi se împotrivească, să plângă, să vă sfideze, să vă lovească sau muște. O să vedeți că dacă o citiți înainte de copii, o să vă gândiți poate cu un pic de superioritate ”Hei, dar copilul meu nu o să facă niciodată asta!…” iar apoi, dacă o citiți când aveți în casă un toddler, o să vă recalculați puțin atitudinea. E ok, fiți blânzi cu voi, este firesc normal, cred că fiecare persoană a gândit ”Eu niciodată nu o să…”, de cel puțin 37 de ori, pe vremea când nu avea copii.

În ”Nu există copii răi”, Janet Lansbury, care este scriitor și trainer RIE pentru părinți din 1994, explică foarte clar mecanismele din spatele acelor comportamente ale copiilor care îi stresează, enervează sau înnebunesc cel mai adesea pe părinți: refuzul de a asculta de o rugăminte a părinților, lovitul, mușcatul, aruncatul cu lucruri sau cu mâncare, moirlăitul, sfidarea, tantrumurile, crizele de nervi. Pornind de la ideea că toate aceste comportamente fac parte din etapele naturale, firești ale dezvoltării copiilor, Janet Lansbury oferă niște sfaturi foarte pertinente despre ce putem face noi, ca părinți, pentru a gestiona această perioadă tumultuoasă din viața copiilor, cu respect, blândețe, dar cu limite ferme. Pentru mine funcționează foarte bine explicațiile raționale, așa că mi-a fost mult mai ușor să accept ce se întâmplă cu Mircea o dată ce am înțeles mecanismul acestui tip de comportamente.

Cartea a fost publicată de Editura Univers, o găsiți aici.

2. ”Nu există părinte perfect”, de Isabelle Filliozat.

Aceasta este cartea care, după ce am citit-o în 2-3 zile, în timp ce îl plimbam pe Mircea prin parc (el dormea în cărucior, eu citeam ținând cartea rezemată de mânerul căruțului, din mers), m-a făcut să înțeleg că am nevoie să încep urgent terapia. Așa că prima programare la terapeut am făcut-o tot în timpul plimbărilor cu căruțul, cu cartea în mâna stângă și telefonul în mâna dreaptă.

Isabelle Filliozat, care este psihoterapeut și scriitor care promovează ideea de parenting pozitiv, pornește de la două idei de bază în această carte: 1. Un copil nu este obraznic pentru că așa vrea el, pentru că așa i s-a pus pata și pentru că este un mic manipulator ca vrea să-și supună și controleze părinții. Și 2. Că noi, adulții, ascundem undeva în subconștient un bagaj foarte greu de răni vechi, reprimate, un munte de regrete, rușine și supărare, care ies la suprafață pe neașteptate atunci când devenim părinți. Tot ceea ce am trăit în copilărie – toate rănile, certurile, nedreptatea, suferințele, traumele – și pe care în mod convenabil le-am ascuns sub preș pe măsură ce am crescut, luându-ne cu viața și treburile de adult, toate acestea răbufnesc o dată ce la rândul nostru dăm viață – și răbufnesc tare, dureros și asurzitor, răscolindu-ne și umplându-ne de regrete și furie. E nevoie de multă introspecție, mult lucru cu sinele și multă analiză blândă ca să ne dăm seama că, de fapt, nu copilul este cel care ne enervează prin comportamentul lui, ci noi înșine avem în sine o sursă mare și pulsantă de enervare, care niciodată nu a fost alinată, pansată, tratată. O dată ce reparăm în noi ce este de reparat, relația pe care o avem cu ai noștri copii nu va avea decât de câștigat, pentru că ne vom da seama de ce ne enervăm, de ce țipăm, de ce certăm copiii, de ce îi jignim sau de ce îi lovim.

Cartea a fost publicată de Editura Univers, o găsiți aici.

3. ”Părinți liniștiți, copii fericiți”, de Laura Markham.

