Motricitatea fină la bebeluși și copii mici: cum îi ajută jocurile, jucăriile și activitățile pentru dezvoltarea îndemânării, dexterității și migalei

Demitizarea conceptului de motricitate fină și explicarea lui pe înțelesul tuturor părinților epuizați, care nu știu ce activități să mai facă și ce jocuri să mai joace alături de copiii lor

Înainte să nasc habar n-aveam ce înseamnă ”motricitate fină”. Termenul nu cred că-mi ajunsese vreodată pe la urechi, dar trebuie să mă înțelegeți, lista termenilor de care nu auzisem niciodată înainte de a deveni mamă era lungă cam cât șirul de piese domino care tronează acum în camera lui fii-miu. Pe atunci nu știam prea multe nici despre coordonarea și îndemânarea celor mici, despre etapele naturale de dezvoltare ale copiilor, despre concentrare, atenție și despre activitățile potrivite vârstei lor, așa că dacă sunteți proaspeți părinți și toți acești termeni vă induc în eroare (hei, parcă părinții noștri nu făceau activități de motricitate fină cu noi, nu?!), articolul de față este pentru voi.

„De ce este atât de importantă motricitatea fină? Până acum au crescut copiii pe lume și fără atâtea jocuri și activități, nu?” • ”Am înțeles că este importantă motricitatea, dar nu știu ce anume aș putea face cu bebelușul meu ca să îl ajut” • ”Copilul meu este mare, toată ziua aleargă pe afară, mai are sens să îl implic în activități de migală sau sunt acestea doar pentru bebeluși?” – primesc zilnic astfel de întrebări pe Instagram de la mame cărora termenul de ”motricitate fină” le este cumva neclar. Așa că în acest articol voi aduce un pic de lumină în jurul conceptului de ”motricitate fină” – voi explica ce înseamnă mai exact, la ce îi ajută pe cei mici, de ce nu ar trebui evitată nici chiar când copiii cresc și cum să scăpăm de presiunea comparațiilor interminabile pe care le facem între copiii noștri și copiii altora.

Am scris despre motricitatea fină la invitația celor de la De-a Joaca, un magazin online de jocuri pentru copii de toate vârstele unde am găsit jucării din lemn, jucării Montessori, jocuri de logică și jucării STEM, jucării de exterior și figurine, toate calitative, creative și captivante. Înainte să trec la motricitate, trebuie să vă spun că echipa De-a Joaca a lansat astăzi o promoție specială pentru membrii comunității Sunny Side Up, valabilă în perioada 26 mai -11 iunie, prin care toate produsele de pe această pagină pot fi cumpărate cu 20% reducere dacă folosiți codul sunny.

În plus, mai am o surpriză pentru voi, pe care de-abia așteptam să o pot împărtăși: cei de la De-a Joaca m-au invitat să preiau contul lor de Instagram în această sâmbătă, pe 29 mai, ca să găzduiesc o sesiune de joacă. Vom discuta despre dezvoltarea cognitivă a celor mici, despre jocurile logice și de asociere, voi avea pentru voi niște studii și date, niște exemple și idei de activități, dar mai ales ne vom juca împreună timp de câteva ore. De-abia aștept și de-abia vă aștept pe toți acolo!

Ce este mai exact motricitatea fină?

Dincolo de conturile de jocuri și activități de pe Instagram și Pinterest extrem de aranjate și asortate (informație din backstage – nu vă faceți sânge rău, nimic nu rezistă atât de minuțios organizat mai mult de 15 minute dacă există un toddler pe o rază de 100 de metri în jur), jocurile care dezvoltă motricitatea fină reprezintă, pe înțelesul tuturor, toate acele mici activități, joculețe și ghidușeli în care cei mici își antrenează mâinile, degetele și exersează coordonarea, mișcările și îndemânarea. Motricitatea fină cuprinde, de fapt, acele mișcări care solicită un grad înalt de precizie și care au nevoie de atenție, timp și răbdare pentru a fi perfecționate: desenul, scrisul, îmbrăcatul, dezbrăcatul, apucarea și manevrarea lucrurilor, mâncatul, pictatul, legatul șireturilor.

