La Joacă

Top 7 jucării + BONUS 7 jocuri DIY pentru bebeluși de 9-12 luni

Bebelușii ăștia sunt simpatici foc pe la 9-12 luni! Mișună peste tot, explorează întreaga casă, chicotesc, râd în hohote și te topesc cu câte un ”ma-ma-ma!” – sau te înnebunesc de cap cu al lor ”mamiiiiiiii!”, atunci când lovește anxietatea de separare. Eu am iubit vârsta asta și mă uit și acum cu plăcere la filmulețele în care feciorul se ridica, sprijinindu-se de canapea, și începea să dea din fund, pe ritmuri de reggae, în ceea ce el probabil considera un reușit dans bebelușesc. Și chiar așa și era!

Dacă până acum v-am tot arătat ce proiecțele și activități îi pun la cale lui Mirc, a venit momentul să împărtășesc cu voi și jucăriile care au fost sau încă sunt mare hit la noi în casă. Multe dintre voi mi-au cerut asta, așa că azi las la o parte tăvile senzoriale, cutiile cu panglici și sticlele pline de paie și încep cu un Top 7 Jucării ”de cumpărat” pentru bebelușii de 9-12 luni. Here it goes:

 

 

1. Setul cu 8 cărticele dolofane ”Prima mea bibliotecă ilustrată” de la Editura Litera.

După cum vedeți, cărticelele noastre dolofane au fost citite, recitite, bălite și frunzărite până când aproape că s-au tocit de tot – dar tare mult i-au plăcut și încă îi plac puștiului. Cele 8 cărticele sunt micuțe (cam 7-8 centimetri), deci numai bune de ținut și răsfoit de niște mâini mici, cartonate (așadar rezistă bine la molfăieli și smucituri), frumos și viu colorate și foarte interesante. Fiecare cărticică abordează o temă diferită (Animale, Pui de Animale, Casa Mea, Culori, Fructe și Legume, Mijloace de Transport, Numere, Primele Jucării), iar pe fiecare pagină apare o imagine – de exemplu, cartea Animale conține imagini cu un câine, o pisică, o găină, un purcel, o vacă, o oaie, un cal, un urs brun și un urs panda. Toate cărticelele vin într-o cutie simpatică, cartonată, cu mâner, pe care noi am folsit-o într-o mulțime de jocuri și activități.

Dacă la început eu îi țineam lui Mircea câte o cărticică și îi povesteam despre ce apărea pe fiecare pagină în parte (”Uite, ăsta este un purcel, purcelul face Guiiiiț, guiiiiiț!” sau ”Iată o canapea! Unde e canapeaua noastră? Uite-o în spatele tău! E portocalie, așa cum este cea din carte”), cu timpul puștiul a început să își țină el în mână cărticelele și să le răsfoiască singur. Pe la 11 luni a început să arate cu degetul imaginile din cărți și să îmi ceară să i le numesc, iar apoi pe la vreun an și o lună a început să facă diverse asocieri – de exemplu arăta cu degetul televizorul din cărticica ”Casa Mea”, și apoi arăta spre televizorul din sufrageria noastră, sau arăta zdrăngănitoarea din cărticica ”Primele Jucării” și apoi se ducea la cutia de jucării și își scotea propria zdrăngănea. Nici cutia nu a scăpat, de pe la 9 luni am început să ne jucăm cu scosul și băgatul cărțuliilor în cutie, apoi de pe la 10 luni se lupta să o închidă și să o deschidă singur. Chiar și acum, la un an și trei luni, se uită cu plăcere peste aceste 8 cărțulii dolofane, le deschide pe rând pe toate, se uită la imagini și îmi cere să îi spun cum se numesc obiectele de acolo. Deja la imaginea câinelui spune ”Babii!” (așa îi spune el câinelui nostru), la imaginea purcelului începe să guițe, la vacă face și el un simpatic ”Muuuuu!”, zice ”Mna-na” la banană, ”Ca-co” la cartof și ”Pe-pe” la pepene). Clar l-au ajutat la vocabular și îndemânare.

Noi am primit cadou cele 8 cărticele dolofane, dar sunt în mai multe librării, de exemplu le puteți găsi pe site la Libris.

