CărțiCopilul MeuRecomandări

10 lucruri pe care copilul meu le-a învățat din cărți

Avem acasă 5 rafturi pline de cărți, doar ale lui Mircea – e tot ce am strâns în acești 4 ani de când îi citim constant, dimineața când ne trezim, după-amiaza, când vine de la grădiniță și seara, înainte de somn. 

Am trăit înconjurată de cărți, cu un bunic care m-a învățat să citesc înainte de 5 ani, cu multă răbdare și dăruire – și astfel mi-a deschis o poartă către tot ce am construit, decenii mai târziu, cu ajutorul talentului meu la scris. Cum aș putea să țin poarta asta închisă pentru propriii mei copii și să mă aștept să se îndrepte spre cărți și lectură de-abia după ce intră la școală? 

Pentru toți cei care se întreabă ”De ce le tot citim copiilor?” și ”Ce învață din cărți niște copii atât de mici, care nici nu știu bine pe ce lume sunt?” (și așa și este, un copil de 2, 3, 4 ani nici nu știe bine pe ce lume este), am scris acest articol cu cele 10 lucruri pe care băiețelul meu le-a învățat din cărți – mai exact, din colecția ”De ce? De ce? De ce?” de la Editura Casa, una dintre colecțiile cele mai frumoase și interesante peste care am dat de când sunt mamă. A învățat lucruri bune, a învățat lucruri pe care eu n-aș fi știut să i le explic, a învățat și năstrușnicii (acum strigă prin casă ”BĂLEGAAAAAR!!!!” după ce a citit pe nerăsuflate ”Lumea insectelor”).  

Iar dacă vreți să plasați și voi o comandă la Editura Casa, avem activ pe site-ul lor un cupon neafiliat, SUNNY, care oferă 20% extra-reducere la toate cărțile pentru copii până pe 30 mai inclusiv și se cumulează cu discount-urile de pe site (dar nu se aplică la pachetele promoționale). Ah, dacă totuși vreți să cumpărați pachete promoționale, verificați dacă prețul lor de pe site e mai bun sau nu decât dacă ați lua cărțile din pachet separat, cu voucherul SUNNY. Uneori iese mai bine dacă aplicați cuponul, mi-au spus mie mamele din comunitatea de pe Instagram.

Citește și: 35 de cărți pentru copii mici de la Editura Casa.

1. Cărțile ne-au ajutat să facem mai ușoară trecerea de la scutec la toaletă.

După ce Mircea a împlinit 2 ani și a început să fie interesat din ce în ce mai mult de toaletă, am luat la citit în heavy rotation cartea ”Mă spăl pe dinți, folosesc olița” de la Editura Casa, o carte superbă cu ilustrații realiste și clapete interesante în care este vorba despre o familie cu doi copii – fata cea mare folosește toaleta cu un reductor copii, băiețelul cel mic face potty training, învață să facă la oliță. După ce am citit cartea de o mie de ori (nici măcar nu exagerez, m-ați putea trezi din somn și eu vă voi spune exact dialogurile dintre personaje și ce se află în spatele fiecărei clapete), Mircea a fentat rapid olița și a avut o trecere foarte lină de la scutec la toaletă, pe timpul zilei. Probabil i se părea mult mai interesant să facă pipi la reductor, ca fetița din carte, și nu la oliță, ca frățiorul ei.

2. Copilul nu vrea să se spele pe dinți! Soluție: tot cărțile!

Unul dintre motivele pentru care iubesc vârsta de 4 ani este că mă pot înțelege cu Mircea (destul de) coerent și logic, în marea majoritate a timpului. Dacă nu vrea să se spele pe dinți, este suficient de mare încât să înțeleagă consecințele logice ale acestei acțiuni (dinții tăi se vor caria, te vor durea gingiile, va trebui să mergem la dentist ca să îți pună o plombă etc). Dar la un an și jumătate? DUMNEZEULE ce chin era pentru toată lumea implicată o amărâtă de spălare pe dinți. Povestioare, cântecele, negocieri, rugăminți, prosteli, teatru de păpuși și programări la stomatolog pentru toate plușurile din casă, iată prin ce treceam atunci când Mircea avea 18 luni și 8 dinți pe care nu voia să-i atingem nici măcar cu un vârf de periuță. Aceeași carte de la Editura Casa ne-a ajutat – și a fost foarte utilă și în timpul Epopeei ”Nu vreau să mă spăl pe păr!”, a războiului ”Nu vreau să îmi tăiați unghiile” și a războiului ”Nu te apropia cu pieptănul de părul meu!”.