Motricitatea fină implică coordonarea mână-ochi, coordonarea degetelor, mobilitatea articulară, forța musculară, iar studiile arată că exersarea ei este direct proporțională cu dezvoltarea cognitivă și afectivă a copilului. Copiii cu o motricitate fină bine dezvoltată au o gândire şi o imaginaţie crescute, un limbaj dezvoltat conform vârstei (acest lucru se datorează faptului că lobul frontal stâng este responsabil și de motricitate și de limbaj în același timp), o memorie bună, dar și capacitatea de a se concentra mai bine, de a-și putea focusa atenția mai mult pe o anumită activitate.

Dezvoltarea motricității fine se întâmplă de la sine, sau trebuie să facem noi, părinții, ceva anume?

Niciodată nu mă supăr când părinții îmi pun clasica întrebare ”Dar de ce să le exersăm copiilor cutare abilitate? Uite, părinții mei nu au făcut asta cu mine și eu am ieșit foarte bine!” – pentru că este o atitudine firească și de înțeles. Numărul jocurilor, jucăriilor și activităților educative pentru cei mici este incomparabil mai mare decât ce știau sau puteau părinții noștri să ne ofere și e normal ca uneori să ne simțim debusolați în fața noilor metode de playful parenting. 

Când l-am întrebat același lucru pe pediatrul copilului meu, el mi-a spus cu înțelegere: ”Cătălina, dacă îl lași pe Mircea singur, în mijlocul unei camere goale, bineînțeles că el va crește. Se va ridica în fund, la un moment dat se va ridica în picioare, la un moment dat va merge, pentru că este în natura ființei umane să se dezvolte. Dar adaugă-i în cameră un scaun sau o băncuță – și se va sprijini de ea ca să se ridice în picioare. Va exersa. Ia adaugă-i o jucărie din lemn frumoasă – se va opinti spre ea s-o apuce, s-o studieze. Va exersa. Ia vorbește-i, citește-i, povestește-i ziua ta – te va asculta, va vorbi și el, va prinde drag de cuvinte și de limbaj. Va exersa.” Cu alte cuvinte, da, copiii cresc și fără activități, fără jocuri și fără atenția părinților la dezvoltarea motrică, senzorială și cognitivă, dar ei își ating adevăratul potențial atunci când le oferim șansa de a descoperi, de a învăța, de a fi expuși la o lume întreagă de senzații, situații și experiențe. Joaca variată, diversă este ceea ce ajută diversele părți ale creierului celui mic să se dezvolte, să crească, să creeze noi conexiuni și sinapse – este ceea ce îi formează pe copiii noștri.

Dincolo de toate explicațiile științifice, aș adăuga una personală, pe care am observat-o la băiețelul meu în cei doi ani și trei luni de când îi urmăresc cu admirație evoluția: faptul că sunt descurcăreți, agili, autonomi, independenți sădește în puii de om primele semințe ale stimei de sine. Cei mici adoră să ne imite pe noi, părinții lor, adoră ideea de a crește, de a fi mari, adulți, ”Pot și fără Mami!”, ”Tati, Mircel se descurcă singur, e băiat mare!” – toate acestea îi transformă în oameni încrezători în propriile forțe, siguri pe ei, care vor deveni adulți împliniți, echilibrați, fericiți.

Motricitatea fină la bebeluși

Atingerea de către un nou-născut sau bebeluș ale acelor celebre milestone-uri, sau repere de dezvoltare, aduce multă bucurie și mândrie în rândul părinților: prima oară când se rostogolește, prima oară când se ridică în fund singur, primii pași, primele cuvinte – toate ajung amintiri prețioase și pline de duioșie. Dar ce ați simți dacă v-aș spune că în primele săptămâni și luni, fiecare mișcare pe care cel mic o face este un mini-milestone, un mic reper de dezvoltare, o nouă și copleșitoare realizare care îl schimbă, îl dezvoltă, îi creează noi conexiuni în creier și îi întărește mușchii. Fiecare mișcare pe care o face este un pas către o motricitate fină și grosieră bine dezvoltată. Este fantastic felul în care se dezvoltă puii abia născuți! 

