Diversificare clasică sau autodiversificare? Iată cum am introdus mâncarea solidă în alimentația copiilor mei.

10 lucruri de care să ții cont (și pe care nimeni nu ți le-a spus) înainte să începi diversificarea bebelușului.

Am diversificat 2 copii în ultimii 4 ani și după mii de mese pregătite, sute de gustări oferite și nenumărate buchețele de broccoli curățate de pe gresia din bucătărie n-aș schimba decât un singur lucru: stresul, panica și anxietatea care mă cuprindeau la primul copil, de fiecare dată când venea ora mesei, iar eu mă întrebam necontenit: ”Oare se îneacă? Oare i-a rămas morcovul acela în gât? Oare a mâncat suficient? Oare a mâncat prea mult? OARE MOARE DE FOAME ȘI DE SETE CHIAR ÎN FAȚA MEA?!” Nu m-am bucurat suficient de diversificarea primului copil, iar când cei din echipa Dodoli m-au întrebat despre ce aș vrea să le scriu mamelor care se pregătesc să introducă mâncarea solidă în alimentația bebelușilor lor, am știut instant: un articol cu 10 lucruri despre diversificarea copiilor pe care nimeni nu ți le spune, dar pe care ar trebui să le știi înainte de a fierbe primul dovlecel.

Diversificare clasică sau autodiversificare? Bebe hrănit cu lingurița sau lăsat să exploreze singur? Piureuri sau bucăți? Dar cum mănâncă dacă n-are dinți? Dar cum se îneacă dacă eu îi dau doar piure dat la blender? Ce fac când copilul refuză mâncarea? Cum gestionez mofturile la masă? Cum pregătesc bebelușul pentru diversificare? Dar pe mine, pe mine, mama lui ușor disperată de la atâția morcovi făcuți la abur și atâtea pulpe de pui de țară fierte ore în șir, pe mine cine mă pregătește?!

Păi vă pregătesc eu. Iată cele 10 lucruri de care să ții cont când vine vremea pentru diversificarea bebelușului. 

Înainte să începem, vă las o informație care sigur vă va bucura: Dodoli, o afacere românească, de familie, de unde noi avem majoritatea vaselor și tacâmurilor pentru copii încă de acum 4 ani (s-au ținut așa de bine, încât au rămas moștenire de la Mircea la Zeina) au pornit o campanie de reducere – codul SUNNY vă oferă 12% OFF la întregul coș de cumpărături. Bun, să trecem la treabă, adică la masă!

Pasul 1. Ce să faci înainte de a începe diversificarea (nimeni nu te-a avertizat despre aceste lucruri, nu-i așa?)

1. Privește-te cu atenție în oglindă.

Nu nu, aici nu mă refer la a te privi în oglinda de la baie, dragă mamă obosită și încercănată, ci a-ți privi obiectiv propriile obiceiuri alimentare și propria rutină de masă a familiei tale. Copiii învață cel mai des din exemplul pe care îl oferă adulții care îi cresc, așa că dacă vrei un copil care să mănânce variat, diversificat, câte 3 mese pe zi și două gustări, așezat frumos la masă, fără televizor și fără telefon mobil, gândește-te mai întâi cu sinceritate: oare tu ești un adult care mănâncă variat, diversificat, câte 3 mese pe zi și două gustări, așezat frumos la masă, fără televizor și fără telefon mobil? 

Dacă răspunsul este ”Păi nu…”, atunci ai aproximativ 6 luni de zile să îl transformi în ”Păi da”. Mănâncă regulat, umple-ți farfuria cu mâncare colorată și delicioasă, bea apă, lasă telefonul deoparte la masă și închide emisiunea ”Vorbește lumea” din fundal, ca să vorbească lumea din jurul mesei. Obișnuiește bebelușul pe cât posibil cu ideea de masă în familie și ține minte: dacă tu mănânci cu plăcere, și el va mânca tot cu plăcere. Dacă tu te înfometezi o zi întreagă și bagi rapid o șaorma la ora 11 noaptea, pe furiș, el n-o să ajungă un ad care va mânca, de la sine, broccoli cu somon la abur. Dacă tu nu te hidratezi, nici el n-o să se hidrateze. Dacă tu nu te atingi de legume, nici el n-o s-o facă. Oglinda aceea despre care vorbeam? Ai ghicit: copilul tău este cea mai fidelă oglindă a ta.

