De ce îl recomand în continuare și ce cărți noi merită descoperite.
Acum aproape cinci ani, când am scris primul meu articol despre Răspundel Istețel, Mircea era un băiețel de grădiniță, fascinat de utilaje, dinozauri, planete și de absolut orice lucru care scotea un sunet interesant (dar nu foarte zgomotos, să ne înțelegem). Iar eu tocmai descoperisem o jucărie educativă despre care mamele din comunitate îmi tot povesteau entuziasmate.
Recunosc că, la început, nici măcar nu știam despre ce vorbesc. Prima oară când m-au întrebat mamele despre Răspundel Istețel, le-am răspuns cu un ”Răspun-cine?!”, gândindu-mă mai degrabă la poveștile cu Rapunzel și întrebându-mă ce personaj de basm o mai fi și Istețel ăsta.

Ei bine, au trecut cinci ani de atunci, Mircea este deja în clasa I, preocupările lui s-au schimbat considerabil (toleranța la zgomote a crescut și ea) iar eu mă întorc astăzi la voi cu o recomandare care a trecut un test destul de serios: testul timpului, al copilului care crește și al unei case în care au intrat, între timp, probabil câteva zeci de jucării, sute de cărți și o surioară mai mică, cu o mulțime de alte interese complet diferite de ale fratelui său.
Știți și voi cum e, că și noi uneori cumpărăm jocuri educative, ne entuziasmăm, copiii se entuziasmează și mai tare, ne imaginăm cum o să-și petreacă următorii trei ani descoperind lumea cu ajutorul lor, iar după două săptămâni le găsim sub canapea, lângă o șosetă desperecheată și trei piese de LEGO.
Cu Răspundel Istețel, experiența noastră a fost diferită.
La cinci ani de la prima întâlnire cu el, încă avem motive să-l scoatem din bibliotecă. Și, mai mult decât atât, tocmai am descoperit una dintre cele mai interesante cărți ale colecției, dedicată copiilor de peste șase ani: cartea interactivă despre Matematică, proaspăt lansată pe Elefant.ro.


Dar haideți să le luăm pe rând, pentru că vreau să vă povestesc de ce mi se pare Răspundel Istețel una dintre cele mai inspirate investiții în joaca și educația copiilor, cum funcționează, ce cărți merită alese în funcție de vârstă și ce alte produse interesante există acum în colecție.
Și încep cu o veste bună: găsiți produsele Răspundel Istețel pe Elefant.ro, iar până pe 25 octombrie 2026, cu ajutorul codului EXTRA15, beneficiați de 15% reducere la produsele eligibile din campanie.
De ce mi se pare Răspundel Istețel unul dintre cele mai reușite jocuri educative pentru copii.
În primul rând, trebuie să vă explic cum funcționează, pentru cele dintre voi care încă nu ați făcut cunoștință cu el.
Răspundel Istețel este un sistem educativ interactiv care combină cărțile ilustrate cu un creion electronic special, numit Albi. Copilul atinge cu vârful creionului imaginile, personajele sau simbolurile de pe pagini, iar acestea prind viață: creionul redă explicații, povești, dialoguri, sunete, cântece, întrebări și jocuri. Practic, o carte obișnuită se transformă într-o experiență interactivă, în care copilul nu doar privește și ascultă, ci participă activ.
Și sunt câteva motive pentru care mie îmi place atât de mult conceptul, vi le las aici:
Învață prin joacă, fără senzația că face lecții.

Cred că acesta este unul dintre cele mai mari avantaje. Copiii sunt curioși din fire, dar nu întotdeauna sunt dispuși să stea cuminți și să asculte explicațiile noastre despre ecosisteme, numere, continente sau corpul uman (fiică-mea sigur nu, îmi întoarce spatele în două minute ca să se cațere pe câte ceva periculos). În schimb, dacă le dai posibilitatea să descopere singuri informațiile, să apese pe imagini, să audă sunete, să răspundă la întrebări și să primească feedback, învățarea devine o aventură.
Le oferă autonomie.
Acesta este un aspect pe care l-am apreciat enorm încă de când Mircea era mic. După ce copilul înțelege cum funcționează creionul, poate explora singur cărțile, în propriul ritm, poate reveni la explicațiile care i-au plăcut și poate repeta activitățile de câte ori dorește. Sigur, nu vă promit că veți putea să beți o cafea întreagă, fierbinte, fără să fiți întrerupte. N-aș îndrăzni să fac asemenea promisiuni unei comunități de mame. :)) Dar sunt șanse bune să câștigați câteva minute de liniște, în timp ce copilul este ocupat cu o activitate care chiar îi stârnește curiozitatea.
Nu presupune timp petrecut în fața unui ecran.
Trăim într-o perioadă în care aproape orice experiență interactivă destinată copiilor pare să implice un telefon, o tabletă sau un televizor. Răspundel Istețel oferă o alternativă: copilul interacționează cu o carte fizică, întoarce pagini, observă ilustrații, caută informații și folosește un creion electronic pentru a le descoperi. Nu înseamnă că tehnologia este rea sau că trebuie să transformăm fiecare minut petrecut în fața unui ecran într-o tragedie națională. Știți deja că nu sunt adepta parentingului cu biciul vinovăției. Dar îmi place să am la îndemână și alternative de joacă interactive, fără ecrane.

Un singur creion poate fi folosit cu întreaga colecție.
Și aici ajungem la un argument foarte important pentru părinți: nu trebuie să cumpărați un dispozitiv nou de fiecare dată când copilul trece la o altă etapă de dezvoltare. Puteți începe cu un set care conține creionul electronic Albi și o carte potrivită vârstei copilului, apoi puteți extinde colecția cu alte titluri, pe măsură ce apar interese noi. Fișierele audio necesare cărților se pot descărca și încărca în creion, dacă nu sunt deja instalate. Cu alte cuvinte, investiția inițială în creion poate fi folosită ani la rând.
În sfârșit, o carte Răspundel Istețel despre Matematică, pentru copiii de peste 6 ani!
Aici începe partea mea preferată a articolului, pentru că vreau să vă povestesc despre cea mai recentă descoperire a noastră: cartea interactivă Răspundel Istețel despre Matematică, destinată copiilor de peste șase ani – se numește ”Matematica, universul cifrelor”.
Și, ca să înțelegeți de ce m-am bucurat atât de mult, trebuie să vă spun ceva despre mine. Eu am iubit matematica în școală. Am fost foarte bună la matematică și mi-a plăcut enorm satisfacția aceea pe care o ai când înțelegi un raționament, rezolvi o problemă și, dintr-odată, totul capătă sens. Dar știu foarte bine că pentru mulți adulți matematica vine la pachet cu amintiri mai puțin plăcute: note mici, profesori severi, comparații cu alți copii și senzația că pur și simplu nu sunt făcuți pentru cifre.

Și unul dintre lucrurile pe care mi le doresc pentru Mircea este să nu ajungă să privească matematica prin filtrul fricii. Nu vreau să creadă că există copii „deștepți la mate” și copii care „nu au cap pentru așa ceva”. Vreau să descopere că matematica este, înainte de toate, un mod de a gândi, de a observa tipare, de a pune întrebări și de a găsi soluții. Iar joaca poate fi un punct de plecare excelent.
Cartea de Matematică de la Răspundel Istețel este construită tocmai în jurul acestei idei: să-i ajute pe copii să exploreze noțiuni matematice într-un mod interactiv, accesibil și distractiv.
Ce îmi place foarte mult la ea este că nu se limitează la a prezenta informații. Copiii pot mai întâi să asculte explicațiile, să descopere conceptele matematice și apoi să-și verifice cunoștințele prin întrebări și teste interactive.
Și vă dau un exemplu foarte concret, de la noi de acasă.
De curând, Mircea a început să învețe la școală despre numerele pare și impare. O noțiune care nouă, adulților, ni se pare extrem de simplă, dar care pentru un copil de clasa I poate fi destul de abstractă. Mai ales că, la vârsta aceasta, copiii încă nu au învățat împărțirea la doi, așa că trebuie să găsim explicații adaptate nivelului lor de înțelegere.
Am folosit tot felul de exemple și exerciții, iar apoi mi-am amintit că văzusem în cartea de Matematică de la Răspundel Istețel o pagină dedicată exact numerelor pare și impare. Așa că am scos cartea și am trecut de la explicațiile mele la o activitate interactivă, în care Mircea a putut să asculte, să observe și să-și testeze cunoștințele.
Și mai este ceva ce aș vrea să subliniez: Răspundel Istețel nu trebuie să înlocuiască explicațiile părinților, activitățile practice sau exercițiile de la școală. Dar poate fi un instrument suplimentar foarte util, mai ales atunci când vrem să consolidăm o noțiune fără să transformăm fiecare după-amiază într-o nouă oră de curs.
Eu una mă bucur enorm că am găsit o modalitate de a aduce mai multă joacă și în matematica de clasa I.
Iar dacă aveți acasă copii de peste șase ani, vă recomand să vă uitați la această carte, mai ales dacă sunt la începutul aventurii lor cu matematica.

Cartea interactivă de Matematică Răspundel Istețel poate fi căutată pe Elefant.ro, iar până pe 25 octombrie puteți folosi codul EXTRA15, pentru reducerea de 15% din campanie.
Pentru ce vârste este potrivit Răspundel Istețel? Și ce alte cărți merită descoperite?
Unul dintre lucrurile pe care le-am înțeles în acești cinci ani este că Răspundel Istețel nu este un produs destinat exclusiv copiilor mici.
Dimpotrivă, colecția include cărți pentru mai multe etape de dezvoltare, de la primii ani de grădiniță până la vârsta școlară. Și cred că tocmai aici stă unul dintre cele mai mari avantaje: poți să începi cu o carte despre animale sau numere și să ajungi, câțiva ani mai târziu, să explorezi ecosisteme, geografie, corpul uman sau matematica.
Bineînțeles, alegerea cărții trebuie făcută în funcție de vârsta recomandată, dar și de interesele copilului. Pentru că poți să ai un copil de patru ani absolut fascinat de oceane și unul de șapte ani care ar asculta toată ziua povești despre dinozauri.
Și am câteva recomandări care merită luate în calcul.
Științele Naturii – pentru micii exploratori de peste 6 ani.
Cartea aceasta mi se pare una dintre cele mai interesante opțiuni pentru copiii care au început școala și care devin tot mai curioși să înțeleagă cum funcționează lumea din jurul lor.Personajul principal este Achim, o ghindă care îi poartă pe copii într-o călătorie prin natură, explicându-le lucruri despre ecosisteme, plante, animale și relațiile dintre ele. Copiii pot descoperi cum se dezvoltă un fluture, ce este un lanț trofic, ce tipuri de roci există sau cum funcționează diferite procese din natură.

Secretele Mărilor și Oceanelor – pentru copiii fascinați de lumea subacvatică.
Cred că există o perioadă în copilărie în care absolut tot ce trăiește sub apă pare desprins dintr-un film SF. Caracatițe, rechini, meduze, pești de forme și culori incredibile, creaturi care trăiesc la adâncimi unde lumina soarelui nici măcar nu ajunge. Este genul de tematică pentru care formatul Răspundel Istețel mi se pare deosebit de potrivit: ilustrațiile pot fi completate de explicații audio, sunete și activități care îi încurajează pe copii să exploreze.

Numărăm și ne distrăm – pentru primele întâlniri cu matematica.
Dacă mai devreme v-am povestit despre cartea de Matematică pentru copiii de peste șase ani, aceasta este o opțiune de luat în calcul pentru cei mai mici, care abia încep să descopere lumea numerelor. Și aș vrea să insist puțin asupra unui lucru: matematica nu începe în clasa pregătitoare și nici în momentul în care copilul primește prima fișă cu adunări. Matematica începe mult mai devreme, când copilul numără jucăriile, compară două grămezi de cuburi, observă formele obiectelor sau descoperă că are mai multe căpșuni decât fratele lui. Și, eventual, încearcă să negocieze redistribuirea lor. :))

4. Globul Interactiv Răspundel Istețel. Sau cum am organizat cel mai de succes giveaway din istoria Sunny Side Up.
Acum trebuie să vă povestesc și despre un alt produs din colecția Răspundel Istețel, pentru că am o amintire foarte simpatică legată de el. La un moment dat, am organizat pe Sunny Side Up un giveaway în care premiul era un Glob Interactiv Răspundel Istețel. Ei bine, a fost cel mai de succes giveaway pe care l-am organizat vreodată.
Dintre toate produsele și premiile pe care le-am oferit de-a lungul timpului, globul acesta a stârnit un entuziasm absolut spectaculos. Și pot să înțeleg foarte bine de ce. Pentru că Globul Interactiv Răspundel Istețel nu este doar un glob pământesc pe care copiii îl pot învârti și pe care pot identifica țări și continente. Este, practic, o mică enciclopedie geografică interactivă.Cu ajutorul creionului electronic Albi, copiii pot descoperi informații despre țările lumii, capitalele lor, limbile oficiale, populație, geografie, obiective turistice și tot felul de curiozități.


Globul conține peste 1.800 de sunete și texte în limba română, inclusiv versiuni instrumentale ale imnurilor naționale din 200 de țări. Are și teste interactive, organizate pe mai multe niveluri de dificultate, astfel încât copiii să-și poată verifica ceea ce au învățat. Este recomandat de la șase ani.
Iar dacă vă gândiți deja la cadourile de Crăciun, cred că merită să luați în calcul și această variantă. Mai ales că, până pe 25 octombrie, puteți profita de reducerea de 15% cu codul EXTRA15, pe Elefant.ro, pentru produsele incluse în campanie.
În loc de concluzie: unele jucării cresc odată cu copiii noștri
Când am scris primul meu articol despre Răspundel Istețel, în 2021, Mircea era un băiețel care voia să afle cum fac animalele și cum funcționează utilajele de pe șantier. Astăzi este în clasa I, descoperă noțiuni matematice, începe să înțeleagă lumea din ce în ce mai complex și are cu totul alte întrebări. Dar creionul este același. S-au schimbat doar cărțile, întrebările și copilul care le pune.
Nu vă promit că Răspundel Istețel o să vă transforme copiii în mici genii. Nici că vor învăța tabla înmulțirii înainte să învețe să-și lege șireturile. Și nici că o să vă scutească de toate explicațiile, temele și întrebările acelea care încep cu „Mami, dar de ce?” și se termină trei sferturi de oră mai târziu.
Dar cred că este unul dintre acele produse educative care pot face învățarea mai plăcută, mai accesibilă și mai distractivă.
Găsiți produsele Răspundel Istețel pe Elefant.ro, inclusiv cărți interactive pentru diferite vârste și Globul Interactiv. Până pe 25 octombrie 2026, folosiți codul EXTRA15 pentru 15% reducere la produsele eligibile din campanie.
***Articol realizat în parteneriat comercial. Recomandările pornesc de la experiența noastră cu Răspundel Istețel, un produs pe care îl folosim de aproximativ cinci ani.