Așadar acordați-le celor mici ocazia de a-și da seama de propriile abilități și puteri, oferindu-le ocazia de a atinge, de a apuca, de a simți diverse obiecte, cu texturi, forme și culori diferite. Puteți să le oferiți lucruri sigure de prin casă, din lemn, lână, carton, plastic, material textil, sau puteți să alegeți pentru ei câteva jucării baby-safe – mie mi-au plăcut mult aceste mașinuțe pentru bebeluși  sau genul acesta de păpuși de mână (erau mare hit pe când Mircul era bebe). De asemenea, puteți face câte un pic de „Pilates“ cu ei: așezându-i pe spate, puteți să le luați fiecare picioruș, să îl flexați și să îl întindeți, să îl ridicați puțin în sus și apoi să îl lăsați la loc în jos. La fel și cu mânuțele: puteți lua palmele cele mici, să le închideți și să le deschideți, apoi să le îndoiți cotul, să le atingeți fiecare degețel, să le ridicați un braț și să îl ghidați încet în sus, în jos, la stânga, la dreapta. Este o bună ocazie pentru bebe să își dea seama: „Hei, mâinile mele se pot mișca! Ia uite, și picioarele! Ce senzație am când mama mă atinge în palmă!“ 

Cu cât copilul a crescut și s-a îndepărtat de perioada în care era vulnerabil și sensibil ca un pui de pisic, cu atât jocurile și activitățile pe care le puteam face cu el mi s-au părut mai interesante și distractive. Uneori apelam la obiectele din casă și îi lăsam la îndemână sticle pline cu paie pe care să le scoată, unul câte unul, dinăuntru, strecurători în care să înfigă bețișoare de urechi, cutii de șervețele în care să înghesuie jucării de pluș sau panglici mari și late de care să tragă în toate direcțiile. Bancurile de lucru de genul ăsta au fost foarte iubite pe la 9-12 luni (și cer destul de multă coordonare pentru ca pui de om să mânuiască acel ciocan astfel încât să lovească fix mingiuțele din lemn), utilajele tot cam pe atunci au început să fie manevrate, iar undeva prin preajma primei aniversări a început și tatonarea terenului jocurilor de sortare, care cer foarte multă atenție, concentrare și mai ales coordonare (acesta este unul foarte frumos).

Toddlerii (copiii mici) și motricitatea fină

Perioada dintre 9-10 luni și 2-3 ani mi se pare una plină de reușite uriașe pentru copii – este perioada în care învață să apuce cu precizie, să manevreze, să treacă un obiect dintr-o mână în alta, să își coordoneze mișcările, să ciupească și să aplaude. Este perioada simpatică în care învață să lovească o minge, să apuce și să așeze o piesă de puzzle, să completeze un puzzle de 2, 10 sau poate 20 de piese (sau hei, să nu aibă chef de niciun puzzle, dacă nu le place așa ceva), să construiască un turn și să picteze, să facă forme stranii din plastilină și să așeze piese de domino (nu neapărat corect).

Vă las mai jos câteva dintre activitățile care îi pot ajuta pe cei mici la dezvoltarea motricității fine. Puteți printa lista de mai jos și o puteți pune pe frigider, ca atunci când sunteți în pană de idei să vă vină mai simplu să-i pregătiți mici jocuri și activități copilului.

1. Să apuce, să prindă și să manevreze cu cât mai multă precizie tot felul de obiecte. 

Sky is the limit aici, însă din acest punct de vedere jocurile de tip domino mi se par cele mai solicitante și captivante, pentru că îi determină pe copii să manevreze cu atenție și migală niște piese mici, care trebuie plasate pe jos într-o anumită ordine și la o anumită distanță unele de celelalte. Noi avem acest joc domino de lemn care, după ce l-a enervat bine de tot pe Mircea (a tras pieselor câteva picioare de nervi că nu stăteau așa cum și-a dorit el), a ajuns să-l captiveze enorm, iar momentul în care răsturnăm piesele este unul de mare încântare pentru el. Dacă aveți acasă un copil migălos și un câine neatent, nu vă sfătuiesc să îi lăsați în aceeași cameră pe când cel mic lucrează la o structură de domino – nu o dată a trebuit să potolesc o criză de nervi cu lacrimi și suspine pentru că labradorul s-a împiedicat de piesele de domino (vedeți voi, câinii nu sunt chiar renumiți pentru motricitatea lor fină).

2. Să potrivească piese pe un șnur.

Șnuruitul este o activitate tare migăloasă, care presupune multă coordonare și rezistență la frustrare, plus atenție la detalii – este una dintre activitățile care îi solicită mult pe cei mici, dar îi și captivează enorm. Noi avem acasă niște jocuri simple de șuruit, în care efectiv înșirăm niște obiecte găurite pe câte o sfoară colorată, însă recent am primit acest Joc cu Șiret Djeco, tot de la De-a Joaca – o variantă ceva mai complexă a jocurilor de șnuruit. Am vrut foarte mult să i-l ofer lui Mircea pentru că flăcăul a devenit, de ceva vreme, foarte pasionat de cusut (de când m-a văzut pe mine cum coseam o pereche de pantaloni) și mi s-a părut că jocul urmărește aceleași principii.

3. Să facă diverse puzzle-uri. 

Deși generația noastră optzecistă a fost mai puțin expusă la puzzle în copilărie și prin urmare mulți dintre noi, adulții, nu au obișnuința și pasiunea pentru acest joc, nu cred că există instrument de învățare mai complex și mai eficient pentru cei mici decât un puzzle simpatic și, foarte important, bine ales pentru vârsta lor. Dacă urmăriți cu atenție un copil care încearcă să rezolve un puzzle, o să observați că mânuțele acelea dolofane și stângace au extrem de multe lucruri de făcut: trebuie să apuce, să ridice, să culeagă de jos, să întoarcă, să rotească, să fixeze, să potrivească. Atât de multe mișcări diferite ale mușchilor, încheieturilor și ligamentelor sunt antrenate de un singur joc și de o singură activitate aparent banală: să pui o piesă de puzzle la locul ei. De aceea este de preferat să le arătăm copiilor cum se face un puzzle, să îi ghidăm dacă ne-o cer sau dacă se frustrează, dar să îi lăsăm în mare parte să se descurce singuri, pentru că numai greșind și repetând mișcările de sute de ori vor ajunge să le stăpânească și să le facă, la un moment dat, cu lejeritate.

Noi avem acest puzzle de la Ludattica, cu care Mircul încă se chinuie (cutia conține 2 puzzle-uri cu câte 9 piese fiecare, unul cu animalele pădurii, celălalt cu animale marine), dar care mi se pare ingenios pentru că are încorporat și un mic joc cognitiv. Puzzle-ul vine, pe lângă piesele sale tradiționale, cu încă 18 mici cartonașe (câte 9 pentru fiecare puzzle, cel marin și cel forestier). Pe fiecare cartonaș este desenat unul dintre animalele din puzzle, așa că piticii pot să asocieze cartonașul cu locul din puzzle unde observă animalul respectiv – deci mai bifează încă o mică activitate de asociere.

Dacă aveți copii mai mici, care încă nu fac puzzle-uri cu atât de multe piese, puteți să încercați un alt joc de la Ludattica, Fețe și Culori, care deși este un joc clasic, cognitiv, de asociere, poate fi folosit și ca puzzle incastru cu câte o singură piesă – cei mici pot potrivi chipurile animalelor pe corpurile lor și pot astfel să se joace cu un puzzle mult mai simplu și mult mai mare.

4. Să picteze, să deseneze sau să scrie.

Felul în care copiii se vor adapta la clasele primare și la provocarea pe care o aduce cu sine scrisul depinde foarte mult de îndemânarea pe care o vor deprinde în primii ani de viață – iar felul în care se obișnuiesc cu mânuirea unui creion, a unei pensule sau a unei bucăți de cretă este foarte important la această vârstă. După ce i-a plăcut mult timp să picteze, Mircea a intrat într-o fază în care probabil îl imită pe Jackson Pollock, pentru că tot ce vrea este să se umple de finger paint pe mâini până la cot și să mânjească foi întregi de hârtie cu niște picturi abstracte și pline de culoare (treaba lui, nu mă plâng, îl bag direct sub duș după aceea). Pentru că nu mai vrea să audă momentan de carioci, creioane și pensule, ne-au prins bine aceste Tăblițe Ludo (tot de la Ludattica), car vin la pachet cu cretă și șabloane din carton, dar și cu un mic burete pentru a șterge operele de pe tăblițe și a o lua de la capăt. Mircea se înfige în cretă, o ține cu atenție în degetele încleștate, desenează și șterge, desenează și șterge, cu o frenezie neașteptată (cineva să îmi explice oare ce este cu această atracție dintre copii și cretă).

5. Să modeleze cu plastilină sau cu nisip kinetic.

Cine vrea să-și bea cafeaua fierbinte, n-are decât să ofere plastilină toddlerului din dotare. Lăsând gluma la o parte (deși cafeaua fierbinte nu-i subiect de glumă pentru niciun părinte cu toddler mic), n-am văzut până acum jucărie care să-i captiveze pe cei mici atât de mult cum o poate face o bucată simplă de plastilină moale sau o mână de nisip kinetic. Copiii își exerseză mișcările fine, articulațiile, puterea cu care apasă și strâng cu mâinile lor mici, își coordonează și controlează mișcările – și pare că nu se plictisesc prea repede de genul acesta de activitate.

Ce alte activități mai sunt recomandate pentru dezvoltarea motricității fine? Activitățile zilnice uzuale (deschisul fermoarelor, capselor, nasturilor, manevrarea tacâmurilor, legarea șireturilor, deșurubarea unui dop de sticlă), construirea cu diverse cuburi sau piese, activitățile de craft (tăiatul cu foarfeca, lipitul abțibildurilor, folosirea ștampilelor pe hârtie, plierea sau mototolirea hârtiilor), sortarea diverselor semințe, pictura cu obiecte netradiționale (bețișoare de urechi, pompons), activitățile din bucătărie (desfacerea unei banane, decojirea unui ou fiert).

Ce facem când cei mici se frustrează pentru că nu au răbdare sau nu pot face o anumită activitate sau un anumit joc pe care îl propunem?

Un lucru pe care multe mame mi-l scriu destul de des, cu îngrijorare, este: „Hei, copilul meu nu reușește să facă activitatea cutare, deși este un pic mai mare decât copilul prietenei mele, care face respectiva activitate cu multă ușurință. Ce să fac?“ 

Răspunsul este simplu: să continuați cu blândețe, cu bună dispoziție, cu așteptări realiste și, mai ales, cu zero comparații între copiii voștri și cei ai prietenilor, vecinilor sau colegilor de muncă. Cele mai multe dintre activitățile și jocurile pe care noi, părinții le propunem copiilor nu vor fi făcute la perfecție și rapid de toți piticii de pe lumea aceasta, din prima. De fapt, nici nu sunt făcute ca să fie executate rapid, pentru că nu acesta este scopul lor. Scopul este să fie repetate, jucate, exersate iar și iar, până când copilul reușește să le stăpânească și să le facă rapid – moment în care le va depăși, se va plictisi de ele și va trebui să inventați altele. 