2. Informează-te (da da da, ca la școală).

Întotdeauna mi s-a părut că mamele aflate la primul copil au de bifat o rampă uriașă de învățare în primul an al bebelușului. Așa cum au învățat despre naștere, puericultură și alăptare, nici n-au ieșit bine din lăuzie că trebuie să se apuce de căutat informații despre diversificare și introducerea sigură a solidelor. Însă ”knowledge is power”, iar eu vă sfătuiesc să citiți cât mai multe despre diversificarea bebelușilor, ca să puteți face alegeri cât mai potrivite pentru familia voastră. Citiți, din surse sigure, despre diversificarea clasică versus autodiversificare, despre înec versus gag, despre alergii, despre introducerea solidelor și care sunt acele ingrediente pe care trebuie să le evitați. Un punct punct de pornire este articolul pe care îl citiți chiar acum; un altul este articolul scris chiar de echipa Dodoli, numit ”Autodiversificarea: posibil cea mai bună metodă de a introduce mâncarea solidă în alimentația bebelușului”; iar o altă resursă bună despre diversificare bebeluși pas cu pas este acest articol care descrie când este bebelușul pregătit să înceapă diversificarea și ce să alegi între diversificare clasică și autodiversificare.

Nu strică nici un curs de prim ajutor pentru copii – noi am mers la un astfel de curs încă din sarcina cu Mircea și m-a ajutat mult în acele momente parcă desprinse din Mission Impossible când îți vezi bebelușul plimbând prin gură o bucată uriașă de morcov pe care nici n-o scuipă, nici n-o înghite. Dacă și începe să râdă în hohote cu ea prin cerul gurii, gata, infarctul mamei este la un pas distanță! Un curs acreditat de prim ajutor îți poate oferi liniștea că în caz de înec, știi ce să faci, cum să faci și mai ales, cât de repede să faci ca totul să se termine cu bine.

3. Pregătește-ți ajutoarele potrivite pentru diversificare.

Recunosc, la Mircea am exagerat un pic când a venit vorba de diversificare și am cam spart bugetul familiei pe o mulțime de cumpărături care atunci îmi păreau 100% esențiale, de nerefuzat, de neînlocuit. Am cumpărat aparat de preparat mâncare la aburi (din acela uriaș, cu 3 etaje), dar și un roboțel compact, care putea să prepare 2-3 porții de legume și fructe la aburi, apoi le putea pasa în același recipient. Am cumpărat cratițe speciale pentru bebeluș (nu înțeleg nici acum ce avea vesela familiei, că doar nu mânca labradorul nostru direct din ea) și am testat suficiente cănuțe și păhărele ca să îmi dau lucrarea de licență în acest domeniu.

Între timp, le-am donat pe toate, iar la Zeina am păstrat lucrurile foarte simple: o sită banală din inox pentru gătit la abur, un scaun Antilop din Ikea și câteva vase și tacâmuri practice și ecologice – noi le avem de la Dodoli, un brand față de care mă leagă o veche relație de afecțiune, de când Mircea își mânca primele mese din farfuria-iepuraș din bambus cu ventuză turcoaz. Doamne, când au trecut acele vremuri?

Toată vesela din bambus de la Dodoli s-a păstrat excelent și, deși voiam să i-o dau mai departe Zeinei, m-am hotărât în cele din urmă să îi cumpăr și ei propriile vase (săraca de ea, aproape tot ce are a fost al lui Mircea, uneori mă simt vinovată că o țin doar în hand-me-downs). Așa că am ales un set de diversificare cu bol, farfurie, linguriță și cană cu pai, toate din silicon alimentar premium, durabil, inodor, non-toxic, cu textură moale și cu cele mai bune ventuze pe care le-am testat până acum (și Mircea se chinuie puțin să le desprindă de pe masă). I-am mai luat un pahar cu cioc din silicon (pentru primele luni, când încă nu se prinde ce să facă cu paiul), câteva bavete din silicon și un set de tacâmuri de bebeluși.