Ok, cartea asta mi-a plăcut foarte mult pentru că a făcut apel la tocilara din mine prin felul în care este scrisă. Dr. Laura Markham, fondator al ahaparenting.com şi doctor în psihologie clinică, ridică o întrebare foarte puternică: Dacă toți părinții își iubesc copiii, atunci de ce ne este atât de greu să îi creștem? – și răspunde la această întrebare pornind de la cele mai recente cercetări din zona dezvoltării creierului uman şi experienţa sa clinică cu părinţii. Citind cartea, eu am început să îmi înțeleg mai bine propriile emoții, din ce răni vin și cum mi le pot gestiona (toată perioada de când Mircea a avut cam 8 luni și până acum, recent, asta am făcut, am sondat trecutul ca să înțeleg de unde venea tot ce simțeam) – pentru ca apoi, cu temele făcute, să pot trece prin momentele tensionate ale puștiului cu blândețe, cu empatie și cu gândul că este treaba mea, ca părinte, să îl ajut să își controleze comportamentul.

De un real ajutor sunt exemplele din carte – dacă sunteți tocilari ca mine clar funcționați pe ideea de exemple clare, soluții pentru fiecare tip de problemă, eventual și fraze  pe care să le memorați și să le folosiți la momentul potrivit. Pentru că da, eu sunt prima care recunoaște, nu vreau să mă prindă tantrumul nepregătită, nu vreau să mă regăsesc într-un moment în care să nu știu prea bine ce să spun. Așa că învăț pe dinafară exprimări pe care eu nu le-am auzit niciodată în copilărie și care, așadar, nu îmi vin firesc, pentru ca repetându-le, la un moment dat, să îmi intre în natural, în normalitate. Cred că ar trebui să acceptăm, majoritatea dintre noi, că exprimare blândă, caldă și respectuoasă nu a făcut pare din stilul educațional al multora dintre părinții noștri, prin urmare noi nu putem automat ști cum să transmitem mai departe ceva ce la rândul nostru nu am primit. Tocmai de aceea cartea aceasta poate să vă ajute să vă gestionați propriile emoții, pentru a reacționa cu empatie la emoțiile celor mici. “Părinţii trebuie să-şi gestioneze propriile emoţii, iar în acest fel îi învaţă pe cei mici să facă acelaşi lucru”, povestește Dr. Laura Markham. ”Consecinţa? O relaţie mai bună cu copiii, depăşirea momentelor dificile fără ca relaţia părinte-copil să fie afectată, copiii care se vor simţi ascultaţi şi acceptaţi. Un copil care se simte astfel va fi mult mai dornic să coopereze, din proprie voinţă. Totul începe prin a te înţelege pe tine însuţi, a conştientiza cum funcţionează emoţiile, a cere ajutor pentru a-ţi rezolva problemele vechi, a învăţa să te opreşti înainte de a acţiona! Cheia succesului fiind dorinţa de schimbare.” (Sursa citatului).

Găsiți cartea pe Libris, aici.

4. ”Parenting necondiționat”, de Alfie Kohn.

Recunosc, până să citesc cartea aceasta aveam o idee foarte greșită despre ce înseamnă parentingul necondiționat, probabil și pentru că am multe cunoștințe care sunt părinți și care, când i-am intrebat care-i faza cu acest termen, mi-au spus destul de puțin impresionați că înseamnă să-l lași pe cel mic să facă ce vrea, fără nicio limită, ca să nu ne supere. Mi s-a părut de atunci că atitudinea asta este una foarte greșită, totuși am citit cartea pe când eram gravidă. Și am înțeles că, de fapt, oamenii din jurul meu care îmi spuseseră că parentingul necondiționat înseamnă să lași copilul să facă ce vrea nu înțeleseseră NIMIC din acest concept lansat de Alfie Kohn.

Multe cărți de parenting și ghiduri pentru părinți pornesc de la întrebarea ”Cum îi convingem pe copii să fie ascultători, să fie maleabil, să asculte ce le spunem și să facă ce îi rugăm?”. Alfie Kohn, un specialist în educație recunoscut la nivel internațional, schimbă perspectiva cu această carte a lui și ridică întrebarea, mai realistă: ”De ce au nevoie, mai exact, copiii, și cum putem noi să le satisfacem acele nevoi?” și oferă o serie de sfaturi despre cum putem face echipă cu cei mici, cum putem acționa laolaltă cu ei, în loc să acționăm asupra lor. Echipă empatică, nu autoritate bățoasă. Cartea (care vine la pachet cu o mulțime de cercetări științifice și studii în domeniu, deci este science-based), susține că una dintre nevoile de bază ale copiilor este cea de iubire necondiționată – gândul cert că va fi iubit, înțeles și apreciat chiar dacă o dă în bară, chiar dacă greșește, chiar dacă încalcă regulile.

În atelierele pentru părinți pe care le conduce, lui Alfie Kohn îi place să înceapă cu întrebarea: ”Care sunt obiectivele pe termen lung pe care le aveți pentru copiii voștri? Ce cuvânt sau frază vă vine în minte pentru a descrie cum vă doriți să evolueze? Cum ați vrea să fie ca adulți?” Invariabil, majoritatea părinților vor spune că își doresc să aibă copii fericiți, echilibrați, independenți, împliniți, productivi, descurcăreți, responsabili, iubitori, curioși, încrezători. ”Interesant la enumerarea adjectivelor de mai sus… este faptul că ne provoacă să reflectăm dacă ceea ce facem este în concordanță cu ceea ce ne dorim cu adevărat. Are comportamentul meu zilnic menirea să îi ajute pe copiii mei să evolueze așa cum mi-aș dori? Oare ceea ce tocmai i-am spus la supermarket îl va ajuta câtuși de puțin să devină un om fericit, echilibrat, împlinit, independent și așa mai departe, sau este posibil ca modul în care tind să gestionez astfel de situații să facă acele obiective mai puțin realizabile? Dacă lucrurile stau așa, ce ar trebui să fac?” (citat chiar din carte, paginile 6-7).

Am găsit cartea tot pe Libris, aici. 

5. ”Crescându-l pe Cain”, de Michael Thompson și Dan Kindlon.

7. ”Diversificara naturală”, de Gil Rapley și Tracey Murkett.

Nu știu dacă tehnic vorbind aceasta este o carte de parenting, dar diversificarea și crearea unei relații sănătoase și eficiente între copii și mâncare sunt laturi atât de importante din viața noastră de proaspeți părinți, încât nu aveam cum să las deoparte o carte care ne învață, cu exemple, liste, rețete și meal plan-uri, cum să facem asta fără stres, fără certuri, fără reproșuri și mese tensionate.

Cartea aduce în față conceptul de autodiversificare, porning de la ideea că de la aproximativ șase luni sau când sunt pregățiti să stea în fund, majoritatea copiilor sunt gata să se alăture familiei la masă și să mănânce exact ceea ce mănâncă și adulții – bineînțeles, într-o variantă adaptată și potrivită vârstei lor, fără prăjeli, sare, zahăr și afumături. Cartea răspunde la întrebări precum: ce să facem ca să construim o relațe sănătoasă dintre cei mici și mâncare, cum să îi formăm bebelușului gustul, cum să îl învățam să mănânce variat, incluzând în dieta lui cât mai multe grupe alimentare, cum să procedăm ca bebe să nu se înece, cum abordăm mofturile la masă, lipsa poftei de mâncare, mâncarea aruncată pe pereți sau refuzurile. Însă, poate mai important decât atât, cartea ne învață cum să respectăm deciziile alimentare ale copiilor și cum să tratăm cu respect și blândețe ritmul natural al acestuia.

Cartea o găsiți pe Libris, aici.

***

Sper că toate aceste idei de cărți vă vor ajuta – sunt foarte multe tilturi bune acum, traduse la noi, lista ar fi cu siguranță mult mai lungă, dar decât o listă cu 25 de titluri din care să nu vă puteți hotărî prea bine pe care le cumpărați, mai bine una scurtă și concisă, cu titluri care să acopere alimentația, joaca, educația, gestionarea crizelor de furie și acceptarea propriilor traume și lipsuri, ca pas esențial în acceptarea emoțiilor mari ale celor mici.