În plus, fiecare copil are ritmul lui, preferințele lui, pasiunile lui, micile lui obsesii. În această perioadă a evoluției lor, unii se concentrează pe dezvoltarea vorbirii, alții pe motricitate grosieră (vă salut, mișunătorilor), alții pe felul în care gestionează diversificarea, alții pe migală, alții pe cărți. Este perfect normal ca unele lucruri să nu îi intereseze pe copiii voștri (Mircea a avut o perioadă foarte lungă în care nu a fost deloc atras de puzzle-uri) și atât timp cât puiul vostru nu vă pune pe gânduri din cauza unor întârzieri de dezvoltare serioase (care ar trebui discutate rapid cu pediatrul lui), vă invit să tratați aceste jocuri și activități cu mult calm, relaxare, voie bună, așteptări realiste și, mai ales, fără comparații. 

Un alt aspect la care să vă gândiți ar fi și alegerea jucăriilor în funcție nu doar de vârsta, dar și de etapa de dezvoltare în care, realist vorbind, se află micuțul vostru. Un joc prea simplu pentru nivelul lui o să îl plictisească. Unul prea complex o să îl frustreze inutil – o bună decizie este să luați un joc care știți că este în apropierea nivelului său de dezvoltare, poate o idee mai complicat, astfel încât să îl provoace motric și cognitiv fără să îl enerveze. De exemplu, la prima întâlnire a lui Mircea cu jocul de șnuruire de la Djeco băiețelul a declarat, după câteva minute ”Este un pic cam greeeeu”, dar nu a renunțat să se joace cu el, ceea ce mi s-a părut un semn bun – mai departe, singur va decide dacă vrea să ”lucreze” la el în continuare sau să îl reia peste câteva săptămâni, când va fi mai pregătit.

Reduceri pentru comunitatea Sunny Side Up

Dacă jocurile și activitățile din articol v-au atras atenția, trebuie să vă spun că echipa De-a Joaca a lansat astăzi o promoție specială pentru membrii comunității Sunny Side Up, valabilă în perioada 26 mai -11 iunie, prin care toate produsele de pe această pagină pot fi cumpărate cu 20% reducere dacă folosiți codul sunny.

În plus, nu uitați de mult-așteptatul Insagram Takeover de sâmbătă: cei de la De-a Joaca m-au invitat să preiau contul lor de Instagram în această sâmbătă, pe 29 mai, ca să găzduiesc o sesiune de joacă. Dezvoltarea cognitivă a celor mici va fi subiectul acestui Takeover, așa că vă invit să ne urmăriți în Stories, unde vom vorbi despre jocurile logice și de asociere, voi avea pentru voi niște studii și date, niște exemple și idei de activități, dar mai ales ne vom juca împreună timp de câteva ore. De-abia aștept și de-abia vă aștept pe toți acolo!

În loc de încheiere

Ce aș vrea să vă transmit acum, la finalul acestui articol, este să nu puneți presiune pe voi sau pe copiii voștri atunci când vine vorba de joacă, activități și mici proiecte jucăușe. Activitățile și jocurile „ies“ chiar și atunci când nouă, părinților, ni se pare că nu ies. Simplul fapt că am pregătit activitatea, că am scos jocul din cutie și că ne-am așezat pe parchet alături de copil – liberi, disponibili și atenți, cu ochii la micuț și cu zâmbetul pe buze –, că i-am oferit din timpul nostru, din dragostea noastră, din cunoștințele noastre, așadar simplul fapt că ne-am așezat la joacă lângă copil și că am petrecut acel timp împreună cu el înseamnă că joaca ne-a ieșit. Fiecare moment împreună, la joacă, este un câștig. Fiecare minut petrecut împreună este o cărămidă pusă la temelia dezvoltării celui mic. Fiecare joacă inițiată este un pod nou și trainic ridicat între părinte și copil. Fiecare minut de joacă împreună contează. 

*** Acest articol a fost realizat în parteneriat cu deajoaca.ro, un magazin online de jucării, jocuri și produse pentru copii pe care l-am descoperit de curând cu mare plăcere. Textul de mai sus reprezintă, ca întotdeauna, părerea mea sinceră și autentică despre produsele menționate, pe care le-am primit spre testare și cu care ne-am tot jucat, pentru ca eu să pot scrie despre ele cât mai pertinent pentru voi.