Ca să îmi fie și mie mai ușor tot procesul de diversificare, am luat de la Dodoli și câteva cutii alimentare rotunde (lunch box, snack box, cutie prânz pentru copii sau cum vreți să îi spuneți). Spre deosebire de diversificarea primului copil, când aveam impresia că Dâmbovița va seca și cerul va căpăta o gaură considerabilă dacă i-aș fi dat copilului și mâine din mâncarea pregătită astăzi (Doamne ferește!), la Zeina mi-am dat seama că nu mai am nici luxul, nici timpul, nici naivitatea de la primul copil, așa că adeseori gătesc mai mult și apoi depozitez la frigider, de unde o servesc și în ziua următoare. Aceste cutii de prânz pentru copii (bento box) se închid ermetic, păstrează alimentele proaspete, sunt ușoare și ușor de spălat. În plus, ele pot fi folosite în cuptorul cu microunde, depozitate în frigider sau congelator, încălzite la cuptor și spălate la mașina de spălat vase.

Nu uitați că voucherul SUNNY vă oferă 12% OFF la întregul coș de cumpărături pe Dodoli.ro.

Pasul 2. Ce să faci în timpul diversificării (iată întrebările pe care sigur ți le-ai pus).

1. Piureuri sau bucăți?

Apropiați-vă puțin de ecran ca să vă dau o veste șocantă, dacă sunteți la primul copil (și deloc șocantă, dacă deja ați ajuns la diversificarea celui de-al doilea): Nu. Trebuie. Să alegeți. O tabără.

Cea mai potrivită diversificare pentru voi este aceea care vă face să vă simțiți cel mai confortabil. Vă este frică să începeți cu bucăți? Foarte bine, începeți cu piureuri până vă obișnuiți cu ideea și faceți trecerea treptată spre bucățele. Nu vreți să auziți de piureuri? Nicio problemă, dacă bebelușul este pregătit, poate primi bucăți moi, tăiate corespunzător vârstei și dezvoltării lui motrice. Sau puteți proceda ca mine și să faceți un mix între cele două abordări: adică să oferiți din prima și piure, și bucăți.

La prima lui masă, Mircea a avut câteva bucăți de morcovi și dovlecei la abur, ca să le poată lua în mâini și să se joace cu ele, să le ducă la gură, să le molfăie, dar și un castronel cu un pic de piure de morcovi. A gustat și plescăit / molfăit / supt din ambele variante, iar la următoarele mese am procedat la fel: aveam grijă să aibă, în majoritatea cazurilor, ambele opțiuni. Greu nu îmi era, pentru că piureul îl făceam mereu din legumele pe care le abuream oricum și i le ofeream bucăți – nu îmi lua mult să le pasez nițel la blender sau cu furculița. Am făcut asta pentru că mi se părea exagerată vehemența cu care mâncărurile pasate erau blamate pe grupurile și articolele BLW, când de fapt și noi, adulții, avem în alimentația noastră multă mâncare cu textura pasată (supe cremă, pateuri, creme tartinabile, budinci, iaurt, smoothie-uri), iar eu am vrut ca Mircea să se obișnuiască, de la început, cu ambele texturi, cu ambele variante, să știe că mâncarea poate fi bucați sau cremă, mai groasă sau mai subțire, că poate fi apucată cu mâna sau servită dintr-o linguriță, că într-un fel se simte o bucată de morcov în gură și în alt fel se simte o linguriță generoasă de piure de morcovi. Am vrut diversitate, că doar de asta îi spune diversificare. Apropo, vă las aici niște studii foarte bine explicate despre autodiversificare (baby lead weaning), care pe mine m-au ajutat atunci când mă pregăteam de trecerea primului copil la hrana solidă.

Iar Mircea a mâncat din ambele variante. În prima săptămână a gustat și din bucăți, și din piureuri, apoi a avut o perioadă de vreo două săptămâni în care nu a vrut să mănânce mare lucru, apoi a avut vreo săptămână în care a ignorat bucățile și a vrut piureuri, după care n-a mai avut nicio preferință și a mâncat din ambele texturi cu plăcere.

La Zeina am procedat la fel: încă din prima, pe farfuria ei au așteptat-o mereu câteva bucăți moi (important este să le testați și să vedeți dacă sunt suficient de moi încât să le puteți presa cu limba de cerul gurii, fără să folosiți dinții), iar în castronel, un piure din aceleași legume. Fetița mea a avut o altă abordare, adică în primele 3 săptămâni nu a vrut să pună gura pe nimic (dar nimic, nene, nimic), iar după aceea brusc a vrut să mănânce, de-a valma, și piure, și bucăți, și cu mâinile și cu tacâmurile, ba chiar și cu paiul (nu vă spun ce succes fulminant are paiul de la paharul de silicon Dodoli, i-l înmoi puțin în piure, iar ea îl molfăie și mușcă încântată).

2. Diversificare clasică sau autodiversificare? 

Partea care m-a atras definitiv la autodiversificare este faptul că bebelușul este lăsat să interacționeze direct cu mâncarea, fără să fie ajutat de părinte, astfel că el poată să decidă cât mănâncă, în ce ordine, din ce bucăți, fără intervenția adultului – o mică doză de independență foarte apreciată de micuți. Eu am fost diversificată clasic și hrănită cu lingurița, cu mult chin și jelanie, până la un an și ceva, și țin minte că am avut o relație foarte proastă cu mâncarea până dincolo de 20 de ani. Am fost și îndopată, și determinată se termin tot din farfurie, și rușinată pentru că nu voiam să mănânc anumite lucruri și, în general, amintirile mele legate de mâncare nu sunt din cele mai distractive – pentru copiii mei am vrut altceva, am vrut să îl las pe ei să decidă, să descopere, să exploreze, să poată zice ”nu”, să poată refuza și să mănânce în ritmul lor, să aibă o experiență frumoasă și ”rewarding”. Așa că absolut niciodată nu le-am băgat eu în gură ceva în primele luni de diversificare. De-abia mai târziu, spre vârsta de un an, când Mircea se chinuia să folosească tacâmurile singur, îl mai ajutam când își încărca lingura cu supă și o ducea la gură. Iar la Zeina – aș vrea să văd cine reușește să o convingă vreodată să se lase hrănită cu lingurița, direct în gură, pe stilul ”vine avionuuuul!”

Cum procedam? Cu bucățile Mircea se descurca singur. Le lua, mai greu, mai ușor, le ducea la gură, le molfăia, îi mai cădeau, știți voi, fun times de diversificare BLW. Cu piureurile sau budincile sau iaurturile îi încărcam lingurița și i-o întindeam – nu i-o duceam la gură, nu i-o băgam în față enervant, nu îi făceam cu ea avionul sau păsărica zboară sau alte joculețe care să îi distragă atenția – pur și simplu i-o întindeam, astfel încât dacă voia, să o poată lua cu mâna. Când o prindea cu mânuța, eu dădeam drumul la linguriță și îl lăsam să se descurce. Singur. Nu îl ajutam, nu îl ghidam. Dacă voia să o bage în gură, bine. Dacă nu, nu. Treaba lui.

Cred că vă închipuiți ce ieșea din situația asta și ce mozoleală avea fii-miu pe față, nu? La început era complet necoordonat și o optime din linguriță ajungea în gură, restul pe obraz și o parte generoasă în ureche. Dar încet-încet, băiețelul a devenit din ce în ce mai ferm în mișcările lui și în felul în care își ghida tacâmul spre gură, iar undeva spre 8 luni de zile deprinsese o mișcare șmecheră în care ducea lingurița în gură și apoi o răsucea, ca să poată linge tot piureul sau pateul de pe ea. Am lăsat mai multe detalii în acest articol scris pe atunci, sunt 20 de întrebări despre diversificare puse de mamele din comunitatea mea de pe Instagram și răspunsurile mele detaliate.

Zeina are 8 luni acum, dar la fel am procedat și cu ea. Ce-mi place mult la diversificarea ei este că acum am dat peste niște tacâmuri concepute special pentru bebeluși, tot la Dodoli. Sunt tot din silicon, au doar 10 cm și un mâner ergonomic, dar au un design anti-gag – niște bariere din silicon care nu permit bebelușului să-și bage pe gât tacâmurile, cum știți foarte bine că reușesc de atâtea ori, și apoi termină imediat masa într-o criză furioasă de plâns.

3. O să fie haos prin toată bucătăria?

Știi cum îmi dau seama dacă diversificarea unui bebeluș merge bine și dacă își construiește, încet dar sigur, o relație frumoasă cu mâncarea? Diversificarea merge bine dacă după ce a terminat de mâncat, bebelușul, scaunul său și podeaua de sub el arată ca după o bătaie cu mâncare la cantină. Să vă explic.

Bebelușii sunt prea mici ca să înțeleagă cum stau lucrurile cu manierele la masă. Și nici nu pot concepe idei complexe de tipul ”mami a muncit ca o sclavă ca să îmi facă sufleu de broccoli, nu e cool ca eu să arunc jumătate din el pe gresie și încă jumătate pe pereți”. Așa că nu o luați personal când scapă mâncare pe jos, când scuipă sau când li se pare amuzant să își bage iaurt în urechi. 

O parte esențială a diversificării este explorarea, iar un bebeluș explorează cu absolut toate simțurile: vor să atingă bucățile, să le miroasă, să le molfăie, să le pipăie. Vor să vadă ce se întâmplă când aruncă furculița spre câine și farfuria spre mami (de asta vă și recomand vasele de silicon alimentar cu ventuză, ele se desprind foarte greu de blat și, dacă totuși micii Houdini reușesc să facă asta, cel puțin nu se sparg atunci când sunt trântite de podea). Iar când cresc un pic mai mari, o să vrea să vă imite și să folosească tacâmurile, făcând parcă un haos și mai mare – apropo, pentru etapa aceea de după un an, Dodoli au și niște tacâmuri de antrenament pentru copiii mici, din oțel inoxidabil și silicon alimentar, cu mâner ușor de apucat și mânuit.

Nu uitați că voucherul SUNNY vă oferă 12% OFF la întregul coș de cumpărături pe Dodoli.ro.

4. Dacă copilul refuză mâncarea, îi fac repede altceva?

Țin minte și acum postarea unei mămici ce îi pregătise supă de găluște copilului ei, care a refuzat-o vehement și a solicitat ciorbă de perișoare. ”Așa că m-am pus să îi fac ciorbă de perișoare, ce să fac?!” scria mama epuizată pe un grup foarte popular de Facebook.

Să mă iertați, vă rog, dar eu nici când aveam un singur copil nu reușeam să găsesc suficient timp într-o zi încât să fac de la zero un alt fel de mâncare, doar pentru că băiețelul meu îl refuzase pe primul – și nici nu cred că este un precedent tocmai potrivit pe care îl putem crea în acest fel.

În casa noastră, situația este simplă: avem 3 mese pe zi și două gustări (Zeni are deocamdată 3 mese pe zi și nicio gustare) dar niciodată nu le ofer copiilor mai multe opțiuni de mic dejun sau mai multe variante de masă de prânz. Nu există: ”Azi avem la prânz supă de găluște și pilaf cu curcan, hai să vedem ce vrea copilul”, ci mai degrabă scenariul ”Pfffiu, bine că avem pilaf de curcan bun și proaspăt, hai să mâncăm!”. Dacă băiețelul nu vrea să mănânce din ce îi dau, are bineînțeles opțiunea de a mânca iaurt sau brânzică de vaci (care sunt mereu la îndemână prin frigider). Dacă nici asta nu vrea, e perfect în regulă, dar altceva nu avem. Poate să nu mănânce deloc sau poate să mănânce puțin sau cât vrea sufletul lui, noi nu ne supărăm – dar asta înseamnă că va trebui să rabde până la masa sau gustarea următoare.

În ceea ce o privește pe Zeni, care este încă la început de diversificare, am acceptat ceea ce știam încă de la Mircea: uneori, un bebeluș trebuie să primească un fel de mâncare în repetate rânduri, până când îl acceptă – iar când spun ”repetate rânduri”, mă refer de exemplu la 7 încercări pentru banană, 10 pentru iaurt, 5 pentru sos bolognez și vreo 10 pentru omletă, în cazul primului meu copil. Dumnezeule. Dum-ne-ze-u-le! Zeni are altă abordare, văd că acceptă aproape tot din prima sau maxim a doua încercare.