 

 

2. Cuburi moi pentru construit și păhărele colorate pentru sortare.

I-am luat cuburile moi din poză pe la vreo 4 luni, dar adevărul este că de-abia pe la vreo 9 luni a început cu adevărat să se joace cu ele – până atunci dărâma cu entuziasm tot ceea ce-i construiam eu, dar cam atât. După vârsta de 9 luni, deși dărâmatul construcțiilor mele era în continuare super amuzant pentru el (iar pe mine mă băga masiv în Sindromul Meșterului Manole de Băneasa), a început să fie interesat de animalele de pe cuburi, de zgomotul făcut de acestea atunci când sunt strânse și de alergatul după ele, de-a bușilea, prin apartament (da, eu i le aruncam în partea cealaltă a sufrageriei, iar el pornea în patru labe după ele și mi le aducea înapoi. Aș minți dacă aș spune că acest joculeț nu a fost inspirat de viața alături de labradorul nostru).

O altă joacă simpatică pe care o făceam cu aceste cuburi era ”Hopa Sus!”, un joc care la noi a fost mare hit cam până când Mircea a început să meargă – și încă puțin după aceea. Luam aceste cuburi și le puneam în șir pe un obiect un pic mai înalt ca bebelușul, astfel încât ca să le dea jos, Mircea trebuia să se ridice în picioare și să se întindă puțin după ele – de exemplu, un calorifer. După ce puneam cuburile pe calorifer, invitam bebelușul să le dea jos pe fiecare în parte, iar cel mic fix asta făcea, mergând de la un cub la altul în picioare pe lângă calorifer. După ce le dădea pe toate jos, o luam de la capăt – iar micuțul, neobosit, nu se lăsa mai prejos. De pe la 12 luni a început să fie interesat și de construcții și s-a apucat serios să plaseze cuburile unul peste altul.

Păhărelele colorate pentru sortare i-au satisfăcut aceeași dorință extaziată de a le dărâma după ce eu le făceam turnuleț, dar pe la 11-12 luni a început și el să le pună, cu mânuțe tremurânde și un pic necoordonate, unul peste celălalt. Până atunci, cea mai mare plăcere a lui era să se tot joace cu ele și să încerce să le înfigă unul în celălalt – rămânea blocat minute în șir încercând să bage paharul galben în cel portocaliu și pe cel mov în cel albastru. Evident, de multe ori se chinuia să bage un pahar foarte mare într-unul foarte mic, dar îl lăsam să își dea singur seama de legile fizicii. Partea faină la aceste pahare? Pe fund au găurele de diferite mărimi, așezate în feluri variate, așa că sunt numai bune de luat în baie. Noi i le umpleam cu apă și îl lăsam să descopere cum se scurge apa prin găurelele din pahare, sau turnam apă dintr-un pahar în altul. Toată treaba asta îl fascina – chiar și acum, la un an și trei luni, nu e chip să intrăm în cadă fără 2-3 pahare din acestea.

Noi am luat acest set de păhărele pentru sortare de la Ikea, se numește Mula – Joc Asamblare, iar cuburile moi le-am cumpărat de pe BebeTei.

 

 

3. Jocul cu inele de la Ikea – noi îi spunem ”Țepușa și cercurile de lemn”.

Dacă vă spun că adevărata pasiune pentru acest joc a avut loc chiar înainte ca Mirc să poată să-l folosească așa cum este el menit, mă credeți? Da, cam de pe la vreun an, un an și o lună, flăcăul a început să pună inelele, corect și cu îndemânare, prin țepușa portocalie (încă nu le pune în ordinea mărimii, ci în ordinea din capul său) – însă a fost înnebunit după acest joc de pe la 9 luni. Evident, la acea vârstă nu avea îndemânarea necesară să treacă inelele prin țepușă, dar îi plăcea să se uite la mine cum fac asta și să se joace cu fiecare inel în parte. Le lovea unul de celălalt, le dădea drumul pe parchet să audă cum sună, le împingea pe parchet ca ele să se rostogolească cât mai departe, le lua pe toate și le așeza în diverse cutii sau încerca să le pună prin țepușă și tot ce reușea era să le așeze prudent chiar pe lângă soclul de lemn al țepușei. Azi, când poate să rezolve jocul cu inele, nu se bucură de el cât se bucura pe la 9 luni.

Noi am primit cadou jocul cu inele, dar voi îl găsiți la Ikea, aici.

 

 

4. Puzzle de lemn incastru cu bumbi.

Nu, stați liniștiți, Mirc nu făcea puzzle-uri din acestea la 9-12 luni, nici acum, la un an și trei luni, nu face încă așa ceva, dar asta nu înseamnă că nu a iubit maxim puzzle-ul pe care l-am primit, cu 7 mijloace de transport diferite: un automobil, un elicopter, un vaporaș, un tren, un scuter, o motocicletă și o mașină de lapte. Adora să ia fiecare piesă de puzzle de pe board, ținând-o de țâmburuș, și să o pună cu atenție lângă placa de puzzle. După ce dădea astfel jos toate piesele de puzzle, le lua și le punea pe toate înapoi pe board – bineînțeles alandala, haotic, una peste cealaltă, dar se distra enorm făcând toată treaba asta. Jocurile acestea de tip puzzle incastru sunt foarte bune pentru îndemânare, coordonare mână-ochi și îmbunătățirea vocabularului, iar Mirc era înnebunit după ele. Să nu ziceți că nu v-am spus: să calci pe o piesă din asta de puzzle cu bumb este aproape la fel de dureros ca atunci când calci pe o piesă de Lego. Doare al naibii de tare.

Noi am primit cadou puzzle-ul din poză, dar sunt o mulțime online, dacă dați o căutare după ”puzzle de lemn incastru cu bumbi”.

 

 

5. Rățușca dansatoare de la Noriel.

Sau, pe scurt, motivul pentru care eu o să ajung la Bălăceanca în curând. Mircea a primit această rățușcă de la bunicul lui și, chiar dacă pe mine m-a înnebunit cu cântecelele ei, se pare că lui îi place enorm. Rățușca are mai multe melodii și sunete amuzante, un puiuț care măcăne și el dacă este apăsat, o inimă care pulsează când o apeși și – cireașa de pe tort, se plimbă, cântă, face piruete și dansează prin casă. Mircea adora să îi apese pe butoane, să îi ronțăie aripioarele, să danseze pe lângă ea sau să îi dea drumul pe parchet și să o urmărească. Sansa o urăște. Eu îmi doresc în mare secret să se strice. Dar adevărul e că pentru cei mici, e tare simpatică.

Noi am primit-o cadou, dar bunicul a luat-o de la Noriel.

 

 

6. Masă de activități Bright Starts.

Acum zace destul de uitată într-un colț de sufragerie, dar masa de activități de la Bright Starts a fost vedetă între 9-12 luni. Cu butoane, sunete simpatice, o carte care putea fi răsfoită, un crocodil simpatic pe care Mircea îl adora și un tobogan în spirală pe care putea proiecta mingi cât era ziua de lungă, masa de activități îi dădea de lucru și de explorat câte 20-30 de minute – plus că îl făcea să-și exerseze mușchii picioarelor, o dată ce a început să se ridice și să se joace sprijinit de ea. O altă utilizare a ei a fost cea de antemergător – pentru că picioarele acelea alunecă pe parchet, nu mult, cât să se deplaseze un pic cu bebelușul sprijinit de ea. Mircea îi tot dădea ocol, apăsând pe butoane, dând pagina aceea de plastic, rotind cercul acela galben, lovind peștele-zdrăngănitoare și – best part! – deschizând mereu gura lui Croco ca să vadă oare ce-am mai pus eu înăuntru. Masa de activități a fost o continuare firească a Baby Gym-ului de la Bright Starts pe care Mircea l-a folosit de la 2 luni până pe la 5-6 luni.

Noi am primit-o cadou (acum îmi dau seama că am primit o mulțime de lucruri cadou), dar o puteți găsi online pe Bebebrands.ro.

 

 

7. Busy Board pentru înnebunit bebelușii.

L-am lăsat la urmă pentru că Mircea l-a primit atunci când a împlinit un an – eu i l-aș fi dat și mai devreme și cred că i-ar fi plăcut, dar voiam neapărat să i-l fac cadou de ziua lui. Busy Boardul (sau panou de activități pentru copii) este minunat, pentru că le dă ocazia celor mici să experimenteze în siguranță cu o mulțime de obiecte din viața de zi cu zi, să își dezvolte îndemânarea, dexteritatea, coordonarea ochi-mână, capacitatea de problem-solving, atenția și concentrarea. Panoul nostru conține o ușiță cu închizătoare și clanță, un bec cu led care se aprinde prin apăsare, o priză cu un ștecher, o sonerie de bicicletă, un fidget spinner și o telecomandă, un tub de PVC cu capac, un șiret, un fermoar, o roată pivotantă pentru mobilier, un întrerupător, și alte câteva mărunțișuri. Mircea a fost înnebunit de busy board și încă își petrece mult timp în jurul lui, iar eu pot spune că îndemânarea lui s-a îmbunătățit vizibil de când a început să se joace și să manevreze toate instalațiile de pe panou.

Noi l-am comandat celor de la Just Boards, de care suntem foarte mulțumiți, iar ei ni l-au făcut exact cum am cerut – după cum vedeți, apare și Sansa pe panou.

 

BONUS! 7 jocuri DIY pentru bebelușii de la 9 la 12 luni

Acum că am terminat cu jucăriile ”de cumpărat”, vă fac o scurtă trecere în revistă a jocurilor, activităților și proiectelor pe care le puteți face alături de cei mici la această vârstă – fiecare propunere trimite către un articol de pe blog.

1. “Biscuiți” de orez – tavă senzorială pentru 6-18 luni.

2. ”Stația de Tobogane” – joacă, îndemânare și coordonare (6-18 luni).

3. ”Ușa Lipicioasă” – proiect colorat și zgomotos pentru apucat, dezlipit și lipit la loc (4-18 luni).

4. ”Ariciul” – cutie senzorială pentru apucat, tras și înfipt (10-16 luni).

5. ”Zipper Board” – placă senzorială cu fermoare pentru motricitate fină

6. Agățătoare lipicioasă cu scoci și jucării colorate. 

7. Cea mai simplă pungă senzorială – cum se face și cum ne jucăm cu ea.

 

☑️ Ca de fiecare dată, insist să nu lăsați bebelușul sau copilul singur la joacă, să îl supravegheați în permanență și să îl ghidați atunci când nu reușește și începe să se frustreze.

☑️ Nu uitați să aruncați o privire pe contul meu de Instagram, unde postez în fiecare zi și explic mult mai detaliat, în Stories, cu multe clipuri, cum se fac aceste jucărele senzoriale. Astăzi pun și niște imagini video cu Busy Boardul nostru, ca să îl vedeți mai bine, așa că tune in dacă sunteți curioși sau dacă vreți și voi să comandați sau să vă faceți singuri un astfel de panou. Spor la joacă tuturor și dacă aveți întrebări despre vreo jucărie sau vreun joc, aici suntem!
Tag-uri:

Câteva comentarii

  1. Why Thailand is making it easier for travelers to stay longer
    Чат на Пхукете
    Maybe you want to escape the winter months at home, opting instead to take care of your business on a laptop from the comfort of your rented Phuket villa as you gaze over the Andaman Sea. Or perhaps you’re ready to step into the ring and embark on a new career as a Muay Thai fighter.

    Either way, Thailand has you covered.

    The popular Southeast Asia destination recently introduced a new five-year visa targeted at remote workers and other travelers looking to stay in the kingdom for extended periods.

    According to a statement issued by the Thai prime minister’s office, the Destination Thailand Visa (DTV) will allow eligible travelers a period of stay up to 180 days per visit, on a multiple-entry basis, within five years. (This means they will need to leave the country when their 180 days are up, and the time resets when they re-enter.)
    The government statement says the visa is open to several categories of remote workers, including digital nomads and freelancers. It’s also aimed at those looking to visit to engage in activities such as Muay Thai training or Thai cooking classes, or come for extended medical treatments.

    To apply, travelers need to show evidence that they have a minimum of 500,000 baht (about $13,800) in funds, as well as documents to support the purpose of their visit, such as a letter from a medical center or proof of employment

  2. Investing in Ethena: A New Era in Decentralized Finance
    As decentralized finance (DeFi) continues to reshape the global financial landscape, Ethena has emerged as a leading player. Offering innovative solutions for digital asset management, Ethena is set to become a cornerstone of the next generation of decentralized financial platforms.
    Ethena Fi
    What Makes Ethena Different?
    Unlike centralized finance, where traditional banks and institutions control the flow of money, Ethena offers a decentralized ecosystem where users retain full control over their funds. Powered by blockchain technology, Ethena eliminates intermediaries, reducing costs and making financial services more accessible.

    The Role of Ethena Fi
    The Ethena Fi token is integral to the platform. It facilitates governance, staking, and rewards within the Ethena ecosystem. By holding Ethena Fi, users can participate in decision-making processes and earn rewards, making it a valuable asset for those looking to engage with the platform more deeply.

    Why Invest in Ethena?
    Transparency: All transactions on Ethena are recorded on the blockchain, ensuring full transparency.
    Security: The platform uses advanced blockchain security measures to protect users’ assets.
    Community-Driven Governance: Through Ethena Fi, users have a say in the future direction of the platform, making Ethena a truly decentralized project.
    As the world of finance continues to move toward decentralization, Ethena is positioning itself as a leader in the DeFi space. For investors seeking exposure to the future of finance, Ethena provides a secure, innovative, and community-focused platform.

  3. Дело Лайф-из-Гуд – Гермес – Бест Вей: кто такие Набойченко и Комаров? урналистское расследование о двух главных свидетелях обвинения по так называемому делу «Лайф-из-Гуд»– «Гермес» – кооператива «Бест Вей». В уголовном деле, связываемом следствием с компаниями «Лайф-из-Гуд», «Гермес», кооперативом «Бест Вей» и основателем «Лайф-из-Гуд» и «Бест Вей» Романом Василенко, есть два свидетеля, на которых особенно уповает обвинение. Это бывший сисадмин российского сегмента иностранной компании «Гермес» Евгений Набойченко, с 2014 года возглавлявший также IT-службу компании «Лайф-из-Гуд», занимавшуюся в том числе сайтом и платежной системой кооператива «Бест Вей». И бывший шофер Романа Василенко Алексей Комаров. Набойченко в феврале 2022 года намеренно сломал российский сегмент платежной системы «Гермеса» и повесил сообщение: «Обращайтесь в полицию». Позднее многократно публично выступал с обвинениями Романа Василенко. Комаров утверждает, что возил по поручению Василенко неучтенные наличные деньги. Кто эти люди, насколько вызывают доверие их обвинения, содержащиеся в уголовном деле? (В Приморском районном суде Санкт-Петербурга, рассматривающем дело по существу, они пока не выступали.) Мы попытались в этом разобраться. Вымогатель Евгений Набойченко – способный айтишник, на каком-то этапе, по словам его бывшей жены, он возомнил себя имеющим право чуть ли не на партнерство в бизнесе Романа Василенко (см. видеозаявление Виктории Набойченко, данное ютуб-каналу, поддерживающему пайщиков кооператива «Бест Вей»). При этом его коллега – ведущий IT-разработчик компании «Лайф-из-Гуд» и кооператива «Бест Вей» Роман Роганович – сообщил на судебном заседании Приморского районного суда, что Набойченко вряд ли в состоянии во что бы то ни было придумать какой-то позитивный проект – из-за, как намекнул Роганович, скромности творческих способностей Набойченко. И Евгений придумал схему вымогательства – как ему казалось, беспроигрышную. Насколько нам стало известно от наших источников, Набойченко перед тем, как обрушить платежную систему российского сегмента «Гермеса» в феврале 2022 года, шантажировал Романа Василенко – требовал с него деньги: 170 тыс. евро. При этом, по утверждению Виктории Набойченко, угрожал убийством и увечьями и самому Роману Василенко, и его супруге, и детям. Похвалялся перед (тогда еще) женой своими матерными сообщениями с угрозами, которые он посылал Василенко и его близким. Кроме того, он завладел российской клиентской базой «Гермеса» и вымогал у клиентов деньги: свидетельства такого рода нам предоставлены. Клеветник Помимо этого, он допустил целый ряд публичных высказываний – прежде всего в YouTube, которые Роман Василенко расценил как клеветнические и инициировал по этому поводу уголовное разбирательство. Подавляющее большинство выступлений Набойченко, преимущественно нетрезвых, сейчас удалены. Высказывания нотариально заверены, заведено уголовное дело – но расследуется оно ни шатко ни валко, так как расследование, по данным наших источников, тормозит начальник УЭБиПК ГУ МВД России по Санкт-Петербургу и Ленинградской области генерал-майор полиции Вадим Строков, который взял Набойченко под крыло. Завербованный По словам Виктории Набойченко, Евгений, как и другие функционеры «Лайф-из-Гуд», в начале расследования в отношении компании подвергался обыскам – но потом состоялся удивительный допрос Евгения Набойченко в питерском главке МВД, на который он запретил приходить своему адвокату. После этого допроса Набойченко была предоставлена госохрана и сам он хвастался супруге, что находится под личным патронажем тогдашнего начальника УЭБиПК, который его очень ценит. За этим последовал слом платежной системы «Гермеса» и других ресурсов, которыми занимался Набойченко. Хулиган, алиментщик и грабитель По заявлениям источников, Евгений Набойченко бил супругу и детей. После развода в 2022 году отказывается платить алименты – их выплаты его супруга добивается через суды. Неуравновешенный, жадный, завистливый В целом источники характеризуют его как неуравновешенного, жадного, завистливого человека. По мнению наших визави, эти его особенности использовали работники полиции для инсценировки уголовного дела в отношении компаний «Лайф-из-Гуд», «Гермес», кооператива «Бест Вей» и Романа Василенко. Вороватый водитель Другой ключевой свидетель обвинения – Алексей Комаров – сообщает в деле, что возил и передавал пакеты с деньгами – однако никакими инкассаторскими операциями в «Лайф-из-Гуд», по данным наших источников, он никогда не занимался. Он выполнял мелкие поручения Василенко, в числе которых – забрать подарки для него от пайщиков кооператива или консультантов сети «Лайф-из-Гуд» для Романа Василенко. Через Комарова передавалось множество подарков от пайщиков из регионов. Часть из них до Василенко не доходила. Его спрашивали: «Как сало? Как самогоночка?» А всего этого он, по данным наших источников, не получал. Роман Василенко рассказывал коллегам: «Много презентов, о которых мне рассказывали, но которые я так и не нашел. Мне их не жалко, просто плохо то, что я не поблагодарил тех людей, которые мне их подарили от всей души». Комарова, как и Набойченко, по нашим данным, завербовал питерский УЭБиПК. По поводу перевозки денег он, по сведениям наших источников, просто лжет – подписывает то, что дают ему подписать в питерском УЭБиПК. И при этом скрывает, что сам воровал подарки, предназначенные для Василенко. Кто обвинители? Следствие привлекло для выстраивания обвинения малограмотного вороватого водителя и алкозависимого айтишника. На показаниях таких свидетелей точно можно строить обвинение, по которому четверо функционеров «Лайф-из-Гуд» сидят без приговора суда уже более четырех лет и по которому судят отца Романа Василенко – 83-летнего ветерана Вооруженных сил РФ Виктора Ивановича Василенко?

    Бест Вей

  4. Woah! I’m really digging the template/theme
    of this site. It’s simple, yet effective. A lot of times it’s very hard tto get
    that „perfect balance” between user friendliness and appearance.
    I must say you have done a great job with this. Also, the blog loads super quicdk for me onn Firefox.
    Outstanding Blog!

    Also visit my blokg :: http://forums.Outdoorreview.com/member.php?294403-Davidilh

  5. Hi there, I do believe your bog might be having browser compatibility
    problems. Whemever I take a look at your blog in Safari, iit looks fine however, whenn opening in Internet Explorer, it has some overlappkng issues.
    I just wanted to provide you with a quiock heads up! Apart from that, excellent site!

    My webb site – http://forum.survival-readiness.com/viewtopic.php?t=245264

  6. Платформа предлагает удобные инструменты для сравнения кредитов и займов. Вы можете фильтровать предложения по процентной ставке, срокам и сумме займа, чтобы найти идеальное решение.

    МФО Казахстана [url=https://finance-online.kz/]Ипотека[/url] .

  7. Elderly individuals may be at risk for the development of elevated blood lead levels BLLs because lead stored in bone is expected to be released into the circulation as bony resorption occurs with aging how can i get cytotec tablets The median follow up was 30

  8. Expected poor responders cytotec 200 mg buy online Further analysis with the LncRRIsearch database demonstrated that LINC01133 is a potential target in the lncRNA miRNA mRNA axis

  9. Криптовалюта перевернула мир, и все сразу осознали: крипта — это не игрушка.
    Европейский Центральный банк, столп финансовой стабильности, сейчас в панике. В своём последнем отчёте они предупредили:
    Биткойн — это не просто пузырь, это социальная угроза.
    Якобы биткойн способствует классовому неравенству: владельцы крипты, по их мнению, обогащаются за счёт бедных, оставшихся не у дел. Слабым и беззащитным, мол, пора активно выступать против криптовалют.
    Иначе, намекает ЕЦБ, последствия будут катастрофическими. В отчёте даже рекомендовали блокировать криптовалюты, чтобы предотвратить политические последствия, намекая на то, что держатели активов могут повлиять на выборы. Примером они приводят США, где кандидаты активно заигрывают с крипто-избирателями.
    Внезапно банки стали предупреждать нас о некой угрозе, исходящей от крипты, словно всю жизнь они берегли нас от бедности.
    Неужели банки, которые сами по себе являются орудием неравенства, теперь стали беспокоиться о простых людях? Это забавно, потому что именно криптовалюта открыта для всех, кто готов попробовать что-то новое. Здесь нет двери с надписью «Только для своих», как в случае с банками.
    Никто не запрещает вам пользоваться биткоином или эфиром. Никто за вас не решает, кто достоин, а кто нет. Но банки об этом не говорят. Вместо этого они пытаются создать образ криптовалют как инструмента для преступников, заявляя, что она вредит экономике и ведёт к катастрофическим последствиям.
    Как будто предыдущие кризисы и экономические коллапсы — это дело рук биткоина, а не самих банков.

    Реальные примеры:
    В последние годы, особенно в 2024 году, швейцарские банки без зазрения совести закрывали счета у всех, у кого в паспорте указано место рождения — Россия.
    По всей Европе, прикрываясь санкциями, банки отбирали деньги у населения. Например, чтобы перевести деньги, нужно предоставить массу документов, подтверждений, деклараций, историю происхождения денег. Даже если всё в порядке, счёт могут заморозить.
    В Турции, где сейчас рекордная инфляция, люди нашли спасение в криптовалюте, так как она даёт хоть какую-то стабильность и никак не зависит от капризов правительства, банков или комплаенс-отделов.
    В Ливане банки за один день заблокировали вклады, оставив людей без своих денег.

    Банковский контроль:
    Банкиры мониторят ваши транзакции, требуют подтверждений и историю происхождения денег, даже если прошло 10 лет. Вы вынуждены объяснять, зачем вам ваши же собственные средства. И всё это сопровождается традиционными комиссиями и навязанными услугами.

    А что даёт криптовалюта?
    Вы можете переводить деньги сколько угодно, кому угодно, когда угодно.
    Нет лишних вопросов, никакого контроля и комплаенса.
    Полная конфиденциальность.
    Да, крипта имеет свои риски: волатильность, недостаточная правовая защита. Но при грамотном подходе эти риски можно минимизировать. Тогда криптовалюта становится надёжной альтернативой.

    Криптовалюта — это не просто средство обмена, это символ независимости.
    Она не зависит от банковской системы, которая строила границы и правила исключительно в свою пользу. ЕЦБ утверждает, что биткойн — это угроза. И он прав. Только эта угроза направлена не на людей, а на банковскую систему.
    Настоящий ужас для ЕЦБ в том, что люди больше не зависят от их комиссий и бесконечных документов.
    Криптовалюта даёт финансовую свободу. Именно это пугает банки. Их борьба с криптой — это борьба за сохранение монопольных привилегий.

    Теперь выбор за каждым:
    Остаться в клетке банковских правил.
    Или стать частью свободного мира, где твои деньги — это твоё решение.
    https://www.youtube.com/watch?v=_cSJTHSC_SE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *