Copiii nu au nevoie de frați…
Copiii au nevoie de părinți prezenți, implicați și echilibrați.
Să ai un singur copil poate fi decizia perfectă pentru tine.
Semnat: o mamă de doi copii.
***
Cel mai frumos cadou pe care l-am făcut vreodată copiilor mei este că i-am născut pe amândoi. O să zic asta mereu. Zeina este cadoul meu pentru Mircea. Mircea este cadoul meu pentru Zeina. Amândoi sunt cadourile mele pentru ei, pentru această viață a lor în care se vor avea unul pe altul acum, dar și când eu nu voi mai fi. Mai ales când eu nu voi mai fi. Relația lor este tot ce voi construi mai frumos pe lumea asta, misiunea mea, moștenirea cea mai de preț pe care o vor primi de la mine.
ÎNSĂ. ÎN-SĂ.
Am ales să am doi copii pentru că am privilegiul de a putea să am doi copii fără ca viața mea să se dezechilibreze și destabilizeze crunt o dată cu venirea pe lume a celui de-al doilea.
Am ales să am doi copii pentru că am avut privilegiul unui prim copil foarte sănătos, foarte cooperant, care a dormit de cele mai multe ori bine, a mâncat de cele mai multe ori bine, alături de care perioada bebelușiei a fost mai mult liniștită decât dificilă.
Am ales să am doi copii pentru că am avut privilegiul unui prim copil fără alergii, fără viroze, fără boli, fără stat prin spital, fără bătut cabinetele doctorilor, fără diagnostice greu de dus.
Am ales să am doi copii pentru că am avut privilegiul unui prim copil cu temperament destul de cooperant, alături de care n-am prea simțit the terrible twos.
Am ales să am doi copii pentru că am avut privilegiul ca atunci când am căzut în ghearele depresiei post-natale, să fac terapie până când am fost bine.
Am ales să am doi copii pentru că am avut privilegiul ca atunci când cuplul a început să scârțâie, să facem terapie separat și împreună până când am fost bine.
Am ales să am doi copii pentru că am avut privilegiul unui bărbat care, deși n-a fost perfect implicat din prima, a învățat lucrurile de care aveam nevoie, a lucrat cu el însuși și s-a schimbat în stâlpul care este astăzi pentru mine și pentru copiii mei.
Am ales să am doi copii pentru că am avut privilegiul unui bunic (unul singur avem, dar bun) care din când în când ne poate lua copiii pentru 2-3 ore în parc sau la muzeu. Mai mult nu poate, dar atâta cât poate, este aur.
Ceea ce vreau să zic este că nu știm, nu știm, care sunt toate acele elemente care fac cuplul de lângă noi să spună: ”Gata. Mai mult de unul nu ducem. Mai mult de unul nu putem.” Și este incorect din partea noastră să tot presăm: ”Hai, nu mai faceți și voi un copil? Hai că unde mănâncă unul, mănâncă și doi!”. Nu nene. Nu e chiar așa. Nu știm noi cât a suferit acel cuplu sau cât de greu le-a fost în primii ani alături de primul copil. Nu știm noi ce sistem de suport au. Sau n-au. Nu știm noi cât și în câte feluri i-a ros depresia. Nu știm ce experiență au avut cu bolile, cu sănătatea mintală, cu stresul, cu eforturile financiare.
Așa că să nu presăm.
Și să înțelegem că dacă cei de lângă noi au ales să facă un singur copil, este probabil cea mai bună și înțeleaptă decizie pe care au putut-o lua. Pentru ei.
Fiincă, dragile mele, copiii nu au nevoie de frați…
Copiii au nevoie de părinți prezenți, implicați și echilibrați. Și sănătoși la cap, aș adăuga eu.