Iar dacă simțiți că rămâneți în pană de idei atunci când vine vorba de mesele copiilor, vă salvez eu. În acest articol găsiți 3 rețete de gustări pentru copii, fără zahăr și fără sare, numai bune de luat la drum, iar în acest articol v-am lăsat un Meal Plan săptămânal pentru copii mari și mici, cu tot cu 5 rețete care la noi în casă sunt în heavy rotation.

Pasul 3. Ce să faci după ce diversificarea se termină și ai la masă un toddler care împinge limite (psssst, îți spun un secret, toddleri care nu împing limite NU EXISTĂ).

1. Masa e masă.

Spuneți-mi drept, de câte ori v-ați auzit părinții spunând acest lucru, pedant și foarte enervant? Aham, și eu: de zeci și zeci de ori. Însă adevărul este că acum chiar le dau dreptate. Pentru că am avut o relație foarte proastă cu mâncarea pe tot parcursul tinereții mele, în momentul când le-am oferit celor doi copii ai mei mâncare solidă am avut un singur obiectiv: să îi fac să se bucure, realmente să se bucure, de mâncarea de pe masă și de momentul în care ne strângem cu toții în fața farfuriilor. Să nu mă uit la cantitate, ci la calitate. Să nu stau cu gura pe ei, ci mai degrabă să povestim despre ziua noastră, despre ce ne place, despre ce avem poftă să facem împreună.

Nici pe primul copil, dar nici pe al doilea nu i-am hrănit în brațe, în scoică, în balansoar, pe canapea, prin casă, nu i-am fugărit cu lingurița prin sufragerie și nu i-am prins prin baie să-i mai înfig un morcov în gură. Nu am adus jucării la masă, cărți, plușuri sau zornăitoare, nu le-am distras atenția cu zdrăngănele sau cuburi, nu au avut niciodată nicio jucărie pe tăvița scaunului de masă – singurele obiecte de la masă au fost mâncarea, vesela și tacâmurile. Avem o regulă de zero telefoane mobile la masă, ceea ce înseamnă că nici lor nu îi punem filmulețe sau cântecele pe YouTube ca să mănânce, dar nici noi nu scrollăm pe Instagram în timpul mesei – telefoanele stau în buzunar, pe silent, sau în altă cameră. Și, foarte important, nu profităm de masa copiilor ca să facem altceva pe lângă el, de exemplu ei să mănânce și eu să intind rufe sau să pun o mașină de spălat. Am vrut să învețe că masa e un moment important în care ne hrănim, vorbim, râdem și stăm împreună, cât se poate de prezenți. Masa e… masă, ce mai încoace și-ncolo.

2. Învață copilul să-și asculte corpul!

Acum vreun an într-o zi când Mircea a refuzat să-și mănânce masa de prânz, pe lângă obișnuitul nostru ”E ok, nu trebuie să mănânci dacă nu ți-e foame”, am adăugat din întâmplare un ”Ascultă-ți corpul, vezi ce zice el”. Mircea a căzut atunci nițel pe gânduri, iar eu am început să-i spun asta de fiecare dată când refuza mâncarea sau când voiam să-l fac atent la ceea ce îi transmite propriul corp.

– Nu vreau să mănânc, nu vreau nimic de mâncare!!

– Nu trebuie să mănânci. Ascultă-ți corpul, ia vezi, el ce zice, ți-e foame?

– Nu vreau să beau apă! 

– Ok, ascultă-ți corpul, el ce spune, ți-e sete sau nu?

– Mă doare burtica!

– Ia ascultă-ți corpul, oare e de foame, pentru că n-ai mâncat de vreo 3 ore? Sau vrei pe veceu?

Vreo jumătate de an mi se părea că vorbesc cu pereții, până acum câteva zile, când am început să aud astfel de discursuri de la Mircea: ”Hmmm, mă apasă nițel burtica, oare ce zice corpul meu? Mi-e foame sau trebuie să fac un caca?”, ”Mai vreau melc cu nucă, dar corpul meu zice că s-a săturat, așa că nu mai mănânc, gata!”. Sau, mai pe șmecherie: ”Mami, corpul meu zice că vrea să mănânce căpșune, mergem la piață?…” 

Nici nu vă spun cam cât crește inima în mine. Nici nu vă spun cam cât de importanți mi se par pașii aștia mici. Pentru că să ai 3 ani și să îți asculți corpul așa cum mama ta nu o făcea nici la 33 de ani este o bază bună pentru un viitor echilibrat și sănătos. Pentru mai puțină toxicitate și mai multă blândețe. Pentru mai puțină autoflagelare și mai multă acceptare. Wow, piticule, wow! Corpul tău e pe mâini bune, acum că ai învățat să-l asculți! Un lucru pe care mi-ar fi plăcut și eu să-l știu un pic mai devreme – pentru că ohhh, ce târziu l-am învățat! 

3. Treaba părintelui și treaba copilului.

Dacă ar fi să comprim toate sfaturile despre diversificare într-unul singur, atunci acesta ar fi: ”Nu uitați niciodată care este treaba părintelui și care este treaba copilului”.

Treaba părintelui este să se asigure că la masă există mâncare sănătoasă, variată, că familia respectă orele de masă și regulile asociate mesei (care pot să difere de la o gospodărie la alta). Treaba părintelui este să pună pe masă farfuria cu mâncare a copilului.

Treaba copilului este să decidă cât și ce mănâncă din ceea ce i s-a oferit.

Momentul în care am înțeles asta a adus mult calm, liniște și acceptare în viața noastră. Și a eliminat o doză serioasă de presiune. Până la urmă, conceptul de ”Treaba mea este asta, treaba copilului este asta” indică o atitudine sănătoasă, relaxată, care se scutește de multe griji inutile, nervi și stres. De foame nu mor copiii, cu frigiderul plin și mama lor la cratiță, nu? Evident, sunt momente în care mă irită faptul că nu are chef să mănânce – de obicei, iritația este direct proporțională cu timpul pe care l-am petrecut pregătind o anumită mâncare. Dar trag aer în piept, îmi spun iar și iar că refuzul lui nu este despre mine, despre abilitățile mele de bucătăreasă sau despre aptitudinile mele de mamă, și încerc să nu fac niciodată mâncăruri excesiv de complexe, ca să nu fiu foarte dezamăgită de un potențial refuz al piciului. Mă enervez? În sinea mea, câteodată, da, dar încerc să nu mă enervez pe el și să nu transform atmosfera de la masă într-una ostilă doar pentru că unul dintre membrii familiei nu a avut poftă de mâncare.

În loc de încheiere, adică de ”sarutmâna pentru masă!”

Vreau să luați fiecare dintre sfaturile de aici lăsând întotdeauna un loc generos pentru excepții. Suntem o familie normală, cu oameni normali, care au zile proaste, seri epuizante, o mamă care uneori suferă de PMS și un tată care alteori se sperie când bebelușa bagă un buchet de broccoli cu totul până în fundul gâtului. Uneori ne enervăm, alteori ne stresăm. Uneori îi spunem lui Mircea să-și asculte corpul, alteori uităm de propriile reguli și încercăm să îl determinăm în fel și chip să își termine legumele. Uneori suntem conșienți de limitările sale (are doar patru ani), alteori ne supărăm și pretindem de la el maniere la masă și seriozitate. 

Ceea ce vreau să vă spun este că diversificarea copiilor este, și ea, o etapă care trece – și că poate fi distractivă, echilibrată și ușoară dacă ții cont de lucrurile pe care le-am scris în acest articol. Poate fi perioada în care plant niște ”semințe” importante în relația celor mici cu mâncarea. Însă în același timp, un copil care refuză mâncarea sau care trântește un borcan de iaurt direct pe gresia proaspăt spălată poate să fie picătura care ne umple paharul de nervi și irascibilitate.

Așa că dați jos presiunea de pe umerii voștri, dar fiți și blânzi cu voi în zilele în care nu reușiți să faceți asta.

Acest articol a fost scris la invitația celor de la Dodoli.ro un brand românesc care comercializează vase durabile, practice și ecologice pentru copii și bebeluși. Textul de mai sus reprezintă, ca întotdeauna, părerea mea sinceră și autentică despre produsele menționate, pe care le-am primit spre testare și pe care copiii le-au tot folosit, pentru ca eu să pot scrie despre ele cât mai pertinent pentru voi.