3. Cum împrietenim un copil mic cu cifrele? Păi tot cu ajutorul cărților.

Vă spun sincer, relația lui Mircea cu cifrele a fost un mare mister pentru mine. Dacă literele le-a iubit neașteptat de mult încă de la un an și jumătate, când a învățat alfabetul și a început să descopere litere peste tot prin oraș, cifrele s-au lăsat așteptate încă mai bine de un an după aceea. ”1, 2, 3…” începeam eu să îl ajut să numere. ”Gata! Nu vrei! Faci altceva!” – mi-o tăia el brusc (pe atunci făcea confuzie între pronume și înlocuia persoana I cu persoana a II-a). Cred că prima oară când și-a dat seama că cifrele pot fi amuzante a fost după ce am dat peste cartea ”Știu să număr” din colecția ”De ce? De ce? De ce?” de la Editura Casa, și am început să numărăm formele de plastic de la groapa de nisip, cuburile, lumânările de pe tort și cupele de înghețată. Mai ales cupele de înghețată.

Citește și: Cărți pentru copii de la Editura Casa: recomandări și recenzii pentru 1-7 ani.

 

4. Adaptarea la grădiniță: cu cât a știut mai multe, cu atât s-a adaptat mai lin.

Vă recunosc, adaptarea lui Mircea la grădiniță a fost pentru mine o surpriză tare plăcută, pentru că mă așteptam să avem parte de lacrimi, împotriviri, jale mare și cel puțin câteva luni până să fie pregătit să facă trecerea la programul mediu, până la ora 16 – adică să rămână și la somnul de prânz. ”Grădinița mea” de la Editura Casa nu a fost singura carte pe care am citit-o atunci (aveam vreo 4-5 pe care le tot citeam prin rotație), dar a fost printre cele mai bune și mai detaliate. Fiecare pagină prezintă câte un moment foarte realist și firesc dintr-o zi a copiilor a grădiniță, iar cartea vorbește despre activități, ora mesei, joaca de afară alături de copii (cu certurile și dramele inerente), copilași care plâng sau care sunt emoționați, proiectele lor și prieteniile care se leagă. Cartea primește puncte bonus pentru că are o pagină care vorbește despre grădinițele de pădure, ceea ce a venit la fix având în vedere că grădinița lui Mircea este și ea o grădiniță Reggio Emilia, o grădiniță de pădure.

Dacă vreți să plasați și voi o comandă la Editura Casa, avem activ pe site-ul lor un cupon neafiliat, SUNNY, care oferă 20% extra-reducere la toate cărțile pentru copii până pe 30 mai inclusiv și se cumulează cu discount-urile de pe site (dar nu se aplică la pachetele promoționale).

5. Familia așteaptă încă un bebeluș? Iată cum adaptăm primul copil la venirea unui frățior sau unei surioare.

Dacă sunteți pe aici de ceva vreme, știți că am avut un an mai dificil odată cu venirea pe lume a surioarei lui Mircea, Zeina. Perioada de adaptare a durat multicel și pot spune că de-abia acum, după aproape un an, suntem într-un loc bun. Ne-a ajutat mult să îl pregătim pe Mircea, iar la el pregătirea ține foarte mult de detaliile cât se poate de practice, mai mult decât de cele emoționale. A vrut să știe ce e cu bebelușul și de unde a apărut, de ce nu îl putem duce înapoi la maternitate și cum a crescut el la mama în burtă, de ce e diferit (adică de ce nu e băiat, la fel ca el, și e fetiță). În perioada sarcinii ne-a plăcut mult cartea ”De unde vin bebelușii” – face parte din colecția ”De ce? De ce? De ce?” pentru copii mai mari, de 4-7 ani, și are detalii foarte precise despre cum iau naștere și cum evoluează bebelușii în cele 9 luni din burtică. By the way, cartea este excelentă și pentru copilașii mai mari care au început să fie curioși în ceea ce privește corpurile lor, care au întrebări despre părțile intime ale băieților versus cele ale fetelor, care vor să știe cum se fac copiii și pe care trebuie să îi învățăm despre reguli de siguranță corporală și consimțământ.

Citește și: 5 cărți pentru copii mici (1-4 ani), toate de la Editura Casa.

6. Copilul spune lucruri de genul ”Am mers mâine la grădiniță” sau ”Voi merge ieri la muzeu”? Hai să îl învățăm să vorbească corect!

Timpul este un concept foarte complex pentru copii, care nu înțeleg prea bine noțiunea orelor, minutelor, zilelor – de aceea ei pot să vă încurce de multe ori, spunând lucruri de genul ”Mâine la grădiniță Maria m-a lovit” sau ”Ieri o să fie iarnă și vom merge la plajă”. Cartea ”Azi, mâine acum și imediat” a fost tare amuzantă, pentru că ne-a trecut de etapa în care Mircea spunea ”Am mers mâine la grădiniță” sau ”Voi merge ieri la muzeu”. La partea cu ”imediat” încă lucrăm, mai ales când eu îl chem la masă și el îmi răspunde ”Imediat, mami!” – apoi mai întârzie încă 20 de minute.

7. Siguranța pe stradă a copiilor, siguranța auto, ce facem când ne pierdem de părinți, reguli pe stradă pentru copii.

Ies foarte des singură cu ambii copii, și dacă înainte, când era doar Mircea, mi se părea ușor să am grijă de el, atunci când ai un toddler de mână și un bebeluș în marsupiu sau cărucior, lucrurile se complică. A trebuit să repet de zeci de ori regulile noastre în ceea ce privește siguranța auto, siguranța pe stradă pentru copii, reguli de circulație, să explic ce face o ambulanță, o mașină de poliție, ce trebuie să facem când ne pierdem unii de alții. L-am învățat pe Mircea să sune la 112 (mi se pare esențial, dacă Doamne Ferește eu și Dorin pățim ceva vreau să știe să cheme Poliția în ajutor) și l-am învățat și numele noastre complete, numărul meu de telefon și adresa de acasă. Ne-a ajutat mult și cartea ”Vehicule de urgență” de la Editura Casa, foarte bun punct de plecare.

8. Cum funcționează?

Dacă aveți și voi un copil mini-tehnicus, pasionat de inginerie, roboți, experimente și, în general, pasionat să demonteze tot ce prinde, cartea ”Experimentăm și descoperim” este perfectă, pentru că oferă exemple, explicații și exerciții pe care eu nu aș fi știut să le fac altfel. Ne-am petrecut multe după-amieze frumoase punând la cale câteva dintre experimentele din carte (se fac simplu, ușor, cu ingrediente puține), și tot în carte găsiți și explicațiile pe care să loe oferiți copiilor. Am impresia că orele de fizică și cele de chimie ar fi fost mult mai interesante dacă aș fi putut primi astfel de exemple concrete și simpatice.

9. Cum învățăm copilul despre ecologie?

Cei de la grădinița lui Mircea fac o treabă grozavă când vine vorba despre lecțiile de ecologie și îngrijirea planetei, dar le-am completat și noi, acasă, cu o carte grozavă: ”Să protejăm mediul!” de la Editura Casa. O carte mare, pentru copii de 4-7 ani, dar foarte frumos scrisă, despre poluare, ecologie, protejarea planetei, despre colectare selectivă și reciclare, dar mai ales, despre a fi oameni cu bun simț și gândire responsabilă.

Dacă vreți să plasați și voi o comandă la Editura Casa, avem activ pe site-ul lor un cupon neafiliat, SUNNY, care oferă 20% extra-reducere la toate cărțile pentru copii până pe 30 mai inclusiv și se cumulează cu discount-urile de pe site (dar nu se aplică la pachetele promoționale).

Citește și: 5 sfaturi ca să crești un cititor.

10. Să protejăm toate viețuitoarele, chiar și cele mai mici insecte și gângănii.

Cartea de la care a pornit totul este, de altfel, extrem de frumoasă, și una dintre preferatele mele de la Editura Casa, din colecția lor ”De ce? De ce? De ce?” pentru copii mai mari (4-7 ani). Se numește ”Lumea insectelor” și este un Discovery Channel pentru micii insectologi, cu zeci de informații pe fiecare pagină despre buburuze, albine, gândaci, lăcuste, muște, furnici și toată țânțărimea. Nu pot să v-o recomand suficient, în ultimele zile citesc doar despre elitre și antene și larve și corpuri cartilaginoase. A venit la fix, la grădinița lui Mircea a venit zilele acestea un apicultor cu un stup cât se poate de real, iar băiețelul nostru a fost înnebunit să poată vedea, cu ochiul liber, toate detaliile despre stupi pe care până atunci doar le citise în cărți.

*** Acest articol a fost realizat în parteneriat cu Editura Casa, o afacere românească pe care eu o apreciez mult pentru cărțile de copii pe care le publică. Textul de mai sus reprezintă, ca întotdeauna, părerea mea sinceră și autentică despre cărțile menționate (pe unele dintre ele le-am primit, pe altele le-am cumpărat noi) și pe care le-am tot citit, pentru ca eu să pot scrie despre ele cât mai pertinent pentru voi. .

 

Tag-uri:

Un comentariu

  1. Pingback: Cum ii invatam pe copii despre protectia mediului si reciclare?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *