Uncategorized

2 jocuri de cooperare pentru copii care îi învață pe cei mici să colaboreze, nu să intre în competiție

– și un cupon de reducere de 12% la Juland by Oti

Fac parte dintr-o generație întreagă de părinți care au copilărit în anii ‘80 și ‘90 și care au fost crescuți în ideea de competiție. În loc să fim învățați să descoperim ceea ce ne face plăcere și să ne explorăm pasiunile cu interes și curiozitate, am fost îndemnați să fim mai buni, mai cuminți, mai ascultători decât colegii sau copiii vecinilor. În loc să fim ghidați spre învățătura de dragul cunoașterii, am fost ambiționați să luăm note mai mari decât ale colegilor de clasă sau decât ale vecinilor de la etajul 2. Am crescut uitându-ne chiorâș la Andrei care era mereu mai cuminte decât noi și la Simona ce mereu lua nota 10 în teză, în timp ce noi nu reușeam să depășim 9.50.

Evident, ai noștri nu ne voiau răul, ei voiau să ajungem la adevăratul nostru potențial și chiar ne spuneau des și cu multă iubire: ”Vreau să te ambiționez, îți zic asta pentru că poți mai mult”. Aveau cele mai bune intenții, dar adevărul este că acest spirit competitiv cu care mulți dintre noi au crescut ne-a afectat încrederea și stima de sine, ne-a transformat în adulți anxioși și ne-a făcut să încercăm, iar și iar, să le dovedim alor noștri că merităm aprecierea, iubirea și validarea lor. Iată o experiență pe care mi-aș dori ca Mircea să nu o trăiască niciodată.

Ok, dar ce oferim în loc de competiție? Dacă o scoatem din ecuație, cu ce o înlocuim?

Pentru că sunt exagerat de competitivă din fire și lucrez la a-mi înăbuși această latură atât de toxică, am tot căutat soluții pentru a-i transmite copilului meu o altfel de atitudine, o abordare diferită a vieții în comunitate – mai empatică, mai relaxată, mai orientată către bunătate și colaborare. Așa că momentul în care, acum vreo jumătate de an, am descoperit jocurile de cooperare de la Juland by Oti, mi-am spus: ”Wow. Wow. Oare de ce nu am avut și noi astfel de jocuri în care nu trebuie să te întreci și apoi să-ți agiți victoria în fața tuturor, ci dimpotrivă, să lucrezi în echipă și să colaborezi astfel încât TOATĂ lumea să câștige sau TOATĂ lumea să piardă?” Împreună versus separat. Ajutor versus ciudă și invidie. Gamechanger.

Mai jos vă prezint două astfel de jocuri de cooperare de la Juland by Oti pe care le tot jucăm de ceva vreme cu Mircea și care l-au captivat foarte repede: Friends and Neighbors, un joc despre emoții, bunătate și grija față de cei apropiați, și Count Your Chickens, un joc de colaborare care îi va face pe cei mici să numere toată ziua: ”Un puișor, doi puișori, trei puișori…” Iar dacă vă întrebați ”Hmmm, dar oare este pregătit copilul meu pentru astfel de jocuri complexe, cu piese și tablă de joc și reguli?…” trebuie să vă spun încă de la început că ambele sunt boardgames special proiectate pentru copii mici, de la 3 ani în sus: sunt simple, cu reguli foarte ușor de urmărit, captivante, au piese mari (adică ușor de apucat de mânuțele copiilor) și personaje haioase, pe care cei mici le vor iubi. 

Mircea, de exemplu, se joacă Friends and Neighbors de la 2 ani și jumătate, iar Count Your Chickens de la 2 ani și 8 luni – în plus, un joc întreg durează în jur de 10-15 minute, deci nu mai mult decât timpul obișnuit pe care un toddler și-l poate petrece focusat pe o anumită activitate.

Înainte să vă povestesc mai multe despre ele: cei de la Juland by Oti ne-au pus la dispoziție cuponul de reducere sunny (scris așa, simplu, cu litere mici), care vă oferă 12% discount la orice produs de pe site-ul lor care nu este deja la reducere.

Count Your Chickens – Mută puișorii!

Cel mai nou joc de colaborare pentru copii pe care i l-am comandat lui Mircea este o mică bijuterie care a primit, de-a lungul timpului, premiile Creative Child Magazine Game of the Year Award, Major Fun Award și Oppenheim Toy Portfolio Platinum Award. Premisa jocului este simplă și simpatică: o găinușă și-a pierdut toți puișorii, care au ieșit din coteț și s-au răspândit, care încotro, pe pajiște, iar piticii noștri trebuie să îi numere și să îi strângă pe toți înapoi în cuibar. 

Count Your Chickens a venit la noi acasă la momentul potrivit, pentru că Mircea este, cam de o lună de zile, în faza în care numără orice (a învățat să numere până la 13 și este foarte mândru de el), așa că i-au plăcut mult micii puișori pe care îi culege delicat și apoi îi așază la loc în coteț. Și mai mult i-a plăcut însă spinnerul cu săgeată din plastic pe care jocul îl are – la fiecare tură, copiii trebuie să îl învârtă și apoi să mute găinușa cea supărată pe poziția indicată de spinner. Însă cireașa de pe tort a fost personajul negativ al acestui joc – Cumătra Vulpe. Dacă săgeata spinnerului indică vulpea, atunci unul dintre puișorii pe care jucătorii i-au adus înapoi în coteț iese din nou afară pe pajiște, spre exasperarea lui Mircea, care strigă indignat ”Dar tocmai îi pusesem la loc acăsică la el!”

Count Your Chickens se poate juca în 2-4 jucători, dar Mircea îl joacă și singur de multe ori (i se pare foarte distractiv să adune puișorii și nu simte nevoia unui alt partener de joacă, uneori nici pe mine nu mă lasă să particip). Însă cu adevărat grozav este să îl duceți la o întâlnire cu mai mulți copii de aceeași vârstă și să îi urmăriți cum colaborează, cum învață să își aștepte rândul, cum se aplaudă unul pe celălalt sau cum se întristează cu toții când vulpea cea șireată iar își bagă coada unde nu-i fierbe oala.

Cooperare, bunătate, ajutor și multe, multe numărători, iată ce vă puteți aștepta de la Count Your Chickens – îl puteți comanda de aici, iar eu vă recomand să nu uitați de cuponul sunny pentru o extra reducere de 12%.

Friends and Neighbors – Prieteni și Vecini.

Iată jocul pe care mamele din comunitatea de pe Instagram l-au scos din stoc deja de două ori la Juland by Oti, și pe bună dreptate: este unul dintre cele mai bine construite jocuri despre empatie, atenție și grijă la nevoile celor din jur.

Otilia de la Juland a vrut să mi-l trimită mai demult (ca o paranteză, dacă nu sunteți siguri ce joc de societate i se potrivește copilului vostru, vă îndemn să îi scrieți și vă va da niște sfaturi grozave), însă fiind un boardgame pentru copii de peste 3 ani i-am tot spus ”Mai, e prea devreme, Mircea e prea mic, de-abia daca are 2 ani, nu vreau să îl iau și să-l mai țin în șifonier un an.” Însă n-a fost cazul: Friends and Neighbors s-a dovedit a fi foarte interesant și ușor de jucat pentru Mircea, care la momentul respectiv avea 2 ani și 6 luni: rampa de învățare a fost lejeră, regulile sunt intuitive, iar Punga de Ajutor în care trebuie să ascundem piesele pentru ca piticii să le extragă ”în orb” a devenit highlight-ul verii noastre. Mda, am luat-o și pe plajă în Grecia cu noi, n-am putut să scăpăm.

Friends and Neighbors este un joc de cooperare care se poate juca în 1-4 jucători, iar o ”tură” durează 10 minute, deci se termină repede, iar copiii nu ajung să își piardă interesul – Mircul de obicei joacă două astfel de jocuri înainte să i se ducă concentrarea pe apa sâmbetei și să ceară altceva. Jocul este un prilej minunat pentru a le vorbi celor mici despre emoții: are 4 planșe, fiecare dintre ele cu 9 desene ce ilustrează niște prieteni și vecini cărora li s-a întâmplat ceva și care din cauza asta au o anumită stare: o fetiță este tristă pentru că i-a picat înghețata pe jos, un băiețel este speriat pentru că îi este frică să doarmă cu lumina stinsă, o altă fetiță este invidioasă pentru că își dorește și ea o jucărie ca a prietenului său – deci situații foarte reale din viața copiilor, din universul lor – very relatable.

Jucătorii trebuie să își ajute prietenii și vecinii oferindu-le ceea ce ei au nevoie – un plasture pentru băiețelul care s-a lovit, o scăriță pentru fata care nu poate să ajungă la paharul de suc de pe blat etc – iar cei mici trebuie să bage mâna într-o Pungă de Ajutor și să extragă de acolo un jeton care i-ar putea ajuta sau nu pe vecinii și prietenii lor. 

Dincolo de faptul că jocul este un prilej fain pentru a vorbi cu cei mici despre emoții, sentimente și stări, vă puteți uita peste cele 4 planșe pe care le are jocul și să discutați cu ei despre cum se simte băiețelul, cum se simte fetița, ce emoții oare a avut bebelușul care plângea – mi se pare frumos că încurajează ideea de empatie, de compasiune: oare eu ce pot să fac ca să ajut acest om, ca să ajut acest prieten sau vecin ca să se simtă mai bine? Cei mici încep să înțeleagă încet-încet nevoile celor din jur și faptul că pot face un gest ca să îi ajute: Mircea a început, de exemplu, să formuleze expresii precum ”Cum o putem ajuta pe fetiță?” sau ”Ce putem face ca băiețelul să se simtă mai bine?” – iar genul acesta de întrebări la nici 3 ani mi se par foarte importante pentru că ele deschid calea către empatie și către compasiune.

Am tot vorbit despre emoții aici pe blog și pe Instagram, iar dacă vă întrebați de ce tot fac asta și de ce mi se pare atât de important să discutăm cu cei mici despre sentimente, vă invit să vă uitați puțin în jurul nostru. Facem cu toții parte dintr-o generație care nu a prea avut parte de o educație orientată spre dezvoltarea inteligenței emoționale, și asta se vede, se traduce în faptul că o mulțime dintre noi au foarte puțină încredere în sine, sunt nesiguri pe ei, nu își pot controla nervii și furia, nu pot cere de la cei din jur ceea ce au nevoie, nu pot seta limite sănătoase și s-au implicat de-a lungul timpului în prea multe relații toxice, fie ele personale sau profesionale. Iar toate lucrurile acestea ar putea fi îmbunătățite dacă noi am vorbi cu copiii noștri despre emoții și i-am învăța că emoțiile sunt firești și că toate sentimentele sunt acceptabile.

Asociere, empatie, grijă și atenție – pe toate acestea cei mici le vor explora în Freinds and Neighobors. Puteți comanda jocul de aici și nu uitați de cuponul sunny pentru o extra reducere de 12%.

 

Cum aleg oare jocul potrivit pentru copilul meu?

Iată una dintre întrebările care mi se pun des atunci când ofer un cupon de reducere, iar părinții sunt copleșiți de numărul mare de jocuri care există acum pe piață. O variantă ar fi să alegeți un distribuitor român care știe foarte bine ce are în stoc – Otilia de la Juland by Oti va poate ghida cu ușurință către un joc de societate sau joc pentru copii care să se potrivească mănușă toddlerului sau școlarului vostru. O altă variantă este să observați, cu atenție și curiozitate, personalitatea copilului vostru: este oare analitic și gânditor, sau exuberant și explorator? Îi plac numerele și pare că iubește matematica sau poate este un fin observator al oamenilor și emoțiilor lor? Are răbdare multă sau ar avea nevoie de un joc care să se desfășoare mai rapid? Toate aceste mici elemente sunt definitorii pentru personalitatea lor și ne pot face pe noi, părinții care îi observăm cu obiectivitate, să alegem acele jocuri care îi vor captiva, stimula și distra. Care vor fi niște rampe către generozitatea, bunătatea, atenția și gândirea critică a adultului de mâine.

Și bineînțeles, puteți să-mi lăsați un semn chiar mie, aici, în comentarii – m-aș bucura să vă pot sfătui. 🙂

 

*** Acest articol a fost realizat în parteneriat cu Juland by Oti, un magazin online de jucării și jocuri al unei mame din comunitatea de pe Instagram, și unde am descoperit cu drag o mulțime de produse istețe și calitative. Textul de mai sus reprezintă, ca întotdeauna, părerea mea sinceră și autentică despre produsele menționate, pe care le-am primit spre testare și cu care ne-am tot jucat, pentru ca eu să pot scrie despre ele cât mai pertinent pentru voi.

 

Tag-uri:

Un comentariu

  1. В современном мире, где диплом становится началом отличной карьеры в любой сфере, многие ищут максимально быстрый и простой путь получения качественного образования. Необходимость наличия документа об образовании сложно переоценить. Ведь именно диплом открывает дверь перед любым человеком, желающим вступить в профессиональное сообщество или продолжить обучение в ВУЗе.
    В данном контексте мы предлагаем быстро получить любой необходимый документ. Вы сможете купить диплом, что будет удачным решением для человека, который не смог завершить образование, потерял документ или желает исправить свои оценки. Любой диплом изготавливается с особой тщательностью, вниманием ко всем деталям, чтобы в итоге получился полностью оригинальный документ.
    Преимущество подобного подхода заключается не только в том, что можно быстро получить диплом. Весь процесс организован комфортно, с нашей поддержкой. Начиная от выбора подходящего образца документа до консультации по заполнению личной информации и доставки по России — все будет находиться под полным контролем качественных специалистов.
    Для всех, кто ищет быстрый способ получить требуемый документ, наша компания может предложить выгодное решение. Приобрести диплом – это значит избежать длительного процесса обучения и не теряя времени переходить к важным целям: к поступлению в университет или к началу успешной карьеры.

    https://diploman-russiyan.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *